ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1825/2012

Deliberând asupra recursului declarat de revizuentul-condamnat T.C. împotriva deciziei penale nr. 314 din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 304 din 04 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în temeiul dispozițiilor art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen., de petentul-condamnat T.C. cu privire la sentința penală nr. 613/2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 613 din 26 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, (Dosar nr. 48446/3/2005), petentul condamnat T.C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare, reținându-se în sarcina sa comiterea unei infracțiuni de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. a unei infracțiuni de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. și a unei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 C. pen.

Ulterior, prin sentința penală nr. 195 din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost admisă cererea de contopire formulată de către petent, fiind contopite cele trei pedepse aplicate prin sentința penală nr. 613/2007 cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 1584 din 20 decembrie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, și prin sentința penală nr. 1626 din 15 august 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 2 ani închisoare, petentul-condamnat urmând a executa în final o pedeapsă rezultantă de 17 ani închisoare. În aceste condiții, petentul-condamnat T.C.

a formulat două cereri de revizuire, solicitând, în esență, aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., articol introdus prin Legea nr. 202/2010, solicitând totodată și administrarea de alte probe noi. Prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă, reținându-se, în esență, că prevederile art. 320 1 C. proc. pen. nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de revizuire, generic arătate de legiuitor în dispozițiile art. 394 C. proc. pen. De asemenea, s-a mai arătat că în cauză nu au fost invocate și alte motive ce ar putea cădea sub incidența dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. b)-e) C. proc. pen.

La dosar a fost atașat mandatul de executare a pedepsei închisorii din 05 martie 2008, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în executarea sentinței penale nr. 195 din 14 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin nerecurare la data de 05 martie 2008. De asemenea, la dosar a fost atașată sentința penală nr. 1089 din 23 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 22718/3/2008. Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererii de revizuire formulate în cauză, instanța de fond a reținut că petentul-condamnat se află în executarea unei pedepse rezultante de 17 ani închisoare (mandatul de executare a pedepsei închisorii din 05 martie 2008), iar cererea de revizuire a fost formulată cu scopul de a fi aplicate dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., articol introdus prin Legea nr. 202/2010. Potrivit art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen., „până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.” Prin urmare, pentru aplicarea procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, cauza trebuie să se afle în curs de judecată și să nu fi fost depășit momentul de începere a cercetării judecătorești. În măsura în care hotărârea a rămas definitivă, o astfel de procedură nu ar mai putea fi incidentă. Fiind vorba de o normă procesuală și nu de o normă de drept substanțial, în cauză este incident principiul aplicării imediate a legii noi.

În consecință, aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. cauzelor soluționate în mod definitiv la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 ar reprezenta o formă de aplicare retroactivă a legii de procedură penală. Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind vorba așadar despre erori esențiale de fapt care afectează o hotărâre definitivă și care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări, care nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei.

Cu toate acestea, chiar dacă necunoașterea unor fapte sau împrejurări trebuie înțeleasă în sens mai larg (nu doar ca o nemenționare a lor în actele și lucrările dosarului, ci și ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecința neluării lor în considerare la soluționarea cauzei), este inadmisibil ca prin promovarea unei cereri de revizuire să se obțină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele ordinare. Prin urmare, cererea de revizuire, pentru a fi admisibilă, trebuie să privească fapte sau împrejurări noi care să poată conduce la concluzia nevinovăției condamnatului-revizuent, și nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe situații deja cunoscute și verificate de către instanțele de fond și de control judiciar.

Potrivit prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Legea se referă la situații de fapt noi, în sensul că din diverse motive, ele au rămas necunoscute instanței de fond, și nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere și verificate. Or, poziția petentului-condamnat, în sensul recunoașterii faptelor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, a fost cunoscută și evaluată de instanțele investite cu judecarea cauzei pe fond, pedeapsa principală finală menționată în mandatul de executare a pedepsei închisorii fiind individualizată în urma unei judicioase analize a materialului probator administrat în cauză.

