ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2444/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de arbitrare înregistrată la 15 mai 2008 reclamanta SC S.G.I.R. SRL Ploiești, devenită SC S.G.C.P.R. SRL, cheamă în arbitraj pe pârâta SC Z.C. SRL București cerând tribunalului arbitral obligarea pârâtei la plata sumei de 274.473 lei (76.027 Euro), reprezentând costul lucrărilor de remediere și contravaloare pagube materiale în urma avarierii acoperișului halei industriale 1 proprietate a reclamantei, cu cheltuieli de arbitrare.

Prin hotărârea nr. 9 din 6 februarie 2009 Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova, cu majoritatea membrilor Tribunalul arbitral, admite acțiunea reclamantei și, în consecință, obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 274.473 lei (echivalent a 76.027 Euro), reprezentând contravaloare lucrări de remediere a pagubelor materiale din data de 26 din 27 iunie 2007, cu cheltuieli de arbitrare în sarcina pârâtei în cuantum de 4.457 lei taxă arbitrală și 500 lei onorariu de expert și respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de chemare în garanție a subantreprenorului SC M.R. SRL Codlea. Împotriva hotărârii arbitrale de mai sus pârâta formulează acțiune în anulare solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 364 lit. g) și lit. i) C. proc.

civ., admiterea acesteia cu consecința anulării hotărârii arbitrale atacate și, după rejudecare, în principal, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar admiterea cererii de chemare în garanție formulată de ea împotriva SC M.R. SRL, cu cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acțiunii sale în anulare petenta pârâtă critică hotărârea arbitrală pentru motivarea nepertinentă, în dezacord cu înscrisurile și susținerile părților de la dosarul cauzei, incoerentă și tendențioasă, tribunalul arbitral reținând constant că nu există o culpă a petentei pârâte în executarea lucrărilor, ci doar nerespectarea termenului de notificare a evenimentului de forță majoră, culpă ce nu se poate transmite chematei în garanție, precum și pentru lipsa semnăturilor arbitrilor pe încheierea de ședință din 23 ianuarie 2009 când au avut loc dezbaterile și care face parte din hotărârea arbitrală atacată, aceștia semnând-o ulterior, iar încheierea în cauză nefiind comunicată împreună cu hotărârea Tribunalului arbitral, fiind întrunit motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. g) C. proc.

civ. Petenta critică tribunalul arbitral pentru comunicarea încheierilor de pronunțare nr. 10 din 6 februarie 2009 semnată una numai de către unul dintre arbitri și de către asistentul arbitral, deși încheierea respectivă ar fi trebuit să poarte semnăturile tuturor arbitrilor, existența unei a doua încheieri cuprinzând soluția majorității arbitrilor, ca și lipsa dosarului de arbitraj la sediul instanței permanente de arbitraj atunci când a dorit să-l consulte reprezentând încălcări ale art. 360 1 C. proc. civ. și, implicit, ale ordinii publice, critica fiind încadrată în motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ.

În lumina aceluiași motiv de anulare petenta critică tribunalul arbitral și pentru încălcarea principiului contradictorialității prin nepunerea în discuția părților a decăderii petentei pârâte din dreptul de a invoca forța majoră conform art. 16 din contractul de execuție, ca și pentru încălcarea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. prin neanalizarea și a prevederilor art. 16 din contractul de subantrepriză, încheiat de pârâta petentă cu chemata în garanție, instanța arbitrală neaplicând – eronat – art. 60 și urm. C. proc. civ. și încălcând și prevederile art. 1082-1083 C. civ.

