ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1789/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1789/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 222 din 20 septembrie 2002 a Tribunalului Mureș, secția

penală, s-au dispus următoarele:

A

fost respinsă ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei,

cerere formulată de avocatul inculpatului G.C., din infracțiunea de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. d) și e) C. pen., în infracțiunea

de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e)

și i) C. pen.

În

baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. d) și e) C. pen. cu aplicarea art. 13 C.

pen., a fost condamnat inculpatul G.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata măsurii preventive

a reținerii de 24 ore.

Conform

art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen.

S-a

constatat că partea civilă B.C.G.V. a renunțat la acțiunea civilă exercitată în

cadrul procesului penal, iar partea vătămată B.L. nu a formulat pretenții

civile în cauză.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei

de 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul din

27 noiembrie 2001,

întocmit în dosarul nr. 350/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș,

s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a

inculpatului U.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (1) și (2) lit. d) și e) C. pen.

În

actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de

28 ianuarie 2001,

în jurul orelor 19,00

inculpatul circula în pasajul Luxor din Târgu-Mureș intenționând să meargă la

prietena sa G.A. La un moment dat, aflându-se în pasajul respectiv, a observat

în parcare un autoturism marca Matiz, cu număr de București, pe care s-a

hotărât să-l spargă.

Prin

forțarea încuietorii, inculpatul a reușit să deschidă portiera din dreapta a

autoturismului, iar din interior a sustras două genți cu bunuri aparținând părților

vătămate B.C. și B.L.

Imediat

după săvârșirea faptei, inculpatul a fost observat de către părțile vătămate

care se îndreptau, în acel moment, spre mașină, au încercat să-l imobilizeze pe

inculpat, dar acesta, pentru a-și asigura scăparea, a agresat partea vătămata

B.L., provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9

zile de îngrijiri medicale. în timp ce încerca să scape de părțile vătămate,

inculpatul a aruncat gentile sustrase, iar după agresarea părții vătămate B.L.,

a reușit să scape prin fugă.

Prejudiciul

cauzat părților vătămate B.C. și B.L. prin sustragerea celor două genți, în

sumă de 1.000.000 lei, a fost recuperat prin restituirea bunurilor sustrase.

În

urma coroborării materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a

reținut, în fapt și în drept, următoarele:

Din

declarațiile părților vătămate B.G.C. și B.L., respectiv ale martorei B.S.,

rezultă că în seara zilei de 28 ianuarie 2001, în jurul orelor 20,00, după ce

au parcat autoturismul marca Daewoo Matiz, cu număr de înmatriculare, având

alarma activată, în parcarea subterană de la Magazinele Luxor din Târgu-Mureș,

s-au deplasat la restaurantul Trocadero, aflat în apropiere, unde au petrecut

aproximativ 20 de minute. La întoarcere, după ce au parcurs câțiva metri,

ajungând în dreptul magazinului Sunet și Lumini, au auzit sunetul alarmei

mașinii.

Grăbindu-se

înspre parcare, în dreptul intrării magazinului Luxor, au văzut un tânăr care

se îndrepta dinspre parcare spre centrul orașului, având asupra lui cele două

genți pe care părțile vătămate le lăsaseră în mașină.

Partea

vătămată B.V.G.C. a strigat la el, întrebându-1 de unde are gentile, tânărul

s-a speriat, a bâlbâit ceva, a aruncat gentile și a încercat să fugă spre

centrul orașului.

Gândindu-se

că ar fi putut lua și altceva din mașină, părțile vătămate au trecut la

imobilizarea tânărului, acesta opunându-se cu putere, astfel că au căzut toți

trei, continuând lupta în cursul căreia, în încercarea de a scăpa, tânărul a

lovit-o pe partea vătămată B.L., dând cu capul în spate, cauzându-i o echimoză

orbito-palpebrală a ochiului stâng, și a mușcat-o de degetul

I

al mâinii drepte, leziunile traumatice necesitând 8-9 zile de îngrijiri

medicale.

Partea

vătămată B.V.G.C. a suferit leziuni la nivelul mâinilor, cauzate de contactul

cu asfaltul, din timpul încercărilor de a-l imobiliza pe tânărul aflat în

posesia genților lor. Acesta, la rândul său, s-a ales cu câteva leziuni

traumatice.

Văzând

ca părțile vătămate izbutesc cu greu să-l rețină pe acel tânăr, B.S. a apelat

la ajutorul unul gardian public, anunțând între timp și poliția.

