ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1789/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 222 din 20 septembrie 2002 a Tribunalului Mureș, secția penală, s-au dispus următoarele: A fost respinsă ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, cerere formulată de avocatul inculpatului G.C., din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. d) și e) C. pen., în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) și i) C. pen. În baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. d) și e) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata măsurii preventive a reținerii de 24 ore. Conform art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen. S-a constatat că partea civilă B.C.G.V. a renunțat la acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, iar partea vătămată B.L. nu a formulat pretenții civile în cauză. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul din 27 noiembrie 2001, întocmit în dosarul nr. 350/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului U.C.

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. d) și e) C. pen. În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 28 ianuarie 2001, în jurul orelor 19,00 inculpatul circula în pasajul Luxor din Târgu-Mureș intenționând să meargă la prietena sa G.A. La un moment dat, aflându-se în pasajul respectiv, a observat în parcare un autoturism marca Matiz, cu număr de București, pe care s-a hotărât să-l spargă. Prin forțarea încuietorii, inculpatul a reușit să deschidă portiera din dreapta a autoturismului, iar din interior a sustras două genți cu bunuri aparținând părților vătămate B.C. și B.L.

Imediat după săvârșirea faptei, inculpatul a fost observat de către părțile vătămate care se îndreptau, în acel moment, spre mașină, au încercat să-l imobilizeze pe inculpat, dar acesta, pentru a-și asigura scăparea, a agresat partea vătămata B.L., provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale. în timp ce încerca să scape de părțile vătămate, inculpatul a aruncat gentile sustrase, iar după agresarea părții vătămate B.L., a reușit să scape prin fugă. Prejudiciul cauzat părților vătămate B.C. și B.L. prin sustragerea celor două genți, în sumă de 1.000.000 lei, a fost recuperat prin restituirea bunurilor sustrase. În urma coroborării materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut, în fapt și în drept, următoarele: Din declarațiile părților vătămate B.G.C.

și B.L., respectiv ale martorei B.S., rezultă că în seara zilei de 28 ianuarie 2001, în jurul orelor 20,00, după ce au parcat autoturismul marca Daewoo Matiz, cu număr de înmatriculare, având alarma activată, în parcarea subterană de la Magazinele Luxor din Târgu-Mureș, s-au deplasat la restaurantul Trocadero, aflat în apropiere, unde au petrecut aproximativ 20 de minute. La întoarcere, după ce au parcurs câțiva metri, ajungând în dreptul magazinului Sunet și Lumini, au auzit sunetul alarmei mașinii. Grăbindu-se înspre parcare, în dreptul intrării magazinului Luxor, au văzut un tânăr care se îndrepta dinspre parcare spre centrul orașului, având asupra lui cele două genți pe care părțile vătămate le lăsaseră în mașină.

Partea vătămată B.V.G.C. a strigat la el, întrebându-1 de unde are gentile, tânărul s-a speriat, a bâlbâit ceva, a aruncat gentile și a încercat să fugă spre centrul orașului. Gândindu-se că ar fi putut lua și altceva din mașină, părțile vătămate au trecut la imobilizarea tânărului, acesta opunându-se cu putere, astfel că au căzut toți trei, continuând lupta în cursul căreia, în încercarea de a scăpa, tânărul a lovit-o pe partea vătămată B.L., dând cu capul în spate, cauzându-i o echimoză orbito-palpebrală a ochiului stâng, și a mușcat-o de degetul I al mâinii drepte, leziunile traumatice necesitând 8-9 zile de îngrijiri medicale. Partea vătămată B.V.G.C. a suferit leziuni la nivelul mâinilor, cauzate de contactul cu asfaltul, din timpul încercărilor de a-l imobiliza pe tânărul aflat în posesia genților lor.

Acesta, la rândul său, s-a ales cu câteva leziuni traumatice. Văzând ca părțile vătămate izbutesc cu greu să-l rețină pe acel tânăr, B.S. a apelat la ajutorul unul gardian public, anunțând între timp și poliția. S-a stabilit ca tânărul în cauză se numește U.C. Acesta a susținut că nu este autorul furtului genților și că a surprins un bărbat de etnie romă deschizând ușa mașinii și luând gentile, a strigat "hoțul!" și a fugit după autorul spargerii care abandonase gentile, spre teatru, dar nu a reușit să-1 prindă, astfel că s-a întors și a luat gentile cu intenția de a se deplasa la sediul poliției. Inculpatul a recunoscut că a lovit și a mușcat părțile vătămate, arătând ca acestea, la rândul lor, l-au agresat.

