ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 696/2010

Deliberând asupra cauzei

penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 4 din 4 ianuarie 2010,

Tribunalul Iași, secția penală, în temeiul art. 42 C. proc. pen. raportat la

art. 386 și 389 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a

contestației în anulare formulată de condamnatul T.D. (fiul lui V. și L.)

împotriva Deciziei penale nr. 2500/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul acestei instanțe sub nr. 8496/99/2009.

Examinând actele și

lucrările dosarului Înalta Curte reține că s-a formulat o contestație în

anulare a sentinței penale nr. 2500/2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, de către condamnatul T.D., invocând împrejurarea că

deși a formulat cereri de recuzare a magistraților care au soluționat cauza în care

a fost judecat, aceștia au pronunțat condamnarea sa.

În vederea soluționării

cauzei a fost atașată Decizia penală nr. 2500 din 17 aprilie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Contestația în anulare este

inadmisibilă.

Calea extraordinară de atac,

contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale

definitive și numai în cazurile prevăzute, expres și limitativ, în art. 386 C.

proc. pen., respectiv:

a) când procedura de citare

a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că

la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs

nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) – i)

1

, cu privire la care

existau probe la dosar;

d) când împotriva unei

persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când la instanța de

recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este

obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1)

1

și art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Se observă că motivele

invocate de condamnat nu se încadrează în niciunul din cazurile în care poate

fi formulată contestația în anulare.

Mai mult decât atât se

constată că cererea a fost formulată după aproximativ 4 ani de la data la care

s-a pronunțat decizia în recurs, atacată prin prezenta contestație în anulare.

În consecință, având în

vedere că motivele invocate de condamnatul T.D. nu se încadrează în cazurile

expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul T.D. împotriva Deciziei

penale nr. 2500 din 17 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală.

Obligă contestatorul la

plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 23 februarie 2010.