ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2125/2009

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 593 din 26 ianuarie

2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul 6869/2004

s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.T. împotriva Deciziei

penale nr. 815/A din 1 noiembrie 2004 a Curții de Apel București - secția a

II-a penală.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare contestatorul, ce a fost înregistrată

pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 17 martie 2009.

Prin Sentința penală

nr. 292 din 11 martie 2009 a Judecătoriei Moreni, în baza art. 42 C. proc. pen.

a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petentul condamnat

M.T. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contestatorul în

contestația formulată a invocat dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen.,

iar în timpul ședinței de judecată a dosarului său pe rolul instanței

Judecătoriei Moreni, a declarat că nu a formulat contestație și nu și-o

însușește, depoziția fiind consemnată și atașată la dosar.

Examinând contestația

în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă pentru următoarele

considerente:

În conformitate cu

prevederile art. 391 alin. (1) C. proc. pen., „instanța examinează

admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, fără citarea

părților", verificând, între altele, potrivit alin. (2) al aceluiași

articol, „că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute

de art. 386".

De asemenea, potrivit

prevederilor art. 387 alin. 2 C. proc. pen. „în cererea de contestație în

anulare trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate

invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora".

Înalta Curte constată

că cererea formulată de contestator nu îndeplinește exigențele legale impuse de

dispozițiile evocate, în sensul că nu se invocă nici unul din cazurile de

contestație enumerate, expres și limitativ, în art. 386 C. proc. pen., iar

solicitarea contestatorului de a invoca motivele contestației după ce va fi

citat este contrară dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen.,

admisibilitatea în principiu verificându-se fără citarea părților.

În consecință, Înalta

Curte urmează să dispună respingerea contestației ca inadmisibilă.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.T. împotriva

Deciziei penale nr. 593 din 26 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul 6869/2004.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 iunie 2009.