Gentile, cu bunuri în valoare de 2.000.000 lei, le-au fost restituite părților vătămate, sub acest aspect neformulându-se pretenții civile. S-a constatat ca gentile au fost luate din mașină prin forțarea încuietorii portierei față dreapta, respectiv prin smulgerea butucului yalei. La o căutare sumară nu s-a găsit prin preajmă vreun obiect care să fi servit la o asemenea operațiune, o asemenea unealtă negăsindu-se nici asupra inculpatului. În faza de urmărire penală, partea vătămată B.V.G.C. a formulat pretenții civile, constând în costul încuietorii forțate (500.000 lei), însă a renunțat la acțiunea civilă în faza de judecată.

În urma căsătoriei încheiate la data de 12 mai 2001, inculpatul a dobândit numele de familie G. S-a mai reținut că după ascultarea sa de către organele de cercetare penală, inculpatul a părăsit țara, nefiind de găsit în vederea prezentării materialului de urmărire penală, rămânând fără eficiență și citațiile emise în cursul cercetării judecătorești, inclusiv la adresa mamei sale din Ungaria. Plecând în străinătate, în condițiile în care știa că este cercetat penal pentru săvârșirea unei infracțiuni, fără a lăsa o adresa la care sa poată fi găsit, în opinia primei instanțe este evident că inculpatul a înțeles să se sustragă de la urmărirea penală și judecată.

Prima instanță a apreciat că cele invocate de inculpat în apărare nu sunt convingătoare: dacă ar fi surprins pe cineva furând gentile din mașină și ar fi urmărit acea persoană spre teatru, întorcându-se apoi, în apropierea mașinii, pentru a lua gentile, întâlnirea lui cu proprietarii genților trebuia să aibă loc în alte condiții, eventual în momentul întoarcerii inculpatului din urmărirea autorului furtului. Din moment ce părțile vătămate și martora B.S. susțin ca alarma mașinii a pornit abia după ce au părăsit restaurantul, și au parcurs 10-20 m, rezultă că nu exista timpul fizic necesar socotit din acest moment pentru săvârșirea furtului din mașină, urmărirea autorului de către inculpat, întoarcerea acestuia pentru luarea genților abandonate și întâlnirea cu proprietarii acestora.

Și apoi, toate acestea s-ar fi desfășurat în văzul părților vătămate și a martorei. De asemenea, aceștia susțin că nu l-au auzit pe inculpat să strige "Hoțul!". În opinia primei instanțe, un alt argument care pledează pentru reținerea vinovăției inculpatului este comportamentul din momentul întâlnirii cu proprietarii genților. Dacă varianta oferită de inculpat ar fi cea reală, acesta nu avea motive să se sperie în fața proprietarilor genților și trebuia să le explice ce s-a întâmplat. În schimb, inculpatul s-a speriat, nu a reușit să răspundă la întrebarea părții vătămate B.V.G.C., a abandonat gentile și a luat-o la fugă.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de judecata a aplicat criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., reținând că inculpatul nu prezintă antecedente penale, însă s-a sustras de la urmărirea penală și judecată, stabilirea unei pedepse la limita minimă specială, conform art. 13 C. pen., privind legea penală mai favorabilă, fiind socotită îndestulătoare pentru realizarea scopului educativ și preventiv al sancțiunii penale. Apelul și recursul inculpatului au fost respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 40/A din 19 martie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală, și, respectiv, prin decizia penală nr. 6109 din 18 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

La data de 06 iulie 2008, condamnatul, aflat în stare de deținere, a formulat o contestație în anulare, prin sentința penală nr. 228 din 15 septembrie 2008 Tribunalul Mureș, secția penală, declinând în favoarea Înaltei Curți competența soluționării acesteia. La primul termen de judecată, Înalta Curte, prin încheierea din 20 noiembrie 2008, a admis în principiu cererea de contestație în anulare. Prin decizia penală nr. 1001 din 19 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis pe fond contestația în anulare, a desființat decizia penală nr. 6109/2004 a Înaltei Curți, a dispus punerea în libertate a contestatorului și a stabilit termen pentru rejudecarea recursului la data de 14 mai 2009. Prezența părților, motivele de recurs susținute cu ocazia rejudecării recursului, susținute oral, precum și dezbaterile sunt consemnate în partea introductivă a deciziei.

