ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2690/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția penală, în baza disp. art. 300 2 C. proc. pen. și art. 160 b C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului R.D. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, a reținut că această măsură este necesară pentru a-și atinge scopul așa cum prevăd disp. art. 136 C. proc. pen., pentru a nu periclita buna desfășurare a procesului penal. Mai mult, se constată că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive până la acest moment. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, inculpatul R.D.

care critică soluția instanței de apel ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea recurentului de a nu părăsi țara, pe motiv că au fost administrate în proporție de 90% probele și că s-au schimbat temeiurile, deoarece inculpata P.V.J. a renunțat să beneficieze de disp. art. 19 din Legea nr. 682/2003, prevalându-se de dreptul la tăcere. S-a mai învederat în susținerea recursului și modalitatea în care s-a dat de către inculpata P.V.J. declarația la urmărirea penală, trebuind să se dea eficiență disp. art. 68 C. proc. pen., referitoare la interzicerea mijloacelor de constrângere.

Examinând legalitatea și temeinicia soluției instanței de apel, atât din punct de vedere al motivelor de recurs, cât și din oficiu, Înalta Curte constată criticile formulate ca fiind nefondate, urmând să respingă recursul formulat ca nefondat, pentru următoarele considerente: Se apreciază că există probe din care rezultă că lăsarea în libertate a recurentului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Pericolul pentru ordinea publică trebuie raportat nu numai la persoana recurentului ci și la natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina sa, modul de acțiune cât și calitatea pe care o avea la momentul săvârșirii infracțiunii (calitatea de judecător este un element care agravează o infracțiune de corupție).

Astfel, se poate crea în rândul societății un sentiment de neîncredere în actul de justiție. În altă ordine de idei, în cadrul unui proces penal, schimbarea declarațiilor unui martor sau inculpat nu pot fi discutate atunci când se pune în discuție starea de arest a inculpatului, această activitate urmând să fie realizată la sfârșitul cercetării judecătorești, cu ocazia deliberării. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva încheierii din data de 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Conform dispozițiilor art. 192 C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva încheierii din 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 11294/2/2009 (2766/2009). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iulie 2010.