ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8936/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 16 ianuarie 2008, reclamantul Colegiul Reformat din Debrețin a solicitat ca, în contradictoriu cu A.P.A.P.S., Președintele A.P.A.P.S. și vicepreședintele A.P.A.P.S., să se dispună anularea deciziei nr. 428 din 4 decembrie 2007, emisă de pârâți, și să se acorde despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru imobilul situat în Municipiul Cluj Napoca, județul Cluj, nr. top 498, înscris în C.F. 1112 Cluj-Napoca, compus din casă de piatră și cărămidă; la subsol, două camere și dependințe, la parter, un loc pentru cafenea, un local pentru restaurat, 7 camere, o bucătărie și dependințe, etajul 1, sală festivă, 18 camere, o bucătărie și dependințe, la et.

2, 25 camere și dependințe, la etajul 3, 21 de camere și dependințe, cu 416 stj.p. teren. Prin sentința civilă nr. 1089 din 10 iunie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în mod legal, pârâta a emis decizia contestată prin care a fost respinsă notificarea reclamantului, întrucât se încadrează în dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în care se menționează că regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase, preluate de stat, este reglementat prin O.U.G. nr. 94/2000. S-a considerat că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a făcut dovada, prin hotărâre judecătorească, că există identitate între persoana juridică desființată și persoană juridică nou înființată, respectiv Colegiul Reformat din Debrețin.

Instanța de fond a mai motivat că reclamantul nu se încadrează nici în ipoteza prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a dovedit continuitatea activității din anul 1538 fără întrerupere până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, adeverința nr. 180445/2007, emisă de președintele cleric al Sinodului Bisericii Reformate din Ungaria nefiind concludentă sub acest aspect. Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în ceea ce privește aplicarea O.U.G. nr. 94/2000, care reglementează regimul juridic al imobilelor bisericești, însă doar al imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și nu și al acelora care au aparținut instituțiilor de învățământ din străinătate, care intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.

S-a susținut de către apelant inaplicabilitatea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dispozițiile acestuia referindu-se explicit la ministere, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, pe când reclamantul este o instituție independentă cu caracter religios, de naționalitate maghiară. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 850/A din 24 noiembrie 2008, a admis apelul formulat de reclamantul Colegiul Reformat din Debrețin, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că instituția reclamantului este persoană juridică independentă, care și-a desfășurat activitatea fără încetare sau întrerupere începând cu anul 1538, anul înființării sale și că imobilul în litigiu a fost proprietatea apelantului până la data de 7 mai 1949, astfel cum rezultă din copia cărții funciare depuse la dosar. S-a considerat că prima instanță a apreciat în mod eronat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și, pe cale de consecință, aplicabilitatea prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, iar nu a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

De asemenea, s-a reținut că în mod eronat a fost înlăturată incidența prev. de art. 3 din Legea nr. 10/2001 și că s-au interpretat greșit prevederile art. 3 alin. (2), deoarece această dovadă este necesară atunci când activitatea persoanei juridice a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ceea ce nu este cazul în speță, activitatea apelantului fiind continuă. Instanța de apel a avut în vedere că, deși tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată, argumentele invocate sunt cele care atrag soluția inadmisibilității acțiunii, astfel că se impune aplicarea dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, A.V.A.S., reprezentată legal de președinte și vicepreședinte.

Ca o chestiune prealabilă, în vederea stabilirii cu acuratețe a cadrului procesual, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui și a vicepreședintelui A.V.A.S., invocându-se dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 23/2004. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a criticat hotărârea ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se că, pentru a beneficia de prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamantul trebuia să facă dovada îndeplinirii condiției prevăzute de acest text de lege, respectiv a continuității personalității sale juridice sau a faptului că aceasta a încetat printr-o măsură abuzivă a statului, cu obligația ca noua societate, creată după 22 decembrie 1989, să-și fi reluat activitatea.

