ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1774/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1774/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 martie 2003

reclamanta SC A.A.R. SA București cheamă în arbitraj pe pârâta SC R.A.I. SA București

solicitând tribunalului arbitral obligarea pârâtei la plata sumei de 2.799.714,82

dolari SUA reprezentând 50% din suma încasată de aceasta în baza deciziei nr. 1352

din 28 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești, executată în februarie 2006, în valoare

de 5.634.200 dolari SUA, plus cheltuieli de executare, sumă redusă ulterior la 1.457.632

dolari SUA.

Prin sentința arbitrală nr. 164 din 13 iulie

2007, pronunțată în dosarul arbitral nr. 77/2006, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional

de pe lângă C.C.I.R. admite acțiunea reclamantei așa cum a fost precizată, respinge

excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale

pasive invocate de pârâtă și obligă pârâta la plata sumei de 1.457.632 dolari SUA

și la plata sumei de 67.199 lei cheltuieli arbitrale către reclamantă.

Împotriva sentinței arbitrale de mai sus petenta

pârâtă, invocând motivele prevăzute de art. 364 lit. e), g) și i) C. proc. civ.,

formulează acțiune în anulare solicitând pe cale de excepție, în principal admiterea

excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei intimate și

respingerea, în consecință, a cererii introductive și, în subsidiar, admiterea excepției

lipsei calității sale procesuale pasive și respingerea, în consecință, a acțiunii

arbitrale, iar pe fond admiterea acțiunii în anulare, anularea sentinței arbitrale

atacate și respingerea cererii introductive ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată,

cerând și suspendarea executării hotărârii arbitrale menționate.

Întemeindu-se pe motivul de anulare prevăzut

de art. 364 lit. e) C. proc. civ., petenta critică tribunalul arbitral pentru a

fi pronunțat sentința arbitrală atacată cu mult peste termenul de 5 luni prevăzute

de art. 353

3

C. proc. civ. și cel de 2 luni prevăzut de art. 353

3

alin. (4) C. proc. civ., termen ce nu a fost niciodată dispus prin încheiere de

către instanța de arbitraj, arătând și că nu a putut să invoce beneficiul caducității

la primul termen de înfățișare întrucât, la acea dată, nu era previzibilă prelungirea

procesului arbitral datorată, în special, unor motive personale ale supraarbitrului

ales de arbitrii desemnați de părți, neinvocarea caducității nefiind însă de natură,

în opinia petentei, să paralizeze anularea hotărârii arbitrale atacate pentru motivul

prevăzut de art. 364 lit. e) C. proc. civ., invocat.

Invocând motivul prevăzut de art. 364 lit.

g) C. proc. civ. petenta critică hotărârea arbitrală pentru lipsa motivelor pe care

se sprijină soluția de a fi reținut că termenul de prescripție a început să curgă

de la data la care Curtea de Apel Ploiești a soluționat irevocabil un litigiu dintre

petentă și un terț, contractul dedus judecății arbitrale fiind diferit de contractul

de a fost obiect al litigiului în fața Curții de Apel Ploiești și la care reclamanta

intimată nu este parte, în opinia petentei fiind esențială calificarea raportului

juridic dedus judecății, aspect omis de tribunalul arbitral. Aceeași critică este

avansată și cu referire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei petente, tribunalul arbitral nefăcând referire in terminis la contractul

de reasigurare, singurul care ar fi justificat dreptul reclamantei intimate la plata

unor sume de bani din partea petentei, dar care ar fi condus la admiterea excepției

prescripției extinctive.

Susține petenta pârâtă și incidența în cauză

a motivului prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., instanța arbitrală încălcând

dispoziții imperative ale legii, respectiv art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958,

tribunalul arbitral ignorând că termenul de prescripție curge, atât în ipoteza reasigurării,

cât și în ipoteza coasigurării, de la data nașterii raportului juridic și nu de

la data soluționării irevocabile a litigiului de către Curtea de Apel Ploiești.

Apreciază petenta că tribunalul arbitral a aplicat greșit și teoria îmbogățirii

fără justă cauză, conform art. 992 C. proc. civ., întrucât intimata nu a plătit

nimic, iar SC D. SA are dreptul să ceară restituirea sumei plătite ca nedatorată,

reclamanta intimată neputând avea calitate procesuală într-o astfel de acțiune,

precum și că a încălcat și principiul relativității efectelor contractelor, prevăzut

de art. 973 C. civ., plata de penalități de întârziere fiind stipulată doar în contractul

încheiat cu SC D. SA în care reclamanta intimată nu este parte.

La 15 februarie 2008 petenta solicită întoarcerea

executării silite, în ipoteza admiterii acțiunii în anulare, arătând că sentința

arbitrală a fost, între timp, executată, motiv pentru care renunță la cererea de

suspendare a executării hotărârii atacate.

Prin sentința comercială nr. 72 din 18 aprilie

2004 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, respinge excepția inadmisibilității

cererii de întoarcere a executării silite, invocată de intimată, ca nefondată și

respinge acțiunea în anulare a sentinței arbitrale atacate și cererea de întoarcere

a executării solite formulate de petenta pârâtă, ca nefondate.

Pentru a decide astfel instanța reține, cu

privire la excepția inadmisibilității cererii de întoarcere a executării silite,

că dispozițiile art. 404

1

C. proc. civ. și următoarele sunt pe deplin

aplicabile și în ipoteza desființării unei sentințe arbitrale ca urmare a admiterii

acțiunii în anulare pentru unul dintre motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ.,

într-o astfel de ipoteză petenta interesată având dreptul la întoarcerea executării,

prin restabilirea situației anterioare.

Cu privire la acțiunea în anulare formulată

de petentă reține instanța că, aceasta nefiind o cale de atac de reformare a sentinței

arbitrale pentru motive de netemeinicie și nelegalitate, susținerile petentei cu

privire la interpretarea probelor administrate în cauză sau a calificărilor juridice

făcute de instanța arbitrală nu pot fi motive de desființare a sentinței arbitrale,

întrucât acestea sunt motive de reformare de drept comun, precum și că motivul de

anulare relativ la depășirea termenului de arbitrare nu este fondat, întrucât, pe

de o parte, în procesul arbitral au intervenit incidente procedurale, recuzare arbitri,

abținere, care suspendă de drept termenul de soluționare conform art. 353

3

C. proc. civ., iar, pe de altă parte, în speță nu au fost respectate dispozițiile

art. 353

3

alin. (6) C. proc. civ., pârâta petentă neprocedând la notificarea

beneficiului caducității arbitrajului către cealaltă parte și tribunalului arbitral,

primul termen de înfățișare, la care face referire textul de lege menționat, interpretându-se

în sensul prevăzut de art. 134 C. proc. civ.; reține, de asemenea, instanța că nici

motivul de anulare invocat conform art. 364 lit. g) C. proc. civ. nu este fondat

și, implicit, nici calificarea contradictorie a actului dedus judecății față de

faptul că sentința arbitrală cuprinde toate elementele prevăzute de art. 361 C.

proc. civ. raportat la art. 364 lit. g) C. proc. civ., rezervele petentei față de

argumentele instanței arbitrale și întinderea acestora neputând fi motiv de desființare

a hotărârii atacate, acestea fiind lăsate la latitudinea instanței de arbitraj a

cărei motivare nu este contradictorie, întrucât menționata instanță și-a fundamentat

soluția pe conținutul contractului dintre părți, care face referire în art.3 la

„împărțirea încasărilor din primele de asigurare”, iar în art. 9 „la asigurarea

riscului de neplată pentru autovehiculele D.”, instanța criticată necalificând contractul

dintre părți ca fiind contract de coasigurare sau reasigurare, cum greșit susține

petenta, și calculând legal termenul de prescripție extinctivă prin raportare la

data pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile de către Curtea de Apel Ploiești,

întrucât, conform contractului, părțile erau obligate să împartă încasările din

primele de asigurare în procentul convenit, fiind deci incidente dispozițiile art.

969 C. civ. și neîntrunindu-se condițiile prevăzute de motivul menționat de art.

364 lit. i) C. proc. civ., dispozițiile Decretului nr.167/1958 nefiind încălcate

și nefiind încălcat nici principiul relativității efectelor contractelor, prevăzut

de art. 973 C. civ., față de voința fermă a părților contractante exprimată în art.

9 din contractul nr. 995 din 3 iulie 1998 și față de conținutul contractului nr.

219 din 24 decembrie 1997, iar soluționarea excepției lipsei calității procesuale

pasive invocată de pârâtă putându-se realiza independent de calificarea contractului

dintre părțile litigante, contract care, în opinia instanței, este unul sui-generis,

îmbinând elementele mai multor tipuri de contracte practicate de societățile de

asigurare. În fine, instanța reține ca fiind nefondată și susținerea petentei referitoare

la aplicarea greșită de către tribunalul arbitral a teoriei îmbogățirii fără justă

cauză, întrucât acesta a analizat decizia irevocabilă a Curții de Apel Ploiești

doar ca o probă în cauză, neînțelegând să dezvolte teoria evocată sau să cenzureze

în vreun fel menționata hotărâre irevocabilă.

