ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2409/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2409/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Prin
Sentința civilă nr. 277 din 15 iunie 2010, s-a respins excepția prematurității
cererii și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei SC
F.F.E.E.E.F.T.N. SA.
S-a admis,
în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC E.D. SA în
contradictoriu cu pârâtele SC F.F.E.E.E.F.T.N. SA și SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA.
A fost
obligată pârâta SC F.F.E.E.E.F.T.N. SA să plătească reclamantei SC E.D. SA suma
de 772.876,22 RON cu titlu de penalități de întârziere și suma de 12.782,39 RON
cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost
obligată pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA să plătească reclamantei SC E.D. SA suma
de 250.537,17 RON cu titlu de penalități de întârziere și suma de 4.143,56 RON
cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins
cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA la
plata sumei de 32.296 RON cu titlu de penalități de întârziere.
Pentru a
pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În motivarea
cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu SC F.D.E.E. T.N. SA Cluj-Napoca
antecesoarea pârâtelor, contractele de vânzare-cumpărare a energiei electrice
nr. 26912 și 2691/2005, iar în executarea obligațiilor contractuale, reclamanta
i-a livrat antecesoarei pârâtei întreaga cantitate de energie electrică. Pentru
încasarea contravalorii mărfii, au fost emise mai multe facturi fiscale, care au
fost achitate cu întârziere, motiv pentru care au fost calculate penalități de
întârziere.
În
conformitate cu prevederile H.G. nr. 675 din 9 iulie 2007, începând cu data de
1 august 2007, antecesoarea pârâtelor s-a reorganizat prin divizare parțială,
în scopul separării activității de distribuție și furnizare a energiei
electrice, succesoarele fiind cele două pârâte din prezenta acțiune.
Acțiunea a
fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969 C. civ. și art. 1069 C. civ.
Prin
precizarea de acțiune, reclamanta a arătat că solicită obligarea pârâtei SC
F.F.E.E. T.N. SA la plata sumei de 772.876,22 RON și a pârâtei SC F.D.E.E. T.N.
SA la plata sumei de 282.833,17 RON.
Pârâta SC
F.F.E.E. E.F.T.N. a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii,
având în vedere dispozițiile art. 720
1
lit. b) C. proc. civ. De
asemenea, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că
prin protocolul încheiat în temeiul art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 675/2007 nu
a preluat penalități de întârziere la facturi.
În ceea ce
privește excepția prematurității, tribunalul a reținut că în cazul de față,
necomunicarea actelor doveditoare nu este sancționată în mod expres cu
nulitatea procedurii concilierii directe, astfel încât, în ipoteza în care nu
se comunică aceste acte, poate interveni anularea lor, dar numai în situația în
care s-a produs o vătămare părții adverse, iar această vătămare nu poate fi
înlăturată decât prin anularea actului. Pârâta SC F.F.E.E. E.F.T.N. SA nu a
făcut dovada faptului că prin necomunicarea actelor doveditoare ale
pretențiilor reclamantei odată cu convocarea la conciliere directă i s-a cauzat
o vătămare și că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea
actelor prin care s-a realizat această conciliere, motiv pentru care instanța a
respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată, apreciind că au
fost respectate dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ.
Prin
contractul de portofoliu de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912
din 27 iunie 2005 încheiat între reclamanta SC E.D. SA, în calitate de vânzător
și SC F.D.F.E.E.T.N. SA, în calitate de cumpărător, s-a convenit vânzarea
cantităților de energie electrică orare, astfel cum au fost prevăzute în anexa
2 la contract, pentru prețul menționat în anexa 3 a contractului.
Prin
contractul de portofoliu de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26913
din 27 iunie 2005 încheiat între reclamanta SC E.D. SA, în calitate de vânzător
și SC F.D.F.E.E.T.N. SA, în calitate de cumpărător, s-a convenit vânzarea
cantităților de energie electrică orare, astfel cum au fost prevăzute în anexa
2 la contract, pentru prețul menționat în anexa 3 a contractului .
Conform art.
