ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1124/2016
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1124/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1124/2016
A. Obiectul cererii
introductive
Prin cererea înregistrată la Curtea de
Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a
României sub nr. x din 27 iunie 2013, reclamanta A., reprezentată prin B., a
solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul C., să se dispună:
a. în principal: 1.
pronunțarea unei sentințe arbitrale care să țină loc de contract de
vânzare-cumpărare (cesiune) a întregului pachet de acțiuni deținut de pârât la
SC D. SA (înregistrată în Registrul Comerțului);
b. în subsidiar: 2.
pronunțarea unei sentințe arbitrale prin care să se dispună rezoluțiunea
Acordului-cadru din 26 octombrie 2010, a Contractului-cadru din 11 decembrie
2003 și a Actului adițional din 31 ianuarie 2009, pentru neexecutarea culpabilă
de către pârât a obligațiilor asumate prin aceste convenții și pe cale de
consecință; 3. obligarea pârâtului să restituie reclamantei suma de 1.095.000
dolari SUA, reprezentând prețul plătit de către reclamantă pârâtului, în avans,
pentru acțiunile SC D. SA ce urmau a fi cesionate reclamantei conform
Contractului-cadru din 11 decembrie 2003, astfel cum a fost modificat prin
Actul adițional din 31 ianuarie 2009; 4. obligarea pârâtului la plata sumei de
196.740 dolari SUA, cu titlu de dobândă legală aferentă sumei pretinse prin
capătul de cerere nr. 3, calculată în mod provizoriu de la 30 iunie 2010 până
la 27 iunie 2013, precum și la plata de dobânzi legale în continuare până la
data executării obligației de plată.
Reclamanta a cerut
obligarea pârâtului și la plata tuturor cheltuielilor arbitrale ocazionate de
soluționarea prezentului litigiu.
La data de 1
octombrie 2013, reclamanta și-a precizat cererea de arbitrare în sensul că a
solicitat Tribunalului arbitral:
a. în principal: 1.
pronunțarea unei sentințe arbitrale care să țină loc de contract de
vânzare-cumpărare (cesiune) a întregului pachet de acțiuni, deținut de pârât la
societatea comercială SC D. SA, cu efectul transferării dreptului de
proprietate asupra întregului pachet de acțiuni al SC D. SA deținut de pârât
către reclamantă, în schimbul prețului de 1.095.000 dolari SUA deja achitat de
către reclamantă; 2. obligarea pârâtului ca, în cazul în care obiectul
contractului ar fi sau ar deveni imposibil de executat să execute prin
echivalent obligația de a transfera dreptul de proprietate asupra întregului
pachet de acțiuni, prin plata sumei de 1.095.000 dolari SUA reprezentând valoarea
pachetului de acțiuni;
b. în subsidiar: 3.
pronunțarea unei sentințe arbitrale prin care să dispună rezoluțiunea
Acordului-cadru din 26 octombrie 2000, a Contractului-cadru din 11 decembrie
2003 și a Actului adițional din 31 ianuarie 2009, pentru neexecutarea culpabilă
de către pârât a obligațiilor asumate prin acestea și pe cale de consecință, 4.
obligarea pârâtului să restituie reclamantei suma de 1.095.000 dolari SUA
reprezentând prețul plătit de către reclamantă, în avans, pentru acțiunile SC
D. SA ce urmau a fi cesionate reclamantei, conform Contractului-cadru din 11
decembrie 2003, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional din 31
ianuarie 2009; 5. obligarea pârâtului la plata sumei de 196.740 dolari SUA cu
titlu de dobândă legală aferentă sumei pretinse prin capătul de cerere nr. 4,
calculată în mod provizoriu de la data de 30 iunie 2010 până la data de 27
iunie 2013, precum și la plata de dobânzi legale în continuare până la data
executării obligației de plată.
