ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2444/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată la

15 mai 2008 reclamanta SC S.G.I.R. SRL Ploiești, devenită SC S.G.C.P.R. SRL,

cheamă în arbitraj pe pârâta SC Z.C. SRL București

cerând tribunalului arbitral

obligarea pârâtei la plata sumei de 274.473 lei (76.027 Euro), reprezentând

costul lucrărilor de remediere și contravaloare pagube materiale în urma

avarierii acoperișului halei industriale 1 proprietate a reclamantei, cu

cheltuieli de arbitrare.

Prin hotărârea nr. 9 din 6

februarie 2009 Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie Prahova, cu majoritatea membrilor Tribunalul arbitral, admite

acțiunea reclamantei și, în consecință, obligă pârâta la plata către reclamantă

a sumei de 274.473 lei (echivalent a 76.027 Euro), reprezentând contravaloare lucrări

de remediere a pagubelor materiale din data de 26 din 27 iunie 2007, cu

cheltuieli de arbitrare în sarcina pârâtei în cuantum de 4.457 lei taxă

arbitrală și 500 lei onorariu de expert și respinge ca neîntemeiată cererea

pârâtei de chemare în garanție a subantreprenorului SC M.R. SRL Codlea.

Împotriva hotărârii

arbitrale de mai sus pârâta formulează acțiune în anulare solicitând, cu

invocarea motivelor prevăzute de art. 364 lit. g) și lit. i) C. proc. civ.,

admiterea acesteia cu consecința anulării hotărârii arbitrale atacate și, după

rejudecare, în principal, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în

judecată formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar

admiterea cererii de chemare în garanție formulată de ea împotriva SC M.R. SRL,

cu cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acțiunii sale în anulare

petenta pârâtă critică hotărârea arbitrală pentru motivarea nepertinentă, în

dezacord cu înscrisurile și susținerile părților de la dosarul cauzei,

incoerentă și tendențioasă, tribunalul arbitral reținând constant că nu există

o culpă a petentei pârâte în executarea lucrărilor, ci doar nerespectarea

termenului de notificare a evenimentului de forță majoră, culpă ce nu se poate

transmite chematei în garanție, precum și pentru lipsa semnăturilor arbitrilor

pe încheierea de ședință din 23 ianuarie 2009 când au avut loc dezbaterile și

care face parte din hotărârea arbitrală atacată, aceștia semnând-o ulterior,

iar încheierea în cauză nefiind comunicată împreună cu hotărârea Tribunalului

arbitral, fiind întrunit motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. g) C.

proc. civ.

Petenta critică tribunalul arbitral

pentru comunicarea încheierilor de pronunțare nr. 10 din 6 februarie 2009

semnată una numai de către unul dintre arbitri și de către asistentul arbitral,

deși încheierea respectivă ar fi trebuit să poarte semnăturile tuturor

arbitrilor, existența unei a doua încheieri cuprinzând soluția majorității

arbitrilor, ca și lipsa dosarului de arbitraj la sediul instanței permanente de

arbitraj atunci când a dorit să-l consulte reprezentând încălcări ale art. 360

1

C. proc. civ. și, implicit, ale ordinii publice, critica fiind încadrată în

motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. În lumina

aceluiași motiv de anulare petenta critică tribunalul arbitral și pentru

încălcarea principiului contradictorialității prin nepunerea în discuția

părților a decăderii petentei pârâte din dreptul de a invoca forța majoră

conform art. 16 din contractul de execuție, ca și pentru încălcarea rolului

activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. prin neanalizarea și a prevederilor

art. 16 din contractul de subantrepriză, încheiat de pârâta petentă cu chemata

în garanție, instanța arbitrală neaplicând – eronat – art. 60 și urm. C. proc.

civ. și încălcând și prevederile art. 1082-1083 C. civ.