Împotriva sentinței judecătorești de mai sus

petenta pârâtă declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia și modificarea în parte a sentinței

recurate în sensul admiterii acțiunii în anulare și desființării sentinței arbitrale,

iar pe fond, în principal, admiterea excepției prescripției dreptului material la

acțiune și respingerea cererii arbitrale ca tardiv formulată și, în subsidiar, admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte și a excepției

lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante, și, pe fond, respingerea

cererii arbitrale ca neîntemeiată, dispunerea întoarcerii executării sentinței arbitrale

și obligarea intimatei reclamante la restituirea către recurentă a tuturor sumelor

ce au fost executate silit în baza menționatei sentințe arbitrale (a tuturor sumelor

din sentința arbitrală, plus toate cheltuielile de executare), actualizate în funcție

de rata inflației, în echivalent în lei la data plății efective, menținerea dispoziției

privitoare la respingerea excepției inadmisibilității cererii de întoarcere a executării

formulate în timpul judecății acțiunii în anulare, cu cheltuieli de judecată.

Reluând motivele invocate și prin acțiunea

în anulare, recurenta critică instanța de judecată pentru greșita aplicare a art.

364 lit. e) raportat la art. 353

3

alin. (3) C. proc. civ., aceasta ignorând

că sentința arbitrală atacată a fost pronunțată cu depășirea termenului de 7 luni

prevăzut de art. 353

3

C. proc. civ., ca și pentru greșita aplicare a

art. 7 din Decretul nr. 167/1958, reținând eronat momentul începerii curgerii termenului

de prescripție, a art. 45

1

din Legea nr. 136/1995, stabilind eronat că

nu are relevanță calificarea juridică a contractului dedus judecății și refuzând

să facă o asemenea calificare juridică în raport de care se stabilește și existența

legitimității procesuale a părților în litigiu, în opinia recurentei contractul

în cauză trebuind a fi calificat ca un contract de coasigurare. Recurenta reproșează

instanței judecătorești și încălcarea dispozițiilor art. 992 și urm. C. civ., prin

menținerea sentinței arbitrale fondate pe teoria îmbogățirii fără justă cauză, sentință

prin care s-a schimbat natura juridică a cererii arbitrale din acțiune în pretenții

în acțiune în repetițiune, cu privire la care nu era competentă în raport de clauza

compromisorie înserată în contractul în litigiu, precum și a dispozițiilor art.

973 C. civ., prin menținerea sentinței arbitrale care extinde beneficiul unei clauze

penale în favoarea reclamantei, care este terț față de contractul în baza căruia

petenta a obținut obligarea de către Curtea de Apel Ploiești la plata primelor de

asigurare și a penalităților de întârziere aferente de către SC D.A.R. SA.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata

reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, sentința recurată fiind

legală și temeinică, pronunțată cu corecta aplicare a legii.

Examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor

de nelegalitate invocate se constată că acesta este nefondat.

Cât privește critica întemeiată pe dispozițiile

art. 364 lit. e) raportat la art. 353

3

C. proc. civ. se constată că aceasta

este neîntemeiată, soluția instanței criticate fiind judicioasă în condițiile în

care recurenta însăși a contribuit prin conduita sa procesuală la prelungirea termenului

de soluționare a litigiului arbitral, recuzând pe supraarbitri, acceptând acordarea

de termene suplimentare experților pentru întocmirea raportului de expertiză, formulând

obiecțiuni la raportul de expertiză deși consilierul său parte și-l însușise; mai

mult, așa cum corect a reținut și prima instanță, recurenta pârâtă nici nu a notificat

celelalte părți și tribunalului arbitral, până la primul termen de înfățișare, că

înțelege să invoce caducitatea, astfel că judicios instanța criticată a apreciat

că nu se poate da eficiență, în speță, dispozițiilor art. 364 lit. e) C. proc. civ.

raportat la art. 353

3

alin. (6) C. proc. civ.

Se constată, de asemenea, că nici critica

recurentei vizând greșita aplicare de către instanță a dispozițiilor art. 7 din

Decretul nr. 167/1958 nu este întemeiată.

