ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 19/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 19/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 6668 din 3 noiembrie 2009, Tribunalul

Constanța a respins acțiunea promovată de reclamanta D.A.D.L. (în prezent A.A.D.L.)

în contradictor cu pârâta SC P.R. SRL având ca obiect plata sumei de 506.352,50

lei contravaloare energie electrică furnizată și penalități de întârziere

calculate până la data de 28 noiembrie 2007 și în continuare până la achitarea

integrală a debitului, ca nefondată.

Judecătorul fondului a reținut

realitatea raporturilor juridice comerciale dintre părți concretizate în

contractul de subfurnizare a energiei electrice din 1 aprilie 2000 și

contractul de servicii energetice din 2001 în temeiul cărora reclamanta a

prestat servicii de furnizare a energiei electrice la care s-a obligat, prin

punctul de consum Vadu, pârâta recunoscând debitul principal, sens în care

părțile au semnat mau multe procese verbale de conciliere.

Prin adresa din 7 martie 2007

reclamanta și-a exprimat însă acceptul de a cumpăra prin compensare linia

electrică aeriană Vadu – Grind, înscrisul căpătând caracterul unui antecontract

de vânzare – cumpărare, dar reclamanta neprocedând la cumpărarea activului și-a

încălcat obligația asumată, așa încât nu mai poate solicita îndeplinirea

obligațiilor de către cealaltă parte constând în plata serviciilor prestate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta.

Criticile apelantei cu privire la

inexistența unui antecontract de vânzare – cumpărare și greșita interpretare a

adresei din 7 martie 2007 au fost înlăturate de Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, care prin

decizia nr. 89 din 15 iulie 2010 a respins apelul declarat de reclamantă ca

nefondat.

Instanța de apel a reținut că

obligația de plată a pârâtei a fost supusă condiției suspensive a cumpărării

liniei electrice de către reclamantă, înscrisul prin care aceasta și-a exprimat

acceptul de cumpărare reprezentând un antecontract de vânzare – cumpărare.

Înțelegerea fiind în vigoare, obligația de plată a prețului energiei electrice

și a altor servicii furnizate de reclamantă este suspendată până la data luării

deciziei privind achiziționarea liniei electrice cu consecința stingerii

debitului în limita contravalorii bunului.

În contra acestei decizii a declarat

recurs reclamanta D.A.D.L. în temeiul art. 299 C. proc. civ. pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în a căror dezvoltare

arată că:

1.greșit instanța de apel a reținut

că operează o compensare în limita contravalorii bunului și greșit a constatat

existența unui antecontract de vânzare – cumpărare în lipsa formulării de către

intimată a unei cereri reconvenționale în temeiul art. 119 C. proc. civ.;

2.motivația deciziei este succintă

și preia motivația sentinței fără o analiză a motivelor de apel iar

argumentația este inconsecventă operând o confuzie a instituțiilor juridice:

condiția suspensivă și antecontractul de vânzare – cumpărare pe care le invocă

simultan;

3.corespondența purtată între părți

dovedește în ce o privește intenția de a cumpăra linia electrică dar aceasta nu

s-a materializat din culpa pârâtei care nu și-a intabulat dreptul de

proprietate, adresa din 7 martie 2007 nereprezentând un antecontract de vânzare

– cumpărare și neconstituind o condiție suspensivă până la plata debitului;

4.chiar dacă s-ar presupune că

respectiva adresă reprezintă un antecontract de vânzare – cumpărare, cea care

nu și-a îndeplinit obligațiile este pârâta fiind greșit admisă excepția de

neexecutare.

Intimata SC P.R. SRL a depus

întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea ca legală a deciziei atacate, arătând că, în practică, acordul de

voință care dă naștere vânzării nu se realizează dintr-o dată, cazul în speță,

reclamanta manifestându-și însă neîndoielnic interesul în a achiziționa linia

electrică, în cauză nefiind incidente, așadar, motivele de nelegalitate

invocate de recurentă.