Recurenta a învederat că această dovadă nu a fost făcută cu o hotărâre judecătorească, respectiv că nu s-a probat identitatea dintre persoana juridică desființată sau interzisă și persoana juridică noi înființată, Colegiul Reformat din Debrețin. Cea de a doua critică a vizat aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, incorect înlăturate de instanța de apel, având în vedere că reclamantul este o instituție cu caracter religios. În ceea ce privește capătul de cerere prin care intimatul a solicitat obligarea la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, recurenta a susținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007, act normativ ce a modificat și completat Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv ale pct. 20 și 26, texte în raport de care A.V.A.S.

nu mai are competența legală de a stabili valoarea și de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai de a propune acordarea despăgubirilor, instituției competente în condițiile legii. Intimatul reclamant Colegiul Reformat din Debrețin a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. În faza recursului nu s-au administrat probe noi. Examinând criticile formulate prin motivele invocate, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Ca o chestiune prealabilă recurenta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui și vicepreședintelui A.V.A.S., cu motivarea că aceștia au doar calitatea de reprezentanți ai Autorității și, astfel acțiunea inițială a fost introdusă împotriva unor persoane fără legitimare procesuală pasivă.

Conform dispozițiilor art. 21 alin. (4) și art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a conducătorului unității deținătoare. În cauză, conducătorul unității este președintele A.V.A.S., care și-a derogat atribuțiile către vicepreședinte, respectiv persoana care a emis decizia contestată, fapt ce justifică legitimarea procesuală pasivă a acestor pârâți, alături de A.V.A.S., în calitate de unitate deținătoare. Primul motiv de recurs vizând aplicabilitatea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este neîntemeiat. Aceste dispoziții legale se referă explicit la „ministere, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ teritoriale”.

Or, este evident că reclamantul nu este o instituție a Statului Român, ci o instituție independentă, cu caracter religios, de naționalitate maghiară. De altfel, exceptarea de la posibilitatea obținerii măsurilor reparatorii a instituțiilor enumerate are ca rațiune faptul că statul nu are interes și nu poate revendica un bun de la sine însuși. O altă susținere formulată de recurentă s-a referit la neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, respectiv nedovedirea continuității personalității juridice prin hotărâre judecătorească.

Și acest motiv de recurs este nefondat întrucât, așa cum corect a reținut instanța de apel, din adeverința nr. 180445/2007 emisă de Autoritatea Episcopală – Președintele Cleric al Sinodului Bisericii Reformate din Ungaria (fila 73 dosar fond) și din adresa Primăriei din Debrecen, Ungaria (fila 72), rezultă că această instituție de învățământ religios a funcționat fără încetare, din anul 1538 până în prezent. Ca atare, motivul de recurs invocat este nefondat, întrucât dispozițiile legale menționate fac o distincție clară între persoanele care și-au continuat activitatea, cum este cazul reclamantului, și cele cărora li s-a interzis ori și-au încetat activitatea. O altă critică formulată de recurentă s-a referit la incidența în cauză a dispozițiilor O.U.G.

nr. 94/2000, aceasta susținând că reclamantul este o persoană juridică de naționalitate maghiară, respectiv un cult religios maghiar. Într-adevăr, actul normativ menționat, O.U.G. nr. 94/2000 reglementează regimul juridic al imobilelor care au aparținut unor culte religioase din România. Ori, așa cum rezultă din însăși denumirea reclamantului acesta este o instituție de învățământ religios maghiară. Per a contrario , intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 și nu a O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut altor entități, altele decât cultele religioase din România. Celelalte critici formulate prin motivele de recurs, referitoare la capătul de cerere vizând acordarea de despăgubiri și, respectiv incidența dispozițiilor O.U.G.

nr. 81/2007, act normativ ce a modificat și completat Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu vor fi analizate în această fază procesuală, având în vedere soluția pronunțată de instanța de apel, respectiv desființarea cu trimitere spre rejudecare pentru soluționarea în fond a cauzei, în condițiile art. 297 C. proc. civ. De altfel, așa cum rezultă din cuprinsul contestației, reclamantul a solicitat anularea deciziei emise de A.V.A.S., iar în fond acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, și nu obligarea recurentei la acordarea acestor despăgubiri. Pentru toate aceste considerente, se va constata că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile Legii nr. 10/2001, nefiind întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul pârâților A.V.A.S., Președintele A.V.A.S. și Vicepreședintele A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 850/A din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.