ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2409/2011

Prin Sentința civilă nr. 277 din 15 iunie 2010, s-a respins excepția prematurității cererii și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei SC F.F.E.E.E.F.T.N. SA. S-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC E.D. SA în contradictoriu cu pârâtele SC F.F.E.E.E.F.T.N. SA și SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA. A fost obligată pârâta SC F.F.E.E.E.F.T.N. SA să plătească reclamantei SC E.D. SA suma de 772.876,22 RON cu titlu de penalități de întârziere și suma de 12.782,39 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost obligată pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA să plătească reclamantei SC E.D. SA suma de 250.537,17 RON cu titlu de penalități de întârziere și suma de 4.143,56 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA la plata sumei de 32.296 RON cu titlu de penalități de întârziere. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu SC F.D.E.E. T.N. SA Cluj-Napoca antecesoarea pârâtelor, contractele de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912 și 2691/2005, iar în executarea obligațiilor contractuale, reclamanta i-a livrat antecesoarei pârâtei întreaga cantitate de energie electrică. Pentru încasarea contravalorii mărfii, au fost emise mai multe facturi fiscale, care au fost achitate cu întârziere, motiv pentru care au fost calculate penalități de întârziere.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 675 din 9 iulie 2007, începând cu data de 1 august 2007, antecesoarea pârâtelor s-a reorganizat prin divizare parțială, în scopul separării activității de distribuție și furnizare a energiei electrice, succesoarele fiind cele două pârâte din prezenta acțiune. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969 C. civ. și art. 1069 C. civ. Prin precizarea de acțiune, reclamanta a arătat că solicită obligarea pârâtei SC F.F.E.E. T.N. SA la plata sumei de 772.876,22 RON și a pârâtei SC F.D.E.E. T.N. SA la plata sumei de 282.833,17 RON. Pârâta SC F.F.E.E. E.F.T.N. a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere dispozițiile art. 720 1 lit. b) C. proc.

civ. De asemenea, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că prin protocolul încheiat în temeiul art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 675/2007 nu a preluat penalități de întârziere la facturi. În ceea ce privește excepția prematurității, tribunalul a reținut că în cazul de față, necomunicarea actelor doveditoare nu este sancționată în mod expres cu nulitatea procedurii concilierii directe, astfel încât, în ipoteza în care nu se comunică aceste acte, poate interveni anularea lor, dar numai în situația în care s-a produs o vătămare părții adverse, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Pârâta SC F.F.E.E. E.F.T.N.

SA nu a făcut dovada faptului că prin necomunicarea actelor doveditoare ale pretențiilor reclamantei odată cu convocarea la conciliere directă i s-a cauzat o vătămare și că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor prin care s-a realizat această conciliere, motiv pentru care instanța a respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată, apreciind că au fost respectate dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. Prin contractul de portofoliu de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912 din 27 iunie 2005 încheiat între reclamanta SC E.D. SA, în calitate de vânzător și SC F.D.F.E.E.T.N. SA, în calitate de cumpărător, s-a convenit vânzarea cantităților de energie electrică orare, astfel cum au fost prevăzute în anexa 2 la contract, pentru prețul menționat în anexa 3 a contractului.

Prin contractul de portofoliu de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26913 din 27 iunie 2005 încheiat între reclamanta SC E.D. SA, în calitate de vânzător și SC F.D.F.E.E.T.N. SA, în calitate de cumpărător, s-a convenit vânzarea cantităților de energie electrică orare, astfel cum au fost prevăzute în anexa 2 la contract, pentru prețul menționat în anexa 3 a contractului . Conform art. 12 din cele două contracte, cumpărătorul avea obligația de a plăti factura în termen de 10 zile financiare de la data primirii sale, iar în cazul neîndeplinirii în termen de 30 de zile de la data scadenței a obligațiilor de plată, cumpărătorul trebuia să plătească o penalitate la suma datorată, corespunzătoare ca procent dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după data scadenței și până în ziua plății.

