ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin rezoluția nr. 426/P din 5

septembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus, în temeiul

dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror C.N.

pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei

prevăzută de art. 246 C. pen.

Pentru a dispune astfel, procurorul

a reținut că la data de 8 octombrie 2007, respectiv 29 octombrie 2007,

petiționarii I.A. și I.G. au formulat plângeri, solicitând tragere la

răspundere penală a magistraților judecători T.I. și A.V. de la Judecătoria

Bârlad și a magistratului procuror C.N. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Bârlad, respectiv a avocatei S.E.

Prin ordonanța din 18 martie 2008

dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de magistrații judecători T.I., A.V. și S.A. (avocat)

pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât faptele

sesizate nu există.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea

cauzei privind pe magistratul procuror C.N. și declinarea competenței de

soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul comiterii

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Declinarea cauzei a fost determinată

de calitatea magistratului procuror, acesta având gradul profesional de

procuror promovat pe loc la Parchetul Curții de Apel Iași.

Din examinarea plângerilor formulate

de cei doi petiționari se reține că magistratului procuror nu i-au fost

imputate fapte determinate care să conducă la concluzia încălcării atribuțiilor

sale de serviciu.

Singura mențiune constă în afirmația

petiționarilor, în sensul că soluțiile date de autoritățile judiciare, în

diferite litigii, sunt consecința faptului că magistratul procuror C.N. ar fi

rudă cu judecătorii sau cu părțile din proces.

Din actele premergătoare efectuate

în cauză nu s-a putut reține existența vreunor indicii din care să rezulte încălcarea

de către magistratul procuror a atribuțiilor de serviciu și ca o consecință a acestora,

necesitatea începerii urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prevăzută de

art. 246 C. pen.

Ca atare, procurorul a constatat că

faptele reclamate nu există în materialitatea lor, dispunând, pe cale de

consecință, neînceperea urmăririi penale conform dispozițiilor art. 228 alin. (6)

C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. pen.

Rezoluția procurorului a fost

confirmată prin rezoluția nr. 9813/5731/II/2/2008 din 10 octombrie 2008 dată de

Procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva rezoluției dată de

procuror, petiționarii I.A. și I.G., în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție,

solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în vederea

începerii urmăririi penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând plângerea formulată de petiționarii I.A. și I.G., conform

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că aceasta este nefondată pentru

următoarele considerente.

Infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., constă în fapta

funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu

știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin a

ceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Din analiza textului rezultă că este

necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu,

fie printr-o inacțiune – neîndeplinirea unui act – fie printr-o acțiune –

îndeplinirea defectuoasă a unui act – care trebuie să aibă ca urmare vătămarea

intereselor legale ale unei persoane.

Pe de altă parte soluțiile

defavorabile unor părți nu pot conduce implicit la reținerea unor indicii care

să permită începerea urmăririi penale față de o persoană.

Hotărârile judecătorești nu pot fi reformate

decât în căile de atac permise de lege, părțile având posibilitatea să-și

argumenteze în drept criticile pe care le consideră ca fiind pertinente.

În cauza dedusă controlului

judecătoresc, se constată că petiționarii au avut calitatea de reclamanți în

dosarul civil nr. 3081/189/2007 al Judecătoriei Bârlad, ce a avut ca obiect

anularea unor contracte de vânzare-cumpărare.

În cursul cercetării judecătorești,

petiționarii aveau posibilitatea să propună probele pe care le apreciau ca

fiind pertinente și utile cauzei, să exercite căile de atac prevăzute de lege.

Cum prin actele premergătoare

efectuate în cauză nu s-au constatat indicii din care să rezulte implicarea magistratului

procuror C.N. în soluționarea cauzelor civile în care petiționarii au avut

calitate procesuală, în mod legal și temeinic procurorul a dispus neînceperea

urmăririi penale, constatând că fapta nu există.

Având în vedere considerentele expuse,

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge ca nefondată plângerea formulată de

petiționarii I.A. și I.G. împotriva rezoluției nr. 426/P/2008 din 5 septembrie

2008 dată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de Urmărire Penală și Criminalistică.

Va menține rezoluția atacată.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. va obliga petiționarii la câte 100 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R ĂȘ T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarii I.A. și I.G. împotriva rezoluției nr. 426/P/2008 din 5 septembrie

2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține

rezoluția atacată.

Obligă petiționarii la plata sumelor de câte 100 lei,

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2009.