Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2010
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2524/2010

HOTĂRÂRE
24.06.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2524/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra contestației în anulare de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2679 din 8 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 5328/2003, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.P. împotriva Deciziei penale nr. 402 din 4 noiembrie 2003 a Curții de Apel Iași, secția penală. Împotriva acestei decizii, contestatorul, prin mandatar M.P., a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, care și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței supreme, prin Decizia penală nr. 171 din 9 martie 2010. La data de 31 martie 2010, a fost înregistrată contestația în anulare pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, fără a dispune citarea părților, în ședința publică din 24 iunie 2010. Contestația în anulare formulată este inadmisibilă în principiu. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestației formulate. Din economia dispozițiilor art. 387 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că cererea de contestație în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, iar pentru motivele prevăzute la lit. c) și d), și de procuror.

Or, în cauză, contestația în anulare a fost formulată de procuratorul contestatorului, M.P., în baza unei procuri cu caracter general, de reprezentare în fața tuturor instanțelor competente, aceasta fiind o persoană care nu avea calitatea procesuală să exercite această cale de atac în numele contestatorului aflat în stare de detenție. Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.P., prin mandatar M.P., împotriva Deciziei penale nr. 2679 din 8 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.P., prin mandatar M.P., împotriva Deciziei penale nr. 2679 din 8 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 5328/2003. Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-07-02
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2647/2010
Asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 mai 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție contestația în anulare formulată de contestatorul I.L. împotriva Deciziei
ÎCCJ 2009-06-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2125/2009
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 593 din 26 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul 6869/2004 s-a respins ca nefondat rec
ÎCCJ 2010-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3306/2010
Asupra contestației în anulare de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2649 din 2 iulie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 5691/1/2010, a fost resp
ÎCCJ 2009-03-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 969/2009
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Printr-o cerere înregistrată sub nr. 3907/89/2008 pe rolul Tribunalului Vaslui contestatorul I.M. a formulat contestație în anulare împotriva sentin
ÎCCJ 2010-06-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2522/2010
Asupra contestației în anulare de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 1130 din 23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 744/39/2010, a fost re
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă