ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2340/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

cauzei: Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 659 din 16 decembrie 2009

a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 291 din 13

octombrie 2009 formulată de reclamantul C.M. în contradictoriu - cu

pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale -

Inspecția Muncii.

Î

n acest sens, instanța a reținut

lipsa uneia din condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

pentru suspendarea unui act administrativ - respectiv lipsa „pagubei

iminente".

A mai reținut instanța că

„prejudiciul material viitor, previzibil" ce ar putea releva această

pagubă, nu a fost evidențiat de către reclamant decât într-un

mod generic, invocându-se privarea de drepturile salariale.

2.Motivele de recurs

formulate de recurentul Ministerul Sănătății

Î

mpotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs reclamantul C.M.

Invocând motivul de nelegalitate constând în greșita

interpretare și aplicare a legii de către prima instanță,

recurentul-reclamant a solicitat, admiterea recursului, modificarea

sentinței nr. 659 din 16 decembrie 2009, în sensul admiterii cererii de

suspendare a efectelor Deciziei nr. 291 din 13 octombrie 2009 a Directorului

General de Stat în cadrul Inspecției Muncii din Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale susținând în esență,

următoarele critici:

-

decizia de încetare a

contractului de management a fost emisă cu încălcarea

dispozițiilor legale, întrucât a fost luată de o persoană care

nu avea calitate, fiind astfel încălcate dispozițiile legale în

materie, dar și principiul simetriei actelor juridice;

-

s-a dispus încetarea

contractului de management în contradicție cu dispozițiile art. VIII

din O.U.G. nr. 105/2009 și art. 8 și art. 9 din contractul de

management;

-

în cauză sunt întrunite

cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv „caz bine

justificat" dat fiind emiterea actului administrativ cu încălcarea

dispozițiilor legale în privința persoanei care are calitatea de a

dispune încetarea contractului de management, cât și a „pagubei

iminente" raportat la diferența drepturilor salariale cuvenite conform

funcției.

și soluția instanței de recurs

Recursul este fondat.

Examinând actele dosarului și

sentința atacată prin prisma criticilor formulate și raportat la

prevederile legale incidente, Înalta Curte reține că subzistă un

motiv care să impună modificarea hotărârii primei instanțe,

în considerarea celor în continuare arătate.

Este incontestabil faptul că suspendarea

executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie a

drepturilor și intereselor

particularilor până la momentul la care instanța competentă va

cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,

presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului

administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se

poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine

justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2

lit. ș) și t) din aceeași lege.

Î

ndeplinirea respectivelor condiții se

analizează în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept

prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se

bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența

producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus

evaluării.

In raport cu circumstanțele concrete ale

prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de

fapt și de drept prezentate de reclamant, neîdeplinirea cumulativă a

celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost

greșit reținută de către instanța de fond.

Recurentul-reclamant a fost numit în

funcția de Director Coordonator Adjunct al Inspectoratului Teritorial de

Muncă Maramureș prin Ordin al Ministrului Muncii și

Protecției Sociale. La aceeași dată a semnat un contract de management

pentru o perioadă de maxim patru ani, înregistrat sub nr. 67 din 25 mai 2009.

Prin Decizia nr. 291 din 13 octombrie 2009 i

s-a comunicat reclamantului-recurent încetarea contractului de management

precum și faptul că această măsură o poate contesta la

instanța de contencios administrativ.

Cu toate că nu s-a dispus revocarea sa

din funcție, recurentul a fost schimbat din postul ocupat, în locul

său fiind numită o altă persoană cu delegație.

Atât prin O.U.G. nr. 37/2009 cât și prin

O.U.G. nr. 105/2009, s-a prevăzut că numirea și revocarea din

funcție se face prin actul administrativ emis de conducătorul

autorității publice, dispoziție care nu a fost respectată,

încetarea contractului fiind dispusă de Inspecția Muncii - prin

inspectorul de stat, instituție în subordinea Ministerului Muncii - cel

care a făcut numirea.

Astfel, toate aceste argumente conduc la

concluzia că există un indiciu temeinic de nelegalitate a actului

administrativ atacat, care să facă dovada „cazului bine

justificat".

In fine, Înalta Curte nu poate să nu

rețină și împrejurarea că Ordinul de numire în funcția

de director coordonator adjunct în

domeniul relații de

muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș ce

a servit ca temei al emiterii deciziei de revocare a reclamantului-recurent a

fost, la rândul său, emis în temeiul unui act normativ abrogat prin O.U.G.

nr. 105/2009. De asemenea, atât Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009

(supusă controlului de constituționalitate anterior promulgării)

cât și prevederile din respectiva ordonanță ce au fost preluate

integral în O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate ca fiind neconstitutionale.

Curtea Constituțională a statuat

astfel că, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență

materială, încălcând dispozițiile art. 115 alin. (6) din

Constituție.

S-a reținut, totodată, că O.U.G.

nr. 37/2009 a exprimat, prin dispozițiile sale, o tendință de

politizare a structurilor guvernamentale din unitățile

administrativ-teritoriale, punând în discuție însuși regimul

constituțional și legal al funcției publice.

Totodată, în condițiile în care

prin actele contestate, nu s-a dispus în niciun mod asupra unei eventuale

încadrări a reclamantului pe o funcție de execuție, neîndeplinirea

condiției privind iminența pagubei a fost greșit

reținută de instanța de fond, lipsirea acestuia de drepturile

salariale, în integralitatea lor, astfel cum este de prezumat în lipsa unor

dovezi contrarii echivalând cu un prejudiciu material previzibil și

dificil de reparat.

In consecință, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica

sentința atacată în sensul că va admite cererea de suspendare a

executării Deciziei nr. 291 din 13 octombrie 2009 emisă M.M.F.P.S.-

Inspecția Muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.M. împotriva sentinței nr. 659 din 16

decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că admite cererea formulată de reclamantul C.M. și

dispune suspendarea executării deciziei nr. 291 din 13 octombrie 2009,

emisă de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 mai 2010.