Prin sentința nr. 117 din 16 iunie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, respinge acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 9 din 6 februarie 2009 a Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova formulată de petenta pârâtă, reținând, în acest sens, că hotărârea atacată nu cade sub incidența art. 364 lit. g) C. proc. civ., întrucât are o motivare, un dispozitiv, precizează locul și data pronunțării și este semnată de arbitrii care au judecat, pretinsul viciu de procedură al absenței semnăturii arbitrilor pe încheierea din 23 ianuarie 2009 fiind remediat ulterior conform procesului verbal întocmit cu acel prilej, hotărârea arbitrală cuprinzând, însă, corect toate semnăturile prevăzute de lege, precum și că hotărârea vizată nu atrage nici incidența prevederilor art. 364 lit. i) C. proc.

civ. nefiind încălcat secretul deliberărilor prevăzut de art. 360 1 C. proc. civ., întrucât încheierea nr. 10 din 6 februarie 2009 reprezintă doar aplicarea art. 360 2 C. proc. civ., ea consemnând opinia separată a unuia dintre arbitri și fiind semnată, firesc, numai de către acesta și de către asistentul arbitral, nefiind încălcat nici principiul contradictorialității așa cum rezultă din motivarea hotărârii bazată pe susținerile și apărările făcute de părți într-un cadru legal, aplicabil în cauză. Împotriva sentinței de mai sus petenta pârâtă declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței recurate, admiterea acțiunii în anulare cu consecința anulării hotărârii arbitrale, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimata reclamantă ca neîntemeiată.

În fundamentarea recursului său recurenta critică prima instanță pentru a fi pronunțat sentința atacată cu o motivare sumară, fără a arăta rațiunile pentru care a apreciat că au fost respectate principiul contradictorialității și al rolului activ al arbitrului, instanța făcând și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sentința recurată fiind, de fapt, nemotivată. Apreciază recurenta că referirea instanței la Decizia nr. 8/2007 a Curții Constituționale probează incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., instanța interpretând greșit actul dedus judecății prin aprecierea că aspectele referitoare la încălcarea normelor procedurale, invocate de petenta recurentă în acțiunea în anulare, nu s-ar încadra în motivele de anulare a unei hotărâri arbitrale, prevăzute de lege, instanța criticată neținând cont de faptul nesemnării încheierilor de ședință de către arbitri, sau de către toți arbitri cât privește încheierea de amânare de pronunțare, remedierea ulterioară a acestui viciu de procedură de către Curtea de Arbitraj probând pertinența susținerilor recurentei. Recurenta critică prima instanță și pentru greșita aplicare a legii, respectiv a art. 364 lit. i) C. proc.

civ., prin aprecierea ca fiind corectă semnarea uneia dintre încheierile de pronunțare doar de către unul dintre arbitri și de către asistentul arbitral, dar cu ștampila Curții de arbitraj, deși aceasta nu avea în vedere – consideră recurenta – opinia separată formulată de acel arbitru, ci reprezenta rezultatul deliberării tribunalului arbitral, asistentul arbitral ca angajat al Camerei de Comerț și Industrie Prahova nefiind abilitat să semneze încheierea respectivă, instanța fondului aplicând greșit și prevederile art. 125 alin. (5) C. proc. civ., făcând abstracție și de greșita aplicare de către tribunalul arbitral a prevederilor art.16 din contract și reținând eronat că nu a fost încălcat principiul contradictorialității în soluționarea cauzei arbitrale, tribunalul arbitral încălcând flagrant și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aspect nelămurit nici la prima instanță.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este legală și temeinică. Examinând recursul petentei pârâte din perspectiva dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. și prin prisma motivelor de recurs invocate se constată că acesta nu este nefondat. Se constată, în acest sens, că, așa cum judicios a stabilit și prima instanță, anularea unei hotărâri arbitrale se poate pronunța pentru unul dintre motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., respectiv pentru motivul prevăzut de art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ.