Părțile au stabilit că valoarea totală a penalităților nu poate depăși valoarea sumei datorate. Prin H.G. nr. 675/2007 societățile comerciale de distribuție și furnizare a energiei electrice, filiale ale SC E. SA, au fost reorganizate prin divizare parțială, în scopul separării activității de furnizare a energiei electrice de cea de distribuție a energiei electrice. În baza acestui act normativ și ca urmare a divizării parțiale a SC F.D.F.E.E.T.N. SA, a luat naștere SC F.F.E.E. T.N. SA. Conform art. 11 din H.G. nr. 675/2007, preluarea părților din pasivul și activul bilanțier de către SC F.F.E.E. T.N. SA, precum și modificarea corespunzătoare a patrimoniului propriu al SC F.D.E.E. T.N. SA s-a realizat printr-un protocol de predare-preluare.

Conform art. 12 din același act normativ, societățile comerciale înființate preiau toate drepturile și toate obligațiile ce decurg din desfășurarea activității de furnizare a energiei electrice și se subrogă în drepturile și obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale activității de furnizare cu terții, inclusiv în litigiile în curs ale societăților supuse divizării. Din cuprinsul procesului-verbal privind predarea patrimoniului aferent activității de furnizare către SC F.F.E.E. T.N. SA rezultă că această pârâtă a preluat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912 din 27 iunie 2005 încheiat cu reclamanta SC E.D. SA, iar contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26913 din 27 iunie 2005 a rămas la SC F.D.E.E.

T.N. SA . Prin răspunsul la concilierea directă realizată de reclamantă, pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA nu a contestat faptul că nu ar fi preluat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912 din 27 iunie 2005, însă a arătat faptul că nu datorează penalitățile de întârziere calculate de reclamantă deoarece aceste penalități nu au fost transferate prin protocolul de preluare a patrimoniului societății care a fost divizată. Faptul că pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA a continuat executarea obligațiilor stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26913 din 27 iunie 2005 rezultă și din faptul că această pârâtă a încheiat cu reclamanta Actul adițional nr. 12 din 06 septembrie 2007, act în cuprinsul căruia se arată că începând cu data de 01 august 2007 această pârâtă preia calitatea de cumpărător, subrogându-se în toate drepturile și obligațiile S.D.F.E.E.E.T.N.

SA izvorâte din acest contract. Prin acest act adițional părțile au convenit modificarea prevederilor art. 13 din contract, în sensul că pentru neîndeplinirea în termen de 15 zile de la data scadenței a obligației de plată a prețului, cumpărătorul va plăti pentru fiecare zi de întârziere o sumă egală cu nivelul majorării de întârziere percepută pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat. Pentru a se verifica cuantumul penalităților pretinse de reclamantă, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, iar din cuprinsul acestei probe a rezultat că valoarea totală a penalităților pentru achitarea cu întârziere a sumelor datorate în baza facturilor anexate cererii de chemare în judecată este de 1.023.444 RON.

În cuprinsul expertizei expertul a arătat că penalitățile de întârziere la facturile emise de reclamantă nu se regăsesc ca element patrimonial transferat la SC F.F.E.E. T.N. SA și că aceste penalități de întârziere nu au fost înregistrate nici în evidențele contabile ale societății care s-a divizat, respectiv SC D.F.E.E.E.T.N. SA, după cum nu au fost înregistrate nici în evidențele contabile ale reclamantei și nu au fost emise facturi fiscale pentru aceste penalități de întârziere. Având în vedere că în protocolul de preluare a unei părți din patrimoniul SC F.D.E.E.E.T.N. SA nu s-a stabilit și modalitatea în care urmează a fi plătite eventualele penalități de întârziere datorate de societatea divizată anterior operațiunii de divizare, expertul a ales ca modalitate de împărțire a acestor penalități între cele două societăți pârâte, proporțional cu valoarea activului net rezultat după divizare.

Urmare acestei raportări, expertul a concluzionat că pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA trebuie să suporte penalitățile de întârziere în proporție de 95,12%, respectiv 973.500 RON, iar pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA trebuie să suporte aceste penalități în proporție de 4,88%, adică suma de 49.944 RON. Expertul a propus și o altă variantă de împărțire a obligației de plată a penalităților de întârziere prin raportare la faptul că aceste penalități de întârziere reprezintă obligații contingente generate de nerespectarea contractelor încheiate de SC D.F.E.E.E.T.N. SA, iar obligația de plată ar reveni în mod exclusiv pârâtei SC F.D.E.E. T.N. SA deoarece penalitățile se referă la tranzacții efectuate anterior divizării.