12 din cele două contracte, cumpărătorul avea obligația de a plăti factura în
termen de 10 zile financiare de la data primirii sale, iar în cazul
neîndeplinirii în termen de 30 de zile de la data scadenței a obligațiilor de
plată, cumpărătorul trebuia să plătească o penalitate la suma datorată,
corespunzătoare ca procent dobânzii datorate pentru neplata la termen a
obligațiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, începând
cu prima zi după data scadenței și până în ziua plății. Părțile au stabilit că
valoarea totală a penalităților nu poate depăși valoarea sumei datorate.
Prin H.G.
nr. 675/2007 societățile comerciale de distribuție și furnizare a energiei
electrice, filiale ale SC E. SA, au fost reorganizate prin divizare parțială,
în scopul separării activității de furnizare a energiei electrice de cea de
distribuție a energiei electrice. În baza acestui act normativ și ca urmare a
divizării parțiale a SC F.D.F.E.E.T.N. SA, a luat naștere SC F.F.E.E. T.N. SA.
Conform art.
11 din H.G. nr. 675/2007, preluarea părților din pasivul și activul bilanțier
de către SC F.F.E.E. T.N. SA, precum și modificarea corespunzătoare a
patrimoniului propriu al SC F.D.E.E. T.N. SA s-a realizat printr-un protocol de
predare-preluare. Conform art. 12 din același act normativ, societățile
comerciale înființate preiau toate drepturile și toate obligațiile ce decurg
din desfășurarea activității de furnizare a energiei electrice și se subrogă în
drepturile și obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale activității de
furnizare cu terții, inclusiv în litigiile în curs ale societăților supuse
divizării.
Din
cuprinsul procesului-verbal privind predarea patrimoniului aferent activității
de furnizare către SC F.F.E.E. T.N. SA rezultă că această pârâtă a preluat
contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912 din 27 iunie
2005 încheiat cu reclamanta SC E.D. SA, iar contractul de vânzare-cumpărare a
energiei electrice nr. 26913 din 27 iunie 2005 a rămas la SC F.D.E.E. T.N. SA .
Prin
răspunsul la concilierea directă realizată de reclamantă, pârâta SC F.F.E.E.
T.N. SA nu a contestat faptul că nu ar fi preluat contractul de
vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912 din 27 iunie 2005, însă a
arătat faptul că nu datorează penalitățile de întârziere calculate de
reclamantă deoarece aceste penalități nu au fost transferate prin protocolul de
preluare a patrimoniului societății care a fost divizată.
Faptul că
pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA a continuat executarea obligațiilor stabilite prin
contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26913 din 27 iunie
2005 rezultă și din faptul că această pârâtă a încheiat cu reclamanta Actul
adițional nr. 12 din 06 septembrie 2007, act în cuprinsul căruia se arată că
începând cu data de 01 august 2007 această pârâtă preia calitatea de
cumpărător, subrogându-se în toate drepturile și obligațiile S.D.F.E.E.E.T.N.
SA izvorâte din acest contract. Prin acest act adițional părțile au convenit
modificarea prevederilor art. 13 din contract, în sensul că pentru
neîndeplinirea în termen de 15 zile de la data scadenței a obligației de plată
a prețului, cumpărătorul va plăti pentru fiecare zi de întârziere o sumă egală
cu nivelul majorării de întârziere percepută pentru neplata la termen a
obligațiilor către bugetul de stat.
Pentru a se
verifica cuantumul penalităților pretinse de reclamantă, în cauză s-a dispus
efectuarea unei expertize contabile, iar din cuprinsul acestei probe a rezultat
că valoarea totală a penalităților pentru achitarea cu întârziere a sumelor
datorate în baza facturilor anexate cererii de chemare în judecată este de
1.023.444 RON.
În cuprinsul
expertizei expertul a arătat că penalitățile de întârziere la facturile emise
de reclamantă nu se regăsesc ca element patrimonial transferat la SC F.F.E.E.
T.N. SA și că aceste penalități de întârziere nu au fost înregistrate nici în
evidențele contabile ale societății care s-a divizat, respectiv SC
D.F.E.E.E.T.N. SA, după cum nu au fost înregistrate nici în evidențele
contabile ale reclamantei și nu au fost emise facturi fiscale pentru aceste
penalități de întârziere.