S-a

stabilit ca tânărul în cauză se numește U.C. Acesta a susținut că nu este

autorul furtului genților și că a surprins un bărbat de etnie romă deschizând

ușa mașinii și luând gentile, a strigat "hoțul!" și a fugit după

autorul spargerii care abandonase gentile, spre teatru, dar nu a reușit să-1

prindă, astfel că s-a întors și a luat gentile cu intenția de a se deplasa la

sediul poliției.

Inculpatul

a recunoscut că a lovit și a mușcat părțile vătămate, arătând ca acestea, la

rândul lor, l-au agresat.

Gentile,

cu bunuri în valoare de 2.000.000 lei, le-au fost restituite părților vătămate,

sub acest aspect neformulându-se pretenții civile.

S-a

constatat ca gentile au fost luate din mașină prin forțarea încuietorii

portierei față dreapta, respectiv prin smulgerea butucului yalei. La o căutare

sumară nu s-a găsit prin preajmă vreun obiect care să fi servit la o asemenea

operațiune, o asemenea unealtă negăsindu-se nici asupra inculpatului.

În

faza de urmărire penală, partea vătămată B.V.G.C. a formulat pretenții civile,

constând în costul încuietorii forțate (500.000 lei), însă a renunțat la

acțiunea civilă în faza de judecată.

În

urma căsătoriei încheiate la data de 12 mai 2001, inculpatul a dobândit numele

de familie G.

S-a

mai reținut că după ascultarea sa de către organele de cercetare penală,

inculpatul a părăsit țara, nefiind de găsit în vederea prezentării materialului

de urmărire penală, rămânând fără eficiență și citațiile emise în cursul cercetării

judecătorești, inclusiv la adresa mamei sale din Ungaria. Plecând în

străinătate, în condițiile în care știa că este cercetat penal pentru

săvârșirea unei infracțiuni, fără a lăsa o adresa la care sa poată fi găsit, în

opinia primei instanțe este evident că inculpatul a înțeles să se sustragă de

la urmărirea penală și judecată.

Prima

instanță a apreciat că cele invocate de inculpat în apărare nu sunt

convingătoare: dacă ar fi surprins pe cineva furând gentile din mașină și ar fi

urmărit acea persoană spre teatru, întorcându-se apoi, în apropierea mașinii,

pentru a lua gentile, întâlnirea lui cu proprietarii genților trebuia să aibă

loc în alte condiții, eventual în momentul întoarcerii inculpatului din

urmărirea autorului furtului. Din moment ce părțile vătămate și martora B.S.

susțin ca alarma mașinii a pornit abia după ce au părăsit restaurantul, și au

parcurs 10-20 m, rezultă că nu exista timpul fizic necesar socotit din acest

moment pentru săvârșirea furtului din mașină, urmărirea autorului de către

inculpat, întoarcerea acestuia pentru luarea genților abandonate și întâlnirea

cu proprietarii acestora. Și apoi, toate acestea s-ar fi desfășurat în văzul

părților vătămate și a martorei. De asemenea, aceștia susțin că nu l-au auzit

pe inculpat să strige "Hoțul!".

În

opinia primei instanțe, un alt argument care pledează pentru reținerea

vinovăției inculpatului este comportamentul din momentul întâlnirii cu

proprietarii genților. Dacă varianta oferită de inculpat ar fi cea reală,

acesta nu avea motive să se sperie în fața proprietarilor genților și trebuia

să le explice ce s-a întâmplat. În schimb, inculpatul s-a speriat, nu a reușit

să răspundă la întrebarea părții vătămate B.V.G.C., a abandonat gentile și a

luat-o la fugă.

La

individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de judecata a aplicat

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., reținând că inculpatul nu

prezintă antecedente penale, însă s-a sustras de la urmărirea penală și

judecată, stabilirea unei pedepse la limita minimă specială, conform art. 13 C.

pen., privind legea penală mai favorabilă, fiind socotită îndestulătoare pentru

realizarea scopului educativ și preventiv al sancțiunii penale.

Apelul

și recursul inculpatului au fost respinse ca nefondate prin decizia penală nr.

40/A din 19 martie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală, și,

respectiv, prin decizia penală nr. 6109 din 18 noiembrie 2004 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală.

La

data de 06 iulie 2008, condamnatul, aflat în stare de deținere, a formulat o

contestație în anulare, prin sentința penală nr. 228 din 15 septembrie 2008

Tribunalul Mureș, secția penală, declinând în favoarea Înaltei Curți competența

soluționării acesteia.

La

primul termen de judecată, Înalta Curte, prin încheierea din 20 noiembrie 2008,

a admis în principiu cererea de contestație în anulare.