Conform art. 241 1 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dacă un element de pasiv nu este repartizat în proiectul de divizare și dacă interpretarea proiectului nu permite luarea unei decizii privind repartizarea sa, societățile beneficiare răspund solidar pentru elementul de pasiv în cauză. Din protocolul privind predarea-preluarea patrimoniului societății divizate a rezultat că obiectul protocolului l-a constituit predarea de către SC F.D.E.E. T.N. SA la SC F.F.E.E. T.N. SA a elementelor aferente activității de furnizare a energiei electrice constând în părți din pasivul și activul bilanțier, fiind preluate elemente de pasiv constând în datorii de 247.407.992 RON. La art. 3.1 din acest protocol s-a arătat că obiectul predării nu se limitează la elementele menționate în cuprinsul acestui articol.

Din cuprinsul acestui protocol, precum și din celelalte probe administrate în cauză, instanța a reținut că penalitățile de întârziere datorate de societatea divizată în baza contractelor de vânzare-cumpărare a energiei electrice încheiate anterior divizării nu au fost cuprinse ca și element de pasiv transferat societăților care au luat naștere în urma divizării. În această situație, repartizarea pasivului reprezentat de penalitățile de întârziere datorate până la data de 31 iulie 2007 de societatea divizată nu a fost realizată, motiv pentru care repartizarea acestui pasiv urmează a se face prin raportare la prev. art. 241 1 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Interpretând dispozițiile H.G. nr. 675/2007 prin care s-a realizat divizarea SC D.F.E.E.E.T.N.

SA și având în vedere că în urma divizării pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA a preluat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912 din 27 iunie 2005, iar pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA a preluat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26913 din 27 iunie 2005, instanța a apreciat că există criterii suficiente pentru a se putea proceda la repartizarea acestui pasiv prin raportare la dispozițiile din aceste contracte. Astfel, pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA prin preluarea contractului nr. 26912 din 27 iunie 2005 a preluat toate obligațiile decurgând din acest contract, inclusiv obligația de plată a penalităților de întârziere, obligație pe care o avea societatea divizată anterior divizării.

De asemenea, pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA, prin preluarea contractului nr. 26913 din 27 iunie 2005 a preluat și obligația de plată a penalităților de întârziere datorate de societatea divizată în baza acestui contract. Instanța a apreciat că în cauză nu sunt incidente disp. art. 243 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, conform cărora în cazul divizării, dacă un creditor al societății căreia îi este transferată obligația în conformitate cu proiectul de divizare nu a obținut realizarea creanței sale, toate societățile beneficiare sunt răspunzătoare pentru obligația în cauză, în limita activelor nete care le-au fost transferate prin divizare, cu excepția societății căreia i-a fost transferată obligația respectivă, care răspunde nelimitat.

Astfel, această dispoziție legală are în vedere situația în care un element al pasivului societății divizate a fost repartizat, însă creditorul nu a reușit să își realizeze creanța pe care a deținut-o anterior divizării. În cazul de față, creanța pretinsă de reclamantă nu a făcut obiectul repartizării cu ocazia operațiunilor de divizare, astfel încât nu se poate susține că plata penalităților de întârziere trebuie să se facă proporțional cu activele nete care au fost transferate pârâtelor prin divizare. De asemenea, instanța a apreciat că asupra modalității de repartizare a acestui element din pasivul societății divizate nu are nicio relevanță faptul că penalitățile de întârziere ar reprezenta datorii contingente.

Datoriile contingente reprezintă un element al evidențelor contabile pe care trebuie să le țină societățile comerciale, însă catalogarea penalităților de întârziere ca fiind obligații contingente nu are relevanță asupra naturii juridice și izvorului obligației de plată a acestor penalități de întârziere. Astfel, pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA are obligația de a plăti penalitățile de întârziere calculate în baza contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912/2005, motiv pentru care s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de această pârâtă, din probele administrate în cauză rezultând că între reclamantă și această pârâtă există raporturi juridice obligaționale.