Având în
vedere că în protocolul de preluare a unei părți din patrimoniul SC
F.D.E.E.E.T.N. SA nu s-a stabilit și modalitatea în care urmează a fi plătite
eventualele penalități de întârziere datorate de societatea divizată anterior
operațiunii de divizare, expertul a ales ca modalitate de împărțire a acestor
penalități între cele două societăți pârâte, proporțional cu valoarea activului
net rezultat după divizare. Urmare acestei raportări, expertul a concluzionat
că pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA trebuie să suporte penalitățile de întârziere în
proporție de 95,12%, respectiv 973.500 RON, iar pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA
trebuie să suporte aceste penalități în proporție de 4,88%, adică suma de
49.944 RON.
Expertul a
propus și o altă variantă de împărțire a obligației de plată a penalităților de
întârziere prin raportare la faptul că aceste penalități de întârziere
reprezintă obligații contingente generate de nerespectarea contractelor
încheiate de SC D.F.E.E.E.T.N. SA, iar obligația de plată ar reveni în mod
exclusiv pârâtei SC F.D.E.E. T.N. SA deoarece penalitățile se referă la
tranzacții efectuate anterior divizării.
Conform art.
241
1
alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dacă un element de pasiv nu
este repartizat în proiectul de divizare și dacă interpretarea proiectului nu
permite luarea unei decizii privind repartizarea sa, societățile beneficiare
răspund solidar pentru elementul de pasiv în cauză.
Din
protocolul privind predarea-preluarea patrimoniului societății divizate a
rezultat că obiectul protocolului l-a constituit predarea de către SC F.D.E.E.
T.N. SA la SC F.F.E.E. T.N. SA a elementelor aferente activității de furnizare
a energiei electrice constând în părți din pasivul și activul bilanțier, fiind
preluate elemente de pasiv constând în datorii de 247.407.992 RON. La art. 3.1
din acest protocol s-a arătat că obiectul predării nu se limitează la
elementele menționate în cuprinsul acestui articol.
Din
cuprinsul acestui protocol, precum și din celelalte probe administrate în
cauză, instanța a reținut că penalitățile de întârziere datorate de societatea
divizată în baza contractelor de vânzare-cumpărare a energiei electrice
încheiate anterior divizării nu au fost cuprinse ca și element de pasiv
transferat societăților care au luat naștere în urma divizării.
În această
situație, repartizarea pasivului reprezentat de penalitățile de întârziere
datorate până la data de 31 iulie 2007 de societatea divizată nu a fost
realizată, motiv pentru care repartizarea acestui pasiv urmează a se face prin
raportare la prev. art. 241
1
alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Interpretând
dispozițiile H.G. nr. 675/2007 prin care s-a realizat divizarea SC
D.F.E.E.E.T.N. SA și având în vedere că în urma divizării pârâta SC F.F.E.E.
T.N. SA a preluat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr.
26912 din 27 iunie 2005, iar pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA a preluat contractul de
vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26913 din 27 iunie 2005, instanța a
apreciat că există criterii suficiente pentru a se putea proceda la
repartizarea acestui pasiv prin raportare la dispozițiile din aceste contracte.
Astfel, pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA prin preluarea contractului nr. 26912 din 27
iunie 2005 a preluat toate obligațiile decurgând din acest contract, inclusiv
obligația de plată a penalităților de întârziere, obligație pe care o avea societatea
divizată anterior divizării. De asemenea, pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA, prin
preluarea contractului nr. 26913 din 27 iunie 2005 a preluat și obligația de
plată a penalităților de întârziere datorate de societatea divizată în baza
acestui contract.
Instanța a
apreciat că în cauză nu sunt incidente disp. art. 243 alin. (3) din Legea nr.
