ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 19/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 6668 din 3 noiembrie 2009, Tribunalul Constanța a respins acțiunea promovată de reclamanta D.A.D.L. (în prezent A.A.D.L.) în contradictor cu pârâta SC P.R. SRL având ca obiect plata sumei de 506.352,50 lei contravaloare energie electrică furnizată și penalități de întârziere calculate până la data de 28 noiembrie 2007 și în continuare până la achitarea integrală a debitului, ca nefondată. Judecătorul fondului a reținut realitatea raporturilor juridice comerciale dintre părți concretizate în contractul de subfurnizare a energiei electrice din 1 aprilie 2000 și contractul de servicii energetice din 2001 în temeiul cărora reclamanta a prestat servicii de furnizare a energiei electrice la care s-a obligat, prin punctul de consum Vadu, pârâta recunoscând debitul principal, sens în care părțile au semnat mau multe procese verbale de conciliere.

Prin adresa din 7 martie 2007 reclamanta și-a exprimat însă acceptul de a cumpăra prin compensare linia electrică aeriană Vadu – Grind, înscrisul căpătând caracterul unui antecontract de vânzare – cumpărare, dar reclamanta neprocedând la cumpărarea activului și-a încălcat obligația asumată, așa încât nu mai poate solicita îndeplinirea obligațiilor de către cealaltă parte constând în plata serviciilor prestate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta. Criticile apelantei cu privire la inexistența unui antecontract de vânzare – cumpărare și greșita interpretare a adresei din 7 martie 2007 au fost înlăturate de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, care prin decizia nr. 89 din 15 iulie 2010 a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că obligația de plată a pârâtei a fost supusă condiției suspensive a cumpărării liniei electrice de către reclamantă, înscrisul prin care aceasta și-a exprimat acceptul de cumpărare reprezentând un antecontract de vânzare – cumpărare. Înțelegerea fiind în vigoare, obligația de plată a prețului energiei electrice și a altor servicii furnizate de reclamantă este suspendată până la data luării deciziei privind achiziționarea liniei electrice cu consecința stingerii debitului în limita contravalorii bunului. În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.A.D.L. în temeiul art. 299 C. proc. civ. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., în a căror dezvoltare arată că: 1.greșit instanța de apel a reținut că operează o compensare în limita contravalorii bunului și greșit a constatat existența unui antecontract de vânzare – cumpărare în lipsa formulării de către intimată a unei cereri reconvenționale în temeiul art. 119 C. proc.

civ.; 2.motivația deciziei este succintă și preia motivația sentinței fără o analiză a motivelor de apel iar argumentația este inconsecventă operând o confuzie a instituțiilor juridice: condiția suspensivă și antecontractul de vânzare – cumpărare pe care le invocă simultan; 3.corespondența purtată între părți dovedește în ce o privește intenția de a cumpăra linia electrică dar aceasta nu s-a materializat din culpa pârâtei care nu și-a intabulat dreptul de proprietate, adresa din 7 martie 2007 nereprezentând un antecontract de vânzare – cumpărare și neconstituind o condiție suspensivă până la plata debitului; 4.chiar dacă s-ar presupune că respectiva adresă reprezintă un antecontract de vânzare – cumpărare, cea care nu și-a îndeplinit obligațiile este pârâta fiind greșit admisă excepția de neexecutare.

Intimata SC P.R. SRL a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei atacate, arătând că, în practică, acordul de voință care dă naștere vânzării nu se realizează dintr-o dată, cazul în speță, reclamanta manifestându-și însă neîndoielnic interesul în a achiziționa linia electrică, în cauză nefiind incidente, așadar, motivele de nelegalitate invocate de recurentă. Recursul este fondat pentru considerentele care urmează: Reclamanta a investit instanța de fond cu o acțiune având ca obiect executarea obligației contractuale și răspunderea civilă contractuală sub forma penalităților de întârziere, ambele izvorâte din contractele din 2000 și 2005, astfel cum au fost modificate de subfurnizare energie electrică și respectiv servicii energetice, pentru neplata prețului de către pârâtă, situație recunoscută de către aceasta.

Contractele de prestări servicii pe care părțile le-au încheiat au generat în sarcina acestora obligații neafectate de modalitatea condiției, reținerea instanței de apel sub acest aspect fiind greșită. În atare situație, judecătorul devolutiv trebuia să constate neexecutarea de către pârâtă a obligației de plată a prețului serviciilor de care a beneficiat, în raport de prevederile art. 969 C. civ. și în conformitate cu recunoașterea pârâtei.

A considera că obligația de plată a prețului asumată de pârâtă a fost supusă în cadrul procedurii concilierii, dată fiind intenția reclamantei de a cumpăra linia electrică, unei condiții suspensive în contextul inexistenței unui acord de voință în acest sens la momentul nașterii obligației de plată, condiția suspensivă afectând nașterea obligației, reprezintă o inconsecvență juridică a deciziei atacate, dincolo de faptul că, în fapt, evenimentul caracterizat ca și condiție suspensivă și anume intenția reclamantei de achiziționare a bunului se constituie și se califică într-o condiție pur postetativă și care, conform art. 1010 C. civ. este sancționată cu nulitatea obligației astfel asumată.

În altă ordine de idei, dacă concilierea, s-ar fi finalizat cu stingerea litigiului într-una din variantele propuse, cum ar fi „compensarea” între obligația de plată a pârâtei generată de contractele de prestări servicii și obligația reclamantei de plată a prețului bunului pe care s-a angajat să-l cumpere, nu s-ar fi ajuns la situația sesizării instanței de judecată cu rezolvarea aceluiași litigiu. Nu se poate însă, vorbi de existența unei compensări câtă vreme prețul cumpărării nici nu a fost convenit iar pentru operarea compensării art. 1145 C. civ. impune existența unor datorii deopotrivă lichide și exigibile.

Înalta Curte reține că nașterea obligației de plată asumată de pârâtă prin contractele de prestări servicii nu a fost afectată de modalitatea condiției suspensive și, alternativ, că instanța de apel nu a fost sesizată cu o cerere în operarea compensării așa încât aceasta în mod greșit și inconsecvent logic a reținut existența concomitentă a modalității condiției suspensive și compensarea pentru obligația pârâtei, cât timp condiția suspensivă afectează nașterea obligației iar compensarea presupune existența unor obligații exigibile pentru a opera. Procedural, soluția instanțelor trebuia să fie în concordanță cu recunoașterea pârâtei intimate de neexecutare a obligației de plată în caz de eșec al concilierii, în limitele învestirii de către reclamantă, în lipsa formulării de către pârâtă în condiții procedurale a unor pretenții proprii.

Față de cele ce preced, Înalta Curte reținând ca întemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat, va modifica decizia atacată, va admite apelul formulat împotriva sentinței pe care o va schimba în tot în sensul că va admite acțiunea și va obliga pârâta la sumele solicitate către reclamantă. Incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu se va reține, câtă vreme instanța a fost sesizată numai cu acțiunea reclamantei iar aceasta a fost respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă D.A.D.L. Constanța împotriva deciziei nr. 89/COM din 15 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de reclamanta D.A.D.L. Constanța împotriva sentinței nr. 6668/COM din 3 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanța, secția comercială, pe care o schimbă în tot. Admite acțiunea promovată de reclamantă și obligă pe pârâta SC P.R. SRL Constanța la plata sumelor de 506.352,50 lei contravaloare energie electrică și la 292.143,94 lei penalități calculate până la data de 28 noiembrie 2007 și în continuare până la achitarea debitului.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2011.