ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra cauzei penale de față; Prin cererea înregistrată la Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 iunie 2009 sub nr. 24986 și la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 22 iulie 2009, sub nr. 6169/1/2009, B.N. a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 193 din 28 martie 2006 a Tribunalului Brașov pronunțată în dosarul nr. 1048/2003, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1718 din 16 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost condamnat la 14 ani închisoare în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., solicitând, modificarea totală a hotărârii, pronunțarea unei noi hotărâri care să țină seama de situația existentă și de probele administrate în cauză, cât și suspendarea executării hotărârii atacate.
În fapt, se arată că nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul că nu a avut posibilitatea de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre imposibilitatea de prezentare. În drept, și-a întemeiat revizuirea pe dispozițiile art. 393-408 C. proc. pen. La termenul de judecată din 1 octombrie 2009, Înalta Curte a pus în vedere apărătorului revizuientului să aprecieze în raport de dispozițiile art. 397 C. proc. pen., dacă plângerea a fost corect îndreptată. Astfel, conform art. 397 C. proc. pen., cererea de revizuire se adresează procurorului de la Parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță, or în speță, deși judecata în primă instanță a fost făcută de Tribunalul Brașov, revizuientul s-a îndreptat cu cererea către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În raport de cele reținute, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost greșit îndreptată, nefiind respectate dispozițiile art. 397 C. proc. pen., potrivit căreia cererea se adresează procurorului de la Parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță, în speță, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și nu Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cum greșit s-a adresat condamnatul. Față de cele reținute, conform art. 397 C. proc. pen., va trimite cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuient B.N., Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Trimite cauza privind pe revizuientul B.N. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.