ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4829/2010

Deliberând asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 august 2007

pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții E.F.B.P. și E.C.I.D. au chemat în

judecată pe pârâtul Primarul Orașului Eforie și au solicitat instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 31 din 23

ianuarie 2007 emisă de pârât în temeiul Legii nr. 10/2001 și să oblige

instituția pârâtă la restituirea în natură a imobilului-teren în suprafață de

300 mp, situat în localitatea Eforie Sud, fost lot 1157, parcela Movilă Techirghiol.

Au solicitat, în subsidiar, ca în

cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să se dispună acordarea

de măsuri reparatorii fie prin compensare, fie prin acordare de despăgubiri în

condițiile legii speciale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1565 din 9

decembrie 2008 Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de reclamanții E.F.B.P.

și E.C.I.D., a anulat dispoziția nr. 31 din 23 ianuarie 2007 și a obligat

pârâtul Primarul Orașului Eforie să acorde reclamanților măsuri reparatorii

prin compensare cu alte bunuri sau servicii în echivalent, cu acordul

reclamanților, sau să propună acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din

Legea nr. 247/2005 și să înainteze documentația Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor. Pârâtul a fost obligat și la plata cheltuielilor de

judecată către reclamanți.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri

reparatorii pentru imobilul în suprafață de 300 mp situat în localitatea

Eforie, în apropierea bifurcației D.N. cu șoseaua de centură a localității, ca

fiind fostul lot 1157 din parcelarea Movilă. Imobilul a aparținut în

proprietate defunctei M.V. și a fost preluat abuziv de Stat în temeiul

Decretului nr. 111/1957, în baza sentinței civile nr. 2055/1962. Reclamanții

s-au legitimat ca succesori ai mamei lor, E.M., sora și singura succesoare a

proprietarei M.V.

Din probele administrate prima instanță

a reținut că fostul lot 1157 din Parcelarea Movila Techirghiol este, potrivit

Planului Urbanistic de Detaliu, ocupat parțial (cca o treime) de DN 39, restul

constituind zona verde amplasată de-a lungul șoselei spre lacul Techirghiol -

domeniul public al localității, motiv pentru care, apreciind că terenul este

situat într-o zonă ce nu poate face obiectul unei restituiri în natură, a

stabilit că reclamanților li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent, potrivit

art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel atât reclamanții E.F.B.P. și E.C.I.D. cât și pârâtul Primarul

Orașului Eforie, iar prin decizia nr. 273/C din 25 noiembrie 2009, Curtea de

Apel Constanța a respins, ca nefondate, apelurile declarate.

Examinând legalitatea și temeinicia

sentinței apelate în raport de criticile formulate de pârât, instanța a

constatat că reclamanții au notificat Primăria Orașului Eforie solicitând, în

temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii pentru mobilul din

Eforie, lotul nr. 1157 din parcelarea Movilă Techirghiol, teren care a

aparținut în proprietate mătușii lor, M.V. și care a fost preluat abuziv de

Stat în temeiul Decretului nr. 111/1957.

În procedura de restituire inițiată

de reclamanți prin notificare, calitatea de persoane îndreptățite o au,

potrivit art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, persoanele fizice sau

persoanele juridice care au avut calitatea de proprietari ai bunului imobil la

data preluării precum și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor

fizice îndreptățite.

Din dispozițiile legale menționate

rezultă că, în privința calității de moștenitor, legea specială nu are

dispoziții derogatorii astfel că și în această procedură se aplică normele de

drept comun în materia succesiunii legale sau testamentare.

În speță, potrivit certificatului de

moștenitor nr. 380/1975 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3

București, la decesul defunctei M.V. întreaga succesiune s-a transmis către E.M.

Aceasta a avut atât calitate de moștenitor legal, fiind sora defunctei, cât și

pe aceea de moștenitor testamentar, notarul făcând mențiunea că moștenitoarei E.M.

i-a revenit întreaga masă succesorală.

În calitate de moștenitor legal dar

și de legatar universal, iar nu de legatar cu titlu particular cum a afirmat

greșit pârâtul, E.M. a dobândit nu numai bunurile înscrise în certificatul de

moștenitor (locul de veci), dar și vocația de a dobândi bunuri viitoare sau

creanțe care ar fi aparținut autoarei sale. În această ultimă categorie intră

și bunurile care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și în legătură cu care

legiuitorul a prevăzut că succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au

acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii

pentru bunurile care fac obiectul legii.

Cererea de restituire are deci

valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se

solicită în temeiul acestui act normativ, atât practica judiciară, cât și

doctrina statuând constant că vocația la restituire este restrânsă doar cu

privire la persoanele ce au renunțat expres la moștenire, legea acoperind

ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a moștenirii.

Reclamanții, ca moștenitori legali

ai mamei lor E.M., calitate atestată de certificatul de moștenitor nr.

1582/1984 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 2 București, au dobândit

prin transmisiune succesorală nu numai bunurile înscrise în certificatul de

moștenitor dar și vocația la restituire pe care mama lor o dobândise odată cu

acceptarea succesiunii fostului proprietar, vocație pe care reclamanții și-au

valorificat-o odată cu depunerea notificării de restituire a imobilului, în

august 2001.

