ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2833/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2833/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, astfel cum a fost completată, reclamanta SC I.S.I. SRL București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC C.N. C.F.R. SA București, SC J.S.C. SA Cluj Napoca și B.R.M. SA București: - constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3533 din 21 mai 1999, nr. 40 din 31 mai 1999 și nr. 11530 din 31 mai 1999; - obligarea pârâtei, SC C.N. C.F.R. SA, să încheie contractul de achiziție pentru 6.000 tone șină grea de cale ferată tip R 65, importată din Ucraina, în condițiile licitației din 21 iulie 1998. În drept, se invocă art. 948 pct. 4 și art 966 C. civ. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 3668 din 9 iunie 2000, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.
În motivarea sentinței se arată că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei cauze ilicite și imorale, care să conducă la nulitatea absolută a contractului nr. 3533 din 21 mai 1999, încheiat între pârâtele SC J.S.C. SA și SC C.N. C.F.R. SA, contract care a și fost reziliat. Pârâta, S.N.C.F.R., nu poate fi obligată la încheierea contractului de achiziție cu reclamanta, în condițiile licitației din 21 iulie 1998, întrucât aceasta, se arată în considerentele sentinței, nu are un drept de preferință în acest sens. Se mai susține că licitația a fost valabilă, nefiind înregistrate contestații, iar în ce o privește pe pârâta B.R.M., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, aceasta nefiind parte în nici unul din contractele încheiate.
Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 283 din 1 martie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, înlăturând critica formulată de apelantă cu privire la natura și legalitatea contractului de achiziție nr. 3533 din 31 mai 1999, deoarece: - bunurile achiziționate nu se încadrau în situațiile prevăzute de art. 16 lit. a) – i) din O.G. nr. 12/1993; - deși sunt aplicabile prevederile art. 10 din O.G. nr. 12/1993, care interzice fracționarea contractului de achiziții în mai multe contracte de valoare mai mică, în scopul de a evita organizarea unei proceduri de licitații, contractul nr. 3533 din 31 mai 1999 s-a încheiat fără a se organiza licitație, precizând o extindere a licitației din 12 iulie 1998, - contractul de cerere, privind constatarea nulității absolute, a rămas fără obiect, întrucât, cu adresa nr. 3/1/1991 din 29 iulie 1999, contractul nr. 3533 din 31 mai 1999 a fost reziliat.
Apelanta mai critică sentința și pentru nelegalitatea constatării lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.R.M., deoarece toate actele de achiziție și procedurile sunt semnate și de aceasta, motiv de apel neanalizat, însă de instanță. Împotriva deciziei, reclamanta SC I.S.I. SRL București a declarat recurs. Criticile vizează, în esență: - încheierea contractului de achiziție cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 10 din O.G. nr. 12/1993, pârâtul-cumpărător SC J.S.C. SA, neparticipând la licitația din 21 iulie 1998; - nepronunțarea și neanalizarea de instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale a pârâtei B.R.M., care a semnat tipărit toate actele și a încasat comisionul stabilit, contractul fiind încheiat în trei exemplare, excepție ce nu a fost invocată în proces.
Intimatele au depus întâmpinare, prin care se solicită menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate, aceasta, în mod corect, stabilind că reclamanta nu a făcut dovada nerespectării de către pârâte a prevederilor art. 10 din O.G. nr. 12/1993; corect a reținut că cererea, privind constatarea nulității absolute a contractului nr. 3533/1999, a rămas fără obiect, ca urmare a rezilierii lui de către părți și tot corect s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtei B.R.M. Recursul este fondat pentru considerentele care urmează: Din analiza hotărârii atacate rezultă că acțiunea reclamantei a fost respinsă, ca neîntemeiată, iar apelul declarat împotriva acesteia ca nefondat. Temeiurile avute în vedere la pronunțarea soluțiilor au vizat, prin urmare, fondul pricinii.
Totodată soluțiile sunt argumentate și pe excepția lipsei de obiect a cererii, întrucât contractul, a cărui nulitate se cere a fi constatată, a fost reziliat. În atare situație, trebuia, însă, să se facă aplicarea art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”. Prioritar trebuia analizat dacă, în contractul încheiat, părțile au stabilit un pact comisoriu expres cu această consecință sau dacă a intervenit ulterior o denunțare consensuală a contractului, dat fiind că adresa invocată în considerentele deciziei, ca temei al rezilierii, emană numai de la cumpărător, nu și de la vânzător și, oricum, trebuia stabilit raportul între nulitatea contractului, ceea ce se cere prin acțiune și rezilierea sau denunțarea lui, cauzele de ineficacitate nefiind nici concomitente și nici aceleași.
Se mai constată că, deși unul din motivele de apel a constat în critica admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a B.R.M., totuși instanța de apel nu l-a analizat, deși acest lucru se impunea și din oficiu, deoarece, practic, din minuta și dispozitivul sentinței nu rezultă că instanța de fond ar fi respins acțiunea reclamantei, față de această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive, ci că acțiunea s-a respins, ca neîntemeiată, față de toți pârâții. Din practicaua sentinței, în care se constată numai lipsa calității procesuale pasive a B.R.M., nu rezultă nici dacă excepția în cauză a fost invocată de vreuna din părți sau, din oficiu, de instanță și nici poziția părților față de ea.
În atare situație, Curtea va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru rejudecare, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., ocazie cu care instanța de trimitere va face aplicarea prevederilor art. 725 alin. (2) teza 2 C. proc. civ., cu privire la procedura aplicabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta, SC I.S.I. SRL București, împotriva deciziei nr. 283 din 1 martie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia atacată și trimite cauza Curții de Apel București, pentru soluționare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 29 mai 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.