Având în vedere că reclamanta a solicitat prin precizarea de acțiune înregistrată la data de 10 martie 2009 obligarea pârâtei SC F.F.E.E. T.N. SA la plata sumei de 772.876,22 RON, iar după efectuarea expertizei contabile nu și-a majorat pretențiile în funcție de calculul efectuat de expert, instanța a ținut cont de principiul disponibilității părților în cadrul procesului civil și a apreciat că suma pe care această pârâtă trebuie să o plătească reclamantei este de cea solicitată de reclamantă, sumă care este mai mică decât cea rezultată din raportul de expertiză. Pentru facturile fiscale emise de reclamantă în baza contractului nr. 26913 din 27 iunie 2005, facturi care nu au fost achitate la scadență, se datorează penalități de întârziere în cuantum de 250.537,17 RON, penalități pe care trebuie să le plătească pârâta SC F.D.E.E.

T.N. SA deoarece aceasta a preluat în urma divizării contractul nr. 26913/2005. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței comerciale în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată. În dezvoltarea motivelor de apel se arată că sentința instanței de fond este nelegală întrucât, așa cum s-a invocat la prima instanță, reclamanta-intimată prin cererea introductivă nu și-a dovedit pretențiile solicitate, în speță cuantumul penalităților. Facturile depuse de aceasta ca anexă la cererea introductivă sunt facturi care reprezintă c/v consumului de energie electrică pentru acoperirea CPT din rețeaua de distribuție și nicidecum cuantumul penalităților de întârziere.

Un simplu calcul depus de reclamantă ca reprezentând cuantumul penalităților solicitate nu poate constitui temei legal prin care societatea să fie obligată la plata acestor penalități. Conform regulilor contabilității pentru orice sumă pretinsă se emite factura care îți dă posibilitatea, fie să o accepți la plată, fie să întocmești refuz de plată. De asemenea și prevederile legale în materia dreptului comercial stabilesc că orice obligație de plată într-un raport de drept comercial pentru a exista trebuie să fie consemnat într-o factură. Reclamanta-intimată nu emite facturi pe penalități întrucât acestea reprezintă venituri care conform regulilor contabilității se impozitează și trebuie achitat impozit la bugetul de stat.

Mai mult, nu există nicio dovadă că aceste facturi au fost comunicate societății apelante. Pârâta-apelantă a precizat că nu există niciun act doveditor privind existența acestor penalității inclusiv expertul desemnat în cauză a subliniat faptul că "reclamanta nu a emis facturi pentru penalități și în consecință, penalitățile nu au fost înregistrate în contabilitate". Precizează, totodată că neemiterea facturilor de penalități de către reclamanta-intimată, a făcut imposibilă înregistrarea în contabilitatea societății a acestor debite, respectiv neexistând temei legal din punct de vedere al Legii contabilității nr. 82/1991 pentru efectuarea plăților. Prin urmare, societatea apelantă, a fost în imposibilitatea de a respecta raporturile contractuale fără a încălca dispoziții fiscale în materie.

La data de 22 septembrie 2010, împotriva aceleiași sentințe, a declarat apel și SC F.F.E.E. E.F.T.N. SA solicitând schimbarea în tot a sentinței comerciale, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantei și respingerea cererii de chemare în judecată promovată în contra acesteia de către SC E.D. SA, cu cheltuieli de judecată. În dezvoltarea motivelor de apel se arată că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărării potrivit căreia, prin predarea gestiunii către SC F.F.E.E.E.F.N. SA, apelanta nu a preluat niciun debit cu titlu penalități de la fosta S.C. F.D.F.E.E.E.T.N. SA. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărării potrivit căreia, penalitățile solicitate de reclamantă prin acțiune, ar avea natura juridic-contabilă a unor "datorii contingente" care, prin natura lor, nu sunt, nu pot fi reflectate în bilanțul contabil al societății divizate.

Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărării potrivit căreia, din evidențele contabile ale pârâtei intimate, SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA, (facturi, extrase de cont și ordine de plată), rezultă că aceasta a preluat penalitățile de întârziere în evidența sa extrabilanțieră. Susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărării potrivit căreia drepturile transferate prin H.G. nr. 675/2007, sunt cele permise de prev. art. 1 C. civ., conform cărora legea are efect numai pentru viitor. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărării potrivit căreia, față de prevederile art. 48 din Decretul nr. 31/1954, în caz de divizare, operează principiul răspunderii proporționale. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărării potrivit căreia, în raport de prev. art. 2 alin. (1) din H.G.