Revizuirea reprezintă, deci, o cale extraordinară de atac care pune în discuție autoritatea unei hotărâri penale definitive, fiind limitată de legiuitor la anumite cazuri expres prevăzute în dispozițiile art. 394 C. proc. pen., în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparențe de temeinicie. Motivele invocate de condamnat, constând în atitudinea sinceră și cooperantă nu se regăsesc printre cele expres și limitativ enumerate de textul de lege menționat. Împotriva sentinței penale nr. 304 din 04 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, petentul T.C. a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a cererii de revizuire.

Pentru a pronunța decizia, Curtea a reținut că: Prin decizia penală nr. 314/2011, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondat apelul declarat și l-a obligat pe revizuent la cheltuieli judiciare către stat. Împotriva deciziei penale nr. 314 din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs revizuentul T.C. În recurs a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. apreciindu-se că în calea de atac a revizuirii poate fi incident efectul art. 320 1 C. proc. pen. (reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime) deoarece a recunoscut săvârșirea faptei în cursul cercetării judecătorești. Analizând decizia penală nr. 314 din 23 noiembrie 2011, instanța, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul condamnatului ca nefondat pentru următoarele considerente: Hotărârile judecătorești pot fi supuse revizuirii atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, când un martor expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire conform art. 403 C. proc. pen., instanța constată că, potrivit textului de lege, se cer a fi verificate două aspecte: dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege; dacă din probele strânse în urma cercetării rezultă date suficiente pentru admiterea in principiu. Astfel: I. Cu privire la condițiile prevăzute de lege: a) Hotărârea supusă revizuirii. Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. Cerința legii are în vedere, ca o condiție prealabilă, existența unei hotărâri judecătorești definitive. În prezenta cauză a fost formulată cererea de revizuire cu privire la sentința penală nr. 195 din 14 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin nerecurare, astfel încât condiția prevăzută de art. 393 C. proc.

pen. este îndeplinită. b) Calitatea procesuală activă. Poate cere revizuirea oricare dintre părțile din proces, în limitele calității sale procesuale. În cauza pendinte cererea a fost formulată de T.C., condamnatul care a formulat contestația la executare admisă prin sentința penală nr. 195 din 14 februarie 2008, în sensul contopirii pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 1584/2006, 613/2007, 1626/2007, astfel încât cerința prevăzută de art. 396 C. proc. pen. nu este îndeplinită. c) Cererea de revizuire. Cererea de revizuire a fost introdusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul București cu indicarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestora.

Cererea de revizuire a avut în vedere aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., redozarea pedepsei, față de recunoașterea faptelor. Având în vedere natura cererii și calitatea celui care o formulează, Curtea constată că soluția pronunțată de instanțe este corectă. Aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în căi extraordinare de atac, a fost a fost examinată de Curtea Constituțională într-o materie conexă. Astfel, în ceea ce privește excepția ridicată în dosarele aflate în contestație la executare, pentru care s-au pronunțat hotărâri judecătorești definitive, au fost publicate î n M. Of. al României, Partea I, nr. 853/02.12.2011 Deciziile Curții Constituționale nr. 1470/2011 și nr. 1483/2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. Curtea Constituțională a constatat ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. referitor la judecata în cadrul recunoașterii vinovăției nu are legătură cu soluționarea contestației la executare, deoarece, așa cum rezultă din denumirea sa marginală, textul are în vedere o judecată, aparținând, cu excepția situațiilor tranzitorii, numai fondului și care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Prin urmare, nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivității legii penale mai favorabile, iar Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., excepție ridicată în contestație la executare. În acord cu instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs constată că legea nu prevede nicio posibilitate de invocare a procedurii recunoașterii vinovăție după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar Curtea Constituțională a considerat această interpretare a legii conformă cu Constituția României. În cauza de față, condamnatul se află în executarea unei pedepse conform mandatului din 05 martie 2008, astfel încât cercetarea judecătorească nu se încadrează în dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Hotărârea a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă în 2008, iar textul de lege din anul 2010 are în vedere doar o judecată aparținând fondului fiind aplicabil doar până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Apreciind recursul ca nefondat, instanța de recurs va face aplicarea art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul-condamnat T.C. împotriva deciziei penale nr. 314 din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2012.