31/1990, conform cărora în cazul divizării, dacă un creditor al societății
căreia îi este transferată obligația în conformitate cu proiectul de divizare
nu a obținut realizarea creanței sale, toate societățile beneficiare sunt
răspunzătoare pentru obligația în cauză, în limita activelor nete care le-au
fost transferate prin divizare, cu excepția societății căreia i-a fost
transferată obligația respectivă, care răspunde nelimitat. Astfel, această
dispoziție legală are în vedere situația în care un element al pasivului
societății divizate a fost repartizat, însă creditorul nu a reușit să își
realizeze creanța pe care a deținut-o anterior divizării. În cazul de față,
creanța pretinsă de reclamantă nu a făcut obiectul repartizării cu ocazia
operațiunilor de divizare, astfel încât nu se poate susține că plata
penalităților de întârziere trebuie să se facă proporțional cu activele nete
care au fost transferate pârâtelor prin divizare.
De asemenea,
instanța a apreciat că asupra modalității de repartizare a acestui element din
pasivul societății divizate nu are nicio relevanță faptul că penalitățile de
întârziere ar reprezenta datorii contingente. Datoriile contingente reprezintă
un element al evidențelor contabile pe care trebuie să le țină societățile
comerciale, însă catalogarea penalităților de întârziere ca fiind obligații
contingente nu are relevanță asupra naturii juridice și izvorului obligației de
plată a acestor penalități de întârziere.
Astfel,
pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA are obligația de a plăti penalitățile de întârziere
calculate în baza contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr.
26912/2005, motiv pentru care s-a respins excepția lipsei calității procesuale
pasive invocată de această pârâtă, din probele administrate în cauză rezultând
că între reclamantă și această pârâtă există raporturi juridice obligaționale.
Având în
vedere că reclamanta a solicitat prin precizarea de acțiune înregistrată la
data de 10 martie 2009 obligarea pârâtei SC F.F.E.E. T.N. SA la plata sumei de
772.876,22 RON, iar după efectuarea expertizei contabile nu și-a majorat
pretențiile în funcție de calculul efectuat de expert, instanța a ținut cont de
principiul disponibilității părților în cadrul procesului civil și a apreciat
că suma pe care această pârâtă trebuie să o plătească reclamantei este de cea
solicitată de reclamantă, sumă care este mai mică decât cea rezultată din
raportul de expertiză.
Pentru
facturile fiscale emise de reclamantă în baza contractului nr. 26913 din 27
iunie 2005, facturi care nu au fost achitate la scadență, se datorează
penalități de întârziere în cuantum de 250.537,17 RON, penalități pe care
trebuie să le plătească pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA deoarece aceasta a preluat
în urma divizării contractul nr. 26913/2005.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA solicitând
admiterea apelului, desființarea sentinței comerciale în sensul respingerii
acțiunii formulate de reclamantă ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de
judecată.
În
dezvoltarea motivelor de apel se arată că sentința instanței de fond este
nelegală întrucât, așa cum s-a invocat la prima instanță, reclamanta-intimată
prin cererea introductivă nu și-a dovedit pretențiile solicitate, în speță
cuantumul penalităților. Facturile depuse de aceasta ca anexă la cererea
introductivă sunt facturi care reprezintă c/v consumului de energie electrică
pentru acoperirea CPT din rețeaua de distribuție și nicidecum cuantumul penalităților
de întârziere. Un simplu calcul depus de reclamantă ca reprezentând cuantumul
penalităților solicitate nu poate constitui temei legal prin care societatea să
fie obligată la plata acestor penalități.
Conform
regulilor contabilității pentru orice sumă pretinsă se emite factura care îți
dă posibilitatea, fie să o accepți la plată, fie să întocmești refuz de plată.
De asemenea
și prevederile legale în materia dreptului comercial stabilesc că orice
obligație de plată într-un raport de drept comercial pentru a exista trebuie să
fie consemnat într-o factură.
Reclamanta-intimată
nu emite facturi pe penalități întrucât acestea reprezintă venituri care
conform regulilor contabilității se impozitează și trebuie achitat impozit la
bugetul de stat. Mai mult, nu există nicio dovadă că aceste facturi au fost
comunicate societății apelante.
