ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1124/2016

Prin cererea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x din 27 iunie 2013, reclamanta A., reprezentată prin B., a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul C., să se dispună: a. în principal: 1. pronunțarea unei sentințe arbitrale care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare (cesiune) a întregului pachet de acțiuni deținut de pârât la SC D. SA (înregistrată în Registrul Comerțului); b. în subsidiar: 2. pronunțarea unei sentințe arbitrale prin care să se dispună rezoluțiunea Acordului-cadru din 26 octombrie 2010, a Contractului-cadru din 11 decembrie 2003 și a Actului adițional din 31 ianuarie 2009, pentru neexecutarea culpabilă de către pârât a obligațiilor asumate prin aceste convenții și pe cale de consecință; 3. obligarea pârâtului să restituie reclamantei suma de 1.095.000 dolari SUA, reprezentând prețul plătit de către reclamantă pârâtului, în avans, pentru acțiunile SC D. SA ce urmau a fi cesionate reclamantei conform Contractului-cadru din 11 decembrie 2003, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional din 31 ianuarie 2009; 4. obligarea pârâtului la plata sumei de 196.740 dolari SUA, cu titlu de dobândă legală aferentă sumei pretinse prin capătul de cerere nr. 3, calculată în mod provizoriu de la 30 iunie 2010 până la 27 iunie 2013, precum și la plata de dobânzi legale în continuare până la data executării obligației de plată. Reclamanta a cerut obligarea pârâtului și la plata tuturor cheltuielilor arbitrale ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

La data de 1 octombrie 2013, reclamanta și-a precizat cererea de arbitrare în sensul că a solicitat Tribunalului arbitral: a. în principal: 1. pronunțarea unei sentințe arbitrale care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare (cesiune) a întregului pachet de acțiuni, deținut de pârât la societatea comercială SC D. SA, cu efectul transferării dreptului de proprietate asupra întregului pachet de acțiuni al SC D. SA deținut de pârât către reclamantă, în schimbul prețului de 1.095.000 dolari SUA deja achitat de către reclamantă; 2. obligarea pârâtului ca, în cazul în care obiectul contractului ar fi sau ar deveni imposibil de executat să execute prin echivalent obligația de a transfera dreptul de proprietate asupra întregului pachet de acțiuni, prin plata sumei de 1.095.000 dolari SUA reprezentând valoarea pachetului de acțiuni; b. în subsidiar: 3. pronunțarea unei sentințe arbitrale prin care să dispună rezoluțiunea Acordului-cadru din 26 octombrie 2000, a Contractului-cadru din 11 decembrie 2003 și a Actului adițional din 31 ianuarie 2009, pentru neexecutarea culpabilă de către pârât a obligațiilor asumate prin acestea și pe cale de consecință, 4. obligarea pârâtului să restituie reclamantei suma de 1.095.000 dolari SUA reprezentând prețul plătit de către reclamantă, în avans, pentru acțiunile SC D. SA ce urmau a fi cesionate reclamantei, conform Contractului-cadru din 11 decembrie 2003, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional din 31 ianuarie 2009; 5. obligarea pârâtului la plata sumei de 196.740 dolari SUA cu titlu de dobândă legală aferentă sumei pretinse prin capătul de cerere nr. 4, calculată în mod provizoriu de la data de 30 iunie 2010 până la data de 27 iunie 2013, precum și la plata de dobânzi legale în continuare până la data executării obligației de plată. B. Hotărârea instanței arbitrale

Prin Sentința arbitrală nr. 122 din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul nr. x/2013 a fost admisă, așa cum a fost precizată, acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x din 27 iunie 2013 formulată de reclamanta A., împotriva pârâtului C. Prin aceeași hotărâre s-a dispus rezoluțiunea Acordului-cadru din 26 octombrie 2000, a Contractului-cadru din 11 decembrie 2003 și a Actului adițional din 31 ianuarie 2009 încheiate de părți și, în consecință, a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 1.095.000 dolari SUA. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei și suma de 288.360 dolari SUA cu titlu de dobândă legală calculată de la 30 iunie 2010 până la 18 noiembrie 2014, precum și la plata de dobânzi legale în continuare până la data executării obligației de plată. S-a respins excepția invocată de pârât privitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei pentru dobândirea unui număr de 44.903 acțiuni. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de arbitrare în sumă de 89.398,42 euro și în sumă de 36.887,25 dolari SUA. C. Calea de atac împotriva hotărârii arbitrale

Împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare petentul C. înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Petentul a solicitat anularea sentinței arbitrale și trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral pentru motivele circumscrise ipotezelor art. 608 alin. (1) lit. b), c) și h) C. proc. civ. D. Hotărârea curții de apel

Prin Sentința civilă nr. 59 din 8 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admisă acțiunea în anulare a Sentinței arbitrale nr. 122 din 19 noiembrie 2014, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul nr. x/2013, formulată de petentul C., în contradictoriu cu intimata A. A fost anulată Sentința arbitrală nr. 122 din 19 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. A fost fixat termen la 04 mai 2015 în vederea rejudecării cererii de arbitrare. E. Calea de atac împotriva hotărârii curții de apel

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta recurentă A., aducându-i următoarele critici:

Hotărârea curții de apel a fost dată cu greșita aplicare a prevederilor art. 619 alin. (3) C. proc. civ., motiv de recurs ce se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dacă instanța de recurs va aprecia că normele a căror încălcare a invocat-o reprezintă norme de procedură, urmează ca aceste critici să fie încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În opinia recurentei încălcarea dispozițiilor respective constă în aceea că trebuiau avute în vedere regulile de procedură ale instituției permanente de arbitraj desemnată, în vigoare la momentul sesizării acesteia.

