ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4829/2010

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 august 2007 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții E.F.B.P. și E.C.I.D. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Orașului Eforie și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 31 din 23 ianuarie 2007 emisă de pârât în temeiul Legii nr. 10/2001 și să oblige instituția pârâtă la restituirea în natură a imobilului-teren în suprafață de 300 mp, situat în localitatea Eforie Sud, fost lot 1157, parcela Movilă Techirghiol. Au solicitat, în subsidiar, ca în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să se dispună acordarea de măsuri reparatorii fie prin compensare, fie prin acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1565 din 9 decembrie 2008 Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de reclamanții E.F.B.P. și E.C.I.D., a anulat dispoziția nr. 31 din 23 ianuarie 2007 și a obligat pârâtul Primarul Orașului Eforie să acorde reclamanților măsuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri sau servicii în echivalent, cu acordul reclamanților, sau să propună acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și să înainteze documentația Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pârâtul a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii pentru imobilul în suprafață de 300 mp situat în localitatea Eforie, în apropierea bifurcației D.N.

cu șoseaua de centură a localității, ca fiind fostul lot 1157 din parcelarea Movilă. Imobilul a aparținut în proprietate defunctei M.V. și a fost preluat abuziv de Stat în temeiul Decretului nr. 111/1957, în baza sentinței civile nr. 2055/1962. Reclamanții s-au legitimat ca succesori ai mamei lor, E.M., sora și singura succesoare a proprietarei M.V. Din probele administrate prima instanță a reținut că fostul lot 1157 din Parcelarea Movila Techirghiol este, potrivit Planului Urbanistic de Detaliu, ocupat parțial (cca o treime) de DN 39, restul constituind zona verde amplasată de-a lungul șoselei spre lacul Techirghiol - domeniul public al localității, motiv pentru care, apreciind că terenul este situat într-o zonă ce nu poate face obiectul unei restituiri în natură, a stabilit că reclamanților li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții E.F.B.P. și E.C.I.D. cât și pârâtul Primarul Orașului Eforie, iar prin decizia nr. 273/C din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, apelurile declarate. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de criticile formulate de pârât, instanța a constatat că reclamanții au notificat Primăria Orașului Eforie solicitând, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii pentru mobilul din Eforie, lotul nr. 1157 din parcelarea Movilă Techirghiol, teren care a aparținut în proprietate mătușii lor, M.V. și care a fost preluat abuziv de Stat în temeiul Decretului nr. 111/1957.

În procedura de restituire inițiată de reclamanți prin notificare, calitatea de persoane îndreptățite o au, potrivit art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, persoanele fizice sau persoanele juridice care au avut calitatea de proprietari ai bunului imobil la data preluării precum și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Din dispozițiile legale menționate rezultă că, în privința calității de moștenitor, legea specială nu are dispoziții derogatorii astfel că și în această procedură se aplică normele de drept comun în materia succesiunii legale sau testamentare. În speță, potrivit certificatului de moștenitor nr. 380/1975 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București, la decesul defunctei M.V.

întreaga succesiune s-a transmis către E.M. Aceasta a avut atât calitate de moștenitor legal, fiind sora defunctei, cât și pe aceea de moștenitor testamentar, notarul făcând mențiunea că moștenitoarei E.M. i-a revenit întreaga masă succesorală. În calitate de moștenitor legal dar și de legatar universal, iar nu de legatar cu titlu particular cum a afirmat greșit pârâtul, E.M. a dobândit nu numai bunurile înscrise în certificatul de moștenitor (locul de veci), dar și vocația de a dobândi bunuri viitoare sau creanțe care ar fi aparținut autoarei sale. În această ultimă categorie intră și bunurile care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și în legătură cu care legiuitorul a prevăzut că succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii.

Cererea de restituire are deci valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestui act normativ, atât practica judiciară, cât și doctrina statuând constant că vocația la restituire este restrânsă doar cu privire la persoanele ce au renunțat expres la moștenire, legea acoperind ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a moștenirii.

