ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1774/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 martie 2003 reclamanta SC A.A.R. SA București cheamă în arbitraj pe pârâta SC R.A.I. SA București solicitând tribunalului arbitral obligarea pârâtei la plata sumei de 2.799.714,82 dolari SUA reprezentând 50% din suma încasată de aceasta în baza deciziei nr. 1352 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești, executată în februarie 2006, în valoare de 5.634.200 dolari SUA, plus cheltuieli de executare, sumă redusă ulterior la 1.457.632 dolari SUA. Prin sentința arbitrală nr. 164 din 13 iulie 2007, pronunțată în dosarul arbitral nr. 77/2006, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R.

admite acțiunea reclamantei așa cum a fost precizată, respinge excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă și obligă pârâta la plata sumei de 1.457.632 dolari SUA și la plata sumei de 67.199 lei cheltuieli arbitrale către reclamantă. Împotriva sentinței arbitrale de mai sus petenta pârâtă, invocând motivele prevăzute de art. 364 lit. e), g) și i) C. proc.

civ., formulează acțiune în anulare solicitând pe cale de excepție, în principal admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei intimate și respingerea, în consecință, a cererii introductive și, în subsidiar, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerea, în consecință, a acțiunii arbitrale, iar pe fond admiterea acțiunii în anulare, anularea sentinței arbitrale atacate și respingerea cererii introductive ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, cerând și suspendarea executării hotărârii arbitrale menționate. Întemeindu-se pe motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. e) C. proc. civ., petenta critică tribunalul arbitral pentru a fi pronunțat sentința arbitrală atacată cu mult peste termenul de 5 luni prevăzute de art. 353 3 C. proc.

civ. și cel de 2 luni prevăzut de art. 353 3 alin. (4) C. proc. civ., termen ce nu a fost niciodată dispus prin încheiere de către instanța de arbitraj, arătând și că nu a putut să invoce beneficiul caducității la primul termen de înfățișare întrucât, la acea dată, nu era previzibilă prelungirea procesului arbitral datorată, în special, unor motive personale ale supraarbitrului ales de arbitrii desemnați de părți, neinvocarea caducității nefiind însă de natură, în opinia petentei, să paralizeze anularea hotărârii arbitrale atacate pentru motivul prevăzut de art. 364 lit. e) C. proc. civ., invocat. Invocând motivul prevăzut de art. 364 lit. g) C. proc. civ.

petenta critică hotărârea arbitrală pentru lipsa motivelor pe care se sprijină soluția de a fi reținut că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care Curtea de Apel Ploiești a soluționat irevocabil un litigiu dintre petentă și un terț, contractul dedus judecății arbitrale fiind diferit de contractul de a fost obiect al litigiului în fața Curții de Apel Ploiești și la care reclamanta intimată nu este parte, în opinia petentei fiind esențială calificarea raportului juridic dedus judecății, aspect omis de tribunalul arbitral. Aceeași critică este avansată și cu referire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei petente, tribunalul arbitral nefăcând referire in terminis la contractul de reasigurare, singurul care ar fi justificat dreptul reclamantei intimate la plata unor sume de bani din partea petentei, dar care ar fi condus la admiterea excepției prescripției extinctive.

Susține petenta pârâtă și incidența în cauză a motivului prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., instanța arbitrală încălcând dispoziții imperative ale legii, respectiv art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, tribunalul arbitral ignorând că termenul de prescripție curge, atât în ipoteza reasigurării, cât și în ipoteza coasigurării, de la data nașterii raportului juridic și nu de la data soluționării irevocabile a litigiului de către Curtea de Apel Ploiești. Apreciază petenta că tribunalul arbitral a aplicat greșit și teoria îmbogățirii fără justă cauză, conform art. 992 C. proc.

civ., întrucât intimata nu a plătit nimic, iar SC D. SA are dreptul să ceară restituirea sumei plătite ca nedatorată, reclamanta intimată neputând avea calitate procesuală într-o astfel de acțiune, precum și că a încălcat și principiul relativității efectelor contractelor, prevăzut de art. 973 C. civ., plata de penalități de întârziere fiind stipulată doar în contractul încheiat cu SC D. SA în care reclamanta intimată nu este parte. La 15 februarie 2008 petenta solicită întoarcerea executării silite, în ipoteza admiterii acțiunii în anulare, arătând că sentința arbitrală a fost, între timp, executată, motiv pentru care renunță la cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

