ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1629/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 568/PI/11 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 2240/30/2010 s-au respins excepțiile invocate și s-a admis cererea formulată de reclamanta SC F.L. SRL Timișoara în contradictoriu cu pârâtele SC L.A. SRL (continuatoarea SC A.I.S. SA) Șag și SC E.E. BANAT, sucursala Timișoara, în consecință fiind obligate pârâtele la rebranșarea și furnizarea curentului electric la punctul de lucru al reclamantei din Comuna Șag DJ 236 Km 3 + 800 (fosta fermă nr. 9 IAS Șag). Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Timiș a reținut că, între reclamanta SC F.L.

SRL și SC A.I.S. Șag SA a fost încheiată la data de 6 februarie 2004 o convenție prin care reclamanta se obliga să achite consumul energiei electrice consumată și înregistrată pe un contor general. Ulterior, urmare a divizării acesteia din urmă și radierii, societatea care a continuat parte din activitatea societății radiate și în ceea ce o privește pe reclamantă a fost pârâta SC L.A. SRL care, o perioadă de timp a emis facturi fiscale care reflectau consumurile de energie electrică către reclamantă și pe care aceasta le-a plătit. Chiar dacă între cele două societăți (SC F.L. SRL și SC L.A. SRL) nu există o convenție scrisă, înțelegerea consfințită la data de 6 februarie 2004 cu antecesoarea, își continuă valabilitatea, putând exista între părți și un raport juridic nescris, materializat în speță prin accesul reclamantei la transformatorul pârâtei, la facturarea de către SC L.A.

SRL a energiei electrice consumate și plătite de către SC F.L. SRL. Nu poate fi reținută excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor, din motivele justificative regăsite în întâmpinările formulate de către acestea rezultând că ambele au legătură cu sistarea furnizării energiei electrice, SC L.A. SRL fiind continuatoarea societății dizolvate cu care reclamanta are o convenție scrisă și care este în ființă, ea nefiind desființată în vreun fel, iar SC E.E. SA fiind societatea care distribuie energia necesară în derularea activității reclamantei și fără de care aceasta își întrerupe activitatea. Nu are relevanță lipsa unui contract încheiat cu reclamanta, relațiile dintre reclamantă – terța persoană juridică consumatoare (subconsumatoare) și societatea care furnizează energie derivând din însăși convenția încheiată cu SC A.I.S.

Șag SA, din faptul că a consumat și plătit energia consumată, pentru care a existat un aviz de subconsumator, urmând ca toate părțile implicate să întreprindă măsurile ce se impun pentru intrarea în legalitate. Nu poate fi reținută nici excepția lipsei de interes a reclamantei sau a inadmisibilității cererii, interesul acesteia fiind unul vădit personal, născut și actual iar cererea formulată este una admisibilă, fiind îndreptățită a promova cererea pendinte ca urmare a refuzului antecesoarei vânzătoarei de a-i permite alimentarea de la transformatorul acesteia. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 202/A din 18 noiembrie 2010 a admis apelurile declarate de pârâtele SC E.E.

SA Timișoara și SC L.A. SRL Șag împotriva sentinței civile nr. 568/PI din 11 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 2240/30/2010 în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC F.L. SRL Timișoara. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta SC F.L. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC E.E. SA și SC L.A. SRL, ca neîntemeiată, p ăstrând soluția primei instanțe cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ambele pârâte. A obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată avansate de pârâtă SC L.A. SRL, în cuantum de 3.484,15 lei. A respins cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată. A d ispus restituirea cauțiunii consemnate pe seama și la dispoziția Curții de Apel Timișoara, de către SC L.A.