Reclamanții, ca moștenitori legali ai mamei lor E.M., calitate atestată de certificatul de moștenitor nr. 1582/1984 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 2 București, au dobândit prin transmisiune succesorală nu numai bunurile înscrise în certificatul de moștenitor dar și vocația la restituire pe care mama lor o dobândise odată cu acceptarea succesiunii fostului proprietar, vocație pe care reclamanții și-au valorificat-o odată cu depunerea notificării de restituire a imobilului, în august 2001. Reținând în același timp, potrivit pct. 22.1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, preeminența puterii doveditoare a certificatului de moștenitor precum și faptul că potrivit art. 25 din Decretul nr. 40/1953 și art. 88 din Legea nr. 36/1995, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și constatând că în speță nu au fost înlăturate prin hotărâre judecătorească certificatele de moștenitor depuse de reclamanți, în mod corect s-a stabilit că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul care a aparținut defunctei M.V., apelul pârâtului fiind în totalitate neîntemeiat.

În ceea ce privește apelul reclamanților, s-a reținut că tribunalul a apreciat corect atât asupra calității de persoane îndreptățite cât și asupra modalității în care reclamanții urmează să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de lege, terenul proprietatea autoarei reclamanților nefiind posibil a fi restituit în natură din cauza destinației date în prezent acestuia, respectiv de spațiu de utilitate publică, terenul fiind afectat integral de ampriza, zonele de siguranță și de protecție ale unui drum național (DN 39). Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Primarul Orașului Eforie. Prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate: Curtea de Apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 Așa cum rezultă din titlul de proprietate nr. 749 din 9 noiembrie 1926 emis de Ministerul Agriculturii și al Domeniilor, titularul inițial al dreptului de proprietate a fost M.V. care a avut ca moștenitor testamentar pe sora sa, E.M., fapt atestat de certificatul de moștenitor nr. 380/1975 din 5 iunie 1975, emis de Notariatul de Stat Local al sectorului 3 București. Conform certificatului de moștenitor mai sus menționat, E.M. a moștenit dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat în cimitirul Iancu Nou din București, fiind un legatar cu titlu particular cu vocație succesorala doar la acest bun.

E.M. a decedat la data de 7 mai 1984 iar reclamanții, în calitate de descendenți și moștenitori legali au preluat mai departe dreptul de concesiune asupra locului de veci, așa cum atestă certificatul de moștenitor nr. 1582 din 8 noiembrie 1984. Prin urmare, susține recurentul, cum autoarea lor nu deținea în patrimoniu imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, nici reclamanții nu pot pretinde un drept asupra lui. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul acestei legi persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării lor abuzive și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Este necontestat în cauză că imobilul în litigiu a aparținut defunctei M.V. și a fost preluat abuziv de Stat în temeiul Decretului nr. 111/1957. Conform certificatului de moștenitor nr. 380/1975 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București, la decesul defunctei M.V. întreaga succesiune s-a transmis către E.M. care a avut atât calitate de moștenitor legal, în calitate de soră a defunctei, cât și pe aceea de moștenitor testamentar. Prin urmare, contrar celor susținute prin motivele de recurs, E.M. a cules succesiunea rămasă în urma defunctei M.V. nu în calitate de legatar cu titlu particular, ci ca moștenitor legal și testamentar, cu vocație la întreaga masă succesorală. Împrejurarea că în cuprinsul certificatului de moștenitor este menționat numai un loc de veci nu înseamnă că activul succesoral transmis pe cale succesorală conținea numai un drept patrimonial asupra acestui bun și nici că succesoarea defunctei este un legatar cu titlu particular.

Activul succesoral cuprinde toate drepturile patrimoniale existente la data deschiderii succesiunii, indiferent de natura lor, precum și vocația de a dobândi bunuri viitoare, acțiunile patrimoniale la care avea dreptul defunctul și care pot fi pornite de moștenitori sau continuate de aceștia, conform regulilor aplicabile. Prin urmare, Înalta Curte constată că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 380/1975 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București, întreaga masă succesorală rămasă în urma defunctei M.V. a fost culeasă de autoarea reclamanților, E.M., în calitate de moștenitoare legală și testamentară și că vocația succesorală a moștenitoarei cuprinde și vocația de a dobândi bunuri viitoare, dreptul acesteia de a formula acele acțiuni patrimoniale la care defuncta ar fi fost îndreptățită.

Cum, în cauză este necontestată calitatea reclamanților de succesori ai defunctei E.M., rezultă că aceștia au dobândit pe calea retransmiterii succesorale îndreptățirea de a formula cererea care a învestit instanțele în prezentul litigiu. Față de considerentele expuse, apreciind ca fiind legală decizia instanței de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Orașului Eforie împotriva deciziei nr. 273/C din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010.