Pârâta-apelantă
a precizat că nu există niciun act doveditor privind existența acestor
penalității inclusiv expertul desemnat în cauză a subliniat faptul că
"reclamanta nu a emis facturi pentru penalități și în consecință,
penalitățile nu au fost înregistrate în contabilitate".
Precizează,
totodată că neemiterea facturilor de penalități de către reclamanta-intimată, a
făcut imposibilă înregistrarea în contabilitatea societății a acestor debite,
respectiv neexistând temei legal din punct de vedere al Legii contabilității
nr. 82/1991 pentru efectuarea plăților.
Prin urmare,
societatea apelantă, a fost în imposibilitatea de a respecta raporturile
contractuale fără a încălca dispoziții fiscale în materie.
La data de
22 septembrie 2010, împotriva aceleiași sentințe, a declarat apel și SC
F.F.E.E. E.F.T.N. SA solicitând schimbarea în tot a sentinței comerciale,
admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantei și
respingerea cererii de chemare în judecată promovată în contra acesteia de
către SC E.D. SA, cu cheltuieli de judecată.
În
dezvoltarea motivelor de apel se arată că hotărârea este netemeinică și
nelegală, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărării potrivit
căreia, prin predarea gestiunii către SC F.F.E.E.E.F.N. SA, apelanta nu a
preluat niciun debit cu titlu penalități de la fosta S.C. F.D.F.E.E.E.T.N. SA.
Instanța de
fond nu s-a pronunțat asupra apărării potrivit căreia, penalitățile solicitate
de reclamantă prin acțiune, ar avea natura juridic-contabilă a unor
"datorii contingente" care, prin natura lor, nu sunt, nu pot fi
reflectate în bilanțul contabil al societății divizate.
Instanța de
fond nu s-a pronunțat asupra apărării potrivit căreia, din evidențele contabile
ale pârâtei intimate, SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA, (facturi, extrase de cont și
ordine de plată), rezultă că aceasta a preluat penalitățile de întârziere în
evidența sa extrabilanțieră.
Susține că
instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărării potrivit căreia drepturile
transferate prin H.G. nr. 675/2007, sunt cele permise de prev. art. 1 C. civ.,
conform cărora legea are efect numai pentru viitor.
Instanța de
fond nu s-a pronunțat asupra apărării potrivit căreia, față de prevederile art.
48 din Decretul nr. 31/1954, în caz de divizare, operează principiul
răspunderii proporționale.
Instanța de
fond nu s-a pronunțat asupra apărării potrivit căreia, în raport de prev. art.
2 alin. (1) din H.G. nr. 675/2007 rap. la prev. art. 8 alin. (4) din H.G. nr.
675/2007, prin efectul legii speciale, fostele societăți comerciale de
distribuție și furnizare a energiei electrice supuse divizării continuă să
existe ca societăți de distribuție a energiei electrice, care, la rândul lor au
procedat la predarea părților din pasivul și activul bilanțier la
"E.F.T.N." - SA pe bază de protocol de predare-preluare, și deci că
datoriile ce fac obiectul prezentului litigiu nu au fost preluate niciodată de
către apelantă.
Instanța de
fond nu s-a pronunțat asupra apărării potrivit căreia, în conformitate cu Legea
contabilității nr. 82/1991, art. 6, orice operațiune economico-financiară
efectuată, se consemnează într-un document care stă la baza înregistrărilor în
contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. În speță,
din punct de vedere contabil, și conform art. 6 din Legea nr. 82/1991, și
Ordinului MF nr. 1850 din 14 02 2004, creanța SC E.D. SA trebuia consemnată mai
întâi într-un document justificativ, (factură și Anexă la factură privind modul
de calcul a penalităților pentru fiecare factură achitată cu întârziere de
beneficiar).
Analizând
apelurile declarate de către pârâte prin prisma motivelor de apel și a
dispozițiilor art. 292 și urm. C. proc. civ., Curtea le-a apreciat ca fiind
nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit
protocolului privind predarea-preluarea patrimoniului societății divizate,
obiectul acestuia l-a constituit predarea de către SC F.D.E.E. T.N. SA la SC
F.F.E.E. T.N. SA a elementelor aferente activității de furnizare a energiei
electrice constând în părți din pasivul și activul bilanțier, fiind preluate
elemente de pasiv constând în datorii de 247.407.992 RON; conform art. 3.1 din
protocolul încheiat, obiectul predării nu se limitează la elementele menționate
în cuprinsul acestui articol.
