ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8936/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 16 ianuarie 2008, reclamantul

Colegiul Reformat din Debrețin a solicitat ca, în contradictoriu cu A.P.A.P.S.,

Președintele A.P.A.P.S. și vicepreședintele A.P.A.P.S., să se dispună anularea

deciziei nr. 428 din 4 decembrie 2007, emisă de pârâți, și să se acorde

despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru imobilul situat în

Municipiul Cluj Napoca, județul Cluj, nr. top 498, înscris în C.F. 1112 Cluj-Napoca,

compus din casă de piatră și cărămidă; la subsol, două camere și dependințe, la

parter, un loc pentru cafenea, un local pentru restaurat, 7 camere, o bucătărie

și dependințe, etajul 1, sală festivă, 18 camere, o bucătărie și dependințe, la

et. 2, 25 camere și dependințe, la etajul 3, 21 de camere și dependințe, cu 416

stj.p. teren.

Prin sentința civilă nr. 1089 din 10

iunie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că, în mod legal, pârâta a emis decizia contestată prin care

a fost respinsă notificarea reclamantului, întrucât se încadrează în

dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în care se menționează că

regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase, preluate

de stat, este reglementat prin O.U.G. nr. 94/2000.

S-a considerat că reclamantul nu

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

10/2001, întrucât nu a făcut dovada, prin hotărâre judecătorească, că există

identitate între persoana juridică desființată și persoană juridică nou

înființată, respectiv Colegiul Reformat din Debrețin.

Instanța de fond a mai motivat că

reclamantul nu se încadrează nici în ipoteza prevăzută de art. 3 alin. (1) lit.

c) teza I din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a dovedit continuitatea

activității din anul 1538 fără întrerupere până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, adeverința nr. 180445/2007, emisă de președintele cleric al

Sinodului Bisericii Reformate din Ungaria nefiind concludentă sub acest aspect.

Împotriva sentinței menționate a

declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în ceea ce privește

aplicarea O.U.G. nr. 94/2000, care reglementează regimul juridic al imobilelor

bisericești, însă doar al imobilelor care au aparținut cultelor religioase din

România și nu și al acelora care au aparținut instituțiilor de învățământ din

străinătate, care intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.

S-a susținut de către apelant

inaplicabilitatea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dispozițiile acestuia

referindu-se explicit la ministere, celelalte instituții publice ale statului

sau ale unităților administrativ-teritoriale, pe când reclamantul este o

instituție independentă cu caracter religios, de naționalitate maghiară.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr.

850/A din 24 noiembrie 2008, a admis apelul formulat de reclamantul Colegiul

Reformat din Debrețin, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre

rejudecare aceluiași tribunal.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că instituția reclamantului este persoană juridică

independentă, care și-a desfășurat activitatea fără încetare sau întrerupere

începând cu anul 1538, anul înființării sale și că imobilul în litigiu a fost

proprietatea apelantului până la data de 7 mai 1949, astfel cum rezultă din

copia cărții funciare depuse la dosar.

S-a considerat că prima instanță a

apreciat în mod eronat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 și, pe cale de consecință, aplicabilitatea prevăzută de

O.U.G. nr. 94/2000, iar nu a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

De asemenea, s-a reținut că în mod

eronat a fost înlăturată incidența prev. de art. 3 din Legea nr. 10/2001 și că

s-au interpretat greșit prevederile art. 3 alin. (2), deoarece această dovadă

este necesară atunci când activitatea persoanei juridice a fost interzisă sau

întreruptă în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ceea ce nu este cazul

în speță, activitatea apelantului fiind continuă.

Instanța de apel a avut în vedere

că, deși tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată, argumentele invocate

sunt cele care atrag soluția inadmisibilității acțiunii, astfel că se impune

aplicarea dispozițiilor art. 297 C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs, în termenul legal, A.V.A.S., reprezentată legal de președinte

și vicepreședinte.

Ca o chestiune prealabilă, în

vederea stabilirii cu acuratețe a cadrului procesual, s-a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive a președintelui și a vicepreședintelui

A.V.A.S., invocându-se dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr.

23/2004.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

s-a criticat hotărârea ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susținându-se că, pentru a beneficia de prevederile art. 3 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamantul trebuia să facă dovada

îndeplinirii condiției prevăzute de acest text de lege, respectiv a

continuității personalității sale juridice sau a faptului că aceasta a încetat

printr-o măsură abuzivă a statului, cu obligația ca noua societate, creată după

22 decembrie 1989, să-și fi reluat activitatea.

Recurenta a învederat că această

dovadă nu a fost făcută cu o hotărâre judecătorească, respectiv că nu s-a

probat identitatea dintre persoana juridică desființată sau interzisă și

persoana juridică noi înființată, Colegiul Reformat din Debrețin.

