ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2690/2010

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția penală, în baza disp. art.

300

2

C. proc. pen. și art. 160

b

C. proc. pen. s-a

menținut starea de arest a inculpatului R.D.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel, a reținut că această

măsură este necesară pentru a-și atinge scopul așa cum

prevăd disp. art. 136 C. proc. pen., pentru a nu periclita buna

desfășurare a procesului penal.

Mai mult, se constată că nu

s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea și menținerea

măsurii arestării preventive până la acest moment.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs, inculpatul R.D. care critică soluția instanței de apel

ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând admiterea

recursului, casarea încheierii atacate și înlocuirea măsurii

arestării preventive cu obligarea recurentului de a nu părăsi

țara, pe motiv că au fost administrate în proporție de 90%

probele și că s-au schimbat temeiurile, deoarece inculpata P.V.J. a

renunțat să beneficieze de disp. art. 19 din Legea nr. 682/2003,

prevalându-se de dreptul la tăcere.

S-a mai învederat în susținerea

recursului și modalitatea în care s-a dat de către inculpata P.V.J.

declarația la urmărirea penală, trebuind să se dea

eficiență disp. art. 68 C. proc. pen., referitoare la interzicerea

mijloacelor de constrângere.

Examinând legalitatea și temeinicia

soluției instanței de apel, atât din punct de vedere al motivelor de

recurs, cât și din oficiu, Înalta Curte constată criticile formulate

ca fiind nefondate, urmând să respingă recursul formulat ca nefondat,

pentru următoarele considerente:

Se apreciază că există

probe din care rezultă că lăsarea în libertate a recurentului ar

prezenta pericol pentru ordinea publică, fiind îndeplinite cumulativ

condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Pericolul pentru ordinea publică

trebuie raportat nu numai la persoana recurentului ci și la natura și

gravitatea faptelor reținute în sarcina sa, modul de acțiune cât

și calitatea pe care o avea la momentul săvârșirii

infracțiunii (calitatea de judecător este un element care

agravează o infracțiune de corupție). Astfel, se poate crea în

rândul societății un sentiment de neîncredere în actul de

justiție.

În altă ordine de idei, în cadrul

unui proces penal, schimbarea declarațiilor unui martor sau inculpat nu

pot fi discutate atunci când se pune în discuție starea de arest a

inculpatului, această activitate urmând să fie realizată la

sfârșitul cercetării judecătorești, cu ocazia

deliberării.

Având în vedere toate aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.D.

împotriva încheierii din data de 29 iunie 2010 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Conform dispozițiilor art. 192 C.

proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul R.D. împotriva încheierii din 29 iunie 2010 a Curții de Apel

București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr.

11294/2/2009 (2766/2009).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 iulie 2010.