ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1629/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1629/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 568/PI/11

mai 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, în dosarul nr. 2240/30/2010 s-au respins excepțiile invocate și s-a

admis cererea formulată de reclamanta SC F.L. SRL Timișoara în contradictoriu

cu pârâtele SC L.A. SRL (continuatoarea SC A.I.S. SA) Șag și SC E.E. BANAT, sucursala

Timișoara, în consecință fiind obligate pârâtele la rebranșarea și furnizarea

curentului electric la punctul de lucru al reclamantei din Comuna Șag DJ 236 Km 3 + 800 (fosta fermă nr. 9 IAS Șag).

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul Timiș a reținut că, între reclamanta SC F.L. SRL și SC A.I.S.

Șag SA a fost încheiată la data de 6 februarie 2004 o convenție prin care

reclamanta se obliga să achite consumul energiei electrice consumată și

înregistrată pe un contor general. Ulterior, urmare a divizării acesteia din

urmă și radierii, societatea care a continuat parte din activitatea societății

radiate și în ceea ce o privește pe reclamantă a fost pârâta SC L.A. SRL care,

o perioadă de timp a emis facturi fiscale care reflectau consumurile de energie

electrică către reclamantă și pe care aceasta le-a plătit. Chiar dacă între

cele două societăți (SC F.L. SRL și SC L.A. SRL) nu există o convenție scrisă,

înțelegerea consfințită la data de 6 februarie 2004 cu antecesoarea, își

continuă valabilitatea, putând exista între părți și un raport juridic nescris,

materializat în speță prin accesul reclamantei la transformatorul pârâtei, la

facturarea de către SC L.A. SRL a energiei electrice consumate și plătite de

către SC F.L. SRL.

Nu poate fi reținută excepția

lipsei calității procesual pasive a pârâtelor, din motivele justificative

regăsite în întâmpinările formulate de către acestea rezultând că ambele au legătură

cu sistarea furnizării energiei electrice, SC L.A. SRL fiind continuatoarea

societății dizolvate cu care reclamanta are o convenție scrisă și care este în

ființă, ea nefiind desființată în vreun fel, iar SC E.E. SA fiind societatea

care distribuie energia necesară în derularea activității reclamantei și fără

de care aceasta își întrerupe activitatea. Nu are relevanță lipsa unui contract

încheiat cu reclamanta, relațiile dintre reclamantă – terța persoană juridică

consumatoare (subconsumatoare) și societatea care furnizează energie derivând

din însăși convenția încheiată cu SC A.I.S. Șag SA, din faptul că a consumat și

plătit energia consumată, pentru care a existat un aviz de subconsumator,

urmând ca toate părțile implicate să întreprindă măsurile ce se impun pentru

intrarea în legalitate.

Nu poate fi reținută nici

excepția lipsei de interes a reclamantei sau a inadmisibilității cererii,

interesul acesteia fiind unul vădit personal, născut și actual iar cererea

formulată este una admisibilă, fiind îndreptățită a promova cererea pendinte ca

urmare a refuzului antecesoarei vânzătoarei de a-i permite alimentarea de la

transformatorul acesteia.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, prin decizia nr. 202/A din 18 noiembrie 2010 a admis apelurile declarate de pârâtele SC E.E. SA Timișoara și SC L.A. SRL Șag împotriva

sentinței civile nr. 568/PI din 11 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în

dosarul nr. 2240/30/2010 în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC F.L. SRL

Timișoara.

A schimbat în parte sentința

apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta SC F.L. SRL în

contradictoriu cu pârâtele SC E.E. SA și SC L.A. SRL, ca neîntemeiată, p

ăstrând soluția primei instanțe cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de ambele pârâte.

A obligat reclamanta la plata

cheltuielilor de judecată avansate de pârâtă SC L.A. SRL, în cuantum de

3.484,15 lei. A respins cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de

judecată.

A d

ispus restituirea cauțiunii consemnate pe seama și la

dispoziția Curții de Apel Timișoara, de către SC L.A. SRL, conform recipisei de

consemnare nr. 701029/1 din 27 octombrie 2010.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

La data de 16 iulie 2004 s-a

emis de către SC F.D.F.E.E.E. BANAT SA (în prezent, SC E.E. SA) avizul tehnic

de racordare – anexa 2 la Contractul de furnizare a energiei electrice la marii

consumatori (f.18 dosar Tribunalul Timiș); avizul a fost solicitat de către SC A.I.S.

