ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2340/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei: Soluția primei instanțe Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 659 din 16 decembrie 2009 a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 291 din 13 octombrie 2009 formulată de reclamantul C.M. în contradictoriu - cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Inspecția Muncii. Î n acest sens, instanța a reținut lipsa uneia din condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea unui act administrativ - respectiv lipsa „pagubei iminente". A mai reținut instanța că „prejudiciul material viitor, previzibil" ce ar putea releva această pagubă, nu a fost evidențiat de către reclamant decât într-un mod generic, invocându-se privarea de drepturile salariale.

2.Motivele de recurs formulate de recurentul Ministerul Sănătății Î mpotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.M. Invocând motivul de nelegalitate constând în greșita interpretare și aplicare a legii de către prima instanță, recurentul-reclamant a solicitat, admiterea recursului, modificarea sentinței nr. 659 din 16 decembrie 2009, în sensul admiterii cererii de suspendare a efectelor Deciziei nr. 291 din 13 octombrie 2009 a Directorului General de Stat în cadrul Inspecției Muncii din Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale susținând în esență, următoarele critici: - decizia de încetare a contractului de management a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale, întrucât a fost luată de o persoană care nu avea calitate, fiind astfel încălcate dispozițiile legale în materie, dar și principiul simetriei actelor juridice; - s-a dispus încetarea contractului de management în contradicție cu dispozițiile art. VIII din O.U.G.

nr. 105/2009 și art. 8 și art. 9 din contractul de management; - în cauză sunt întrunite cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv „caz bine justificat" dat fiind emiterea actului administrativ cu încălcarea dispozițiilor legale în privința persoanei care are calitatea de a dispune încetarea contractului de management, cât și a „pagubei iminente" raportat la diferența drepturilor salariale cuvenite conform funcției. 3. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul este fondat. Examinând actele dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, Înalta Curte reține că subzistă un motiv care să impună modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Î ndeplinirea respectivelor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. In raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamant, neîdeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost greșit reținută de către instanța de fond.

Recurentul-reclamant a fost numit în funcția de Director Coordonator Adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș prin Ordin al Ministrului Muncii și Protecției Sociale. La aceeași dată a semnat un contract de management pentru o perioadă de maxim patru ani, înregistrat sub nr. 67 din 25 mai 2009. Prin Decizia nr. 291 din 13 octombrie 2009 i s-a comunicat reclamantului-recurent încetarea contractului de management precum și faptul că această măsură o poate contesta la instanța de contencios administrativ. Cu toate că nu s-a dispus revocarea sa din funcție, recurentul a fost schimbat din postul ocupat, în locul său fiind numită o altă persoană cu delegație. Atât prin O.U.G. nr. 37/2009 cât și prin O.U.G.

nr. 105/2009, s-a prevăzut că numirea și revocarea din funcție se face prin actul administrativ emis de conducătorul autorității publice, dispoziție care nu a fost respectată, încetarea contractului fiind dispusă de Inspecția Muncii - prin inspectorul de stat, instituție în subordinea Ministerului Muncii - cel care a făcut numirea. Astfel, toate aceste argumente conduc la concluzia că există un indiciu temeinic de nelegalitate a actului administrativ atacat, care să facă dovada „cazului bine justificat". In fine, Înalta Curte nu poate să nu rețină și împrejurarea că Ordinul de numire în funcția de director coordonator adjunct în domeniul relații de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș ce a servit ca temei al emiterii deciziei de revocare a reclamantului-recurent a fost, la rândul său, emis în temeiul unui act normativ abrogat prin O.U.G.

nr. 105/2009. De asemenea, atât Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 (supusă controlului de constituționalitate anterior promulgării) cât și prevederile din respectiva ordonanță ce au fost preluate integral în O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate ca fiind neconstitutionale. Curtea Constituțională a statuat astfel că, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială, încălcând dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție. S-a reținut, totodată, că O.U.G. nr. 37/2009 a exprimat, prin dispozițiile sale, o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, punând în discuție însuși regimul constituțional și legal al funcției publice.

Totodată, în condițiile în care prin actele contestate, nu s-a dispus în niciun mod asupra unei eventuale încadrări a reclamantului pe o funcție de execuție, neîndeplinirea condiției privind iminența pagubei a fost greșit reținută de instanța de fond, lipsirea acestuia de drepturile salariale, în integralitatea lor, astfel cum este de prezumat în lipsa unor dovezi contrarii echivalând cu un prejudiciu material previzibil și dificil de reparat. In consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica sentința atacată în sensul că va admite cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 291 din 13 octombrie 2009 emisă M.M.F.P.S.- Inspecția Muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.M. împotriva sentinței nr. 659 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite cererea formulată de reclamantul C.M. și dispune suspendarea executării deciziei nr. 291 din 13 octombrie 2009, emisă de pârât, până la pronunțarea instanței de fond. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.