SRL, conform recipisei de consemnare nr. 701029/1 din 27 octombrie 2010. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: La data de 16 iulie 2004 s-a emis de către SC F.D.F.E.E.E. BANAT SA (în prezent, SC E.E. SA) avizul tehnic de racordare – anexa 2 la Contractul de furnizare a energiei electrice la marii consumatori (f.18 dosar Tribunalul Timiș); avizul a fost solicitat de către SC A.I.S. SA – J35/709/1991, fiind emis ca urmare a solicitării de spor de putere și evidențiere subconsumator; subconsumatorul agreat de furnizorul de energie electrică și indicat în cuprinsul avizului este reclamanta SC F.(P.) L. SRL. Recunoscând reclamantei SC F.L.

SRL calitatea de subconsumator în sensul Legii nr. 318/2003 a energiei electrice, în vigoare la data emiterii avizului, avizul tehnic de racordare nr. 5315 din 8 iulie 2004 probează raporturile contractuale existente la data emiterii avizului, în speță existența contractului de furnizare a energiei electrice încheiat în condițiile art. 41 din Legea nr. 318/2003 și acordul titularului de contract pentru alimentarea cu energie electrică a subconsumatorului din instalațiile sale și de cedare putere absorbită din cota proprie către subconsumator. Aceste raporturi contractuale au întemeiat cererea introductivă de instanță, reclamanta, în calitate de subconsumator, pretinzând executarea obligațiilor asumate de către furnizorul de energie electrică și de către consumator.

Împrejurarea că, între consumator și subconsumator nu s-a încheiat un contract în formă scrisă este lipsită de relevanță, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, în condițiile în care drepturile și obligațiile părților sunt configurate, în cazul furnizării energiei electrice, de actele normative în vigoare pe parcursul derulării raporturilor contractuale, voința părților neputând modifica drepturile și obligațiile precizate prin regulamentele de furnizare a energiei electrice aprobate prin hotărâri de guvern. Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut calitatea procesuală a pârâtelor, acestea fiind părți ale raporturilor contractuale afirmate de reclamantă. Pe de altă parte însă, raporturile contractuale confirmate de avizul tehnic de racordare nr. 5315 din 8 iulie 2004 au încetat cel mai târziu la data emiterii avizului tehnic de racordare nr. 5210 din 30 iunie 2008 (f.33, dosar Tribunalul Timiș), aviz ce recunoaște exclusiv pârâtei SC L.A.

SRL calitatea de consumator și care anulează și înlocuiește precedentul aviz de racordare înregistrat sub nr. 5315 din 8 iulie 2004. Contractul încheiat cu respectarea Regulamentului din 2003 privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice, aprobat prin H.G. nr. 867/2003 (în vigoare la data încheierii contractului nr. 158782458 din 20 aprilie 2008, f.36 dosar Tribunalul Timiș), coroborat cu mențiunile din Avizul de racordare nr. 5210 din 30 ianuarie 2008, nu prevede existența unui subconsumator. Ca atare, la data promovării acțiunii – 26 martie 2010, reclamanta nu era îndreptățită să solicite executarea vreunei obligații decurgând din contractul de furnizare a energiei electrice în derulare.

Împrejurarea afirmată de reclamantă în sensul că, în mod abuziv, consumatorul SC L.A. SRL a refuzat să-și dea acordul pentru alimentarea cu energie electrică a reclamantei SC F.L. SRL, chiar reală fiind, nu justifică o modificare a raporturilor contractuale în sensul suplinirii acestui acord de către instanța de judecată, astfel cum în mod greșit s-a procedat în primă instanță. Aceasta întrucât, chiar dacă s-ar admite că pârâta SC L.A. SRL și-a asumat o obligație de a face – în sensul de a-și da acordul cu privire la alimentarea reclamantei cu energie electrică, în sistemul Codului civil român este de principiu că obligațiile de a face nu pot fi executate silit direct, ci numai indirect, prin echivalent, conform art. 1075 C. civ.

