ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3000/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, se constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanță,

reclamanta SC M.H.I. SRL Buzău a solicitat instanței, obligarea pârâților P.I.,

P.A. și Asociația de Proprietari PR 29/1 Buzău, să-și mențină acordul dat cu

privire la amenajarea și darea în funcțiune în imobilul situat în Buzău, județ

Buzău, a unui cabinet medical.

Prin sentința nr. 1556 din 18 martie

2008, Judecătoria Buzău a admis excepția necompetenței materiale a instanței,

invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în

favoarea Tribunalului Buzău, secția comercială.

Prin sentința nr. 581 din 30 iunie 2008,

Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins

acțiunea reclamantei SC M.H.I. SRL Buzău, ca neîntemeiată.

Sentința instanței de fond a fost apelată

de către reclamantă, iar prin decizia nr. 205 din 24 octombrie 2008, Curtea de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a

respins ca nefondat apelul reclamantei.

În argumentarea soluției pronunțate,

instanța a reținut că în calitate de proprietară a apartamentului situat la

adresa sus-menționată, reclamanta a efectuat o serie de demersuri în vederea

schimbării destinației acestui bun imobil, pentru desfășurarea unei activități

comerciale, respectiv un cabinet de medicină dentară.

Pentru schimbarea destinației bunului,

reclamantei îi era necesar acordul asociației de proprietari, respectiv al

pârâților P.I. și P.A., apartamentul acestora fiind situat deasupra celui al

reclamantei. Curtea a constatat că nu s-a făcut dovada că pârâții P.I. și P.A. și-ar

fi exprimat acordul în sensul solicitat de reclamantă, pentru a se putea

obține, pe cale judecătorească, obligarea acestora la menținerea acestui acord.

Împotriva deciziei sus menționate, a

declarat recurs reclamanta SC M.H.I. SRL Buzău, invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea în tot a

deciziei recurate.

În argumentarea motivului de nelegalitate

invocat, recurenta a susținut că situația de fapt reținută de instanță, nu

corespunde realității, deoarece pârâții și-au exprimat acordul, în fața

organelor de poliție, iar lucrările efectuate în apartament, nu îi afectează pe

pârâți.

A mai susținut recurenta că decizia

atacată este nelegală și pe aspectul cheltuielilor de judecată la care a fost

obligată, având în vedere că nu s-a depus nicio împuternicire avocațială, ci

doar două chitanțe, suma reprezentând onorariu avocat pentru consultanță

juridică și redactare acțiune.

În considerarea dispozițiilor art. 137 C.

proc. civ., Înalta Curte va lua în examinare, cu prioritate, excepția

necompetenței materiale a instanței comerciale.

Așa fiind, se constată că litigiul dedus

judecății are ca obiect obligarea pârâților la menținerea acordului privind

schimbarea destinației spațiului de locuit, în spațiu cu altă destinație,

respectiv cabinet de medicină dentară.

Caracterizarea unui litigiu ca fiind de

natură civilă sau comercială, trebuie făcută în raport de normele legale

aplicabile raporturilor juridice dintre părți.

În speță, cererea reclamantei nu se

circumscrie raporturilor din sfera comercialului, dreptul comercial având ca

obiect normele juridice referitoare la fapte de comerț și comercianți și privește

raporturile juridice la care participă persoanele care au calitatea de

comerciant.

Caracterul civil al litigiului rezultă și

din faptul că acțiunea reclamantei nu se fundamentează pe raporturi juridice

comerciale, între comercianți, ca urmare a încheierii și derulării unor

contracte comerciale, nefiind vorba de acte sau fapte de comerț, potrivit

dispozițiilor Codului comercial.

Așadar, simpla calitate de comerciant a

reclamantei precum și împrejurarea că apartamentul este proprietatea acesteia,

nu sunt de natură a atrage competența instanței comerciale.

Pe cale de consecință, pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale a instanțelor

comerciale, va admite recursul și va casa decizia recurată și sentința

instanței de fond și va trimite cauza spre rejudecare, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a

instanțelor comerciale.

Admite recursul declarat de reclamanta SC

M.H.I. SRL Buzău, împotriva deciziei nr. 205 din 24 octombrie 2008, pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

Casează decizia recurată și sentința nr. 581

din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția comercială și de

contencios administrativ, și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță,

la Judecătoria Buzău, ca instanță civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 19 noiembrie 2009.