nr. 675/2007 rap. la prev. art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 675/2007, prin efectul legii speciale, fostele societăți comerciale de distribuție și furnizare a energiei electrice supuse divizării continuă să existe ca societăți de distribuție a energiei electrice, care, la rândul lor au procedat la predarea părților din pasivul și activul bilanțier la "E.F.T.N." - SA pe bază de protocol de predare-preluare, și deci că datoriile ce fac obiectul prezentului litigiu nu au fost preluate niciodată de către apelantă. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărării potrivit căreia, în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991, art. 6, orice operațiune economico-financiară efectuată, se consemnează într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

În speță, din punct de vedere contabil, și conform art. 6 din Legea nr. 82/1991, și Ordinului MF nr. 1850 din 14 02 2004, creanța SC E.D. SA trebuia consemnată mai întâi într-un document justificativ, (factură și Anexă la factură privind modul de calcul a penalităților pentru fiecare factură achitată cu întârziere de beneficiar). Analizând apelurile declarate de către pârâte prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor art. 292 și urm. C. proc. civ., Curtea le-a apreciat ca fiind nefondate pentru următoarele considerente: Potrivit protocolului privind predarea-preluarea patrimoniului societății divizate, obiectul acestuia l-a constituit predarea de către SC F.D.E.E. T.N. SA la SC F.F.E.E.

T.N. SA a elementelor aferente activității de furnizare a energiei electrice constând în părți din pasivul și activul bilanțier, fiind preluate elemente de pasiv constând în datorii de 247.407.992 RON; conform art. 3.1 din protocolul încheiat, obiectul predării nu se limitează la elementele menționate în cuprinsul acestui articol.

Coroborând dispozițiile cuprinse în protocol cu celelalte probe administrate în cauză, se poate observa că în mod corect instanța de fond a reținut că penalitățile de întârziere datorate de societatea divizată în baza contractelor de vânzare-cumpărare a energiei electrice încheiate anterior divizării nu au fost cuprinse ca și element de pasiv transferat societăților care au luat naștere în urma divizării, astfel că repartizarea pasivului reprezentat de penalitățile de întârziere datorate până la data de 31 iulie 2007 de societatea divizată nu a fost realizată, iar repartizarea acestui pasiv urmează a se face prin raportare la prev. art. 241 1 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Din cuprinsul dispozițiilor H.G.

nr. 675/2007 prin care s-a realizat divizarea SC D.F.E.E.E.T.N. SA rezultă că în urma divizării pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA a preluat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912 din 27 iunie 2005, iar pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA a preluat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26913 din 27 iunie 2005, astfel că există criterii suficiente pentru a se putea proceda la repartizarea acestui pasiv prin raportare la dispozițiile din aceste contracte. Astfel, în mod corect instanța de fond a stabilit că pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA prin preluarea contractului nr. 26912 din 27 iunie 2005 a preluat toate obligațiile decurgând din acest contract, inclusiv obligația de plată a penalităților de întârziere, obligație pe care o avea societatea divizată anterior divizării, iar pârâta SC F.D.E.E.

T.N. SA, prin preluarea contractului nr. 26913 din 27 iunie 2005 a preluat și obligația de plată a penalităților de întârziere datorate de societatea divizată în baza acestui contract. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC F.F.E.E. T.N. SA, Curtea a reținut că este nefondată întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că între reclamantă și această pârâtă există raporturi juridice obligaționale în măsură să justifice existența unei identități între persoana acestuia și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, susținerile contrare ale pârâtei fiind nefondate. Nefondate au fost apreciate și susținerile pârâtei SC F.F.E.E.

T.N. SA potrivit cărora în speță pârâtele trebuie obligate în solidar la plata penalităților de întârziere. Este cunoscut faptul că în materie comercială, principiul solidarității datoriilor comerciale între codebitori este aplicabil ori de câte ori nu există stipulație contrară. În speță, însă, obligațiile pârâților sunt divizibile, fiecare din ele rezultă dintr-un contract distinct astfel că prezumția de solidaritate este înfrântă, pârâții nefiind codebitori. Curtea a achiesat la statuările instanței de fond conform cărora în cauză nu sunt incidente disp. art. 243 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, reținând că această dispoziție legală are în vedere situația în care un element al pasivului societății divizate a fost repartizat, însă creditorul nu a reușit să își realizeze creanța pe care a deținut-o anterior divizării.