Având în vedere acordul inculpatului, instanța de recurs a procedat la audierea acestuia, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar. Asupra cazurilor de recurs invocate de recurentul-inculpat. 1) Cazul prevăzut de art. 385/9 pct. 10 C. proc. pen. S-a susținut că judecata în fond și în apel a avut caracter „formal", nefiind administrate probe de către instanțe, acestea limitându-se la probatoriul strâns în cursul urmăririi penale. Critica nu este întemeiată. Din analiza dispozițiilor art. 62 și art. 64-65, coroborate cu cele ale art. 63 C. proc. pen., rezultă că aflarea adevărului în cauzele penale se realizează în urma examinării tuturor probelor administrate; probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se de organul judiciar prin coroborarea tuturor probelor administrate.

În consecință, potrivit legii, nu există o valoare diferită a probelor în raport cu faza procesului penal în care aceasta a fost administrată. În cursul judecății în primă instanță, inculpatul neprezentându-se la judecată, în prezența apărătorului ales al inculpatului, instanța a readministrat probatorul strâns în cursul urmării penale (ascultarea celor 2 părți vătămate - fil. 46-50, ascultarea martorei - fil. 66, ascultarea inculpatului nefiind posibilă ca urmare a neprezentării la proces). Se mai reține că, la termenul din 3 septembrie 2002, când au avut loc dezbaterile, apărătorul ales al inculpatului nu a mai solicitat administrarea altor probe (fil. 83). Față de cele constatate, Înalta Curte constată că susținerea apărării potrivit căreia soluția a fost dată numai pe baza probelor de la urmărirea penală este neîntemeiată.

2) Cazul prevăzut de art.385/9 pct.21 C. proc. pen. Pe de o parte, acest caz de casare nu se ia în considerare din oficiu, fiind obligatorie invocarea lui în condițiile limitative prevăzute de art. 385 10 alin. ( 2 1 ) C. proc. pen. Or, cu ocazia judecării inițiale a recursului de către Înalta Curte, au fost acordate 8 termene de judecată. înainte de primul termen de judecată, apărătorul ales al inculpatului a depus motive scrise (fil. 14-15), nefiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 21 C. proc. pen. Nici cu ocazia dezbaterilor, la termenul din 18 noiembrie 2004 (fil. 103 - 103 verso, dosar recurs), apărătorul ales al inculpatului nu a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 21 C. proc.

pen. Pe de altă parte, cu privire la cunoașterea de către inculpat a desfășurării judecării cauzei, Înalta Curte mai reține următoarele: - în cursul urmăririi penale, inculpatul U.C., reținut 24 de ore, în calitate de învinuit (fil. 4), a fost ascultat de organele de urmărire penală (fil. 15, fil. 18-19), în prezența apărătorului ales (delegație avocațială, fil. 17), prezentat pentru recunoaștere (fil. 22-26), ulterior acesta plecând în Ungaria (fil. 39); - la judecata în fond, pentru primul termen de judecată a fost depusă, prin registratură, o cerere olografă de amânare a judecății pentru angajarea unui avocat (fil. 8); inculpatul nu s-a prezentat la instanță, pentru acesta prezentându-se un apărător ales (delegație avocațială, fil.

14); în numele inculpatului, apărătorul ales, la termenele de judecată în fond, a formulat diverse cereri, a invocat nulități etc. (fil. 15,67,83); în cursul judecății la fond, instanța a obținut informații în sensul că inculpatul și-a schimbat numele prin căsătorie și că a plecat în Ungaria, dispunând cele legale față de această situație (fil. 35), fiind citat la domiciliul din România, din Ungaria (comunicat de rudele inculpatului) și prin afișare la sediul consiliului local; - în cursul celor 3 etape ale judecății, în numele inculpatului au formulat cereri de amânare ori cereri de indicare a locului de citare numitele U.L. (soră - fil. 7 dosar apel) și G.A. (mama soției inculpatului - fil.