Recunoscând forța obligatorie a unui contract, hotărârea judecătorească nu poate încălca dreptul unei persoane de a contracta liber. Acesta este motivul pentru care neexecutarea unei obligații personale, cum este cea afirmată de reclamantă ca fiind asumată de consumator, putea fi sancționată exclusiv prin obligarea părții în culpă la executarea obligației sub sancțiunea daunelor cominatorii, nicidecum instanța neputând suplini consimțământul părții, cu consecința creării unor noi raporturi contractuale. Recunoscând legitimitatea pretențiilor reclamantei, prima instanță nu numai că a construit contractul dintre cele două societăți comerciale, ignorând refuzul consumatorului de a contracta, dar a reținut și obligația furnizorului de energie electrică, ignorând etapele preliminare impuse de normele de furnizare a energiei electrice – obținerea avizelor tehnice de racordare, sentința astfel pronunțată fiind contrară legii.

În ce privește cererea de renunțare la drept depusă la dosarul cauzei de către pârâta SC L.A. SRL și contestată de reprezentantul convențional al reclamantei, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 247 C. proc. civ., în speță cererea fiind cuprinsă într-un act sub semnătură privată. Principiul rolului activ al judecătorului, reglementat de dispozițiile art. 129 C. proc. civ., impune instanței să stabilească dacă actul procesual de dispoziție aparține unei părți ce are capacitatea de a dispune și dacă consimțământul a fost dat în mod legal. Întrucât reprezentantul legal al societății, administratorul F.M. nu s-a prezentat în instanță pentru a confirma această renunțare la drept, în raport de prevederile art. 247 alin. (3) C. proc.

civ., Curtea constată că actul de dispoziție al administratorului societății pârâte nu poate întemeia o soluție de anulare a hotărârii primei instanțe, conform art. 247 alin. (5) C. proc. civ. În temeiul art.274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a reclamanți, aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă SC L.A. SRL, în cuantum total de 3.484,15 lei. A fost respinsă cererea reclamantei, privind acordarea cheltuielilor de judecată. Față de poziția apelantei SC L.A. SRL cu privire la cererea de suspendare a executării sentinței apelate, în temeiul art. 723 ind.1 C. proc. civ. a dispus restituirea cauțiunii consemnate pe seama și la dispoziția Curții de Apel Timișoara,de către SC L.A.

SRL, conform recipisei de consemnare nr.701029/1 din 27 octombrie 2010. Împotriva menționatei decizii, a declarat recurs reclamanta SC F.L. SRL Timișoara, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. În criticile formulate, după o prezentare amănunțită a situației de fapt, recurenta reclamantă a susținut în esență următoarele: - în mod greșit instanța de apel a reținut că în cauză nu există contract prin care pârâta SC L.A. SRL s-a obligat să-i furnizeze societății sale, energie electrică, fără să aibă în vedere convenția încheiată în formă simplificată între SC F.L.

SRL și SC A.I.S. SA Șag (în prezent L.A.), la data de 6 februarie 2004 prin care societatea sa se obligă să-i achite curentul consumat, înregistrat pe contorul general. Recurenta-reclamantă a susținut că i-a achitat pârâtei în baza facturilor fiscale energia electrică până în luna martie 2010, când aceasta fără nici o somație i-a întrerupt furnizarea energiei electrice și că au fost încălcate dispozițiile art. 969 C. civ. - greșit a interpretat instanța de apel lipsa contractului de furnizare a energiei electrice, în raport de existența avizului nr. 5210 din 30 ianuarie 2008 și de existența la dosar a anulării avizului din 2004, de care nu a avut cunoștință, în calitate de subantreprenor. Intimata-pârâtă SC L.A.

SRL localitatea Sag prin notele scrise și întâmpinarea depuse la dosar a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat și pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a deciziei pronunțate de instanța de apel, cu cheltuieli de judecată. Recursul reclamantei este nefondat. Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale, aplicabile în cauză, constată că acestea nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. care să conducă la casarea sau modificarea deciziei. În ceea ce privește excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă, pentru neîndeplinirea prevederile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ., în sensul că nu au fost indicate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, care să conducă la casarea sau modificarea deciziei recurate, aceasta va fi respinsă, în raport de precizarea recurentei reclamante care a menționat art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Astfel prima critică a recurentei-reclamante prin care susține că instanța de apel ar fi stabilit faptul că nu a existat un contract prin care pârâta s-a obligat să-i furnizeze societății sale energie electrică este nefondată, în condițiile în care Curtea de Apel Timișoara a reținut în considerentele deciziei sale că între cele două societăți au existat raporturi contractuale în baza avizului tehnic de racordare nr. 5315 din 8 iulie 2004 emis de SC E.E.

