ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2540/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 5146 din 16

aprilie 2007 pronunțată în dosar nr. 1232/3/2007 al Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC T.C.E. B. SRL

Piatra Neamț împotriva pârâtei A.V.A.S. București, ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunța această soluție prima

instanță a reținut în esență că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la

eliberarea de sub gaj a unui număr de 19.600 acțiuni indisponibilizate precum

și restituirea acestora în conformitate cu art. 8.10.3 lit. f) din contractul

nr. NT 5 din 26 februarie 1999 precum și la plata dobânzilor și daunelor

cominatorii aferente pentru neexecutarea acestei obligații.

Raportat la obiectul acțiunii, tribunalul

a apreciat că, în realitate, reclamanta contestă dreptul pârâtei de a proceda

la executarea gajului ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate prin

contractul anterior menționat, astfel că în speță sunt incidente prevederile

art. 39 din Legea nr. 137/2002 care instituie un termen special de prescripție

– de o lună – aplicabil tuturor obligațiilor ce decurg din contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni, cu consecința că incidența normelor care

reglementează termenul general de prescripție este exclusă.

Prin urmare, excepția prescripției

dreptului material la acțiune este întemeiată deoarece reclamanta nu a

exercitat dreptul de a ataca în justiție actul juridic al executării gajului în

termenul de o lună calculat de la data de 24 noiembrie 2005 când pârâta și-a

înregistrat transferul acțiunilor atât în registrul comerțului cât și la SC R. SA,

ci a depășit cu mult data limită de 24 decembrie 2005.

Apelul declarat de reclamantă împotriva

acestei decizii a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 451 din

16 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, cu

motivarea că tribunalul a soluționat corect excepția prescripției dreptului la

acțiune al reclamantei prin aplicarea art. 39 din Legea nr. 137/2002 și

totodată a respins critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivității

acestui act normativ unui contract încheiat anterior intrării în vigoare, în

considerarea faptului că din conținutul textului legal menționat rezultă că

termenul special de prescripție de o lună este aplicabil atât acțiunilor prin

care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de această lege, dar și

acțiunilor întemeiate pe dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC T.C.E. B. SRL Piatra Neamț criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor recurenta

invocă faptul că instanțele au aplicat greșit dispozițiile art. 39 din Legea

nr. 137/2002 deși acestea nu erau în vigoare la data încheierii contractului

din litigiu și totodată ignorat temeiul de drept al cererii de chemare în

judecată, respectiv art. 969 și art. 970 C. civ. în condițiile în care acțiunea

a fost promovată pentru obligarea pârâtei la restituirea în termen de 30 de

zile de la data realizării investițiilor, a celor 19.600 acțiuni, conform

obligației asumate prin art. 8.10.3 lit. f) din convenția părților, situație în

care termenul de prescripție este de 3 ani potrivit art. 3 alin. (1) din

Decretul nr. 167/1958.

De altfel, arată recurenta, obligațiile

pe care și le-a asumat prin clauza cuprinsă în art. 8.10.1.2 din contract au

fost realizate, după scadență, aspect confirmat de pârâtă care la 4 octombrie

2006 a renunțat la soluționarea dosarului nr. 39093/3/2005 al Tribunalului

București, astfel că de la acea dată A.V.A.S. avea și obligația restituirii

acțiunilor gajate.

Analizând recursul formulat prin prisma

motivelor invocate, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, Curtea

constată că este întemeiat.

Astfel, critica referitoare la incidența

motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este corectă, în condițiile

în care temeiul de drept invocat de reclamantă prin cererea de chemare în

judecată a fost art. 969, respectiv art. 970 C. civ., derivat din solicitarea

de restituire a acțiunilor după îndeplinirea obligației de investiții și în

conformitate cu clauzele convenite de părți.

Din această perspectivă, calificarea

acțiunii ca fiind o contestație la executarea gajului de către pârâtă, supusă

reglementării cuprinse în dispozițiile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002

excede cadrului procesual, deoarece reclamanta a invocat faptul că prin

realizarea investițiilor, garanția asupra acțiunilor a încetat, astfel încât

pârâta este obligată să-și îndeplinească propria obligație asumată în acest sens

prin art. 8.10.2 din contract, cu atât mai mult cu cât a renunțat la

soluționarea unui dosar având ca obiect tocmai obligarea societății la

efectuarea acestor investiții, renunțare motivată prin îndeplinirea obligației.

De menționat, că instanțele anterior nu

fac nicio referire la această împrejurare aplicând eronat și dispozițiile art. 39

din Legea nr. 137/2002, în privința termenului special de prescripție de o

lună, deoarece reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată în vederea

executării unei obligații decurgând din contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni, respectiv aceea de restituire a acțiunilor gajate, după îndeplinirea

obligațiilor de investiții.

O atare cerere nu poate fi calificată ca

vizând atacarea unui act ori a unei operațiuni efectuate în cadrul procesului

de privatizare, ci se încadrează în excepția reglementată de acest articol,

fiindu-i aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de

Decretul nr. 167/1958.

În această privință, se impune și

precizarea că deși nu este corectă susținerea recurentei în sensul că instanța

de apel nu a motivat respingerea criticii referitoare la inaplicabilitatea

Legii nr. 137/2002, această împrejurare nu este de natură a determina o altă

soluție pentru că instanța de apel a argumentat că art. 39 prevede expres că

este aplicabil și contractelor încheiate sub imperiul O.U.G. nr. 88/1997, însă

a interpretat eronat termenul de prescripție.

În consecință, fiind incidente și

dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. soluția ce se impune este aceea a

admiterii recursului, casarea hotărârilor pronunțate de instanțele anterioare,

care au soluționat cauza în baza excepției prescripției dreptului la acțiune,

greșit admisă, și trimiterea spre rejudecare pentru examinarea cauzei sub aspectul

tuturor motivelor de fond formulate de părți.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta SC T.C.E. B. SRL Piatra Neamț împotriva deciziei comerciale nr. 451

din 16 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Modifică decizia recurată în sensul că

admite apelul aceleiași părți declarat împotriva sentinței comerciale nr. 5146

din 16 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care

o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 22 octombrie 2009.