ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9765/2009

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă 1597 din 15 decembrie 2008, TRIBUNALUL CONSTANȚA a admis in parte cererea reclamantului L.C., in contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a constatat că reclamantul are calitatea de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul in litigiu, situat in Constanța, compus din teren în suprafața de 126 mp și construcție, a respins cererea reclamantului de restituire in natura a terenului, a obligat pârâtul să acorde despăgubiri pentru imobilul in litigiu, potrivit legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.

S-a reținut, in expunerea de motive a hotărârii de prima instanța, faptul ca reclamantul a probat calitatea sa de persoana îndreptățită în sensul dispozițiilor legii speciale, respectiv împrejurarea ca, data fiind aprecierea din partea instanței, in temeiul probelor administrate, ca terenul este afectat unei utilități publice, solicitarea de restituire in natura a terenului nu poate fi dispusa. Prin deciziei civila nr. 129/C din 11 mai 2009, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, secția civilă minori și familie litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelul reclamantului ca nefondat.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de apel a avut in vedere, in esența, aceleași considerente de fapt - înscrisurile si expertiza tehnica de specialitate au relevat ca terenul ce face obiectul solicitării de restituire in natura nu este liber in accepțiunea prescrisa de legea speciala, întrucât este ocupat de blocul de locuințe MF5, o jardiniera de beton si alei de circulație care asigura funcționalitatea blocului de locuințe - și de drept - dispozițiile art. 1, art. 7, art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 18 iunie 2009 reclamantul L.C., in cuprinsul căreia a susținut ca la dosarul cauzei a fost depusa toata documentația prin care dovedește, pe de o parte, ca a fost proprietarul imobilului in litigiu, iar, pe de alta parte, ca terenul este liber.

A susținut, totodată, ca expertul a ajuns la concluzii pripite, întrucât s-a grăbit să măsoare terenul și să plece, fără să respecte documentația pusa la dispoziție și fără să aibă asupra sa instrumentele necesare pentru măsurători adecvate. La termenul de judecata de la 02 decembrie 2009, Înalta Curte a pus in discuția contradictorie a părților, excepția de nulitate a recursului, dat fiind conținutul expunerii de motive a cererii de recurs, redata in paragrafele anterioare. Înalta Curte va constata nulitatea recursului, pentru considerentele ce urmează: In calea de atac extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., care concretizează aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata(aspecte de ordin procedural sau substanțial). Scopul acestei cai de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susținere care releva erori ale instanței de apel in aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecințe in planul configurării situației de fapt a dosarului pendinte, exced analizei instanței de recurs. Este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității atât pentru nemotivarea cererii de recurs, cat si pentru situația in care cererea se motivează, însă criticile nu pot fi încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma procedurala susmenționată.

In fapt, recurentul-reclamant își expune, în cuprinsul cererii de recurs, propria viziune asupra situației de fapt și propria apreciere în raport cu probele administrate în cauză, situație care nu răspunde exigențelor dispozițiilor procedurale care reglementează cauza recursului. Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizata prin configurarea situației de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara definitiva a conflictului existent intre părțile cu interese contrare. O situație de nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.

În fața unei instanțe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac. Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curtea in conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) și (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul formulat de reclamantul L.C. împotriva deciziei nr. 129/C din 11 mai 2009 a CURȚII DE APEL CONSTANȚA, secția civilă minori și familie litigii de muncă și asigurări sociale. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, azi 02 decembrie 2009.