ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1251/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 217/ din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, s-a respins ca nefondată plângerea petentului B.O. împotriva

rezoluției nr. 501/II/2/2009 din data de 13 aprilie 2009 a procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați prin care a confirmat

rezoluția nr. 41/P/2009 din 18 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Galați, fiind obligat petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotârî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

1.

La

data de 15 ianuarie 2009, petentul B.O. a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, remisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați, prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații R.V.,

R.P., R.B., S.G. și față de grefierul arhivar R.F.C., sub aspectul

infracțiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 248

1

C. pen. și neglijență în serviciu, prev. de art. 249 C. pen.

În conținutul

plângerii penale, petentul a susținut că, în Dosarul nr. 7681/196/2008 al

Tribunalului Brăila, completul de judecată nu i-a dat cuvântul, în calitate de

parte vătămată, la termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2008, deși a

fost prezent în sală până la sfârșitul ședinței de judecată. În consecință,

petentul a precizat că a formulat cerere de recuzare a întregului complet de

judecată, cerere pe care a depus-o la un funcționat cu numele F.

În final, petentul a menționat

că magistrații R.V., R.P. și R.B., în mod deliberat, nu au judecat cererea de

recuzare, pentru a pronunța Decizia penală nr. 333 din 11 noiembrie 2008 în Dosarul

nr. 7681/196/2008 a Tribunalului Brăila, pe care o consideră nelegală.

nr. 41/P/2009 din data de 18 martie 2009 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Galați, procurorul a dispus, în baza art. 228 alin. (6)

rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmării penale față de

judecătorii R.V., R.P. și R.B. de la Tribunalul Brăila, față de procurorul S.G. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și

față de grefierul arhivar R.F.C. din cadrul Tribunalului Brăila, sub aspectul

infracțiunilor prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., art. 248

1

C. pen. și art. 249 C. pen.

S-a motivat, în esență, că

aspectele sesizate de petentul B.O., în realitate nu există.

baza art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată prin

rezoluția

501/II/2/2009 din data de 13

aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați

,

aceasta reținând că rezoluția atacată

îndeplinește condițiile de legalitate și temeinicie pentru a fi menținută.

neîncepere a urmăririi penale formulată de petent, instanța de fond a constatat

că

Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel

Galați

a reținut în rezoluțiile atacate o situație de fapt

corespunzătoare probelor administrate și în mod corect a adoptat o soluție de

netrimitere în judecată a intimaților, întrucât faptele nu există, astfel încât

a respins plângerea reținând următoarele:

La data de 15

ianuarie 2009, petentul B.O. a depus două plângeri penale, prin care a

solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații R.V., P.R., B.R. și S.G.,

sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., art. 248

1

în ref. la art. 246 C. pen. și art. 249 C. pen.

La data de 23

februarie 2009, petentul B.O. a fost audiat de către procuror. Cu această

ocazie, petentul a solicitat efectuarea de cercetări și față de grefierul

arhivar F., în situația în care acesta a înaintat cererea de recuzare a

completului de judecată ulterior pronunțării hotărârii de judecată.

Prin sentința

penală nr. 1435 din 19 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul cu nr. 7681/196/2008

al Judecătoriei Brăila, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul

B.O. împotriva rezoluțiilor nr. 493/P/2008 și nr. 793/II/2/2008 ale Parchetului

de pe lângă Judecătoria Brăila, ca fiind nefondată.

Ulterior, prin Decizia

penală nr. 333 din 11 decembrie 2008 pronunțată în Dosarul cu nr. 7681/196/2008

al Tribunalului Brăila, completul de judecată a dispus respingerea recursului

declarat de petent împotriva sentinței penale nr. 1435 din 19 septembrie 2008 a

Judecătoriei Brăila, ca fiind tardiv introdus.

Pe parcursul

cercetărilor, s-a constatat că petentul a formulat cerere de recuzare a

completului de judecată în ziua de 11 noiembrie 2008, însă această cerere a

fost depusă ulterior pronunțării Deciziei penale nr. 333/2008 a Tribunalului

Brăila.

Acest fapt a

rezultat și din rezoluțiile scrise pe cele două cereri de recuzare „primit după

termen, la dosar”, și „după pronunțare, la dosar”.

Cercetările

prealabile au fost complete și efectuate în mod temeinic și legal.

Din actele și

lucrările dosarului nu există indicii privind exercitarea în mod defectuos a

atribuțiilor de serviciu de către judecătorii R.V., R.P. și R.B. de la Tribunalul Brăila, de către procurorul S.G. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și de grefierul arhivar R.F.C. din cadrul

Tribunalului Brăila iar eventualele nemulțumiri ale petentului pot fi analizate

de către o instanță superioară într-o eventuală cale de atac promovată de

petent.

Având în vedere faptul că petentul B.O. nu

a indicat care sunt faptele și probele ce le confirmă, pentru a dovedi

încălcările legii de care s-ar face vinovate persoanele împotriva cărora a

formulat plângere, instanța de fond a respins plângerea acestuia ca nefondată.

B. Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, cu motivarea că dispozitivul nu cuprinde datele prev. de art. 70 C.

proc. pen. privitoare la persoana inculpatului, soluția dată de instanță cu

privire la infracțiunile comise de cei patru magistrați, precum și textul de

lege pe care se întemeiază respingerea plângerii; totodată, instanța de fond nu

s-a pronunțat asupra unor fapte reținute în sarcina inculpaților prin actul de

sesizare, precum și asupra unor cereri esențiale de natură să garanteze și să

influențeze soluția procesului; dispozitivul hotărârii nu este semnat de

președinte la pronunțarea hotărârii, aceasta fiind nulă.

Examinând recursul declarat de

petent sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat întrucât atât procurorul

cât și instanța de fond au apreciat în mod corect că, prin adoptarea unei

hotărâri judecătorești,

magistratul - judecător

nu se face vinovat de

săvârșirea vreunei infracțiunii în legătură cu exercitarea atribuțiilor de

serviciu, deoarece ar fi fost fiind necesar ca acesta să acționeze, cu știință,

în scopul prejudicierii interesului petiționarului și, respectiv, a favorizării

vreunei părți din cauză, ceea ce nu s-a dovedit în speță.

Aprecierea că

intimații

- magistrați nu se fac vinovați de săvârșirea vreuneia dintre faptele penale

reclamate de petent, este corectă, întrucât activitatea desfășurată de

magistrații se înscrie printre atribuțiile de serviciu prevăzute de legea de

organizare judecătorească, iar cum din verificările efectuate nu rezultă nici

un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de

către intimați în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale persoanei

vătămate, simplul fapt că activitățile desfășurate de aceștia au condus la un

rezultat care nu a convenit intereselor acesteia nu poate constitui temei

pentru tragerea la răspundere penală.

Totodată, Înalta Curte

constată că, de principiu,

în cauzele încredințate spre

soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de

probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și nici un

magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele

logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla

nemulțumire a uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția

adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale; de

asemenea, nu este permis ca pe calea plângerii penale să se tindă la

desființarea și transformarea hotărârilor judecătorești, aceasta fiind permisă

numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate cu respectarea

dispozițiilor legale.

Practic,

nemulțumirea uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția

adoptată, fără prezentarea nici unui element de natură să susțină indicii

privind existența unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un

temei pentru angajarea răspunderii penale.

Ca

atare, cum din examinarea plângerii reiese că

aspectele

invocate de petent se referă la nemulțumirile legate de rezolvarea care a fost

dată cererilor și apărărilor formulate de acesta în cursul procesului penal,

Curtea constată că aceste chestiuni se circumscriu activității de judecată, iar

justețea măsurilor luate se verifică într-un cadrul jurisdicțional și nu pe

calea unei anchete penale. Cenzurarea unei hotărâri judecătorești pe calea unei

plângeri penale împotriva judecătorilor reprezintă o încălcare a principiului

independenței puterii judecătorești consacrat în numeroase norme interne și

internaționale. În acest sens sunt dispozițiile art. 2 lit. d) din Recomandarea

Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. (94)12/1994 potrivit căreia

”judecătorii trebuie să fie absolut liberi și să decidă în mod imparțial asupra

cazurilor cu care sunt sesizați, după propria convingere și interpretare a

faptelor, conform regulilor de drept în vigoare".

A concluziona altfel

înseamnă a accepta că o hotărâre judecătorească ar putea fi supusă simultan și

paralel unui control de legalitate de către o autoritate a statului, alta decât

o instanță de judecată, ceea ce nici Constituția, nici legea de organizarea

judecătorească și C.E.D.O. nu permit și, totodată, s-ar aduce atingere

autorității de lucru judecat.

Aceleași sunt

considerentele și pentru intimatul procuror

S.G. și, respectiv, grefierul arhivar R.F.C.,

prima instanță reținând în mod justificat că din actele dosarului nu rezultă

indicii în sensul încălcării atribuțiilor de serviciu sub aspectele indicate de

petent în plângere.

Totodată, nici celelalte

critici formulate de petent vizând faptul că

dispozitivul nu cuprinde datele

prev. de art. 70 C. proc. pen. privitoare la persoana inculpatului, soluția

dată de instanță cu privire la infracțiunile comise de cei patru magistrați,

precum și textul de lege pe care se întemeiază respingerea plângerii; că

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor fapte reținute în sarcina

inculpaților prin actul de sesizare, precum și asupra unor cereri esențiale de

natură să garanteze și să influențeze soluția procesului; că dispozitivul

hotărârii nu este semnat de președinte la pronunțarea hotărârii, aceasta fiind

nulă -

nu sunt

întemeiate. Astfel, primele dintre chestiunile indicate nu sunt incidente – intimații

neavând calitatea de inculpați în cauză -, iar în ceea ce privește soluția

pronunțată, aceasta este motivată corespunzător și se întemeiază pe actele

dosarului; criticile sunt nefondate și în ceea ce privește nesemnarea minutei,

din înscrisul aflat la fila 45 din dosarul instanței de fond reieșind că

aceasta întrunește cerințele de legalitate.

În consecință, pentru toate aceste

considerente, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192

alin. (2) din același cod va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul B.O. împotriva sentinței penale nr. 217/ F din 16

noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2010.