Această regulă este întărită de art. 1 alin. (2) din Regulile arbitrale din 2013, în vigoare la data formulării cererii de arbitrale, recurenta-reclamantă invocând și Regulile ICC de la Paris, chiar dacă nu sunt aplicabile în speța de față, dar reprezintă sursa de inspirație pentru mare parte din Regulile curților naționale de arbitraj.

Aceste prevederi sunt similare prevederilor privind aplicarea în timp a normelor de procedură civilă, de la art. 24 C. proc. civ. și reprezintă o transpunere a principiului aplicării imediate a legii procedurale noi.

Reclamanta recurentă a susținut că dispozițiile art. 613 alin. (3) C. proc. civ., instituie regula potrivit căreia arbitrajul urmează regulile în vigoare la data sesizării arbitrajului, iar situația excepțională a aplicării regulilor în vigoare la data încheierii clauzei compromisorii urmează a se aplica numai atunci când părțile au prevăzut în mod expres acest lucru.

S-a susținut că, prin hotărârea curții de apel, aceasta a transformat regula în excepție și invers, cât timp nu a existat un acord al părților cu privire la aplicarea altor reguli arbitrale decât cele în vigoare la data formulării acțiunii arbitrale.

Curtea de apel a reținut că din conținutul clauzei compromisorii ar rezulta că voința părților a fost aceea că regulile arbitrale în vigoare la data încheierii contractului să fie parte integrantă din convenția arbitrală și, în acest fel, de a avea posibilitatea să desemneze arbitrii, însă această concluzie este greșită, acest lucru nerezultând din conținutul clauzei compromisorii. F. Apărările formulate de către intimatul-pârât

În primul rând s-a solicitat instanței să constate nulitatea recursului, arătându-se că motivele invocate nu se încadrează între cele prevăzute de C. proc. civ. pentru declararea recursului.

Pe fondul cauzei, s-a susținut că hotărârea curții de apel este legală, deoarece competența Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost stabilită prin clauza compromisorie prevăzută la art. 6.1.2 din Contractul-cadru din 11 decembrie 2003.

S-a subliniat faptul că Regulile procedurale arbitrale în vigoare la data încheierii clauzei compromisorii, în anul 2003, prevedeau la art. 19 că dacă părțile nu au stabilit numărul arbitrilor, litigiul se judecă de trei arbitri, câte unul numit de fiecare dintre părți, iar al treilea, supraarbitrul, ales de cei doi arbitri.

Regulile de procedură arbitrală au suferit modificări în mai multe rânduri, inclusiv în ceea ce privește modalitatea de desemnare a arbitrilor, însă regulile aplicabile sunt cele de la data încheierii clauzei compromisorii.

Cu toate că părțile au solicitat ca desemnarea arbitrilor să fie făcută de către părți, câte un arbitru, aceștia urmând să desemneze supraarbitru, obiecțiunile părților au fost respinse prin încheierea din 11 decembrie 2013.

S-a mai susținut de către intimatul-pârât că dispozițiile art. 619 alin. (3) C. proc. civ., reglementează desfășurarea arbitrajului instituționalizat, neavând incidență asupra desfășurării judecății acțiunii în anulare, eventuala sancțiune a nulității decurgând din încălcarea acestui articol s-ar putea referi numai la procedura în fața arbitrajului instituționalizat.

Astfel, s-a arătat că doar eventuala încălcare a prevederilor art. 608 - 613 C. proc. civ., ar fi putut să se încadreze în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nici critica fundamentată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se încadrează concret în motivul de casare, deoarece prevederile art. 619 alin. (3) C. proc. civ. sunt norme de drept procesual civil și nu norme de drept substanțial civil, motiv pentru care pretinsa încălcarea a acestora nu se circumscrie ipotezei prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nici pe fond, recursul nu este întemeiat, deoarece, chiar potrivit art. 619 alin. (3) C. proc. civ., dacă părțile indică alte reguli de procedură, nu se vor mai aplica regulile în vigoare la momentul sesizării instanței de arbitraj, ci cele în vigoare de la momentul încheierii clauzei compromisorii așa cum este cazul în speța de față. G. Hotărârea instanței de recurs

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În primul rând, Înalta Curte reține că nu este fondată susținerea intimatului-pârât în sensul că recursul ar fi nul, deoarece motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 raportat la prevederile art. 619 alin. (3) C. proc. civ., relativ la faptul că, prin hotărârea pronunțată, curtea de apel nu a considerat aplicabile regulile de procedură ale arbitrajului instituționalizat, în vigoare la momentul sesizării.

Prin urmare, critica formulată se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deși formal criticile formulate se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ele nu sunt fondate, deoarece, în realitate, ele vizează greșita interpretare a convenției arbitrale, respectiv a clauzei compromisorii înscrise în Contractul-cadru la art. 6.1.2.

Curtea de apel a făcut o corectă interpretare a acestor dispoziții prin raportare la regulile Curții de Arbitraj Comercial Internațional a Camerei de Comerț și Industrie a României, ținând cont de data încheierii contractului (11 decembrie 2003), arătând că, potrivit art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional a Camerei de Comerț și Industrie a României, în vigoare la acea dată, părțile puteau să-și aleagă arbitrii, reținându-se că trebuie ținut cont de autonomia de voință a părților, care au avut în vedere dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractului, neputând previziona cum vor fi modificate ulterior regulile de arbitraj.

Ca atare, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., când a constatat că tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală, fiind constituit cu încălcarea principiului libertății de voință al părților și al principiului autonomizării arbitrajului față de instanțele judecătorești.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.