28, 45, 55, 82 dosar recurs); - în apel, pentru inculpat s-a prezentat apărător ales (fil. 8, delegație avocațială semnată de sora inculpatului), iar în recurs s-au prezentat, de asemenea, apărători aleși (fil. 16, delegație avocațială, fil. 17 contract avocațial încheiat cu numita G.A., soția inculpatului, fil. 36 și urm. dosar recurs). - aducerea condamnatului în România pentru executarea pedepsei închisorii s-a realizat în urma arestării, la data de 29 mai 2008, de către autoritățile judiciare franceze în vederea predării autorităților judiciare române (fil. 137 dosar fond). Împrejurarea că inculpatul U.G.C., după punerea în libertate (căsătorit la data de 12 mai 2001, când și-a schimbat numele de familie în G. - fil.

78 dosar fond), finalizarea urmăririi penale și trimiterea sa în judecată, la data de 30 noiembrie 2001, a părăsit teritoriul României și al Ungariei, plecând în Franța, unde susține că s-a înrolat, pe data de 17 mai 2002, în Legiunea Străină, conform xerocopiilor depuse la dosar, fără a încunoștința organele judiciare, îi este imputabilă, instanțele procedând la citarea sa la domiciliile din România și Ungaria conform informațiilor primite de la autoritățile române și de la rudele inculpatului. În consecință, se constată că nu este incident acest caz de casare invocat de recurentul-inculpat. 3) cazul prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Sub aspectul individualizării pedepsei, recursul inculpatului este fondat pentru motivul ce se va arăta, motiv intervenit în cursul rejudecării recursului.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, după începerea cercetărilor, inculpatul s-a sustras urmăririi penale și judecății în toate cele 3 etape (fond, apel și recurs). De asemenea, conduita sa procesuală a fost una de nesinceritate în fața organelor judiciare. În fața instanței de recurs însă, cu ocazia rejudecării recursului, inculpatul a înțeles să-și asume răspunderea pentru săvârșirea infracțiunii declarând: „inițial nu am recunoscut săvârșirea faptei, dar astăzi, fiind prezent, învederez Curții că recunosc săvârșirea acestei fapte, arătând că eu sunt autorul acesteia. Regret fapta comisă. Apreciez că fapta am săvârșit-o într-un moment de rătăcire. Nu mi-am dat seama de consecințele faptei.

Fiind recent întors din Ungaria și rămânând fără bani am săvârșit această faptă". Or, o astfel de conduită a inculpatului, chiar manifestată cu ocazia rejudecării cauzei sale ca urmare a admiterii unei căi extraordinare de atac, și chiar dacă survine după circa 9 ani de la data faptelor, timp în care s-a sustras de la procesul penal prin părăsirea teritoriului României, după o intensă activitate polițienească și de cooperare judiciară internațională având ca obiectiv identificarea, localizarea și aducerea sa în România, poate fi reținută ca o împrejurare în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv, ca o circumstanță atenuantă cu efect asupra pedepsei. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., Înalta Curte va admite recursului inculpatului numai sub aspectul individualizării pedepsei, va casa decizia și sentința atacată și, rejudecând, va reduce pedeapsa aplicată inculpatului prin reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare. Urmează a se face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., apreciindu-se, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei și cu conduita procesuală anterioară a inculpatului, că scopul pedepsei - definit de art. 52 C. pen. - poate fi atins numai prin executarea efectivă a pedepsei astfel redusă, pedeapsă din care - potrivit art. 88 C. pen.

- se va deduce durata reținerii și a detenției din perioada 29 mai 2008 - 19 martie 2009. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul G.C.C. împotriva deciziei penale nr. 40/A din 19 martie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 222 din 20 septembrie 2002 a Tribunalului Mureș, secția penală, și rejudecând: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. Deduce din pedeapsa aplicată, reținerea de 24 de ore din data de 7 martie 2001, precum și detenția din perioada 29 mai 2008- 19 martie 2009. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2009.