B. Hotărârea
instanței arbitrale
Prin Sentința
arbitrală nr. 122 din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Arbitraj
Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în
Dosarul nr. x/2013 a fost admisă, așa cum a fost precizată, acțiunea
înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera
de Comerț și Industrie a României sub nr. x din 27 iunie 2013 formulată de
reclamanta A., împotriva pârâtului C. Prin aceeași hotărâre s-a dispus
rezoluțiunea Acordului-cadru din 26 octombrie 2000, a Contractului-cadru din 11
decembrie 2003 și a Actului adițional din 31 ianuarie 2009 încheiate de părți
și, în consecință, a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de
1.095.000 dolari SUA. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei și suma
de 288.360 dolari SUA cu titlu de dobândă legală calculată de la 30 iunie 2010
până la 18 noiembrie 2014, precum și la plata de dobânzi legale în continuare
până la data executării obligației de plată. S-a respins excepția invocată de
pârât privitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei pentru
dobândirea unui număr de 44.903 acțiuni. A fost obligat pârâtul să plătească
reclamantei cheltuieli de arbitrare în sumă de 89.398,42 euro și în sumă de
36.887,25 dolari SUA.
C. Calea de atac
împotriva hotărârii arbitrale
Împotriva acestei
hotărâri a formulat acțiune în anulare petentul C. înregistrată pe rolul Curții
de Apel București, secția a V-a civilă, criticând-o pentru netemeinicie și
nelegalitate.
Petentul a
solicitat anularea sentinței arbitrale și trimiterea cauzei spre rejudecare
tribunalului arbitral pentru motivele circumscrise ipotezelor art. 608 alin.
(1) lit. b), c) și h) C. proc. civ.
D. Hotărârea curții
de apel
Prin Sentința
civilă nr. 59 din 8 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a V-a
civilă, a fost admisă acțiunea în anulare a Sentinței arbitrale nr. 122 din 19
noiembrie 2014, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe
lângă Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul nr. x/2013, formulată
de petentul C., în contradictoriu cu intimata A.
A fost anulată
Sentința arbitrală nr. 122 din 19 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de
Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a
României.
A fost fixat termen
la 04 mai 2015 în vederea rejudecării cererii de arbitrare.
E. Calea de atac
împotriva hotărârii curții de apel
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs reclamanta recurentă A., aducându-i următoarele
critici:
Hotărârea curții
de apel a fost dată cu greșita aplicare a prevederilor art. 619 alin. (3) C.
proc. civ., motiv de recurs ce se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1)
pct. 8 C. proc. civ.
Dacă instanța de
recurs va aprecia că normele a căror încălcare a invocat-o reprezintă norme de
procedură, urmează ca aceste critici să fie încadrate în prevederile art. 488
alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În opinia
recurentei încălcarea dispozițiilor respective constă în aceea că trebuiau
avute în vedere regulile de procedură ale instituției permanente de arbitraj
desemnată, în vigoare la momentul sesizării acesteia.
Această regulă
este întărită de art. 1 alin. (2) din Regulile arbitrale din 2013, în vigoare
la data formulării cererii de arbitrale, recurenta-reclamantă invocând și
Regulile ICC de la Paris, chiar dacă nu sunt aplicabile în speța de față, dar
reprezintă sursa de inspirație pentru mare parte din Regulile curților
naționale de arbitraj.
Aceste prevederi
sunt similare prevederilor privind aplicarea în timp a normelor de procedură
civilă, de la art. 24 C. proc. civ. și reprezintă o transpunere a principiului
aplicării imediate a legii procedurale noi.
Reclamanta
recurentă a susținut că dispozițiile art. 613 alin. (3) C. proc. civ.,
instituie regula potrivit căreia arbitrajul urmează regulile în vigoare la data
sesizării arbitrajului, iar situația excepțională a aplicării regulilor în
vigoare la data încheierii clauzei compromisorii urmează a se aplica numai
atunci când părțile au prevăzut în mod expres acest lucru.
S-a susținut că,
prin hotărârea curții de apel, aceasta a transformat regula în excepție și
invers, cât timp nu a existat un acord al părților cu privire la aplicarea
altor reguli arbitrale decât cele în vigoare la data formulării acțiunii
arbitrale.
Curtea de apel a
reținut că din conținutul clauzei compromisorii ar rezulta că voința părților a
fost aceea că regulile arbitrale în vigoare la data încheierii contractului să
fie parte integrantă din convenția arbitrală și, în acest fel, de a avea
posibilitatea să desemneze arbitrii, însă această concluzie este greșită, acest
lucru nerezultând din conținutul clauzei compromisorii.
F. Apărările
formulate de către intimatul-pârât
În primul rând
s-a solicitat instanței să constate nulitatea recursului, arătându-se că
motivele invocate nu se încadrează între cele prevăzute de C. proc. civ. pentru
declararea recursului.