invocate de petentă, motive apreciate corect de către instanța criticată ca nefiind incidente, întrucât, în esență, petenta nu a probat că au fost întrunite condițiile prevăzute de art. 364 lit. g), hotărârea arbitrală atacată cuprinzând atât dispozitivul cât și motivele care au condus la acesta, arătând locul și data pronunțării și fiind semnată de arbitri, precum și că dispozițiile pretins încălcate de către tribunalul arbitral – cum a apreciat greșit petenta – nu sunt dispoziții imperative ale legii și nici de ordine publică, sau vizând bunele moravuri. În condițiile în care, așa cum se prevede de art. 360 2 C. proc.

civ., hotărârea arbitrală a fost adoptată cu majoritatea de voturi a arbitrilor ce au compus tribunalul arbitral, pe lângă textul acesteia s-a comunicat părților, inclusiv petentei, și opinia separată redactată de arbitrul aflat în minoritate, încheierea de pronunțare fiind comunicată sub semnătura și a asistentului arbitral conform dispozițiilor art. 57 alin. (3) lit. d) din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova, aspect neinterzis de dispozițiile Cărții a V-a a Codului de procedură civilă, adoptarea unei hotărâri cu majoritate de voturi nereprezentând o încălcare nici secretului deliberărilor și neputând fi considerate nici ca încălcând dispozițiile art. 360 1 alin. (1) cât privește condiția participării tuturor arbitrilor, membri ai completului, la aceste deliberări.

Nu reprezintă încălcarea ordinii publice nici complinirea de către tribunalul arbitral a lipsei semnăturilor unora dintre arbitri pe încheierile de ședință, fapt consemnat în procesele verbale încheiate, întrucât o astfel de conduită este permisă chiar de lege, respectiv de dispozițiile art. 358 13 alin. (4) C. proc. civ. În mod întemeiat prima instanță nu a examinat în mod special critica petentei referitoare la încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât specificitatea soluționării cauzei pe cale arbitrajului face ca arbitrii să se poată pronunța strict în limitele convenției arbitrale și ale însărcinării lor, așa cum rezultă din dispozițiile art. 340 1 , ale art. 341 alin. (2), ale art. 358 10 și ale art. 358 12 C. proc.

civ. Cât privește critica petentei vizând nerespectarea principiului contradictorialității, judicios respinsă de către prima instanță, se reține că, pe de o parte, aceasta nu cade sub incidența prevederilor art. 364 lit. g) și lit. i), invocate de petentă, și care reprezintă cauze de anulare a hotărârii arbitrale, ci sub incidența dispozițiilor art. 358 C. proc.

civ., neinvocate de petentă, și reprezintă o cauză de nulitate a unei astfel de hotărâri iar, pe de altă parte, că principiul a fost respectat în cursul procedurii arbitrale, petentei comunicându-i-se toate înscrisurile dosarului, ea formulând întâmpinare (filele 92-99 dosar de arbitral), solicitând probe administrate de instanța arbitrală (proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și chematei în garanție, proba testimonială, expertiză – fila 300 dosar de arbitraj), formulându-și apărări chiar cu privire la intervenția cauzei de forță majoră, aspect supus dezbaterii părților la termenul din 21 ianuarie 2009 (filele 398-399 dosar de arbitraj), și analizat expres în considerentele hotărârii arbitrale (filele 413-415 dosar de arbitraj).

Se reține, de asemenea, că referirea instanței criticate la dispozițiile Deciziei nr. 8/2007 a Curții Constituționale nu reprezintă o greșită interpretare a actului dedus judecății, ci este de natură să sublinieze limitele controlului judecătoresc efectuat în baza unei acțiuni în anulare a unei hotărâri arbitrale prin care petenta nu poate schimba respectiva hotărâre fără a proba temeinic intervenirea motivelor de anulare strict și limitativ prevăzute de lege, respectiv de art. 364 C. proc. civ., ceea ce – în speță – petenta recurentă nu a făcut. Față de cele de mai sus, constatându-se că sentința recurată este legală și temeinică, recursul recurentei petente împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat, dându-se eficiență prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC Z.C. SRL București împotriva sentinței nr. 117 din 16 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.