SA – J35/709/1991, fiind emis ca urmare a solicitării de spor de putere și

evidențiere subconsumator; subconsumatorul agreat de furnizorul de energie

electrică și indicat în cuprinsul avizului este reclamanta SC F.(P.) L. SRL.

Recunoscând reclamantei SC F.L.

SRL calitatea de subconsumator în sensul Legii nr. 318/2003 a energiei

electrice, în vigoare la data emiterii avizului, avizul tehnic de racordare nr.

5315 din 8 iulie 2004 probează raporturile contractuale existente la data

emiterii avizului, în speță existența contractului de furnizare a energiei

electrice încheiat în condițiile art. 41 din Legea nr. 318/2003 și acordul

titularului de contract pentru alimentarea cu energie electrică a

subconsumatorului din instalațiile sale și de cedare putere absorbită din cota

proprie către subconsumator.

Aceste raporturi contractuale

au întemeiat cererea introductivă de instanță, reclamanta, în calitate de

subconsumator, pretinzând executarea obligațiilor asumate de către furnizorul

de energie electrică și de către consumator. Împrejurarea că, între consumator

și subconsumator nu s-a încheiat un contract în formă scrisă este lipsită de

relevanță, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, în condițiile în

care drepturile și obligațiile părților sunt configurate, în cazul furnizării energiei

electrice, de actele normative în vigoare pe parcursul derulării raporturilor

contractuale, voința părților neputând modifica drepturile și obligațiile

precizate prin regulamentele de furnizare a energiei electrice aprobate prin

hotărâri de guvern.

Prin urmare, în mod corect

prima instanță a reținut calitatea procesuală a pârâtelor, acestea fiind părți

ale raporturilor contractuale afirmate de reclamantă.

Pe de altă parte însă,

raporturile contractuale confirmate de avizul tehnic de racordare nr. 5315 din 8

iulie 2004 au încetat cel mai târziu la data emiterii avizului tehnic de

racordare nr. 5210 din 30 iunie 2008 (f.33, dosar Tribunalul Timiș), aviz ce

recunoaște exclusiv pârâtei SC L.A. SRL calitatea de consumator și care

anulează și înlocuiește precedentul aviz de racordare înregistrat sub nr. 5315

din 8 iulie 2004.

Contractul încheiat cu

respectarea Regulamentului din 2003 privind racordarea utilizatorilor la

rețelele electrice, aprobat prin H.G. nr. 867/2003 (în vigoare la data

încheierii contractului nr. 158782458 din 20 aprilie 2008, f.36 dosar Tribunalul Timiș), coroborat cu mențiunile din Avizul de racordare nr. 5210 din 30

ianuarie 2008, nu prevede existența unui subconsumator. Ca atare, la data

promovării acțiunii – 26 martie 2010, reclamanta nu era îndreptățită să

solicite executarea vreunei obligații decurgând din contractul de furnizare a

energiei electrice în derulare.

Împrejurarea afirmată de

reclamantă în sensul că, în mod abuziv, consumatorul SC L.A. SRL a refuzat

să-și dea acordul pentru alimentarea cu energie electrică a reclamantei SC F.L.

SRL, chiar reală fiind, nu justifică o modificare a raporturilor contractuale

în sensul suplinirii acestui acord de către instanța de judecată, astfel cum în

mod greșit s-a procedat în primă instanță.

Aceasta întrucât, chiar dacă

s-ar admite că pârâta SC L.A. SRL și-a asumat o obligație de a face – în sensul

de a-și da acordul cu privire la alimentarea reclamantei cu energie electrică,

în sistemul Codului civil român este de principiu că obligațiile de a face nu

pot fi executate silit direct, ci numai indirect, prin echivalent, conform art.

1075 C. civ. Recunoscând forța obligatorie a unui contract, hotărârea

judecătorească nu poate încălca dreptul unei persoane de a contracta liber.

