ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3152/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3152/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 416
din 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios
administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul
E.E. (decedat în cursul judecății) și continuată de
moștenitoarea E.M., în contradictoriu cu pârâtul S.R., reprezentat prin C.C.S.D.;
a obligat pârâtul S.R., reprezentat prin C.C.S.D., să procedeze la
analizarea dosarului nr. 29688/CC, la desemnarea unui evaluator și la
emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea
reclamantei; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive
a A.N.R.P. – D.A.D. și a M.F.P. și a respins acțiunea
formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții M.F.P. și A.N.R.P.
– D.A.D., ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate
procesuală pasivă, luând act că reclamantul nu a solicitat
cheltuieli de judecată în prezenta cauză.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Cu privire la excepțiile lipsei
calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. – D.A.D. în numerar
și a pârâtului M.F.P., instanța de fond a reținut că în
privința raportului juridic dedus judecății, reclamantul a
solicitat să se-constate refuzul nejustificat al pârâtei C.C.S.D., de fapt
al S.R. reprezentat de C.C.S.D., de a-i comunica stadiul de soluționare al
dosarului înregistrat la această autoritate și de a desemna
evaluatorul sau societatea de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare
in vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Or, obligația desemnării
evaluatorului și a emiterii deciziei care reprezintă titlul de
despăgubire sunt de competența C.C.S.D., nici D.A.D. în numerar din
cadrul A.N.R.P. și nici M.F.P. neavând competența de a emite aceste
acte, deci nu au calitatea de debitor în raportul juridic dedus
judecății, respectiv nu au calitate procesuală pasivă în
prezenta cauză.
Pentru aceste motive, instanța
de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a
pârâtei A.N.R.P. – D.A.D. în numerar și a M.F.P. și a respins
acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu aceștia ca
fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate
procesuală pasivă.
Pe fondul litigiului, instanța
a reținut următoarele:
Prin dispoziția Primarului
Municipiului Timișoara nr. 2602 din 1 noiembrie 2006, în conformitate cu
prevederile art. 3
lit. h)
al Legii nr.
247/2005, Titlul VII, reclamantului E.E. i-au fost acordate măsuri
reparatorii în echivalent, ca urmare a respingerii cererii reclamantului de
restituire în natură a unui imobil situat în Timișoara și
preluat abuziv de S.R. în perioada 1945 - 1989, iar C.C.S.D. avea
obligația, potrivit art. 16 alin. (4)
din
Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de a proceda la analizarea dosarului
reclamantului în privința verificării legalității
respingerii cererii de restituire în natură.
S-a constatat că până la
data pronunțării hotărârii, C.C.S.D. nu a emis decizia
reprezentând titlul de despăgubiri și nu s-a furnizat nici o
justificare din partea acesteia pentru a motiva faptul că nu s-a pronunțat
asupra dosarului cuprinzând cererea reclamanților, deși au trecut
peste trei ani de la înregistrarea în evidența sa a dosarului respectiv,
neputându-se astfel reține caracterul rezonabil al unei întârzieri de
peste trei ani în verificarea legalității acestor dispoziții, cu
atât mai mult cu cât C.C.S.D. nu a justificat sub nici o formă
această întârziere excesivă.
S-a mai reținut că,
deși legea nu determină termenul maxim în cadrul căruia C.C.S.D.
este obligată să emită decizia reprezentând titlul de
despăgubiri în favoarea reclamantului, această omisiune a legii nu
poate conduce la acceptarea ideii că această Comisie nu este
ținută de respectarea dreptului la soluționarea cauzei într-un
termen rezonabil și că nu are obligația să se pronunțe
într-un termen cât mai scurt posibil asupra cererii reclamantei.
Pentru aceste motive, instanța
de fond a considerat că necesitatea respectării dispozițiilor art.
6 paragraf 1 și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. impune obligarea
C.C.S.D. la analizarea dosarului nr. 2774/CC, la desemnarea unui evaluator
și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în
favoarea reclamantei, drept pentru care, reținând temeinicia acțiunii
reclamantului, a admis-o și a obligat pârâtul S.R., reprezentat prin C.C.S.D.,
să procedeze la analizarea dosarului nr. 29688/CC, la desemnarea unui
evaluator și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri
în favoarea reclamantului, respectiv a moștenitoarei acestuia, doamna E.M.