Coroborând
dispozițiile cuprinse în protocol cu celelalte probe administrate în cauză, se
poate observa că în mod corect instanța de fond a reținut că penalitățile de
întârziere datorate de societatea divizată în baza contractelor de vânzare-cumpărare
a energiei electrice încheiate anterior divizării nu au fost cuprinse ca și
element de pasiv transferat societăților care au luat naștere în urma
divizării, astfel că repartizarea pasivului reprezentat de penalitățile de
întârziere datorate până la data de 31 iulie 2007 de societatea divizată nu a
fost realizată, iar repartizarea acestui pasiv urmează a se face prin raportare
la prev. art. 241
1
alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Din
cuprinsul dispozițiilor H.G. nr. 675/2007 prin care s-a realizat divizarea SC
D.F.E.E.E.T.N. SA rezultă că în urma divizării pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA a
preluat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912 din 27
iunie 2005, iar pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA a preluat contractul de
vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26913 din 27 iunie 2005, astfel că
există criterii suficiente pentru a se putea proceda la repartizarea acestui
pasiv prin raportare la dispozițiile din aceste contracte.
Astfel, în
mod corect instanța de fond a stabilit că pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA prin
preluarea contractului nr. 26912 din 27 iunie 2005 a preluat toate obligațiile
decurgând din acest contract, inclusiv obligația de plată a penalităților de
întârziere, obligație pe care o avea societatea divizată anterior divizării, iar
pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA, prin preluarea contractului nr. 26913 din 27 iunie
2005 a preluat și obligația de plată a penalităților de întârziere datorate de
societatea divizată în baza acestui contract.
Cât privește
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC F.F.E.E. T.N. SA,
Curtea a reținut că este nefondată întrucât din probele administrate în cauză a
rezultat că între reclamantă și această pârâtă există raporturi juridice
obligaționale în măsură să justifice existența unei identități între persoana
acestuia și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic
dedus judecății, susținerile contrare ale pârâtei fiind nefondate.
Nefondate au
fost apreciate și susținerile pârâtei SC F.F.E.E. T.N. SA potrivit cărora în
speță pârâtele trebuie obligate în solidar la plata penalităților de
întârziere.
Este
cunoscut faptul că în materie comercială, principiul solidarității datoriilor
comerciale între codebitori este aplicabil ori de câte ori nu există stipulație
contrară.
În speță, însă,
obligațiile pârâților sunt divizibile, fiecare din ele rezultă dintr-un
contract distinct astfel că prezumția de solidaritate este înfrântă, pârâții
nefiind codebitori.
Curtea a
achiesat la statuările instanței de fond conform cărora în cauză nu sunt
incidente disp. art. 243 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, reținând că această
dispoziție legală are în vedere situația în care un element al pasivului
societății divizate a fost repartizat, însă creditorul nu a reușit să își
realizeze creanța pe care a deținut-o anterior divizării. În cazul de față,
creanța pretinsă de reclamantă nu a făcut obiectul repartizării cu ocazia
operațiunilor de divizare, astfel încât nu se poate susține că plata
penalităților de întârziere trebuie să se facă proporțional cu activele nete
care au fost transferate pârâtelor prin divizare.
În
consecință, prin Decizia civilă nr. 1 din 10 ianuarie 2011, Curtea de Apel
Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins
apelurile declarate de pârâtele SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA și SC F.F.E.E. E.F.T.N.
SA .
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA Cluj-Napoca, prin care
a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, și pe fond
respingerea acțiunii.
