ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3152/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 416 din 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul E.E. (decedat în cursul judecății) și continuată de moștenitoarea E.M., în contradictoriu cu pârâtul S.R., reprezentat prin C.C.S.D.; a obligat pârâtul S.R., reprezentat prin C.C.S.D., să procedeze la analizarea dosarului nr. 29688/CC, la desemnarea unui evaluator și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantei; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. – D.A.D. și a M.F.P. și a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții M.F.P.

și A.N.R.P. – D.A.D., ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, luând act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență următoarele: Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. – D.A.D. în numerar și a pârâtului M.F.P., instanța de fond a reținut că în privința raportului juridic dedus judecății, reclamantul a solicitat să se-constate refuzul nejustificat al pârâtei C.C.S.D., de fapt al S.R. reprezentat de C.C.S.D., de a-i comunica stadiul de soluționare al dosarului înregistrat la această autoritate și de a desemna evaluatorul sau societatea de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare in vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Or, obligația desemnării evaluatorului și a emiterii deciziei care reprezintă titlul de despăgubire sunt de competența C.C.S.D., nici D.A.D. în numerar din cadrul A.N.R.P. și nici M.F.P. neavând competența de a emite aceste acte, deci nu au calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Pentru aceste motive, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. – D.A.D. în numerar și a M.F.P. și a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu aceștia ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Pe fondul litigiului, instanța a reținut următoarele: Prin dispoziția Primarului Municipiului Timișoara nr. 2602 din 1 noiembrie 2006, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. h) al Legii nr. 247/2005, Titlul VII, reclamantului E.E.

i-au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent, ca urmare a respingerii cererii reclamantului de restituire în natură a unui imobil situat în Timișoara și preluat abuziv de S.R. în perioada 1945 - 1989, iar C.C.S.D. avea obligația, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de a proceda la analizarea dosarului reclamantului în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. S-a constatat că până la data pronunțării hotărârii, C.C.S.D. nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubiri și nu s-a furnizat nici o justificare din partea acesteia pentru a motiva faptul că nu s-a pronunțat asupra dosarului cuprinzând cererea reclamanților, deși au trecut peste trei ani de la înregistrarea în evidența sa a dosarului respectiv, neputându-se astfel reține caracterul rezonabil al unei întârzieri de peste trei ani în verificarea legalității acestor dispoziții, cu atât mai mult cu cât C.C.S.D.

nu a justificat sub nici o formă această întârziere excesivă. S-a mai reținut că, deși legea nu determină termenul maxim în cadrul căruia C.C.S.D. este obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului, această omisiune a legii nu poate conduce la acceptarea ideii că această Comisie nu este ținută de respectarea dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil și că nu are obligația să se pronunțe într-un termen cât mai scurt posibil asupra cererii reclamantei. Pentru aceste motive, instanța de fond a considerat că necesitatea respectării dispozițiilor art. 6 paragraf 1 și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. impune obligarea C.C.S.D.

la analizarea dosarului nr. 2774/CC, la desemnarea unui evaluator și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantei, drept pentru care, reținând temeinicia acțiunii reclamantului, a admis-o și a obligat pârâtul S.R., reprezentat prin C.C.S.D., să procedeze la analizarea dosarului nr. 29688/CC, la desemnarea unui evaluator și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului, respectiv a moștenitoarei acestuia, doamna E.M. Împotriva acestei hotărâri, recurentul - pârât S.R. prin C.C.S.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca motive de modificare dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ., „instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”, respectiv, „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Susține recurenta - pârâtă că deși prin cererea de chemare în judecată intimata - reclamantă a solicitat numai desemnarea unui evaluator care să întocmească raportul de evaluare, instanța fondului admițând acțiunea, l-a obligat și la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, deci instanța a acordat și ceea ce nu s-a cerut. Cât privește fondul cauzei, recurenta - pârâtă critică sentința primei instanțe prin aceea că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că dosarul ce conține Dispoziția nr. 2602 din 1 noiembrie 2006 emisă de P.M.

Timișoara a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului solicitat de reclamant, etapă în care s-au constatat mai multe nereguli privind dovada dreptului de proprietate al intimatei - reclamante asupra imobilului (a unei părți di corpul de clădire), fapt pentru care a fost remis entității notificate, P.M. Timișoara, iar până la momentul pronunțării sentinței de către instanța de fond acesta nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale. Susține recurenta - pârâtă că, procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu poate fi reluată decât după transmiterea dosarului către S.C.C. către P.M. Timișoara, iar aprecierea termenului rezonabil în care pot fi rezolvate astfel de dosare trebuie să aibă în vedere că soluționarea acestora trebuie să respecte Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale, adică în ordinea înregistrării lor.

Intimata - reclamantă E.M., moștenitoare legală a defunctului E.E. (decedat în timpul procesului) a depus note de ședință, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. Recursul este nefondat și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea intimatului - reclamant E.E. (decedat în timpul procesului) de a se constata refuzul nejustificat al recurentei - pârâte de a-i comunica stadiul de soluționare al dosarului înregistrat la aceasta autoritate și de a desemna evaluatorul sau societatea de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Prin sentința recurată instanța de fond a obligat S.R., reprezentat prin C.C.S.D., să procedeze la analizarea dosarului nr. 29688/CC, la desemnarea unui evaluator și la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în favoarea reclamantei E.M., continuator al procesului în calitate de moștenitoare a defunctului E.E., practic instanța de fond, obligând autoritatea pârâtă la parcurgerea celor trei etape, în derularea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea de despăgubiri. Însăși recurenta - pârâtă, prin motivele de recurs formulate, recunoaște că au fost parcurse primele două etape și anume, cea a transmiterii și înregistrării dosarului, respectiv cea a analizării în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, casă și curte situat în Str. Romulus, cuprins în C.F.

