ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2730/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a solicitat

suspendarea executării Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1660 din 25 august 2009,

până la pronunțarea instanței învestită cu soluționarea acțiunii de fond îndreptată

împotriva aceluiași ordin.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a arătat că prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1660 din 25 august

2009 a fost revocat din funcția de manager general al Spitalului Județean de Urgență

Zalău, județul Sălaj, începând cu data de 25 august 2009, dispunându-se încetarea

contractului de management din 17 noiembrie 2008 pe care acesta l-a încheiat cu

Ministerul Sănătății Publice.

Ca temei al revocării

din funcție au fost avute în vedere prevederile art. VIII, lit. m) din contractul

de management, respectiv faptul că nu ar fi respectat măsurile impuse de ministrul

sănătății în domeniul politicii de personal și al structurii organizatorice prin

Ordinul Ministerului Sănătății nr. 641.

Prin acest ordin s-a dispus

de către ministrul de resort modificarea anexei la Ordinul Ministerului Sănătății

Publice nr. 581/2008 prin care a fost aprobată structura organizatorică a Spitalului

de Urgență Județean Zalău, Centrul de hemodializă cu 12 aparate fiind înlocuit cu

Stația de hemodializă cu 2 aparate.

Reclamantul a mai arătat

că sunt îndeplinite în cauză condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de

suspendare a actelor administrative, respectiv actele administrative a căror suspendare

se solicită sunt susceptibile de executare, există un caz bine justificat, adică

împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ și se tinde la prevenirea unei pagube

iminente, adică a unui prejudiciu material viitor, dar previzibil.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 504

din 27 octombrie 2010 a admis acțiunea reclamantului M.I. formulată în contradictoriu

cu pârâtul Ministerului Sănătății și a dispus suspendarea executării Ordinului Ministrului

Sănătății nr. 1660 din 25 august 2009, până la soluționarea pe fond a cererii vizând

anularea aceluiași act normativ.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative

referitoare atât la obiectul suspendării cât și la temeiul de fapt al acesteia.

Astfel, potrivit art.

14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, existența unui caz bine justificat,

adică o împrejurare de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ (conform art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), poate fi reținută în cauză având în vedere

că, în fapt, în ordinul atacat nu se arată în concret în ce constă nerespectarea

măsurilor impuse de ministrul sănătății și a căror măsuri, făcându-se o referire

generală numai la un raport de control din 18 august 2009 aprobat de minister. Mai

mult decât atât raportul de control la care s-a făcut referire nu a fost comunicat

și adus la cunoștința reclamantului, și ca atare reclamantul nu a avut posibilitatea

de a-și formula apărările față de constatarea unor eventuale nereguli în aplicarea

măsurilor impuse de ministrul sănătății în domeniul politicii de personal și al

structurii organizatorice.

Pe de altă parte, revocarea

reclamantului din funcția de manager reprezintă în fapt o încetare a raporturilor

de serviciu care însă a avut loc pe durata incapacității temporare de muncă a acestuia

stabilită prin certificat medical .

În ceea ce privește prevenirea

unei pagube iminente, adică a unui prejudiciu material viitor, dar previzibil [conform

art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004] prima instanță a reținut că și

această condiție a fost îndeplinită prin efectul pierderii locului de muncă de către

reclamant și implicit a sursei de venituri, fără existența unei hotărâri judecătorești

prin care să se fi soluționat fondul cauzei.

prezentate de recurentul Ministerul Sănătății

Împotriva hotărârii primei

instanțe, în termen legal a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Sănătății.

Au fost invocate motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora

s-au susținut următoarele critici:

-în mod eronat a considerat

prima instanță că cererea reclamantului îndeplinește condițiile legale de admisibilitate,

conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată;

-fără temei s-a apreciat

că ordinul contestat nu a fost motivat, în sensul că nu s-a arătat în concret în

ce a constat nerespectarea măsurilor impuse, fiind evident că instanța de fond a

confundat contractul de management cu contractul individual de muncă, plasând speța

în materia dreptului muncii;

-cât privește faptul că

raportul de control nu ar fi fost adus la cunoștința intimatului-reclamant s-a arătat

că Ministerul Sănătății efectuează acțiuni de control pe care înțelege să le valorifice,

indiferent de modul în care aceasta se realizează, constatarea instanței de fond

fiind irelevantă.

instanței de recurs

Recursul nu este fondat.

Analizând sentința atacată

prin prisma criticilor recurentului-pârât și raportat la prevederile legale incidente,

cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă,

fie casarea, fie modificarea sentinței atacate, în considerarea celor în continuare

arătate.

Nu este fondată și ca

atare nu poate fi primită critica recurentului în sensul că prima instanță ar fi

apreciat eronat că cererea de suspendare a executării ordinului nr. 1660 din 25

august 2009, emis de ministrul sănătății îndeplinește cerințele legale de admisibilitate,

potrivit art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Este incontestabil faptul

că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul

la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,

presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ

aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul

bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș)

și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea acestor condiții

se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza

împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie

să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se

bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube,

dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În raport cu circumstanțele

concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt

și de drept prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Raportat la conținutul

Ordinului nr. 1660 din 26 august 2009 ca și la probele administrate, Înalta Curte

apreciază, contrar susținerilor recurentului-pârât, că în mod legal prima instanță

a constatat că cerința cazului bine justificat este îndeplinită în cauză prin împrejurările

de fapt ce atestă, prima facie, că reclamantul, în calitatea sa de manager al Spitalului

Județean Zalău s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a pune în aplicare Ordinul

MS nr. 641 din 21 mai 2009, referitor la modificarea structurii organizatorice a

spitalului, justificat de nefinalizarea, din motive ce nu-i sunt imputabile, a lucrărilor

de amenajare a centrului privat de dializă.

Relevantă în acest sens

este chiar conduita autorității recurente care, după emiterea ordinului de revocare

a reclamantului intimat din funcție a revenit practic asupra propriilor sale măsuri

în ceea ce privește structura spitalului, emițând un nou ordin (nr. 1176 din 28

septembrie 2009). Aceasta demonstrează că, implicit recurentul a apreciat că ordinul

inițial nu era aplicabil, executarea lui nefiind pesemne posibilă.

Îndoiala suficientă în

ceea ce privește legalitatea ordinului nr. 1660 din 25 august 2009, corect și temeinic

apreciată de prima instanță este confirmată de altfel și prin prezentarea sentinței

civile nr. 135 din 22 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, prin care, în primă instanță,

prin hotărâre fără caracter irevocabil, a fost anulat Ordinul nr. 1660 din 25

august 2009 emis de pârâtul-recurent și s-a dispus reintegrarea reclamantului-intimat

în funcția anterior deținută.

Nefondate sunt și celelalte

critici ale recurentului câtă vreme și îndeplinirea cerinței pagubei iminente a

fost convingător examinată și demonstrată prin considerentele sentinței atacate,

constând în pierderea de către reclamant a unicei surse de venituri în cazul executării

imediate a ordinului contestat, previzibilitatea prejudiciului fiind evidentă.

Față de toate cele înfățișate,

în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul de

față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 504 din 27 octombrie 2009

a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 25 mai 2010.