În cazul de față, creanța pretinsă de reclamantă nu a făcut obiectul repartizării cu ocazia operațiunilor de divizare, astfel încât nu se poate susține că plata penalităților de întârziere trebuie să se facă proporțional cu activele nete care au fost transferate pârâtelor prin divizare. În consecință, prin Decizia civilă nr. 1 din 10 ianuarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelurile declarate de pârâtele SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA și SC F.F.E.E. E.F.T.N. SA . Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA Cluj-Napoca, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, și pe fond respingerea acțiunii.

Cererea de recurs nu a fost încadrată în drept, astfel cum dispun cerințele art. 304 C. proc. civ., criticile recurentei vizând următoarele aspecte: Decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală, întrucât reclamanta nu a dovedit cuantumul pretențiilor, iar facturile depuse în susținerea acțiunii reprezintă contravaloarea consumului de energie electrică pentru acoperirea CPT din rețeaua de distribuție și nicidecum cuantumul penalităților de întârziere. Deci pe de o parte, nu au fost emise facturi pentru penalități, iar acestea nu au fost comunicate niciodată recurentei. Aceste afirmații sunt confirmate și de către expertul judiciar. Neemiterea facturilor fiscale a dus la imposibilitatea înregistrării în contabilitate a acestor debite, neexistând temei legal din punct de vedere al Legii nr. 82/1991 pentru efectuarea plății.

Recursul este nefondat. Prealabil examinării criticilor formulate de către recurentă, Înalta Curte reamintește că recursul, în actuala reglementare este conceput drept cale de atac extraordinară, care poate fi promovată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele limitativ prevăzute de punctele 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ. Din expunerea criticilor aduse deciziei atacată, rezultă că recurenta nu a indicat motivele de nelegalitate incidente, iar criticile la adresa deciziei recurată reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice niciunul din cazurile de casare sau modificare.

Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine obligația să examineze legalitatea și temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate și argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea . Singura chestiune care poate fi analizată este cea legată de încălcarea Legii nr. 82/1991, în ceea ce privește dovada obligației comerciale de față, respectiv penalitățile de întârziere aferente facturilor emise pentru contractul nr. 26913/2005, preluat în urma divizării. Astfel, prin contractul de portofoliu nr. 26913 din 27 iunie 2005, s-a convenit de către reclamantă în calitate de vânzător și pârâtă în calitate de cumpărător, vânzarea cantităților de energie electrică, astfel cum au fost prevăzute în anexa 2 la contract, pentru prețul menționat în anexa 3. Ulterior divizării societăților comerciale de distribuție și furnizare a energiei electrice, potrivit H.G.

nr. 675/2007, pârâta a continuat executarea obligațiilor stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare sus-menționat, dovadă fiind încheierea Actului adițional nr. 12 din 6 septembrie 2007, prin care părțile au stabilit că pentru neîndeplinirea obligației de plată a prețului, cumpărătorul va plăti penalități de întârziere. Este adevărat că reclamanta și-a dovedit pretențiile cu copia facturilor fiscale emise pentru sumele datorate de pârâte în baza contractelor, iar penalitățile de întârziere au fost calculate prin expertiza contabilă efectuată în cauză, nefiind emise facturi fiscale pentru aceste penalități. Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată în ceea ce privește forța probantă a facturii că aceasta reprezintă un mijloc de probă pentru încheierea contractului, precum și un element constitutiv al contractului.

Revenind la speța de față, penalitățile de întârziere la care a fost obligată recurenta, sunt datorate anterior operațiunii de divizare, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 26913 din 27 iunie 2005, pentru obligația principală fiind emise facturi fiscale. În condițiile în care recurenta nu a contestat obligația de plată a prețului, necontestând perfectarea contractului, obligația accesorie privind penalitățile de întârziere este datorată în temeiul prevederilor contractuale, respectiv art. 12 din contract. În raport de aceste considerente, sunt lipsite de relevanță criticile recurentei privind invocarea prevederilor Legii nr. 82/1991, care stabilesc cadrul general referitor la factură ca mijloc de probă al obligațiilor comerciale, în cazul de față cu privire la penalitățile datorate fiind incidente principiile referitoare la formarea contractelor.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 1 din 10 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.