Prin sentința comercială nr. 72 din 18 aprilie 2004 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, respinge excepția inadmisibilității cererii de întoarcere a executării silite, invocată de intimată, ca nefondată și respinge acțiunea în anulare a sentinței arbitrale atacate și cererea de întoarcere a executării solite formulate de petenta pârâtă, ca nefondate. Pentru a decide astfel instanța reține, cu privire la excepția inadmisibilității cererii de întoarcere a executării silite, că dispozițiile art. 404 1 C. proc. civ. și următoarele sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza desființării unei sentințe arbitrale ca urmare a admiterii acțiunii în anulare pentru unul dintre motivele prevăzute de art. 364 C. proc.

civ., într-o astfel de ipoteză petenta interesată având dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare. Cu privire la acțiunea în anulare formulată de petentă reține instanța că, aceasta nefiind o cale de atac de reformare a sentinței arbitrale pentru motive de netemeinicie și nelegalitate, susținerile petentei cu privire la interpretarea probelor administrate în cauză sau a calificărilor juridice făcute de instanța arbitrală nu pot fi motive de desființare a sentinței arbitrale, întrucât acestea sunt motive de reformare de drept comun, precum și că motivul de anulare relativ la depășirea termenului de arbitrare nu este fondat, întrucât, pe de o parte, în procesul arbitral au intervenit incidente procedurale, recuzare arbitri, abținere, care suspendă de drept termenul de soluționare conform art. 353 3 C. proc.

civ., iar, pe de altă parte, în speță nu au fost respectate dispozițiile art. 353 3 alin. (6) C. proc. civ., pârâta petentă neprocedând la notificarea beneficiului caducității arbitrajului către cealaltă parte și tribunalului arbitral, primul termen de înfățișare, la care face referire textul de lege menționat, interpretându-se în sensul prevăzut de art. 134 C. proc. civ.; reține, de asemenea, instanța că nici motivul de anulare invocat conform art. 364 lit. g) C. proc. civ. nu este fondat și, implicit, nici calificarea contradictorie a actului dedus judecății față de faptul că sentința arbitrală cuprinde toate elementele prevăzute de art. 361 C. proc. civ. raportat la art. 364 lit. g) C. proc.

civ., rezervele petentei față de argumentele instanței arbitrale și întinderea acestora neputând fi motiv de desființare a hotărârii atacate, acestea fiind lăsate la latitudinea instanței de arbitraj a cărei motivare nu este contradictorie, întrucât menționata instanță și-a fundamentat soluția pe conținutul contractului dintre părți, care face referire în art.3 la „împărțirea încasărilor din primele de asigurare”, iar în art. 9 „la asigurarea riscului de neplată pentru autovehiculele D.”, instanța criticată necalificând contractul dintre părți ca fiind contract de coasigurare sau reasigurare, cum greșit susține petenta, și calculând legal termenul de prescripție extinctivă prin raportare la data pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile de către Curtea de Apel Ploiești, întrucât, conform contractului, părțile erau obligate să împartă încasările din primele de asigurare în procentul convenit, fiind deci incidente dispozițiile art. 969 C. civ.

și neîntrunindu-se condițiile prevăzute de motivul menționat de art. 364 lit. i) C. proc. civ., dispozițiile Decretului nr.167/1958 nefiind încălcate și nefiind încălcat nici principiul relativității efectelor contractelor, prevăzut de art. 973 C. civ., față de voința fermă a părților contractante exprimată în art. 9 din contractul nr. 995 din 3 iulie 1998 și față de conținutul contractului nr. 219 din 24 decembrie 1997, iar soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă putându-se realiza independent de calificarea contractului dintre părțile litigante, contract care, în opinia instanței, este unul sui-generis, îmbinând elementele mai multor tipuri de contracte practicate de societățile de asigurare.