Recursul este fondat pentru

considerentele care urmează:

Reclamanta a investit instanța de

fond cu o acțiune având ca obiect executarea obligației contractuale și

răspunderea civilă contractuală sub forma penalităților de întârziere, ambele

izvorâte din contractele din 2000 și 2005, astfel cum au fost modificate de

subfurnizare energie electrică și respectiv servicii energetice, pentru neplata

prețului de către pârâtă, situație recunoscută de către aceasta.

Contractele de prestări servicii pe

care părțile le-au încheiat au generat în sarcina acestora obligații neafectate

de modalitatea condiției, reținerea instanței de apel sub acest aspect fiind

greșită.

În atare situație, judecătorul

devolutiv trebuia să constate neexecutarea de către pârâtă a obligației de

plată a prețului serviciilor de care a beneficiat, în raport de prevederile art.

969 C. civ. și în conformitate cu recunoașterea pârâtei.

A considera că obligația de plată a

prețului asumată de pârâtă a fost supusă în cadrul procedurii concilierii, dată

fiind intenția reclamantei de a cumpăra linia electrică, unei condiții

suspensive în contextul inexistenței unui acord de voință în acest sens la momentul

nașterii obligației de plată, condiția suspensivă afectând nașterea obligației,

reprezintă o inconsecvență juridică a deciziei atacate, dincolo de faptul că,

în fapt, evenimentul caracterizat ca și condiție suspensivă și anume intenția

reclamantei de achiziționare a bunului se constituie și se califică într-o

condiție pur postetativă și care, conform art. 1010 C. civ. este sancționată cu

nulitatea obligației astfel asumată.

În altă ordine de idei, dacă

concilierea, s-ar fi finalizat cu stingerea litigiului într-una din variantele

propuse, cum ar fi „compensarea” între obligația de plată a pârâtei generată de

contractele de prestări servicii și obligația reclamantei de plată a prețului

bunului pe care s-a angajat să-l cumpere, nu s-ar fi ajuns la situația sesizării

instanței de judecată cu rezolvarea aceluiași litigiu.

Nu se poate însă, vorbi de existența

unei compensări câtă vreme prețul cumpărării nici nu a fost convenit iar pentru

operarea compensării art. 1145 C. civ. impune existența unor datorii deopotrivă

lichide și exigibile.

Înalta Curte reține că nașterea

obligației de plată asumată de pârâtă prin contractele de prestări servicii nu

a fost afectată de modalitatea condiției suspensive și, alternativ, că instanța

de apel nu a fost sesizată cu o cerere în operarea compensării așa încât

aceasta în mod greșit și inconsecvent logic a reținut existența concomitentă a

modalității condiției suspensive și compensarea pentru obligația pârâtei, cât

timp condiția suspensivă afectează nașterea obligației iar compensarea

presupune existența unor obligații exigibile pentru a opera.

Procedural, soluția instanțelor

trebuia să fie în concordanță cu recunoașterea pârâtei intimate de neexecutare

a obligației de plată în caz de eșec al concilierii, în limitele învestirii de

către reclamantă, în lipsa formulării de către pârâtă în condiții procedurale a

unor pretenții proprii.

Față de cele ce preced, Înalta Curte

reținând ca întemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., va admite recursul declarat, va modifica decizia atacată, va admite

apelul formulat împotriva sentinței pe care o va schimba în tot în sensul că va

admite acțiunea și va obliga pârâta la sumele solicitate către reclamantă.

Incidența motivului prevăzut de art.

304 pct. 6 C. proc. civ. nu se va reține, câtă vreme instanța a fost sesizată

numai cu acțiunea reclamantei iar aceasta a fost respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta

– reclamantă D.A.D.L. Constanța împotriva deciziei nr. 89/COM din 15 iulie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică decizia în sensul că admite

apelul declarat de reclamanta D.A.D.L. Constanța împotriva sentinței nr. 6668/COM

din 3 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanța, secția comercială, pe care o

schimbă în tot. Admite acțiunea promovată de reclamantă și obligă pe pârâta SC

P.R. SRL Constanța la plata sumelor de 506.352,50 lei contravaloare energie

electrică și la 292.143,94 lei penalități calculate până la data de 28

noiembrie 2007 și în continuare până la achitarea debitului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 ianuarie 2011.