ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1132/2010

Deliberând asupra recursului penal

de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 196/F din 2 noiembrie 2009, Curtea

de Apel Galați, secția penală a dispus, în temeiul art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., respingerea ca nefondată a plângerii formulată de

petentul B.O. împotriva Rezoluției nr. 459/P/2009 din 13 februarie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, confirmată prin Rezoluția nr.

367/II/2/2009 din 30 martie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Galați.

A fost menținută rezoluția atacată.

Petentul a fost obligat să plătească

50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

La data de 24 ianuarie 2008 a fost

înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați o plângere

formulată de B.O., împotriva procurorului L.M., de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Brăila, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

peroanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Din conținutul plângerii și din

declarația dată de persoana vătămată B.O. a rezultat că procurorul și-ar fi

îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu, cu prilejul soluționării

plângerii formulate împotriva soluției adoptate de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Brăila, în Dosarul nr. 1485/P/2008.

Din verificările efectuate, a

rezultat că Dosarul nr. 1485/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Brăila a avut ca obiect plângerea formulată de B.O. împotriva făptuitorilor

G.G. și P.G.

Prin rezoluția cu același număr, din

16 august 2008, s-a confirmat propunerea organelor de poliție de neîncepere a

urmăririi penale pentru faptele sesizate împotriva sus-numiților.

Fiind nemulțumit de soluția adoptată

B.O. a formulat plângere împotriva acesteia, plângere care a fost respinsă prin

Rezoluția nr. 995/11/2/2008 a prim-procurorului adjunct L.M., de la Parchetul

de pe lângă Judecătoria Brăila.

Din verificările efectuate,

procurorul de caz a constatat că nu există indicii privind îndeplinirea

necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către procurorul L.M., cu

prilejul soluționării plângerii formulate împotriva soluției, aceasta analizând

legalitatea și temeinicia soluției, atât prin prisma criticilor aduse de

petent, cât și prin prisma materialului probator administrat în cauză, a

apreciat că plângerea este neîntemeiată și a dispus respingerea acesteia.

Împotriva acestei rezoluții petentul

a formulat plângere conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., plângere care

a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 367/II/2/2009 din 30 martie

2009 a Procurorului General al Parchetului de pe Curtea de Apel Galați,

reținându-se în esență că soluția de netrimitere în judecată impunea,

neexistând probe care să confirme existența faptelor reclamate.

Împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale dată în Dosarul nr. 459/P/2008, astfel cum a fost confirmată

prin Rezoluția nr. 367/11/2/2009, petentul formulat plângere, susținând că

Sentința civilă nr. 424 din 11 iunie 2008 a Tribunalului Brăila este pe de o

parte un motiv de anulare a raportului întocmit de numitul G.G., raport care a

stat la baza emiterii deciziei de concediere și pe de altă parte un motiv de

acuzare a intimatei L.M. care s-a pronunțat în Dosarul nr. 9993/196/2008 cu

încălcarea prevederilor art. 248

1

C. pen. și ale art. 246 C. pen.

Verificând rezoluția atacată, Curtea

a constatat, în baza lucrărilor și materialul din dosar, că aceasta este

temeinică și legală.

În cauza de față organul de urmărire

penală a desfășurat toate activitățile ce se impuneau în cadrul actelor

premergătoare pentru a ajunge la soluția dată.

Astfel, în mod corect procurorul constatând că intimata

L.M. nu a săvârșit infracțiunea reclamată și nici alte fapte de natură penală

care să îi atragă răspunderea penală, a dispus neînceperea urmăririi penale

întemeiat pe dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Probatoriul administrat în faza

actelor premergătoare nu a confirmat susținerile petentului, nefăcându-se

nicicum dovada că intimata în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu

știință, nu au îndeplinit un act, ori l-ar fi îndeplinit în mod defectuos și

astfel să fi cauzat o vătămare intereselor legale ale petentului.

Se constată așadar că în mod corect

procurorul a constatat că intimata nu se face vinovată de săvârșirea

infracțiunii reclamate, prevăzută de art. 246 C. pen., probatoriul administrat

reliefând fără dubiu că aspectele arătate de petent nu sunt prevăzute de legea

penală și că deci aceasta nu poate fi subiect al infracțiunii invocate și nici

a vreunei alte fapte cu conotație penală.

Faptul că decizia de concediere a

fost anulată prin Sentința civilă nr. 424 din 11 iunie 2008 a Tribunalului

Brăila motivat de împrejurarea că aceasta nu conținea descrierea faptei, nu

poate duce la concluzia că intimata și-ar fi îndeplinit necorespunzător

atribuțiile de serviciu.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a formulat recurs petentul B.O., solicitând casarea hotărârii și

desființarea rezoluției procurorului și începerea urmăririi penale față de

intimata L.M.

Examinând hotărârea atacată și din

oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. 3 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este

fondat.

Astfel, se apreciază că soluția de neurmărire penală

dată de procuror față de magistratul L.M., menținută și de către prima

instanță, este legală și temeinică, nu a rezultat niciun element din care să

rezulte că rezoluția a fost pronunțată de intimată, prin încălcarea legii, în

detrimentul petentului.

Persoanele care îndeplinesc o

activitate de jurisdicție își desfășoară întreaga activitate în temeiul legii,

fiind obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin pentru rezolvarea

problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea unor soluții pe

care le apreciază legale și temeinice în raport cu probele administrate,

soluții care pot fi verificate și, eventual, desființate prin intermediul

căilor legale de atac, căi de atac care nu pot fi îndreptate împotriva

magistraților, ci împotriva actelor emise de aceștia.

Dacă s-ar admite că împotriva

persoanelor care au pronunțat soluțiile se pot face plângeri penale, în absența

unor elemente care să contureze o eventuală activitate infracțională, înseamnă

că s-ar institui noi căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Or, în cauză, se constată că

petentul, pe calea plângerii penale formulată împotriva intimatei-magistrat, încearcă

pe de o parte să reformeze soluția pronunțată în cauza instrumentată de

intimată, iar pe de altă parte, să-și preconstituie probe în cauza civilă, care

a avut ca obiect contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului de

muncă al petentului.

În consecință, având în vedere că

din lucrările dosarului rezultă că intimata și-a îndeplinit atribuțiile de

serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis vreo faptă care să

atragă răspunderea penală a acesteia, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de

petentul B.O.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul B.O. împotriva Sentinței penale nr. 196/F din 2 noiembrie

2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul petent la plata

sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

23 martie 2010.