ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9765/2009

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

1597 din 15 decembrie 2008, TRIBUNALUL CONSTANȚA a admis in parte cererea

reclamantului L.C., in contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI

BUCUREȘTI, a constatat că reclamantul are calitatea de persoana îndreptățită la

măsuri reparatorii pentru imobilul in litigiu, situat in Constanța, compus din

teren în suprafața de 126 mp și construcție, a respins cererea reclamantului de

restituire in natura a terenului, a obligat pârâtul să acorde despăgubiri

pentru imobilul in litigiu, potrivit legii speciale privind regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.

S-a reținut, in expunerea

de motive a hotărârii de prima instanța, faptul ca reclamantul a probat calitatea

sa de persoana îndreptățită în sensul dispozițiilor legii speciale, respectiv împrejurarea

ca, data fiind aprecierea din partea instanței, in temeiul probelor

administrate, ca terenul este afectat unei utilități publice, solicitarea de

restituire in natura a terenului nu poate fi dispusa.

Prin deciziei civila nr.

129/C din 11 mai 2009, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, secția civilă minori și

familie litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelul reclamantului

ca nefondat.

Pentru a pronunța aceasta

hotărâre, instanța de apel a avut in vedere, in esența, aceleași considerente

de fapt - înscrisurile si expertiza tehnica de specialitate au relevat ca

terenul ce face obiectul solicitării de restituire in natura nu este liber in

accepțiunea prescrisa de legea speciala, întrucât este ocupat de blocul de locuințe

MF5, o jardiniera de beton si alei de circulație care asigura funcționalitatea

blocului de locuințe - și de drept - dispozițiile art. 1, art. 7, art. 9 alin.

(1), art. 11 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei instanței

de apel a formulat cerere de recurs la data de 18 iunie 2009 reclamantul L.C.,

in cuprinsul căreia a susținut ca la dosarul cauzei a fost depusa toata

documentația prin care dovedește, pe de o parte, ca a fost proprietarul

imobilului in litigiu, iar, pe de alta parte, ca terenul este liber.

A susținut, totodată, ca

expertul a ajuns la concluzii pripite, întrucât s-a grăbit să măsoare terenul și

să plece, fără să respecte documentația pusa la dispoziție și fără să aibă

asupra sa instrumentele necesare pentru măsurători adecvate.

La termenul de judecata

de la 02 decembrie 2009, Înalta Curte a pus in discuția contradictorie a părților,

excepția de nulitate a recursului, dat fiind conținutul expunerii de motive a

cererii de recurs, redata in paragrafele anterioare.

Înalta Curte va constata

nulitatea recursului, pentru considerentele ce urmează:

In calea de atac

extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă

nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care

concretizează aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata(aspecte

de ordin procedural sau substanțial).

Scopul acestei cai de

atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu

recurs, ceea ce înseamnă ca orice susținere care releva erori ale instanței de

apel in aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecințe in planul configurării

situației de fapt a dosarului pendinte, exced analizei instanței de recurs.

Este motivul pentru care

legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității atât pentru nemotivarea cererii de

recurs, cat si pentru situația in care cererea se motivează, însă criticile nu

pot fi încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma

procedurala susmenționată.

In fapt,

recurentul-reclamant își expune, în cuprinsul cererii de recurs, propria

viziune asupra situației de fapt și propria apreciere în raport cu probele

administrate în cauză, situație care nu răspunde exigențelor dispozițiilor

procedurale care reglementează cauza recursului.

Noua formulare a

textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii

extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au

beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de

fond), finalizata prin configurarea situației de fapt a dosarului si cu o

rezolvare judiciara definitiva a conflictului existent intre părțile cu

interese contrare.

O situație de

nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin

invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația

de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.

În fața unei instanțe de

recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu

de netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de

sistemului dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in

mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.

Pentru toate aceste

considerente de fapt si de drept, Înalta Curtea in conformitate cu dispozițiile

art. 306 alin. (2) și (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

formulat de reclamantul L.C. împotriva deciziei nr. 129/C din 11 mai 2009 a CURȚII DE APEL CONSTANȚA, secția civilă minori și familie litigii de muncă și asigurări

sociale.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință

publică, azi 02 decembrie 2009.