Reținând în același timp, potrivit

pct. 22.1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

aprobate prin H.G. nr. 250/2007, preeminența puterii doveditoare a

certificatului de moștenitor precum și faptul că potrivit art. 25 din Decretul

nr. 40/1953 și art. 88 din Legea nr. 36/1995, până la anularea sa prin hotărâre

judecătorească certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința

calității de moștenitor și constatând că în speță nu au fost înlăturate prin

hotărâre judecătorească certificatele de moștenitor depuse de reclamanți, în

mod corect s-a stabilit că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la

acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul care a aparținut defunctei M.V.,

apelul pârâtului fiind în totalitate neîntemeiat.

În ceea ce privește apelul

reclamanților, s-a reținut că tribunalul a apreciat corect atât asupra

calității de persoane îndreptățite cât și asupra modalității în care

reclamanții urmează să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de lege,

terenul proprietatea autoarei reclamanților nefiind posibil a fi restituit în

natură din cauza destinației date în prezent acestuia, respectiv de spațiu de

utilitate publică, terenul fiind afectat integral de ampriza, zonele de

siguranță și de protecție ale unui drum național (DN 39).

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a declarat și motivat recurs pârâtul Primarul Orașului Eforie.

Prin motivele de recurs întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele

critici de nelegalitate:

Curtea de Apel a făcut o greșită

aplicare a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001

Așa cum rezultă din titlul de

proprietate nr. 749 din 9 noiembrie 1926 emis de Ministerul Agriculturii și al

Domeniilor, titularul inițial al dreptului de proprietate a fost M.V. care a

avut ca moștenitor testamentar pe sora sa, E.M., fapt atestat de certificatul

de moștenitor nr. 380/1975 din 5 iunie 1975, emis de Notariatul de Stat Local

al sectorului 3 București.

Conform certificatului de moștenitor

mai sus menționat, E.M. a moștenit dreptul de concesiune asupra unui loc de

veci situat în cimitirul Iancu Nou din București, fiind un legatar cu titlu

particular cu vocație succesorala doar la acest bun.

E.M. a decedat la data de 7 mai 1984

iar reclamanții, în calitate de descendenți și moștenitori legali au preluat

mai departe dreptul de concesiune asupra locului de veci, așa cum atestă

certificatul de moștenitor nr. 1582 din 8 noiembrie 1984.

Prin urmare, susține recurentul, cum

autoarea lor nu deținea în patrimoniu imobilul ce face obiectul prezentului

litigiu, nici reclamanții nu pot pretinde un drept asupra lui.

Analizând decizia recurată în limita

criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul

nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) și

art. 4 alin. (2) din Legea 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în

temeiul acestei legi persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data

preluării lor abuzive și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor

fizice îndreptățite.

Este necontestat în cauză că

imobilul în litigiu a aparținut defunctei M.V. și a fost preluat abuziv de Stat

în temeiul Decretului nr. 111/1957.

Conform certificatului de moștenitor

nr. 380/1975 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București, la

decesul defunctei M.V. întreaga succesiune s-a transmis către E.M. care a avut

atât calitate de moștenitor legal, în calitate de soră a defunctei, cât și pe aceea

de moștenitor testamentar.

Prin urmare, contrar celor susținute

prin motivele de recurs, E.M. a cules succesiunea rămasă în urma defunctei M.V.

nu în calitate de legatar cu titlu particular, ci ca moștenitor legal și

testamentar, cu vocație la întreaga masă succesorală.

Împrejurarea că în cuprinsul

certificatului de moștenitor este menționat numai un loc de veci nu înseamnă că

activul succesoral transmis pe cale succesorală conținea numai un drept

patrimonial asupra acestui bun și nici că succesoarea defunctei este un legatar

cu titlu particular.

Activul succesoral cuprinde toate

drepturile patrimoniale existente la data deschiderii succesiunii, indiferent

de natura lor, precum și vocația de a dobândi bunuri viitoare, acțiunile

patrimoniale la care avea dreptul defunctul și care pot fi pornite de

moștenitori sau continuate de aceștia, conform regulilor aplicabile.

Prin urmare, Înalta Curte constată

că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 380/1975 eliberat de Notariatul

de Stat al Sectorului 3 București, întreaga masă succesorală rămasă în urma

defunctei M.V. a fost culeasă de autoarea reclamanților, E.M., în calitate de

moștenitoare legală și testamentară și că vocația succesorală a moștenitoarei

cuprinde și vocația de a dobândi bunuri viitoare, dreptul acesteia de a formula

acele acțiuni patrimoniale la care defuncta ar fi fost îndreptățită.

Cum, în cauză este necontestată

calitatea reclamanților de succesori ai defunctei E.M., rezultă că aceștia au

dobândit pe calea retransmiterii succesorale îndreptățirea de a formula cererea

care a învestit instanțele în prezentul litigiu.

Față de considerentele expuse,

apreciind ca fiind legală decizia instanței de apel, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâtul Primarul Orașului Eforie împotriva deciziei nr. 273/C din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

septembrie 2010.