ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3848/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată la Curtea de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.S., suspendarea

efectelor ordinului nr. 1889 emis la 15 decembrie 2009.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat

că prin Ordinul nr. 1017/2009 emis de Ministerul Sănătății a fost numit în

funcția de manager interimar al Spitalului județean de Urgență Dr. C.O. Baia Mare

până la ocuparea postului prin concurs, iar prin ordinul contestat, nr. 1889

din 15 octombrie 2009 a fost eliberat din funcția deținută, măsură nemotivată

în drept.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă, iar pe fond considerând

că este neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 29 din 25

ianuarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamant și a dispus

suspendarea executării Ordinului nr. 1889 emis de pârât la data de 15 octombrie

2009.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că reclamantul a îndeplinit procedura plângerii

prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a făcut dovada

îndeplinirii condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv,

cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Existența cazului bine justificat a

fost constatată în raport de contestația formulată de reclamant prin care s-au

invocat aspecte ce vizează încălcarea unor dispoziții legale, precum și de

actele depuse la dosar, rezultând astfel că există o îndoială puternică și

evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat.

Sub aspectul pagubei iminente, s-a

reținut că, prin punerea în executare a actului administrativ dedus judecății,

s-ar crea prejudicii determinate de pierderea drepturilor salariale de către

reclamant, cu consecințe grave asupra acestuia.

În aprecierea îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a avut

în vedere și prevederile cuprinse în Recomandarea CM R(89)8 din 13 septembrie 1989

a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la protecția

jurisdicțională provizorie în materie administrativă referitoare la faptul că

executarea imediată și integrală a actelor contestate sau susceptibile a fi

contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu

ireparabil și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității

actului respectiv.

î

mpotriva acestei, sentințe, a declarat

recurs M.S. care critică hotărârea prin prisma interpretării și aplicării

greșite a dispozițiilor cuprinse în art. 14 din Legea nr. 554/2004, arătând că

suspendarea a fost acordată nejustificat, în lipsa oricăror elemente care să

demonstreze îndeplinirea condițiilor prevăzute de norma indicată.

Detaliind în privința cazului bine

justificat, recurenta afirmă că „prezumția de nelegalitate nu poate opera în

condițiile în care actul administrativ este rezultatul prerogativei legale a

emitentului”, respectiv

m

.S. numește

conducerea interimară a spitalelor publice și tot el are prerogativa legală de

destituire din această funcție.

Managerul interimar are un mandat

special dat de ministrul sănătății, mandat ce poate fi revocat de acesta, iar numirea

unui nou mandatar echivalează cu revocarea mandatului actual.

În ceea ce privește paguba iminentă

recurentul, apreciază că nici această cerință pentru admisibilitatea cererii nu

este îndeplinită iar simpla diminuare a drepturilor salariale nu este în măsură

să justifice măsura suspendării actului administrativ.

Arată că hotărârea instanței de fond

nu este motivată în fapt și în drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 261 alin.

(5) C. proc. civ.

II. Considerentele Curții asupra

recursului.

Examinând sentința atacată, prin

prisma criticilor formulate de recurent, dar și sub toate aspectele, în temeiul

art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

relevante.

Cererea de suspendare a executării

formulată de intimatul - reclamant B.I. vizează ordinul nr. 1889 din 15

octombrie 2009 emis de recurentul - pârât M.S., prin care începând cu data de 16

octombrie 2009 este eliberat din funcția de manager interimar al Spitalului

Județean de Urgență Dr. C.O. Baia Mare.

Cererea de suspendare a executării

actului administrativ individual s-a formulat în temeiul art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 potrivit cu care:

„

î

n

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond.

Din lecturarea textului legal

anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură

excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a

fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)

din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se

înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o

autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice.

Suspendarea executării actelor

administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția

autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării

principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se

află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului

contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra

celor vizați.

După cum se cunoaște, actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se

bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că

emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a

decis autoritatea emitentă).

De aici rezultă principiul

executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși

titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea

efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care

judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt

îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

o

condiție impusă de legiuitor pentru

a se dispune această măsură este aceea a existenței unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția existenței

unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc

argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului

administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni

suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un

indiciu temeinic de nelegalitate.

În cauza dedusă judecății, Înalta

Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de

următoarele argumente:

Prima instanță examinând aparența de

nelegalitate a actului administrativ a motivat existența unei astfel de

îndoieli asupra prezumției de legalitate care constituie o justificare

suficientă pentru înfrângerea principiului caracterului executoriu al actelor

administrative și totodată caz justificat pentru a se dispune suspendarea

conform art. 14 din legea contenciosului administrativ.

Așa fiind, în speță, cazul bine justificat

rezidă nu numai în simplele afirmații ale reclamantei - intimate, preluate în

hotărârea recurată dar și din argumentele juridice, prezentate aparent valabile

de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actul contestat, emis de

recurentul - pârât M.S. și a cărui legalitate nu a fost încă pe deplin

confirmată.

În această privință este de observat

că Ordinul nr. 1889/2009 nu este motivat nici în fapt, nici în drept. Chiar

dacă prin actul administrativ contestat s-a dispus eliberarea din funcția de

manager interimar al spitalului, aceasta nu putea constitui un caz de nemotivare

a măsurii dispuse. În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă

recunoașterea caracterului valabil al actelor și al efectelor lor, până în

momentul anulării, în baza prezumției de legalitate.

c

hiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile

publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret

trebuie să o realizeze.

Este adevărat că managerul interimar

are un mandat special dat de ministrul sănătății, mandat ce poate fi revocat de

acesta în condițiile Legii nr. 95/2006, însă actul de eliberare din funcție,

respectiv de revocare a mandatului, trebuie motivat pentru a se putea verifica

dacă a fost emis cu respectarea legii și a dreptului de apreciere a

m.s

.

Astfel că și sub acest aspect

criticile din recurs privind motivarea hotărârii recurate conform art. 261 C.

proc. civ. și îndeplinirea cazului bine justificat, sunt nefondate.

Art. 2 alin. (1) lit. ș) definește

„paguba iminentă ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil, sau, după

caz, perturbarea previzibilă, gravă a funcționării unei autorități publice sau

a unui serviciu public”.

În privința acestei condiții se

constată că măsura dispusă prin actul administrativ a cărui suspendare s-a

solicitat, este de natură să conducă atât la diminuarea drepturilor salariale

ale recurentului, dar și la perturbarea previzibilă a funcționării acestei

unități spitalicești ca urmare a modificărilor intervenite în managementul instituției.

Aceste argumente vin în susținerea

soluției recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului

administrativ apreciind în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea sumară a condițiilor

de validitate ale actului administrativ cât și condiția prevenirii unei pagube

iminente.

instanței de recurs.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,

recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.S. împotriva

sentinței nr. 28 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 septembrie 2010.