Pe fondul cauzei,
s-a susținut că hotărârea curții de apel este legală, deoarece competența
Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și
Industrie a României a fost stabilită prin clauza compromisorie prevăzută la
art. 6.1.2 din Contractul-cadru din 11 decembrie 2003.
S-a subliniat
faptul că Regulile procedurale arbitrale în vigoare la data încheierii clauzei
compromisorii, în anul 2003, prevedeau la art. 19 că dacă părțile nu au
stabilit numărul arbitrilor, litigiul se judecă de trei arbitri, câte unul
numit de fiecare dintre părți, iar al treilea, supraarbitrul, ales de cei doi
arbitri.
Regulile de
procedură arbitrală au suferit modificări în mai multe rânduri, inclusiv în
ceea ce privește modalitatea de desemnare a arbitrilor, însă regulile
aplicabile sunt cele de la data încheierii clauzei compromisorii.
Cu toate că
părțile au solicitat ca desemnarea arbitrilor să fie făcută de către părți,
câte un arbitru, aceștia urmând să desemneze supraarbitru, obiecțiunile
părților au fost respinse prin încheierea din 11 decembrie 2013.
S-a mai susținut
de către intimatul-pârât că dispozițiile art. 619 alin. (3) C. proc. civ.,
reglementează desfășurarea arbitrajului instituționalizat, neavând incidență
asupra desfășurării judecății acțiunii în anulare, eventuala sancțiune a
nulității decurgând din încălcarea acestui articol s-ar putea referi numai la
procedura în fața arbitrajului instituționalizat.
Astfel, s-a
arătat că doar eventuala încălcare a prevederilor art. 608 - 613 C. proc. civ.,
ar fi putut să se încadreze în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1)
pct. 5 C. proc. civ.
Nici critica fundamentată
pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se încadrează concret
în motivul de casare, deoarece prevederile art. 619 alin. (3) C. proc. civ.
sunt norme de drept procesual civil și nu norme de drept substanțial civil,
motiv pentru care pretinsa încălcarea a acestora nu se circumscrie ipotezei
prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Nici pe fond,
recursul nu este întemeiat, deoarece, chiar potrivit art. 619 alin. (3) C.
proc. civ., dacă părțile indică alte reguli de procedură, nu se vor mai aplica
regulile în vigoare la momentul sesizării instanței de arbitraj, ci cele în
vigoare de la momentul încheierii clauzei compromisorii așa cum este cazul în
speța de față.
G. Hotărârea
instanței de recurs
Analizând decizia
recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că
recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând,
Înalta Curte reține că nu este fondată susținerea intimatului-pârât în sensul
că recursul ar fi nul, deoarece motivele invocate nu se încadrează în
prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
27.
Recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 raportat
la prevederile art. 619 alin. (3) C. proc. civ., relativ la faptul că, prin
hotărârea pronunțată, curtea de apel nu a considerat aplicabile regulile de
procedură ale arbitrajului instituționalizat, în vigoare la momentul sesizării.
Prin urmare,
critica formulată se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art.
488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Deși formal
criticile formulate se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.
proc. civ., ele nu sunt fondate, deoarece, în realitate, ele vizează greșita
interpretare a convenției arbitrale, respectiv a clauzei compromisorii înscrise
în Contractul-cadru la art. 6.1.2.
Curtea de apel a
făcut o corectă interpretare a acestor dispoziții prin raportare la regulile
Curții de Arbitraj Comercial Internațional a Camerei de Comerț și Industrie a
României, ținând cont de data încheierii contractului (11 decembrie 2003),
arătând că, potrivit art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și
funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional a Camerei de Comerț și
Industrie a României, în vigoare la acea dată, părțile puteau să-și aleagă
arbitrii, reținându-se că trebuie ținut cont de autonomia de voință a părților,
care au avut în vedere dispozițiile legale în vigoare la data încheierii
contractului, neputând previziona cum vor fi modificate ulterior regulile de
arbitraj.
Ca atare, curtea
de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. c)
C. proc. civ., când a constatat că tribunalul arbitral nu a fost constituit în
conformitate cu convenția arbitrală, fiind constituit cu încălcarea principiului
libertății de voință al părților și al principiului autonomizării arbitrajului
față de instanțele judecătorești.
Având în vedere
cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanta A. Liechtenstein împotriva Sentinței civile nr. 59 din 8
aprilie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca
nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 9 iunie 2016.
Procesat
de GGC - CT