Prin sentința nr. 117 din 16 iunie 2009

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, respinge acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 9 din 6 februarie

2009 a Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie

Prahova formulată de petenta pârâtă, reținând, în acest sens, că hotărârea

atacată nu cade sub incidența art. 364 lit. g) C. proc. civ., întrucât are o

motivare, un dispozitiv, precizează locul și data pronunțării și este semnată

de arbitrii care au judecat, pretinsul viciu de procedură al absenței

semnăturii arbitrilor pe încheierea din 23 ianuarie 2009 fiind remediat

ulterior conform procesului verbal întocmit cu acel prilej, hotărârea arbitrală

cuprinzând, însă, corect toate semnăturile prevăzute de lege, precum și că

hotărârea vizată nu atrage nici incidența prevederilor art. 364 lit. i) C.

proc. civ. nefiind încălcat secretul deliberărilor prevăzut de art. 360

1

C. proc. civ., întrucât încheierea nr. 10 din 6 februarie 2009 reprezintă doar

aplicarea art. 360

2

C. proc. civ., ea consemnând opinia separată a

unuia dintre arbitri și fiind semnată, firesc, numai de către acesta și de

către asistentul arbitral, nefiind încălcat nici principiul

contradictorialității așa cum rezultă din motivarea hotărârii bazată pe

susținerile și apărările făcute de părți într-un cadru legal, aplicabil în

cauză.

Împotriva sentinței de mai sus petenta pârâtă declară recurs solicitând,

cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., admiterea acestuia,

modificarea în tot a sentinței recurate, admiterea acțiunii în anulare cu

consecința anulării hotărârii arbitrale, iar pe fondul cauzei, respingerea

cererii de chemare în judecată formulată de intimata reclamantă ca

neîntemeiată.

În fundamentarea recursului său

recurenta critică prima instanță pentru a fi pronunțat sentința atacată cu o

motivare sumară, fără a arăta rațiunile pentru care a apreciat că au fost

respectate principiul contradictorialității și al rolului activ al arbitrului,

instanța făcând și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., sentința recurată fiind, de fapt, nemotivată.

Apreciază recurenta că referirea

instanței la Decizia nr. 8/2007 a Curții Constituționale probează incidența

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța

interpretând greșit actul dedus judecății prin aprecierea că aspectele

referitoare la încălcarea normelor procedurale, invocate de petenta recurentă

în acțiunea în anulare, nu s-ar încadra în motivele de anulare a unei hotărâri

arbitrale, prevăzute de lege, instanța criticată neținând cont de faptul

nesemnării încheierilor de ședință de către arbitri, sau de către toți arbitri

cât privește încheierea de amânare de pronunțare, remedierea ulterioară a

acestui viciu de procedură de către Curtea de Arbitraj probând pertinența

susținerilor recurentei.

Recurenta critică prima instanță și

pentru greșita aplicare a legii, respectiv a art. 364 lit. i) C. proc. civ.,

prin aprecierea ca fiind corectă semnarea uneia dintre încheierile de

pronunțare doar de către unul dintre arbitri și de către asistentul arbitral,

dar cu ștampila Curții de arbitraj, deși aceasta nu avea în vedere – consideră

recurenta – opinia separată formulată de acel arbitru, ci reprezenta rezultatul

deliberării tribunalului arbitral, asistentul arbitral ca angajat al Camerei de

Comerț și Industrie Prahova nefiind abilitat să semneze încheierea respectivă,

instanța fondului aplicând greșit și prevederile art. 125 alin. (5) C. proc.

civ., făcând abstracție și de greșita aplicare de către tribunalul arbitral a

prevederilor art.16 din contract și reținând eronat că nu a fost încălcat

principiul contradictorialității în soluționarea cauzei arbitrale, tribunalul

arbitral încălcând flagrant și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, aspect nelămurit nici la prima instanță.

Prin întâmpinarea depusă la dosar

intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că

sentința recurată este legală și temeinică.

Examinând recursul petentei pârâte

din perspectiva dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. și prin prisma

motivelor de recurs invocate se constată că acesta nu este nefondat.

Se constată, în acest sens, că, așa

cum judicios a stabilit și prima instanță, anularea unei hotărâri arbitrale se

poate pronunța pentru unul dintre motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ.,

respectiv pentru motivul prevăzut de art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ.

invocate de petentă, motive apreciate corect de către instanța criticată ca

nefiind incidente, întrucât, în esență, petenta nu a probat că au fost

întrunite condițiile prevăzute de art. 364 lit. g), hotărârea arbitrală atacată

cuprinzând atât dispozitivul cât și motivele care au condus la acesta, arătând

locul și data pronunțării și fiind semnată de arbitri, precum și că

dispozițiile pretins încălcate de către tribunalul arbitral – cum a apreciat

greșit petenta – nu sunt dispoziții imperative ale legii și nici de ordine

publică, sau vizând bunele moravuri.