Potrivit convenției de coasigurare dintre

părți (filele 14-15 dosar arbitral vol. I) din 30 iunie 1998/3 iulie 1998, acestea

s-au obligat „să împartă – în proporții de 50% - primele de asigurare”, (art. 3)

în condițiile în care fiecare parte păstrează legătura cu clientul său ca asigurat,

acesta achitând primele de asigurare menționatei părți (art. 5), primele de asigurare

urmând a fi încasate de către cei doi asigurători, fiecare la contractele pe care

le-a încheiat, acesta raportând și plătind celuilalt asigurator parte din primele

de asigurare, conform proporției de 50% de participare la coasigurare (art. 6);

prin aceeași convenție s-a stabilit că intră sub incidența acesteia și asigurarea

riscului de neplată pentru autovehiculele Daewoo care se livrează în leasing sau

se vând în rate prin sistemul Astra – RAI de la data de 1 iunie 1998 [art. 9 alin.

(1)].

În conformitate cu art. 7.8 din contractul

nr. 219 din 24 decembrie 1997 privind asigurarea riscului de neplată în cazul vânzării

în rate sau al livrării în sistem leasing a autoturismelor, semnat de recurenta

pârâtă, de intimata-reclamantă - în calitate de coasigurător și de SC D.A.T. SRL

și SC D.A.R. SA în calitate de asigurați (filele 7-10 dosar arbitral vol.I) la care

se referă, implicit și convenția de coasigurare [art. 9 alin. (1)], în caz de nerespectare

a obligațiilor de plată părțile datorează penalități de 0,15% din suma datorată

pentru fiecare zi de întârziere.

Legătura dintre contractele evocate, încheiate

de părțile în litigiu, este recunoscută, de altfel, de recurenta pârâtă prin întâmpinarea

formulată în litigiul arbitral, prin care precizează că prin adresa nr. 4572 din

28 septembrie 2000 (fila 69 dosar arbitral vol.I) convenția de coasigurare a fost

reziliată cu începere din 28 octombrie 2000, reziliere notificată de reclamanta

intimată în baza și cu respectarea termenelor prevăzute de art. 7.7 din contractul

de asigurare a riscului de neplată nr. 219 din 24 decembrie 1997.

Așadar, conform convenției părților la contractul

de coasigurare, acestea au stabilit să-și împartă între ele, în proporții de 50%,

sumele reprezentând prime de asigurare încasate de fiecare dintre ele de la asigurații

cu care au încheiat contracte de asigurare.

Prin decizia civilă nr. 1532 din 28 iunie

2005 a Curții de Apel Ploiești s-a stabilit suma pe care urma să o încaseze cu titlul

de primă de asigurare pentru riscul de neplată în cazul vânzării în rate sau al

livrării în sistem de leasing a autoturismelor scadente la 20 iulie 1999 de la asiguratorii

SC D.A. SRL și D.A.R. SA, cu penalitățile aferente, sumă din care 50% se cuvine

reclamantei potrivit convenției de coasigurare, primele respective fiind datorate

pentru contracte de asigurare încheiate și de recurentă, și scadente, pe durata

valabilității convenției de coasigurare, respectiv 1 iunie 1998 la 28 octombrie

2000, data rezilierii acesteia.

Așadar, prin convenția de coasigurare s-a

stabilit doar că reclamanta are dreptul la 50% din orice sumă încasată de pârâtă

cu titlu de primă de asigurare pentru riscul de neplată, iar prin decizia civilă

nr. 1532 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești s-a stabilit irevocabil suma

raportat la care urma să se calculeze cota de 50% la care este îndreptățită reclamanta,

astfel că dreptul acesteia de a cere suma cuvenită de la recurenta pârâtă s-a născut

la data pronunțării deciziei menționate, dată de la care curge și termenul de prescripție

de 3 ani, cum corect a reținut tribunalul arbitral și a confirmat prima instanță,

făcând o corectă aplicare a legii.

Acțiunea arbitrală întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 969 și urm. C. civ. fiind formulată în baza convenției de coasigurare

din 3 iulie 1998 dintre părți, cu raportare la contractele de asigurare nr. 219/1997

și nr. 2326/1997 încheiate de părțile menționate cu asigurații SC D.A.T. SRL și

SC D.A.R. SA, obligația pârâtei recurente de a împărți cu reclamanta intimată în

proporție de 50% sumele încasate cu titlu de prime de asigurare pentru riscul de

neplată decurgând din convenția de coasigurare, excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei-intimate, invocată de recurentă, urmează a fi respinsă, cu

observația că aceasta nu a fost invocată în fața tribunalului arbitral, iar cenzurarea

hotărârii arbitrale pe calea acțiunii în anulare se poate face numai pentru unul

din motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., în plus, în recurs neputându-se

invoca decât excepții de ordine publică.

Față de specificitatea, evocată, a acțiunii

în anularea unei hotărâri arbitrale urmează a fi respinse criticile referitoare

la greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 45

1

din Legea nr. 136/1995, ale art. 973 C. civ. și ale art. 992 și urm. C. civ., acestea

nefiind încadrate în motivele limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ.