SA și a contractului de furnizare a energiei electrice încheiat în condițiile art. 41 din Legea nr. 318/2003 în care pârâta SC L.A. SRL a avut calitatea de consumator direct de curent electric, iar reclamanta a avut calitatea de subconsumator, în sensul Legii nr. 318/2003 a energiei electrice. Or, aceste raporturi contractuale au întemeiat cererea introductivă de instanță a reclamantei, în calitate de subconsumator, pretinzând executarea obligațiilor asumate de către furnizorul de energie electrică și de către consumator.

Împrejurarea că, între consumator și subconsumator nu s-a încheiat un contract în formă scrisă este lipsită de relevanță, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de apel, în condițiile în care drepturile și obligațiile părților sunt configurate, în cazul furnizării energiei electrice, de actele normative în vigoare pe parcursul derulării raporturilor contractuale, voința părților neputând modifica drepturile și obligațiile precizate prin regulamentele de furnizare a energiei electrice aprobate prin hotărâri de guvern. Curtea de Apel Timișoara a reținut însă, în mod corect, că aceste raporturi contractuale dintre pârâtă și recurenta-reclamantă au încetat o dată cu emiterea de către SC E.E.

SA a avizului tehnic de racordare nr. 5210 din 30 ianuarie 2008 prin care s-a recunoscut exclusiv SC L.A. SRL, calitatea de consumator și prin care s-a anulat și înlocuit avizul de racordare nr. 5315 din 8 iulie 2004, în baza căruia au luat naștere raporturile contractuale anterioare între cele două societăți comerciale. Mai mult, începând cu anul 2008, în baza avizului tehnic nr. 5210 din 30 ianuarie 2008, între pârâtă și SC E.E. SA a fost încheiat, un nou contract de furnizare a energiei electrice, prin care nu au mai prevăzut calitatea reclamantei recurente de subconsumator de curent electric prin intermediul instalațiilor pârâtei.

Or, în aceste condiții, în mod corect, s-a apreciat de către instanța de apel că suplinirea consimțământului pârâtei la modificarea contractului din 20 aprilie 2008, în sensul alimentării reclamantei recurente cu energie electrică prin instalațiile sale, nu are suport legal, recurenta având posibilitatea de a contracta direct cu furnizorul de energie electrică. Altfel, ar însemna ca instanța de judecată să oblige furnizorul de energie electrică la modificarea acestui contract în condițiile preferate de recurentă, cu ignorarea procedurilor reglementate de normele de furnizare a energiei electrice-inclusiv emiterea avizelor tehnice de racordare - ceea ce nu poate fi admis, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a depus nici o diligență pentru a-și asigura independența alimentării energiei electrice.

Cât privește al doilea motiv de recurs, prin care recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a interpretat greșit înscrisurile depuse la dosar, cu referire la contractul de furnizare a energiei electrice și a anexelor nr. 5210 din 30 ianuarie 2008 și a anulării avizului, acesta nu poate fi reținut, întrucât vizează netemeinicia hotărârii, analizarea probelor administrate în cauză. Pentru toate aceste considerente și cu aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului și recursul reclamantei ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta reclamantă va fi obligată la plata sumei de 1.240 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC L.A.

SRL Șag.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.L. SRL Timișoara împotriva deciziei nr. 202/A din 18 noiembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Obligă recurenta-reclamantă F.L. SRL Timișoara la plata sumei de 1.240 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC L.A. SRL Șag. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 14 aprilie 2011.