Împotriva acestei hotărâri,
recurentul - pârât S.R. prin C.C.S.D. a declarat recurs, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie, invocând ca motive de modificare
dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., „instanța a
acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”, respectiv, „hotărârea
pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu
încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
Susține recurenta - pârâtă
că deși prin cererea de chemare în judecată intimata - reclamantă
a solicitat numai desemnarea unui evaluator care să întocmească
raportul de evaluare, instanța fondului admițând acțiunea, l-a
obligat și la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire,
deci instanța a acordat și ceea ce nu s-a cerut.
Cât privește fondul cauzei,
recurenta - pârâtă critică sentința primei instanțe prin
aceea că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că
dosarul ce conține Dispoziția nr. 2602 din 1 noiembrie 2006
emisă de P.M. Timișoara a fost analizat în privința
legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului
solicitat de reclamant, etapă în care s-au constatat mai multe nereguli
privind dovada dreptului de proprietate al intimatei - reclamante asupra
imobilului (a unei părți di corpul de clădire), fapt pentru care
a fost remis entității notificate, P.M. Timișoara, iar până
la momentul pronunțării sentinței de către instanța de
fond acesta nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale.
Susține recurenta - pârâtă
că, procedura administrativă reglementată de Titlul VII din
Legea nr. 247/2005 nu poate fi reluată decât după transmiterea
dosarului către S.C.C. către P.M. Timișoara, iar aprecierea
termenului rezonabil în care pot fi rezolvate astfel de dosare trebuie să
aibă în vedere că soluționarea acestora trebuie să respecte
Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale, adică în ordinea
înregistrării lor.
Intimata - reclamantă E.M.,
moștenitoare legală a defunctului E.E. (decedat în timpul procesului)
a depus note de ședință, solicitând respingerea recursului ca
nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca
legală și temeinică.
Recursul este nefondat și
urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în
continuare.
Obiectul cererii de chemare în
judecată este reprezentat de solicitarea intimatului - reclamant E.E.
(decedat în timpul procesului) de a se constata refuzul nejustificat al
recurentei - pârâte de a-i comunica stadiul de soluționare al dosarului
înregistrat la aceasta autoritate și de a desemna evaluatorul sau
societatea de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea
emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Prin sentința recurată
instanța de fond a obligat S.R., reprezentat prin C.C.S.D., să
procedeze la analizarea dosarului nr. 29688/CC, la desemnarea unui evaluator
și la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în favoarea
reclamantei E.M., continuator al procesului în calitate de moștenitoare a
defunctului E.E., practic instanța de fond, obligând autoritatea
pârâtă la parcurgerea celor trei etape, în derularea procedurii administrative
prevăzute de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea de despăgubiri.
Însăși recurenta - pârâtă,
prin motivele de recurs formulate, recunoaște că au fost parcurse primele
două etape și anume, cea a transmiterii și înregistrării
dosarului, respectiv cea a analizării în privința
legalității respingerii cererii de restituire în natură a
imobilului, casă și curte situat în Str. Romulus, cuprins în C.F.
4646 Timișoara, nr. Top 11877, trecut în proprietatea statului în temeiul
Decretului nr. 92/1950, astfel încât în mod legal a fost obligată
recurenta - reclamantă la desemnarea unui evaluator, etapa următoare,
în vederea emiterii titlului de despăgubire.
Obligând autoritatea pârâtă
și la emiterea titlului de despăgubire în favoarea intimatei - reclamante,
prima instanță a avut în vedere faptul că odată cu
efectuarea evaluării, procedura administrativă este finalizată
și urmează a fi emisă Decizia ce constituie titlu de
despăgubire.
Acesta fiind raționamentul
pentru care s-a dispus și obligarea la emiterea titlului de
despăgubire, rezultă că prima instanță nu „a acordat
mai mult decât s-a cerut”; deci motivul de recurs încadrat la art. 304 pct. 6 C.
proc. civ., este nefondat.
În privința criticilor aduse
sentinței, pe fondul cauzei, trebuie reținut că și acestea
sunt neîntemeiate, astfel cum se va arăta în continuare.
Este incontestabil, astfel cum
corect reține și instanța de fond, că potrivit art. 6
paragraf 1 din C.E.D.O., precum și art. 21 alin. (3) din Constituția
României, intimatul - reclamant are dreptul la un proces echitabil, drept care
include, între alte cerințe și o durată rezonabilă a
soluționării litigiului.