În fine, instanța reține ca fiind nefondată și susținerea petentei referitoare la aplicarea greșită de către tribunalul arbitral a teoriei îmbogățirii fără justă cauză, întrucât acesta a analizat decizia irevocabilă a Curții de Apel Ploiești doar ca o probă în cauză, neînțelegând să dezvolte teoria evocată sau să cenzureze în vreun fel menționata hotărâre irevocabilă. Împotriva sentinței judecătorești de mai sus petenta pârâtă declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., admiterea acestuia și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii în anulare și desființării sentinței arbitrale, iar pe fond, în principal, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea cererii arbitrale ca tardiv formulată și, în subsidiar, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte și a excepției lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante, și, pe fond, respingerea cererii arbitrale ca neîntemeiată, dispunerea întoarcerii executării sentinței arbitrale și obligarea intimatei reclamante la restituirea către recurentă a tuturor sumelor ce au fost executate silit în baza menționatei sentințe arbitrale (a tuturor sumelor din sentința arbitrală, plus toate cheltuielile de executare), actualizate în funcție de rata inflației, în echivalent în lei la data plății efective, menținerea dispoziției privitoare la respingerea excepției inadmisibilității cererii de întoarcere a executării formulate în timpul judecății acțiunii în anulare, cu cheltuieli de judecată.

Reluând motivele invocate și prin acțiunea în anulare, recurenta critică instanța de judecată pentru greșita aplicare a art. 364 lit. e) raportat la art. 353 3 alin. (3) C. proc. civ., aceasta ignorând că sentința arbitrală atacată a fost pronunțată cu depășirea termenului de 7 luni prevăzut de art. 353 3 C. proc. civ., ca și pentru greșita aplicare a art. 7 din Decretul nr. 167/1958, reținând eronat momentul începerii curgerii termenului de prescripție, a art. 45 1 din Legea nr. 136/1995, stabilind eronat că nu are relevanță calificarea juridică a contractului dedus judecății și refuzând să facă o asemenea calificare juridică în raport de care se stabilește și existența legitimității procesuale a părților în litigiu, în opinia recurentei contractul în cauză trebuind a fi calificat ca un contract de coasigurare.

Recurenta reproșează instanței judecătorești și încălcarea dispozițiilor art. 992 și urm. C. civ., prin menținerea sentinței arbitrale fondate pe teoria îmbogățirii fără justă cauză, sentință prin care s-a schimbat natura juridică a cererii arbitrale din acțiune în pretenții în acțiune în repetițiune, cu privire la care nu era competentă în raport de clauza compromisorie înserată în contractul în litigiu, precum și a dispozițiilor art. 973 C. civ., prin menținerea sentinței arbitrale care extinde beneficiul unei clauze penale în favoarea reclamantei, care este terț față de contractul în baza căruia petenta a obținut obligarea de către Curtea de Apel Ploiești la plata primelor de asigurare și a penalităților de întârziere aferente de către SC D.A.R.

SA. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, sentința recurată fiind legală și temeinică, pronunțată cu corecta aplicare a legii. Examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este nefondat. Cât privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. e) raportat la art. 353 3 C. proc. civ.

se constată că aceasta este neîntemeiată, soluția instanței criticate fiind judicioasă în condițiile în care recurenta însăși a contribuit prin conduita sa procesuală la prelungirea termenului de soluționare a litigiului arbitral, recuzând pe supraarbitri, acceptând acordarea de termene suplimentare experților pentru întocmirea raportului de expertiză, formulând obiecțiuni la raportul de expertiză deși consilierul său parte și-l însușise; mai mult, așa cum corect a reținut și prima instanță, recurenta pârâtă nici nu a notificat celelalte părți și tribunalului arbitral, până la primul termen de înfățișare, că înțelege să invoce caducitatea, astfel că judicios instanța criticată a apreciat că nu se poate da eficiență, în speță, dispozițiilor art. 364 lit. e) C. proc.

civ. raportat la art. 353 3 alin. (6) C. proc. civ. Se constată, de asemenea, că nici critica recurentei vizând greșita aplicare de către instanță a dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 nu este întemeiată.