Astfel fiind, constatându-se că sentința primei

instanțe este legală și temeinică, pronunțată cu corecta aplicare a legii, dându-se

eficiență dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de recurenta

pârâtă împotriva menționatei sentințe urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de voturi:

Respinge recursul declarat de pârâta SC R.A.I.

SA București împotriva sentinței nr. 72 din 18 aprilie 2008 a Curții de Apel București,

secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Opinie

separată:

Admite recursul declarat de pârâtă, schimbă

în tot sentința comercială nr. 72 din 18 aprilie 2008 a Curții de Apel București,

secția a VI-a comercială în sensul că admite acțiunea în anulare formulată de SC

R.A.I. SA București, anulează sentința arbitrală nr. 164 din 13 iulie 2007 a Curții

de Arbitraj de pe lângă C.C.I.R. și pe fond respinge acțiunea reclamantei SC A.R.A.

SA București, ca fiind prescrisă.

Dispune întoarcerea executării silite efectuată

în temeiul sentinței arbitrale nr. 164 din 13 iulie 2007 a Curții de Arbitraj de

pe lângă CCIR.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

4 iunie 2009.

OPINIE SEPARATĂ:

Apreciez că recursul formulat de SC R.A.I.

SA București este întemeiat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Critica referitoare la greșita aplicare a

dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 formulată de recurentă este întemeiată

deoarece litigiul ivit între părți a avut drept temei executarea obligațiilor contractuale

asumate prin contractul de coasigurare nr. 995 din 30 iunie 1998/3 iulie 1998, contract

prin care părțile au convenit împărțirea în cote egale a primelor de asigurare încasate

(art. 3 și art. 6 din contract).

Acest contract a fost reziliat la 28 octombrie

2000, aspect necontestat de părți, dată de la care s-a născut dreptul reclamantei

SC A.A.R. SA de a formula acțiune în recuperarea pagubelor rezultate din executarea

contractului.

Reținerea de către instanța arbitrală cât

și de către instanța de fond ce a soluționat acțiunea în anulare că termenul de

prescripție a început să curgă din momentul pronunțării deciziei civile nr. 1532

din 28 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești, prin care a fost soluționat litigiul

dintre recurenta de față și SC D.A.R. SA și SC D.A. SRL având ca obiect plata primelor

de asigurare pentru riscul de neplată și penalitățile aferente, este greșită, deoarece

dreptul reclamantei de a fi despăgubită de către recurentă curgea independent de

formularea acțiunii de către S.C. R.A.I SA contra asiguraților Daewoo, ea însăși

fiind parte cocontractantă în contractul de asigurare nr. 219 din 24 decembrie 1997

și având aceeași vocație ca și S.C. R.A.I SA de a formula acțiune în despăgubiri

rezultate din executarea aceluiași contract.

Ori, în litigiul de față, intimata și-a valorificat

dreptul rezultând din contractul de coasigurare reziliat la 28 octombrie 2000, dată

începând cu care apreciez, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958 că a început

să curgă termenul de prescripție de 2 ani prevăzut de art. 3 alin. (2) din același

act normativ, pentru dreptul reclamantei la acțiunea în obținerea despăgubirilor

rezultate din executarea contractului reziliat.

A considera că prescripția începe să curgă

de la data pronunțării deciziei nr. 1532 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești,

când s-au stabilit drepturile recurentei în raport de SC D. din executarea contractului

nr. 219 din 24 decembrie 1997, într-un alt litigiu în care reclamanta SC A. SA nu

a fost parte, ar însemna extinderea efectelor unei hotărâri judecătorești față de

un terț, ceea ce este inadmisibil.

În consecință, având în vedere că acțiunea

de față a fost adresată tribunalului arbitral la 20 martie 2006, cu mult după împlinirea

termenului legal de prescripție, apreciez că recursul pârâtei urma a fi admis în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct.

9 C. proc. civ. coroborat cu art. 364 lit. i) C. proc. civ. și art. 7 din Decretul

nr. 167/1958, iar sentința curții de apel schimbată în tot în sensul admiterii acțiunii

în anulare a hotărârii arbitrale iar pe fond, acțiunea reclamantei respinsă ca fiind

prescrisă.

În temeiul dispozițiilor art. 404

2

C. proc. civ. apreciez că și cererea pârâtei formulată în acțiunea în anulare cu

privire la întoarcerea executării silite efectuate în temeiul hotărârii arbitrale

urma a fi admisă, dispunându-se întoarcerea executării.