ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 234/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin decizia civilă nr. 733 din 29

iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați a fost declinată competența de

soluționare a recursurilor declarate de chematul în garanție Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești, împotriva sentinței civile nr. 29 din 30

octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în favoarea Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a reținut următoarele:

La termenul din 29 iunie 2009

instanța de recurs a invocat excepția necompetenței sale materiale.

Astfel, obiectul recursului îl

reprezintă sentința civilă nr. 29 din 30 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de

Apel Galați, secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, ca instanță de fond, conform art. 1 din O.U.G. nr. 75/2008 privind

stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul

justiției.

Prin decizia nr. 104 din 20 ianuarie

2009, Curtea Constituțională a constatat ca fiind neconstituționale

dispozițiile art. 1 și art. 11 din O.U.G. nr. 75/2008.

Ulterior, O.U.G. nr. 75/2008 a fost

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2009.

Consecință a evenimentelor

legislative astfel intervenite în legătură cu aplicarea prevederilor O.U.G. nr.

75/2008, nu a mai fost prevăzută instanța competentă în soluționarea

recursurilor îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate în prima instanță de

curțile de apel, situație în care devin aplicabile dispozițiile generale care

reglementează competența instanțelor judecătorești conform art. 4 pct. 1 C.

proc. civ. potrivit cu care Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă

să judece recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a

altor hotărâri, în condițiile prevăzute de lege.

Competența curților de apel în

materie este exclusă deoarece dispozițiile art. 3 pct. 3 C. proc. civ. vizează

recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, precum și

în cazuri prevăzute de lege, sens în care au fost citate și dispozițiile art.

284 alin. (1) C. muncii, care trimit la regulile generale de procedură civilă.

Tot astfel, art. 71 din Legea nr.

168/1989 privind soluționarea conflictelor de muncă dispune că instanțele

judecătorești competente să judece cereri referitoare la conflictele de

drepturi se stabilesc prin lege.

În consecință, aparține Înaltei Curți

de Casație și Justiție competența de a soluționa prezentul recurs, conform și

art. 21 din Legea nr. 304/2004.

În raport cu hotărârea de declinare

a competenței materiale în privința judecării recursurilor declarate de

Penitenciarul Brăila și chematul în garanție Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești instanța reține următoarele:

Potrivit art. I alin. (1) din O.U.G.

nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte

financiare în sistemul justiției, cererile menționate în cuprinsul acestui text

de lege, din categoria cărora fac parte și cele având ca obiect acordarea

sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, erau soluționate, în primă

instanță, de curțile de apel.

Conform alin. (2) din textul de lege

sus-menționat, recursul împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță, de

curțile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 104 din 20 ianuarie

2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a admis excepția de

neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de instanța supremă, în mai multe dosare

și s-a constatat că dispozițiile art. 1 și art. 11 din O.U.G. nr. 75/2008 sunt

neconstituționale.

Ulterior deciziei Curții

Constituționale s-a adoptat Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 75/2008, cu mai multe modificări și completări, printre care și abrogarea

art. I din ordonanță, text de lege care stabilea competența de soluționare a

recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță, de

curțile de apel, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca atare, având în vedere declararea

neconstituționalității art. I din Ordonanță, precum și abrogarea ulterioară a

acestui text de lege, Înalta Curte nu mai are în competență, în prezent,

soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță,

de curțile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este implicat

personalul din justiție, ca, de altfel, în nicio altă categorie de litigii de

muncă.

Chiar dacă, prin Legea nr. 76/2009,

în urma abrogării art. I, nu s-au prevăzut și norme tranzitorii, în ceea ce

privește competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva

hotărârilor pronunțate, în prima instanță, de curțile de apel, având în vedere

și considerentele Curții Constituționale în exercitarea controlului de

constituționalitate al acestui text de lege, este fără dubiu că intenția

legiuitorului nu a fost aceea de a stabili, în continuare, competența de

soluționare a recursurilor declarate în materia supusă discuției, în favoarea

Înaltei Curți.

O asemenea interpretare ar conduce

la concluzia că legea de aprobare a O.U.G. nr. 75/2008, ulterioară deciziei

Curții Constituționale, în loc să transpună concepția, în materie, a instanței

constituante, în legătură cu degrevarea instanței supreme de această categorie

de litigii, față de volumul semnificativ de activitate al acesteia, dar și de

inexistența unei secții specializate în materia conflictelor de muncă, în

cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ar perpetua tocmai acele

considerente avute în vedere în nota de fundamentare a ordonanței de urgență,

considerate ca fiind elaborate cu înfrângerea dispozițiilor art. 115 alin. (4)

și (6), precum și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

În esență, instanța de drept comun,

în materia soluționării recursurilor declarate împotriva hotărârilor

pronunțate, în primă instanță, în domeniul litigiilor de muncă, este

reprezentată de curțile de apel, care au secții specializate în judecarea

acestui tip de litigii, indiferent cărei instanțe aparține sentința recurată.

Pentru aceste argumente, în baza

art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să decline

competența de soluționare a recursului declarat de Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești, în favoarea Curții de Apel Galați, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cauza la Curtea de Apel Galați pentru soluționarea recursurilor declarate de pârâtul Penitenciarul

Brăila și chematul în garanție Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești

împotriva sentinței nr. 29 F din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

ianuarie 2010