Cererea de
recurs nu a fost încadrată în drept, astfel cum dispun cerințele art. 304 C.
proc. civ., criticile recurentei vizând următoarele aspecte:
Decizia
pronunțată de instanța de apel este nelegală, întrucât reclamanta nu a dovedit
cuantumul pretențiilor, iar facturile depuse în susținerea acțiunii reprezintă
contravaloarea consumului de energie electrică pentru acoperirea CPT din
rețeaua de distribuție și nicidecum cuantumul penalităților de întârziere. Deci
pe de o parte, nu au fost emise facturi pentru penalități, iar acestea nu au
fost comunicate niciodată recurentei. Aceste afirmații sunt confirmate și de
către expertul judiciar.
Neemiterea
facturilor fiscale a dus la imposibilitatea înregistrării în contabilitate a
acestor debite, neexistând temei legal din punct de vedere al Legii nr. 82/1991
pentru efectuarea plății.
Recursul
este nefondat.
Prealabil
examinării criticilor formulate de către recurentă, Înalta Curte reamintește că
recursul, în actuala reglementare este conceput drept cale de atac
extraordinară, care poate fi promovată numai pentru motivele de nelegalitate
prevăzute expres de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Casarea sau
modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele limitativ
prevăzute de punctele 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Din
expunerea criticilor aduse deciziei atacată, rezultă că recurenta nu a indicat
motivele de nelegalitate incidente, iar criticile la adresa deciziei recurată
reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de
vedere juridic, fără să se indice niciunul din cazurile de casare sau
modificare. Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă,
instanței nu-i revine obligația să examineze legalitatea și temeinicia deciziei
atacate, dacă motivele nu au fost invocate și argumentate, indicându-se
încălcările de lege care atrag nelegalitatea .
Singura
chestiune care poate fi analizată este cea legată de încălcarea Legii nr.
82/1991, în ceea ce privește dovada obligației comerciale de față, respectiv
penalitățile de întârziere aferente facturilor emise pentru contractul nr.
26913/2005, preluat în urma divizării.
Astfel, prin
contractul de portofoliu nr. 26913 din 27 iunie 2005, s-a convenit de către
reclamantă în calitate de vânzător și pârâtă în calitate de cumpărător,
vânzarea cantităților de energie electrică, astfel cum au fost prevăzute în
anexa 2 la contract, pentru prețul menționat în anexa 3.
Ulterior
divizării societăților comerciale de distribuție și furnizare a energiei
electrice, potrivit H.G. nr. 675/2007, pârâta a continuat executarea
obligațiilor stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare sus-menționat,
dovadă fiind încheierea Actului adițional nr. 12 din 6 septembrie 2007, prin
care părțile au stabilit că pentru neîndeplinirea obligației de plată a
prețului, cumpărătorul va plăti penalități de întârziere.
Este
adevărat că reclamanta și-a dovedit pretențiile cu copia facturilor fiscale
emise pentru sumele datorate de pârâte în baza contractelor, iar penalitățile
de întârziere au fost calculate prin expertiza contabilă efectuată în cauză,
nefiind emise facturi fiscale pentru aceste penalități.
Din acest
punct de vedere, Înalta Curte constată în ceea ce privește forța probantă a
facturii că aceasta reprezintă un mijloc de probă pentru încheierea
contractului, precum și un element constitutiv al contractului.
Revenind la
speța de față, penalitățile de întârziere la care a fost obligată recurenta,
sunt datorate anterior operațiunii de divizare, în temeiul contractului de
vânzare-cumpărare nr. 26913 din 27 iunie 2005, pentru obligația principală
fiind emise facturi fiscale. În condițiile în care recurenta nu a contestat
obligația de plată a prețului, necontestând perfectarea contractului, obligația
accesorie privind penalitățile de întârziere este datorată în temeiul
prevederilor contractuale, respectiv art. 12 din contract.
În raport de
aceste considerente, sunt lipsite de relevanță criticile recurentei privind
invocarea prevederilor Legii nr. 82/1991, care stabilesc cadrul general
referitor la factură ca mijloc de probă al obligațiilor comerciale, în cazul de
față cu privire la penalitățile datorate fiind incidente principiile
referitoare la formarea contractelor.
În raport de
aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul
urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA Cluj-Napoca
împotriva Deciziei civile nr. 1 din 10 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de
Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.