Potrivit convenției de coasigurare dintre părți (filele 14-15 dosar arbitral vol. I) din 30 iunie 1998/3 iulie 1998, acestea s-au obligat „să împartă – în proporții de 50% - primele de asigurare”, (art. 3) în condițiile în care fiecare parte păstrează legătura cu clientul său ca asigurat, acesta achitând primele de asigurare menționatei părți (art. 5), primele de asigurare urmând a fi încasate de către cei doi asigurători, fiecare la contractele pe care le-a încheiat, acesta raportând și plătind celuilalt asigurator parte din primele de asigurare, conform proporției de 50% de participare la coasigurare (art. 6); prin aceeași convenție s-a stabilit că intră sub incidența acesteia și asigurarea riscului de neplată pentru autovehiculele Daewoo care se livrează în leasing sau se vând în rate prin sistemul Astra – RAI de la data de 1 iunie 1998 [art. 9 alin. (1)]. În conformitate cu art. 7.8 din contractul nr. 219 din 24 decembrie 1997 privind asigurarea riscului de neplată în cazul vânzării în rate sau al livrării în sistem leasing a autoturismelor, semnat de recurenta pârâtă, de intimata-reclamantă - în calitate de coasigurător și de SC D.A.T.

SRL și SC D.A.R. SA în calitate de asigurați (filele 7-10 dosar arbitral vol.I) la care se referă, implicit și convenția de coasigurare [art. 9 alin. (1)], în caz de nerespectare a obligațiilor de plată părțile datorează penalități de 0,15% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere.

Legătura dintre contractele evocate, încheiate de părțile în litigiu, este recunoscută, de altfel, de recurenta pârâtă prin întâmpinarea formulată în litigiul arbitral, prin care precizează că prin adresa nr. 4572 din 28 septembrie 2000 (fila 69 dosar arbitral vol.I) convenția de coasigurare a fost reziliată cu începere din 28 octombrie 2000, reziliere notificată de reclamanta intimată în baza și cu respectarea termenelor prevăzute de art. 7.7 din contractul de asigurare a riscului de neplată nr. 219 din 24 decembrie 1997. Așadar, conform convenției părților la contractul de coasigurare, acestea au stabilit să-și împartă între ele, în proporții de 50%, sumele reprezentând prime de asigurare încasate de fiecare dintre ele de la asigurații cu care au încheiat contracte de asigurare.

Prin decizia civilă nr. 1532 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești s-a stabilit suma pe care urma să o încaseze cu titlul de primă de asigurare pentru riscul de neplată în cazul vânzării în rate sau al livrării în sistem de leasing a autoturismelor scadente la 20 iulie 1999 de la asiguratorii SC D.A. SRL și D.A.R. SA, cu penalitățile aferente, sumă din care 50% se cuvine reclamantei potrivit convenției de coasigurare, primele respective fiind datorate pentru contracte de asigurare încheiate și de recurentă, și scadente, pe durata valabilității convenției de coasigurare, respectiv 1 iunie 1998 la 28 octombrie 2000, data rezilierii acesteia.

Așadar, prin convenția de coasigurare s-a stabilit doar că reclamanta are dreptul la 50% din orice sumă încasată de pârâtă cu titlu de primă de asigurare pentru riscul de neplată, iar prin decizia civilă nr. 1532 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești s-a stabilit irevocabil suma raportat la care urma să se calculeze cota de 50% la care este îndreptățită reclamanta, astfel că dreptul acesteia de a cere suma cuvenită de la recurenta pârâtă s-a născut la data pronunțării deciziei menționate, dată de la care curge și termenul de prescripție de 3 ani, cum corect a reținut tribunalul arbitral și a confirmat prima instanță, făcând o corectă aplicare a legii. Acțiunea arbitrală întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969 și urm. C. civ.

fiind formulată în baza convenției de coasigurare din 3 iulie 1998 dintre părți, cu raportare la contractele de asigurare nr. 219/1997 și nr. 2326/1997 încheiate de părțile menționate cu asigurații SC D.A.T. SRL și SC D.A.R. SA, obligația pârâtei recurente de a împărți cu reclamanta intimată în proporție de 50% sumele încasate cu titlu de prime de asigurare pentru riscul de neplată decurgând din convenția de coasigurare, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-intimate, invocată de recurentă, urmează a fi respinsă, cu observația că aceasta nu a fost invocată în fața tribunalului arbitral, iar cenzurarea hotărârii arbitrale pe calea acțiunii în anulare se poate face numai pentru unul din motivele prevăzute de art. 364 C. proc.