4646 Timișoara, nr. Top 11877, trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, astfel încât în mod legal a fost obligată recurenta - reclamantă la desemnarea unui evaluator, etapa următoare, în vederea emiterii titlului de despăgubire. Obligând autoritatea pârâtă și la emiterea titlului de despăgubire în favoarea intimatei - reclamante, prima instanță a avut în vedere faptul că odată cu efectuarea evaluării, procedura administrativă este finalizată și urmează a fi emisă Decizia ce constituie titlu de despăgubire. Acesta fiind raționamentul pentru care s-a dispus și obligarea la emiterea titlului de despăgubire, rezultă că prima instanță nu „a acordat mai mult decât s-a cerut”; deci motivul de recurs încadrat la art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., este nefondat. În privința criticilor aduse sentinței, pe fondul cauzei, trebuie reținut că și acestea sunt neîntemeiate, astfel cum se va arăta în continuare. Este incontestabil, astfel cum corect reține și instanța de fond, că potrivit art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., precum și art. 21 alin. (3) din Constituția României, intimatul - reclamant are dreptul la un proces echitabil, drept care include, între alte cerințe și o durată rezonabilă a soluționării litigiului. Punctul de plecare pentru calculul duratei procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 este cel al înregistrării dosarului la S.C.C. sub nr. 29688/CC, dosarul conținând și Dispoziția nr. 2602 din 1 noiembrie 2006 a P.M.

Timișoara. Recurenta - pârâră susține că, analizând dosarul în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, a constatat o serie de nereguli legate de lipsa unor dovezi privind dreptul de proprietate al intimatei - reclamante asupra unui corp de clădire edificat ulterior trecerii în proprietatea statului și care nu poate forma obiect al propunerii de acordare de despăgubiri, astfel încât, cu adresa nr. 29688/ CC din 3 decembrie 2008, dosarul a fost remis entității notificate, P.M. Timișoara, în vederea clarificării acestor aspecte și până la momentul pronunțării sentinței nu a fost transmis S.C.C. Remiterea dosarului către entitatea notificată comportă însă unele discuții sub aspectul necesității și corectitudinii acestei operațiuni, câtă vreme recurenta-reclamantă nu a folosit această cale decât în urma respingerii excepției de nelegalitate ce a invocat-o asupra dispoziției P.M.

Timișoara nr. 2602 din 1 noiembrie 2006, dispoziție care se bucură de prezumția de legalitate, ea nefiind atacată conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în termen de 30 zile de la data comunicării (art. 26 alin. 3). Invocând, inițial, excepția de nelegalitate a dispoziției Primarului, excepție ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia civilă nr. 1072 din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, este de presupus că recurenta - reclamantă, în mod conștient, a blocat procedura administrativă pentru acordarea de despăgubiri, fapt ce a afectat respectarea termenului rezonabil de desfășurare a acestei proceduri. Este adevărat că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., caracterul „rezonabil” al duratei procedurii se apreciază ținând seama și de circumstanțele cauzei, de criteriile consacrate în jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

În speță, este de apreciat că și cauza dedusă judecății prezintă o anumită complexitate, fiind necesară parcurgerea etapelor în procedura administrativă, prevăzută de Legea nr. 247/2005, în acord și cu dispozițiile din Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale (rezolvarea dosarelor se face în ordinea înregistrării lor), totuși nu este de neglijent obligația ce revine autorităților competente de rezolvare a cauzelor cu respectarea unui termen rezonabil. În condițiile în care în speță de la data emiterii dispoziției primarului și înregistrării sale la S.C.C. au trecut circa 4 ani, recurenta - pârâtă poate fi făcută și ea răspunzătoare pentru întârzierea generală înregistrată în modul de tratare a acestei cauze, derularea procedurii administrative în fața acesteia fiind susceptibilă de critici sub aspectul respectării unui termen rezonabil.

Faptul că, așa cum corect reține și instanța de fond, legea nu prevede un termen maxim pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, nu înseamnă că etapele cuprinse în procedura administrativă nu trebuiesc parcurse într-un termen cât mai scurt posibil, pentru a se da satisfacție persoanei îndreptățite la despăgubiri, prin rezolvarea cât mai rapidă a cererii sale de acordare despăgubiri. Așadar, ținând cont de comportamentul autorității pârâte, în raport de atribuțiile concrete în rezolvarea unor astfel de cereri precum cea a intimatei - reclamante, instanța de control judiciar apreciază ca nefiind rezonabilă durata procedurii-administrative desfășurată în fața acesteia, dreptul la despăgubiri în echivalent fiind stabilit prin Dispoziția Primarului Municipiului Timișoara nr. 2602 din 1 noiembrie 2006, timp de circa 4 ani fiind tergiversată soluționarea cererii intimatei - reclamante.

Pentru toate aceste considerente, constatând că soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul declarat de pârâtă se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.R. prin C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 416 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.