Prin

decizia penală nr. 1001 din 19 martie 2009, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a admis pe fond contestația în anulare, a desființat

decizia penală nr. 6109/2004 a Înaltei Curți, a dispus punerea în libertate a

contestatorului și a stabilit termen pentru rejudecarea recursului la data de

14 mai 2009.

Prezența

părților, motivele de recurs susținute cu ocazia rejudecării recursului,

susținute oral, precum și dezbaterile sunt consemnate în partea introductivă a

deciziei.

Având

în vedere acordul inculpatului, instanța de recurs a procedat la audierea

acestuia, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar.

Asupra

cazurilor de recurs invocate de recurentul-inculpat.

1)

Cazul prevăzut de art. 385/9 pct. 10 C. proc. pen.

S-a

susținut că judecata în fond și în apel a avut caracter „formal", nefiind

administrate probe de către instanțe, acestea limitându-se la probatoriul

strâns în cursul urmăririi penale.

Critica

nu este întemeiată.

Din

analiza dispozițiilor art. 62 și art. 64-65, coroborate cu cele ale art. 63 C.

proc. pen., rezultă că aflarea adevărului în cauzele penale se realizează în

urma examinării tuturor probelor administrate; probele nu au o valoare mai

dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se de organul judiciar prin

coroborarea tuturor probelor administrate.

În

consecință, potrivit legii, nu există o valoare diferită a probelor în raport

cu faza procesului penal în care aceasta a fost administrată.

În

cursul judecății în primă instanță, inculpatul neprezentându-se la judecată, în

prezența apărătorului ales al inculpatului, instanța a readministrat probatorul

strâns în cursul urmării penale (ascultarea celor 2 părți vătămate - fil.

46-50, ascultarea martorei - fil. 66, ascultarea inculpatului nefiind posibilă

ca urmare a neprezentării la proces).

Se

mai reține că, la termenul din 3 septembrie 2002, când au avut loc dezbaterile,

apărătorul ales al inculpatului nu a mai solicitat administrarea altor probe

(fil. 83).

Față

de cele constatate, Înalta Curte constată că susținerea apărării potrivit

căreia soluția a fost dată numai pe baza probelor de la urmărirea penală este

neîntemeiată.

2)

Cazul prevăzut de art.385/9 pct.21 C. proc. pen.

Pe

de o parte, acest caz de casare nu se ia în considerare din oficiu, fiind

obligatorie invocarea lui în condițiile limitative prevăzute de art. 385

10

alin. (

2

1

)

C. proc. pen.

Or,

cu ocazia judecării inițiale a recursului de către Înalta Curte, au fost

acordate 8 termene de judecată. înainte de primul termen de judecată,

apărătorul ales al inculpatului a depus motive scrise (fil. 14-15), nefiind

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen.

Nici cu ocazia dezbaterilor, la termenul din 18 noiembrie 2004 (fil. 103 - 103

verso, dosar recurs), apărătorul ales al inculpatului nu a invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen.

Pe

de altă parte, cu privire la cunoașterea de către inculpat a desfășurării

judecării cauzei, Înalta Curte mai reține următoarele:

-

în cursul urmăririi penale, inculpatul U.C., reținut 24 de ore, în calitate de

învinuit (fil. 4), a fost ascultat de organele de urmărire penală (fil. 15,

fil. 18-19), în prezența apărătorului ales (delegație avocațială, fil. 17),

prezentat pentru recunoaștere (fil. 22-26), ulterior acesta plecând în Ungaria

(fil. 39);

-

la judecata în fond, pentru primul termen de judecată a fost depusă, prin

registratură, o cerere olografă de amânare a judecății pentru angajarea unui

avocat (fil. 8); inculpatul nu s-a prezentat la instanță, pentru acesta

prezentându-se un apărător ales (delegație avocațială, fil. 14); în numele

inculpatului, apărătorul ales, la termenele de judecată în fond, a formulat

diverse cereri, a invocat nulități etc. (fil. 15,67,83); în cursul judecății la

fond, instanța a obținut informații în sensul că inculpatul și-a schimbat

numele prin căsătorie și că a plecat în Ungaria, dispunând cele legale față de

această situație (fil. 35), fiind citat la domiciliul din România, din Ungaria

(comunicat de rudele inculpatului) și prin afișare la sediul consiliului local;

-

în

cursul celor 3 etape ale judecății, în numele inculpatului au formulat cereri

de amânare ori cereri de indicare a locului de citare numitele U.L. (soră -

fil. 7 dosar apel) și G.A. (mama soției inculpatului - fil. 28, 45, 55, 82

dosar recurs);

-

în

apel, pentru inculpat s-a prezentat apărător ales (fil. 8, delegație avocațială

semnată de sora inculpatului), iar în recurs s-au prezentat, de asemenea,

apărători aleși (fil. 16, delegație avocațială, fil. 17 contract avocațial

încheiat cu numita G.A., soția inculpatului, fil. 36 și urm. dosar recurs).