Acesta este motivul pentru care neexecutarea unei obligații personale, cum este

cea afirmată de reclamantă ca fiind asumată de consumator, putea fi sancționată

exclusiv prin obligarea părții în culpă la executarea obligației sub sancțiunea

daunelor cominatorii, nicidecum instanța neputând suplini consimțământul

părții, cu consecința creării unor noi raporturi contractuale.

Recunoscând legitimitatea

pretențiilor reclamantei, prima instanță nu numai că a construit contractul

dintre cele două societăți comerciale, ignorând refuzul consumatorului de a

contracta, dar a reținut și obligația furnizorului de energie electrică,

ignorând etapele preliminare impuse de normele de furnizare a energiei

electrice – obținerea avizelor tehnice de racordare, sentința astfel pronunțată

fiind contrară legii.

În ce privește cererea de

renunțare la drept depusă la dosarul cauzei de către pârâta SC L.A. SRL și

contestată de reprezentantul convențional al reclamantei, Curtea a constatat că

nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 247 C. proc. civ., în speță

cererea fiind cuprinsă într-un act sub semnătură privată. Principiul rolului

activ al judecătorului, reglementat de dispozițiile art. 129 C. proc. civ.,

impune instanței să stabilească dacă actul procesual de dispoziție aparține

unei părți ce are capacitatea de a dispune și dacă consimțământul a fost dat în

mod legal. Întrucât reprezentantul legal al societății, administratorul F.M. nu

s-a prezentat în instanță pentru a confirma această renunțare la drept, în

raport de prevederile art. 247 alin. (3) C. proc. civ., Curtea constată că

actul de dispoziție al administratorului societății pârâte nu poate întemeia o

soluție de anulare a hotărârii primei instanțe, conform art. 247 alin. (5) C.

proc. civ.

În temeiul art.274 C. proc.

civ., reținând culpa procesuală a reclamanți, aceasta a fost obligată la plata

cheltuielilor de judecată către pârâtă SC L.A. SRL, în cuantum total de

3.484,15 lei. A fost respinsă cererea reclamantei, privind acordarea

cheltuielilor de judecată.

Față de poziția apelantei SC L.A.

SRL cu privire la cererea de suspendare a executării sentinței apelate, în

temeiul art. 723 ind.1 C. proc. civ. a dispus restituirea cauțiunii consemnate

pe seama și la dispoziția Curții de Apel Timișoara,de către SC L.A. SRL,

conform recipisei de consemnare nr.701029/1 din 27 octombrie 2010.

Împotriva menționatei decizii,

a declarat recurs reclamanta SC F.L. SRL Timișoara, invocând dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în

concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

În criticile formulate, după o

prezentare amănunțită a situației de fapt, recurenta reclamantă a susținut în

esență următoarele:

- în mod greșit instanța de apel a

reținut că în cauză nu există contract prin care pârâta SC L.A. SRL s-a obligat

să-i furnizeze societății sale, energie electrică, fără să aibă în vedere

convenția încheiată în formă simplificată între SC F.L. SRL și SC A.I.S. SA Șag

(în prezent L.A.), la data de 6 februarie 2004 prin care societatea sa se

obligă să-i achite curentul consumat, înregistrat pe contorul general.

Recurenta-reclamantă a susținut că

i-a achitat pârâtei în baza facturilor fiscale energia electrică până în luna

martie 2010, când aceasta fără nici o somație i-a întrerupt furnizarea energiei

electrice și că au fost încălcate dispozițiile art. 969 C. civ.

- greșit a interpretat instanța de

apel lipsa contractului de furnizare a energiei electrice, în raport de

existența avizului nr. 5210 din 30 ianuarie 2008 și de existența la dosar a

anulării avizului din 2004, de care nu a avut cunoștință, în calitate de

subantreprenor.

Intimata-pârâtă SC L.A. SRL

localitatea Sag prin notele scrise și întâmpinarea depuse la dosar a invocat

excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și a solicitat respingerea recursului

reclamantei ca nefondat și pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și

legală a deciziei pronunțate de instanța de apel, cu cheltuieli de judecată.

Recursul reclamantei este nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale, aplicabile

în cauză, constată că acestea nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C.

proc. civ. care să conducă la casarea sau modificarea deciziei.