Cea de a doua critică a vizat

aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

republicată, incorect înlăturate de instanța de apel, având în vedere că

reclamantul este o instituție cu caracter religios.

În ceea ce privește capătul de

cerere prin care intimatul a solicitat obligarea la acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale, recurenta a susținut că, în speță, sunt incidente

dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007, act normativ ce a modificat și completat

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv ale pct. 20 și 26, texte în raport

de care A.V.A.S. nu mai are competența legală de a stabili valoarea și de a

acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai de a propune acordarea

despăgubirilor, instituției competente în condițiile legii.

Intimatul reclamant Colegiul

Reformat din Debrețin a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului

ca nefondat.

În faza recursului nu s-au

administrat probe noi.

Examinând criticile formulate prin

motivele invocate, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Ca o chestiune prealabilă recurenta

a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui și

vicepreședintelui A.V.A.S., cu motivarea că aceștia au doar calitatea de

reprezentanți ai Autorității și, astfel acțiunea inițială a fost introdusă

împotriva unor persoane fără legitimare procesuală pasivă.

Conform dispozițiilor art. 21 alin. (4)

și art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin

echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a

conducătorului unității deținătoare.

În cauză, conducătorul unității este

președintele A.V.A.S., care și-a derogat atribuțiile către vicepreședinte,

respectiv persoana care a emis decizia contestată, fapt ce justifică

legitimarea procesuală pasivă a acestor pârâți, alături de A.V.A.S., în

calitate de unitate deținătoare.

Primul motiv de recurs vizând

aplicabilitatea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este

neîntemeiat.

Aceste dispoziții legale se referă

explicit la „ministere, celelalte instituții publice ale statului sau ale

unităților administrativ teritoriale”.

Or, este evident că reclamantul nu

este o instituție a Statului Român, ci o instituție independentă, cu caracter

religios, de naționalitate maghiară.

De altfel, exceptarea de la

posibilitatea obținerii măsurilor reparatorii a instituțiilor enumerate are ca

rațiune faptul că statul nu are interes și nu poate revendica un bun de la sine

însuși.

O altă susținere formulată de

recurentă s-a referit la neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 3 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 10/2001, respectiv nedovedirea continuității

personalității juridice prin hotărâre judecătorească.

Și acest motiv de recurs este

nefondat întrucât, așa cum corect a reținut instanța de apel, din adeverința

nr. 180445/2007 emisă de Autoritatea Episcopală – Președintele Cleric al

Sinodului Bisericii Reformate din Ungaria (fila 73 dosar fond) și din adresa

Primăriei din Debrecen, Ungaria (fila 72), rezultă că această instituție de

învățământ religios a funcționat fără încetare, din anul 1538 până în prezent.

Ca atare, motivul de recurs invocat

este nefondat, întrucât dispozițiile legale menționate fac o distincție clară

între persoanele care și-au continuat activitatea, cum este cazul

reclamantului, și cele cărora li s-a interzis ori și-au încetat activitatea.

O altă critică formulată de

recurentă s-a referit la incidența în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000,

aceasta susținând că reclamantul este o persoană juridică de naționalitate

maghiară, respectiv un cult religios maghiar.

Într-adevăr, actul normativ

menționat, O.U.G. nr. 94/2000 reglementează regimul juridic al imobilelor care

au aparținut unor culte religioase din România.

Ori, așa cum rezultă din însăși denumirea

reclamantului acesta este o instituție de învățământ religios maghiară.

Per a contrario

, intră în sfera de aplicare

a Legii nr. 10/2001 și nu a O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut

altor entități, altele decât cultele religioase din România.

Celelalte critici formulate prin

motivele de recurs, referitoare la capătul de cerere vizând acordarea de

despăgubiri și, respectiv incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 81/2007, act

normativ ce a modificat și completat Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu vor

fi analizate în această fază procesuală, având în vedere soluția pronunțată de

instanța de apel, respectiv desființarea cu trimitere spre rejudecare pentru

soluționarea în fond a cauzei, în condițiile art. 297 C. proc. civ.

De altfel, așa cum rezultă din

cuprinsul contestației, reclamantul a solicitat anularea deciziei emise de

A.V.A.S., iar în fond acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, și nu obligarea recurentei la acordarea acestor

despăgubiri.

Pentru toate aceste considerente, se

va constata că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile Legii nr.

10/2001, nefiind întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

pârâților A.V.A.S.,

Președintele A.V.A.S. și Vicepreședintele A.V.A.S. împotriva deciziei civile

nr. 850/A din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie

2009.