În condițiile în care, așa cum se

prevede de art. 360

2

C. proc. civ., hotărârea arbitrală a fost

adoptată cu majoritatea de voturi a arbitrilor ce au compus tribunalul

arbitral, pe lângă textul acesteia s-a comunicat părților, inclusiv petentei,

și opinia separată redactată de arbitrul aflat în minoritate, încheierea de

pronunțare fiind comunicată sub semnătura și a asistentului arbitral conform

dispozițiilor art. 57 alin. (3) lit. d) din Regulile de procedură arbitrală ale

Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie Prahova, aspect neinterzis de dispozițiile Cărții a V-a a Codului de

procedură civilă, adoptarea unei hotărâri cu majoritate de voturi

nereprezentând o încălcare nici secretului deliberărilor și neputând fi

considerate nici ca încălcând dispozițiile art. 360

1

alin. (1) cât

privește condiția participării tuturor arbitrilor, membri ai completului, la

aceste deliberări.

Nu reprezintă încălcarea ordinii

publice nici complinirea de către tribunalul arbitral a lipsei semnăturilor

unora dintre arbitri pe încheierile de ședință, fapt consemnat în procesele

verbale încheiate, întrucât o astfel de conduită este permisă chiar de lege,

respectiv de dispozițiile art. 358

13

alin. (4) C. proc. civ.

În mod întemeiat prima instanță nu a

examinat în mod special critica petentei referitoare la încălcarea art. 129

alin. (5) C. proc. civ., întrucât specificitatea soluționării cauzei pe cale

arbitrajului face ca arbitrii să se poată pronunța strict în limitele

convenției arbitrale și ale însărcinării lor, așa cum rezultă din dispozițiile

art. 340

1

, ale art. 341 alin. (2), ale art. 358

10

și ale

art. 358

12

C. proc. civ.

Cât privește critica petentei vizând

nerespectarea principiului contradictorialității, judicios respinsă de către

prima instanță, se reține că, pe de o parte, aceasta nu cade sub incidența

prevederilor art. 364 lit. g) și lit. i), invocate de petentă, și care

reprezintă cauze de anulare a hotărârii arbitrale, ci sub incidența

dispozițiilor art. 358 C. proc. civ., neinvocate de petentă, și reprezintă o

cauză de nulitate a unei astfel de hotărâri iar, pe de altă parte, că

principiul a fost respectat în cursul procedurii arbitrale, petentei

comunicându-i-se toate înscrisurile dosarului, ea formulând întâmpinare (filele

92-99 dosar de arbitral), solicitând probe administrate de instanța arbitrală

(proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și chematei în garanție, proba

testimonială, expertiză – fila 300 dosar de arbitraj), formulându-și apărări

chiar cu privire la intervenția cauzei de forță majoră, aspect supus dezbaterii

părților la termenul din 21 ianuarie 2009 (filele 398-399 dosar de arbitraj),

și analizat expres în considerentele hotărârii arbitrale (filele 413-415 dosar

de arbitraj).

Se reține, de asemenea, că referirea

instanței criticate la dispozițiile Deciziei nr. 8/2007 a Curții

Constituționale nu reprezintă o greșită interpretare a actului dedus judecății,

ci este de natură să sublinieze limitele controlului judecătoresc efectuat în

baza unei acțiuni în anulare a unei hotărâri arbitrale prin care petenta nu

poate schimba respectiva hotărâre fără a proba temeinic intervenirea motivelor de

anulare strict și limitativ prevăzute de lege, respectiv de art. 364 C. proc.

civ., ceea ce – în speță – petenta recurentă nu a făcut.

Față de cele de mai sus,

constatându-se că sentința recurată este legală și temeinică, recursul

recurentei petente împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat,

dându-se eficiență prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC Z.C.

SRL București împotriva sentinței

nr. 117 din 16 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

și de

contencios administrativ și fiscal

,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.