civ., în plus, în recurs neputându-se invoca decât excepții de ordine publică. Față de specificitatea, evocată, a acțiunii în anularea unei hotărâri arbitrale urmează a fi respinse criticile referitoare la greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 45 1 din Legea nr. 136/1995, ale art. 973 C. civ. și ale art. 992 și urm. C. civ., acestea nefiind încadrate în motivele limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. Astfel fiind, constatându-se că sentința primei instanțe este legală și temeinică, pronunțată cu corecta aplicare a legii, dându-se eficiență dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva menționatei sentințe urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate de voturi: Respinge recursul declarat de pârâta SC R.A.I. SA București împotriva sentinței nr. 72 din 18 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Opinie separată: Admite recursul declarat de pârâtă, schimbă în tot sentința comercială nr. 72 din 18 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială în sensul că admite acțiunea în anulare formulată de SC R.A.I. SA București, anulează sentința arbitrală nr. 164 din 13 iulie 2007 a Curții de Arbitraj de pe lângă C.C.I.R. și pe fond respinge acțiunea reclamantei SC A.R.A. SA București, ca fiind prescrisă. Dispune întoarcerea executării silite efectuată în temeiul sentinței arbitrale nr. 164 din 13 iulie 2007 a Curții de Arbitraj de pe lângă CCIR.

Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 4 iunie 2009. OPINIE SEPARATĂ: Apreciez că recursul formulat de SC R.A.I. SA București este întemeiat urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 formulată de recurentă este întemeiată deoarece litigiul ivit între părți a avut drept temei executarea obligațiilor contractuale asumate prin contractul de coasigurare nr. 995 din 30 iunie 1998/3 iulie 1998, contract prin care părțile au convenit împărțirea în cote egale a primelor de asigurare încasate (art. 3 și art. 6 din contract). Acest contract a fost reziliat la 28 octombrie 2000, aspect necontestat de părți, dată de la care s-a născut dreptul reclamantei SC A.A.R.

SA de a formula acțiune în recuperarea pagubelor rezultate din executarea contractului. Reținerea de către instanța arbitrală cât și de către instanța de fond ce a soluționat acțiunea în anulare că termenul de prescripție a început să curgă din momentul pronunțării deciziei civile nr. 1532 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești, prin care a fost soluționat litigiul dintre recurenta de față și SC D.A.R. SA și SC D.A. SRL având ca obiect plata primelor de asigurare pentru riscul de neplată și penalitățile aferente, este greșită, deoarece dreptul reclamantei de a fi despăgubită de către recurentă curgea independent de formularea acțiunii de către S.C. R.A.I SA contra asiguraților Daewoo, ea însăși fiind parte cocontractantă în contractul de asigurare nr. 219 din 24 decembrie 1997 și având aceeași vocație ca și S.C.

R.A.I SA de a formula acțiune în despăgubiri rezultate din executarea aceluiași contract. Ori, în litigiul de față, intimata și-a valorificat dreptul rezultând din contractul de coasigurare reziliat la 28 octombrie 2000, dată începând cu care apreciez, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958 că a început să curgă termenul de prescripție de 2 ani prevăzut de art. 3 alin. (2) din același act normativ, pentru dreptul reclamantei la acțiunea în obținerea despăgubirilor rezultate din executarea contractului reziliat. A considera că prescripția începe să curgă de la data pronunțării deciziei nr. 1532 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești, când s-au stabilit drepturile recurentei în raport de SC D. din executarea contractului nr. 219 din 24 decembrie 1997, într-un alt litigiu în care reclamanta SC A. SA nu a fost parte, ar însemna extinderea efectelor unei hotărâri judecătorești față de un terț, ceea ce este inadmisibil.

În consecință, având în vedere că acțiunea de față a fost adresată tribunalului arbitral la 20 martie 2006, cu mult după împlinirea termenului legal de prescripție, apreciez că recursul pârâtei urma a fi admis în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu art. 364 lit. i) C. proc. civ. și art. 7 din Decretul nr. 167/1958, iar sentința curții de apel schimbată în tot în sensul admiterii acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale iar pe fond, acțiunea reclamantei respinsă ca fiind prescrisă. În temeiul dispozițiilor art. 404 2 C. proc. civ. apreciez că și cererea pârâtei formulată în acțiunea în anulare cu privire la întoarcerea executării silite efectuate în temeiul hotărârii arbitrale urma a fi admisă, dispunându-se întoarcerea executării.