În ceea ce privește excepția

nulității recursului invocată de intimata-pârâtă, pentru neîndeplinirea prevederile

art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., în sensul că nu au fost indicate

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor,

care să conducă la casarea sau modificarea deciziei recurate, aceasta va fi

respinsă, în raport de precizarea recurentei reclamante care a menționat art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel prima critică a

recurentei-reclamante prin care susține că instanța de apel ar fi stabilit

faptul că nu a existat un contract prin care pârâta s-a obligat să-i furnizeze

societății sale energie electrică este nefondată, în condițiile în care Curtea

de Apel Timișoara a reținut în considerentele deciziei sale că între cele două

societăți au existat raporturi contractuale în baza avizului tehnic de

racordare nr. 5315 din 8 iulie 2004 emis de SC E.E. SA și a contractului de

furnizare a energiei electrice încheiat în condițiile art. 41 din Legea nr. 318/2003

în care pârâta SC L.A. SRL a avut calitatea de consumator direct de curent

electric, iar reclamanta a avut calitatea de subconsumator, în sensul Legii nr.

318/2003 a energiei electrice.

Or, aceste raporturi contractuale au

întemeiat cererea introductivă de instanță a reclamantei, în calitate de

subconsumator, pretinzând executarea obligațiilor asumate de către furnizorul

de energie electrică și de către consumator. Împrejurarea că, între consumator

și subconsumator nu s-a încheiat un contract în formă scrisă este lipsită de

relevanță, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de apel, în

condițiile în care drepturile și obligațiile părților sunt configurate, în

cazul furnizării energiei electrice, de actele normative în vigoare pe

parcursul derulării raporturilor contractuale, voința părților neputând

modifica drepturile și obligațiile precizate prin regulamentele de furnizare a

energiei electrice aprobate prin hotărâri de guvern.

Curtea de Apel Timișoara a reținut

însă, în mod corect, că aceste raporturi contractuale dintre pârâtă și

recurenta-reclamantă au încetat o dată cu emiterea de către SC E.E. SA a

avizului tehnic de racordare nr. 5210 din 30 ianuarie 2008 prin care s-a

recunoscut exclusiv SC L.A. SRL, calitatea de consumator și prin care s-a

anulat și înlocuit avizul de racordare nr. 5315 din 8 iulie 2004, în baza

căruia au luat naștere raporturile contractuale anterioare între cele două

societăți comerciale.

Mai mult, începând cu anul 2008,

în baza avizului tehnic nr. 5210 din 30 ianuarie 2008, între pârâtă și SC E.E.

SA a fost încheiat, un nou contract de furnizare a energiei electrice, prin

care nu au mai prevăzut calitatea reclamantei recurente de subconsumator de

curent electric prin intermediul instalațiilor pârâtei.

Or, în aceste condiții, în mod

corect, s-a apreciat de către instanța de apel că suplinirea consimțământului pârâtei

la modificarea contractului din 20 aprilie 2008, în sensul alimentării

reclamantei recurente cu energie electrică prin instalațiile sale, nu are

suport legal, recurenta având posibilitatea de a contracta direct cu furnizorul

de energie electrică. Altfel, ar însemna ca instanța de judecată să oblige furnizorul

de energie electrică la modificarea acestui contract în condițiile preferate de

recurentă, cu ignorarea procedurilor reglementate de normele de furnizare a

energiei electrice-inclusiv emiterea avizelor tehnice de racordare - ceea ce nu

poate fi admis, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a depus nici o diligență

pentru a-și asigura independența alimentării energiei electrice.

Cât privește al doilea motiv de

recurs, prin care recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a

interpretat greșit înscrisurile depuse la dosar, cu referire la contractul de

furnizare a energiei electrice și a anexelor nr. 5210 din 30 ianuarie 2008 și a

anulării avizului, acesta nu poate fi reținut, întrucât vizează netemeinicia

hotărârii, analizarea probelor administrate în cauză.

Pentru toate aceste considerente și

cu aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să

respingă excepția nulității recursului și recursul reclamantei ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., recurenta reclamantă va fi obligată la plata sumei de 1.240 lei

cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC L.A. SRL Șag.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

SC F.L. SRL Timișoara împotriva deciziei nr. 202/A din 18 noiembrie 2010

pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

Obligă recurenta-reclamantă F.L. SRL Timișoara

la plata sumei de 1.240 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC L.A.

SRL Șag.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 14

aprilie 2011.