ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 234/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 234/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 733 din 29 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați a fost declinată competența de soluționare a recursurilor declarate de chematul în garanție Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, împotriva sentinței civile nr. 29 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: La termenul din 29 iunie 2009 instanța de recurs a invocat excepția necompetenței sale materiale. Astfel, obiectul recursului îl reprezintă sentința civilă nr. 29 din 30 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca instanță de fond, conform art. 1 din O.U.G.
nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției. Prin decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, Curtea Constituțională a constatat ca fiind neconstituționale dispozițiile art. 1 și art. 11 din O.U.G. nr. 75/2008. Ulterior, O.U.G. nr. 75/2008 a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2009. Consecință a evenimentelor legislative astfel intervenite în legătură cu aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 75/2008, nu a mai fost prevăzută instanța competentă în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate în prima instanță de curțile de apel, situație în care devin aplicabile dispozițiile generale care reglementează competența instanțelor judecătorești conform art. 4 pct. 1 C. proc.
civ. potrivit cu care Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă să judece recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în condițiile prevăzute de lege. Competența curților de apel în materie este exclusă deoarece dispozițiile art. 3 pct. 3 C. proc. civ. vizează recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, precum și în cazuri prevăzute de lege, sens în care au fost citate și dispozițiile art. 284 alin. (1) C. muncii, care trimit la regulile generale de procedură civilă. Tot astfel, art. 71 din Legea nr. 168/1989 privind soluționarea conflictelor de muncă dispune că instanțele judecătorești competente să judece cereri referitoare la conflictele de drepturi se stabilesc prin lege.
În consecință, aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a soluționa prezentul recurs, conform și art. 21 din Legea nr. 304/2004. În raport cu hotărârea de declinare a competenței materiale în privința judecării recursurilor declarate de Penitenciarul Brăila și chematul în garanție Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești instanța reține următoarele: Potrivit art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, cererile menționate în cuprinsul acestui text de lege, din categoria cărora fac parte și cele având ca obiect acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, erau soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.
Conform alin. (2) din textul de lege sus-menționat, recursul împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță, de curțile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de instanța supremă, în mai multe dosare și s-a constatat că dispozițiile art. 1 și art. 11 din O.U.G. nr. 75/2008 sunt neconstituționale. Ulterior deciziei Curții Constituționale s-a adoptat Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2008, cu mai multe modificări și completări, printre care și abrogarea art. I din ordonanță, text de lege care stabilea competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță, de curțile de apel, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Ca atare, având în vedere declararea neconstituționalității art. I din Ordonanță, precum și abrogarea ulterioară a acestui text de lege, Înalta Curte nu mai are în competență, în prezent, soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță, de curțile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este implicat personalul din justiție, ca, de altfel, în nicio altă categorie de litigii de muncă.
Chiar dacă, prin Legea nr. 76/2009, în urma abrogării art. I, nu s-au prevăzut și norme tranzitorii, în ceea ce privește competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în prima instanță, de curțile de apel, având în vedere și considerentele Curții Constituționale în exercitarea controlului de constituționalitate al acestui text de lege, este fără dubiu că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a stabili, în continuare, competența de soluționare a recursurilor declarate în materia supusă discuției, în favoarea Înaltei Curți. O asemenea interpretare ar conduce la concluzia că legea de aprobare a O.U.G.
nr. 75/2008, ulterioară deciziei Curții Constituționale, în loc să transpună concepția, în materie, a instanței constituante, în legătură cu degrevarea instanței supreme de această categorie de litigii, față de volumul semnificativ de activitate al acesteia, dar și de inexistența unei secții specializate în materia conflictelor de muncă, în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ar perpetua tocmai acele considerente avute în vedere în nota de fundamentare a ordonanței de urgență, considerate ca fiind elaborate cu înfrângerea dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (6), precum și art. 21 alin. (3) din Constituția României. În esență, instanța de drept comun, în materia soluționării recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță, în domeniul litigiilor de muncă, este reprezentată de curțile de apel, care au secții specializate în judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanțe aparține sentința recurată.
Pentru aceste argumente, în baza art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să decline competența de soluționare a recursului declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, în favoarea Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Trimite cauza la Curtea de Apel Galați pentru soluționarea recursurilor declarate de pârâtul Penitenciarul Brăila și chematul în garanție Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței nr. 29 F din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.