Punctul de plecare pentru calculul
duratei procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 este cel
al înregistrării dosarului la S.C.C. sub nr. 29688/CC, dosarul
conținând și Dispoziția nr. 2602 din 1 noiembrie 2006 a P.M. Timișoara.
Recurenta - pârâră susține
că, analizând dosarul în privința legalității respingerii
cererii de restituire în natură, a constatat o serie de nereguli legate de
lipsa unor dovezi privind dreptul de proprietate al intimatei - reclamante
asupra unui corp de clădire edificat ulterior trecerii în proprietatea statului
și care nu poate forma obiect al propunerii de acordare de
despăgubiri, astfel încât, cu adresa nr. 29688/ CC din 3 decembrie 2008,
dosarul a fost remis entității notificate, P.M. Timișoara, în
vederea clarificării acestor aspecte și până la momentul
pronunțării sentinței nu a fost transmis S.C.C.
Remiterea dosarului către
entitatea notificată comportă însă unele discuții sub
aspectul necesității și corectitudinii acestei operațiuni,
câtă vreme recurenta-reclamantă nu a folosit această cale decât
în urma respingerii excepției de nelegalitate ce a invocat-o asupra
dispoziției P.M. Timișoara nr. 2602 din 1 noiembrie 2006,
dispoziție care se bucură de prezumția de legalitate, ea nefiind
atacată conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în termen de 30 zile
de la data comunicării (art. 26 alin. 3).
Invocând, inițial,
excepția de nelegalitate a dispoziției Primarului, excepție ce a
fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia civilă nr. 1072 din
8 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de
contencios administrativ și fiscal, este de presupus că recurenta - reclamantă,
în mod conștient, a blocat procedura administrativă pentru acordarea
de despăgubiri, fapt ce a afectat respectarea termenului rezonabil de
desfășurare a acestei proceduri.
Este adevărat că, potrivit
jurisprudenței C.E.D.O., caracterul „rezonabil” al duratei procedurii se
apreciază ținând seama și de circumstanțele cauzei, de
criteriile consacrate în jurisprudența Curții, în special
complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al
autorităților competente.
În speță, este de apreciat
că și cauza dedusă judecății prezintă o
anumită complexitate, fiind necesară parcurgerea etapelor în
procedura administrativă, prevăzută de Legea nr. 247/2005, în
acord și cu dispozițiile din Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei
Centrale (rezolvarea dosarelor se face în ordinea înregistrării lor),
totuși nu este de neglijent obligația ce revine
autorităților competente de rezolvare a cauzelor cu respectarea unui
termen rezonabil. În condițiile în care în speță de la data
emiterii dispoziției primarului și înregistrării sale la S.C.C. au
trecut circa 4 ani, recurenta - pârâtă poate fi făcută și
ea răspunzătoare pentru întârzierea generală înregistrată
în modul de tratare a acestei cauze, derularea procedurii administrative în
fața acesteia fiind susceptibilă de critici sub aspectul
respectării unui termen rezonabil.
Faptul că, așa cum corect
reține și instanța de fond, legea nu prevede un termen maxim
pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, nu
înseamnă că etapele cuprinse în procedura administrativă nu
trebuiesc parcurse într-un termen cât mai scurt posibil, pentru a se da
satisfacție persoanei îndreptățite la despăgubiri, prin
rezolvarea cât mai rapidă a cererii sale de acordare despăgubiri.
Așadar, ținând cont de
comportamentul autorității pârâte, în raport de atribuțiile
concrete în rezolvarea unor astfel de cereri precum cea a intimatei - reclamante,
instanța de control judiciar apreciază ca nefiind rezonabilă
durata procedurii-administrative desfășurată în fața
acesteia, dreptul la despăgubiri în echivalent fiind stabilit prin
Dispoziția Primarului Municipiului Timișoara nr. 2602 din 1 noiembrie
2006, timp de circa 4 ani fiind tergiversată soluționarea cererii
intimatei - reclamante.
Pentru toate aceste considerente,
constatând că soluția instanței de fond este legală și
temeinică, recursul declarat de pârâtă se privește ca nefondat
și în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.R.
prin C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 416 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.