-

aducerea

condamnatului în România pentru executarea pedepsei închisorii s-a realizat în

urma arestării, la data de 29 mai 2008, de către autoritățile judiciare

franceze în vederea predării autorităților judiciare române (fil. 137 dosar

fond).

Împrejurarea

că inculpatul U.G.C., după punerea în libertate (căsătorit la data de 12 mai 2001,

când și-a schimbat numele de familie în G. - fil. 78 dosar fond), finalizarea

urmăririi penale și trimiterea sa în judecată, la data de 30 noiembrie 2001, a

părăsit teritoriul României și al Ungariei, plecând în Franța, unde susține că

s-a înrolat, pe data de 17 mai 2002, în Legiunea Străină, conform xerocopiilor

depuse la dosar, fără a încunoștința organele judiciare, îi este imputabilă,

instanțele procedând la citarea sa la domiciliile din România și Ungaria

conform informațiilor primite de la autoritățile române și de la rudele

inculpatului.

În

consecință, se constată că nu este incident acest caz de casare invocat de

recurentul-inculpat.

3)

cazul prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. în conformitate cu

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse

casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriile generale de

individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de

dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de

partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Sub

aspectul individualizării pedepsei, recursul inculpatului este fondat pentru

motivul ce se va arăta, motiv intervenit în cursul rejudecării recursului.

Așa

cum rezultă din actele și lucrările dosarului, după începerea cercetărilor,

inculpatul s-a sustras urmăririi penale și judecății în toate cele 3 etape

(fond, apel și recurs).

De

asemenea, conduita sa procesuală a fost una de nesinceritate în fața organelor

judiciare.

În

fața instanței de recurs însă, cu ocazia rejudecării recursului, inculpatul a

înțeles să-și asume răspunderea pentru săvârșirea infracțiunii declarând:

„inițial nu am recunoscut săvârșirea faptei, dar astăzi, fiind prezent,

învederez Curții că recunosc săvârșirea acestei fapte, arătând că eu sunt

autorul acesteia. Regret fapta comisă. Apreciez că fapta am săvârșit-o într-un

moment de rătăcire. Nu mi-am dat seama de consecințele faptei. Fiind recent

întors din Ungaria și rămânând fără bani am săvârșit această faptă".

Or,

o astfel de conduită a inculpatului, chiar manifestată cu ocazia rejudecării

cauzei sale ca urmare a admiterii unei căi extraordinare de atac, și chiar dacă

survine după circa 9 ani de la data faptelor, timp în care s-a sustras de la

procesul penal prin părăsirea teritoriului României, după o intensă activitate

polițienească și de cooperare judiciară internațională având ca obiectiv

identificarea, localizarea și aducerea sa în România, poate fi reținută ca o

împrejurare în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv, ca o

circumstanță atenuantă cu efect asupra pedepsei.

În

consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

Înalta Curte va admite recursului inculpatului numai sub aspectul

individualizării pedepsei, va casa decizia și sentința atacată și, rejudecând,

va reduce pedeapsa aplicată inculpatului prin reținerea circumstanței atenuante

prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. de la 5 ani închisoare la

3 ani închisoare.

Urmează

a se face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.,

apreciindu-se, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei și cu

conduita procesuală anterioară a inculpatului, că scopul pedepsei - definit de

art. 52 C. pen. - poate fi atins numai prin executarea efectivă a pedepsei

astfel redusă, pedeapsă din care - potrivit art. 88 C. pen. - se va deduce

durata reținerii și a detenției din perioada 29 mai 2008 - 19 martie 2009.

Conform

art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de

soluționarea prezentului recurs vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de inculpatul G.C.C. împotriva deciziei penale nr. 40/A din

19 martie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală.

Casează

decizia atacată și sentința penală nr. 222 din 20 septembrie 2002 a

Tribunalului Mureș, secția penală, și rejudecând:

Reduce

pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare, cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Face

aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

Deduce

din pedeapsa aplicată, reținerea de 24 de ore din data de 7 martie 2001, precum

și detenția din perioada 29 mai 2008- 19 martie 2009.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 14 mai 2009.