ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1994/2009

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

decizia penală nr. 367 din 12 martie 2009, Curtea de Apel București a respins,

ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea condamnată G.M.

împotriva deciziei penale nr. 1626 din 16 decembrie 2008, pronunțată de Curtea

de Apel București.

Pentru

a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:

Prin

contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 și urm. C. proc.

pen., petenta G.M. a cerut desființarea hotărârii atacate, respectiv, decizia

penală nr. 1626 din 16 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București,

pe care a apreciat-o ca fiind nulă, în raport de faptul că recursul a fost

judecat cu lipsă de procedură.

Procedând

la soluționarea cauzei în raport de dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a)-e) C.

proc. pen. și de actele cauzei, instanța a constatat că cererea petentei nu

îndeplinește condiții de admisibilitate nici în raport de dispozițiile art. 386

lit. a) C. proc. pen. și nici de cele ale art. 386 lit. b) C. proc. pen.

Mai

mult, instanța a reținut în raport de actele dosarului nr. 4220/303/2005 al

Curții de Apel București că, contestatoarea a fost citată la adresa de

domiciliu pe care a indicat-o în declarațiile sale, care a fost comunicată și de

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, iar față de faptul că la această

adresă citațiile s-au întors cu mențiunea „destinatar plecat în Spania”, s-a

procedat la citarea prin afișare conform art. 177 alin. (4) C. proc. pen.

Pe de

altă parte, s-a mai arătat că inculpata, deși știa că are proces penal în

desfășurare, nu și-a îndeplinit obligația care-i incumba potrivit art. 177

alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs petenta contestatoare care a fost în drept,

întemeiat pe dispozițiile art. 385

4

C. proc. pen.

Oral,

apărătorul petentei a cerut a i se da cererii calificarea de plângere penală și

a fi judecată de instanța competentă, respectiv, Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Din

interpretarea dispozițiilor art. 392 C. proc. pen., referitoare la procedura de

judecare a contestației în anulare rezultă că decizia pronunțată de instanța de

recurs investită cu soluționarea contestației în anulare împotriva propriei

hotărâri date în judecarea unui recurs anterior, este definitivă și nu poate fi

atacată cu recurs.

Nu

poate fi primită nici susținerea vizând o așa zisă calificare juridică corectă

a cererii în plângere și judecarea ei de instanța competentă.

Cu

privire la acest aspect, petenta prin apărător, nu a precizat dacă a avut în

vedere ca temei juridic dispozițiile art. 222 C. proc. pen. sau pe cele ale

art. 278

1

C. proc. pen.

Indiferent

însă de temeiul juridic pe care l-a avut în vedere petenta, cererea sa nu

realizează în drept cerințele unei plângeri întemeiate pe dispozițiile art. 222

sau pe cele ale art. 278

1

C. proc. pen.

Cum însă

dispozițiile de procedură penale sunt de strictă interpretare și aplicare,

demersul procesual penal exercitat de petentă în afara condițiilor prevăzute de

lege este inadmisibil, urmând a fi respins conform art. 385

15

pct. 1

lit. a) C. proc. pen.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la

cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.M.

împotriva deciziei penale nr. 367 din 12 martie 2009 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Obligă recurenta contestatoare la 160 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai

2009.