ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3800/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3800/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă, reclamanta SC T. SA a
solicitat în contradictoriu cu obligarea societății intimate la plata
sumei de 131.337,59 lei + TVA, reprezentând comision calculat conform
contractului de promotor și agency încheiat de părți și a
sumei de 39.521,63 lei + TVA cu titlu de dobândă legală.
Instanța de fond a admis
acțiunea, obligând societatea pârâtă la plata sumei de de 136.745,6
lei reprezentând contravaloare diferență de comision neachitată
(inclusiv TVA) și 47.030,73 lei (dobândă legală) - sentința
comercială nr. 1282/COM/2008 din 12 noiembrie 2008 a Tribunalului Alba, secția
comercială si de contencios administrativ.
Considerentele reținute de
instanța de fond care au dus la admiterea acțiunii, pot fi grupate în
3 categorii:
- proba raportului juridic existent
între părți (respectiv a Contractului de promotor cu valoare de
agency) în condițiile contractuale pretinse de reclamantă:
instanța de fond a constatat că deși nu există un contract
semnat între părți, existența și conținutul acestuia
se poate desprinde din probele administrate în cauză.
- îndeplinirea de către
reclamantă a obligațiilor contractuale de intermediere, în
măsura afirmată (față de toți clienții cu care
pârâta a încheiat contracte): prima instanță a reținut că pârâta
a recunoscut integral executarea de către reclamantă a
obligațiilor în măsura pretinsă și că din raportul de
expertiză contabilă ar fi rezultat că toți clienți
pretinși de reclamantă s-au regăsit în contabilitatea pârâtei;
- existența și plata
comisionului în procentul pretins de pârâtă (de 2% din totalul
vânzărilor): deși nu s-au emis facturi pentru un comision având
această valoare, prima instanță a reținut că el este
corect pretins de pârâtă.
În apelul formulat de SC K.S. SA,
instanța de control judiciar a admis apelul si a schimbat în parte
sentința atacată obligând societatea pârâtă să
plătească reclamantei suma de 110.412,8 lei reprezentând
contravaloare diferență de comision neachitat, precum și TVA-ul
aferent și dobânda legală - decizia comercială nr. 122/A/2009
din 18 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția
comercială.
Considerentele instanței de
apel au fost, în esență, următoarele:
În mod corect a reținut
instanța de apel că:
a. că pârâta și-a rezervat
dreptul de a proceda și la vânzarea directă a produselor sale
către clienți sau prin intermediul altor agenți decât
reclamanta, aceasta din urmă neavând exclusivitate nici pe o anumită
arie geografică, nici pe toate tranzacțiile societății;
b. facturi pentru comisionul aferent
astfel cum consideră reclamanta că i se datorează nu au fost
emise. Cele emise au fost achitate (cu excepția unei facturi, potrivit
completării expertizei contabile efectuate în apel);
c. din conținutul facturilor
rezultă dosar „comision vânzări luna.. fără a se putea
deduce modul de calcul.
Instanța de apel a mai
reținut că:
a. sumele achitate de pârâtă
către reclamantă în contul facturilor emise nu reprezintă
comisionul integral datorat;
b. deoarece plățile
efectuate de pârâtă către reclamantă s-au făcut urmare a
emiterii unor facturi fiscale acceptate de către pârâtă și
plătite, nu se poate vorbi despre neonorarea unor obligații
comerciale de către reclamantă, situație în care pârâta
datorează reclamantei și o diferență de comision până
la pragul de 2% solicitat de reclamantă. În mod corect prima instanță
a acordat relevanță probatorie declarației martorului A.M.
care confirmă existența comisionului de 2%.
c. raportul de expertiză
administrat în apel, a fost omologat în parte de instanță, care, pe
lângă suma suplimentară fixată cu titlu de comision în sarcina
pârâtei prin această lucrare (72.711 lei), a descoperit și o
creanță nouă constând într-o factură pretins
neachitată, de 14.932,8 lei cuprinsă în anexa la raportul de
expertiză.
d. deși acestea sunt singurele
componente ale pretinsului prejudiciu conform motivării instanței de
apel, aceasta decide că societatea pârâtă datorează reclamantei
suma de 110.412,8 lei la care se adaugă TVA și dobânda legală.
Împotriva acestei soluții a
declarat recurs pârâta care a invocat următoarele critici: hotărârea
pronunțată este dată cu încălcarea sau aplicarea
greșită a legii - motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9
C. proc. civ. încălcarea art. 969 C. civ. și instanța a acordat
mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut - motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Instanța de control
judiciar a acordat reclamantei direct în apel și contravaloarea unei
facturi pretins neachitate, deși obiectul acțiunii introductive în
constituia exclusiv supliment comision.
Intimata a depus la dosar
întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității, iar în
subsidiar a a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând cu
prioritate excepția tardivității invocată de către
intimată, conform art. 137 C. proc. civ., urmează a o respinge cu
motivarea că decizia atacată s-a comunicat recurentei la 12 februarie
2010, iar recursul s-a declarat la 26 februarie 2010 conform ștampilei
poștei aplicate pe plicul aflat la fila din prezentul dosar. Așadar,
calea de atac a fost exercitată înlăuntrul termenului procedural de
15 zile.
Cât privește prima
critică: hotărârea pronunțată este dată cu
încălcarea sau aplicarea greșită a legii - motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. încălcarea art. 969 C. civ.,
Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată întrucât
raportul juridic substanțial a fost reconstituit de cele două
instanțe pe baza probelor administrate, demers ce a permis legala
stabilire a conținutului exact al clauzelor contractului.
Instanțele de fond și apel
au re-creat contractul pe baza existenței unor acte adiționale la
acesta, a declarațiilor unui și existenței unor contracte
similare cu alți intermediari, care ar fi avut fixate comisioane similare
celui pretins de intimata reclamantă, cu ignorarea faptului că
recurenta pârâtă practica comisioane diferite față de
diferiți agenți.
Astfel, instanța de apel nu a
încălcat prevederile art. 969 C.civ, apreciind în mod corect
conținutul și condițiile acordului comercial încheiat între
părți.
Fondată este însă a doua
critică- instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu
s-a cerut - motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Instanța de control judiciar a acordat reclamantei direct în apel și
contravaloarea unei facturi pretins ncachitate, deși obiectul
acțiunii introductive în constituia exclusiv supliment de comision.
În cadrul completării la
raportul la expertiză contabilă administrată în fața
instanței de fond, expertul arată în esență că: prin
cercetarea documentelor contabile a rezultat un total al vânzărilor
(fără costurile de transport sau facturile emise pentru alte
prestații decât vânzarea de plăci PAL) de 174.554.502.212 rol- 17.455.450,2
ron); comisionul total datorat este de 327.101 ron; comisionul efectiv
plătit este de 254.330 ron; diferența de comision datorat este de
72.711 ron.
Instanța de apel reține pe
lângă acest supliment de comision și suma de 14.932,8 lei,
reprezentând contravaloarea unei facturi cuprinsă în anexa la raportul de
expertiză. Instanța constată că această factură
ar fi fost neplătită și obligă pârâta inclusiv la plata
acestei facturi.
Cu toate acestea, din obiectul
și motivarea în fapt a acțiunii introductive, rezultă că
pretențiile concrete ale reclamantei au vizat exclusiv suplimentul de
comision datorat ca urmare a faptului că în mai multe cazuri comisionul
acordat de pârâtă nu a fost de 2%, ci mai mic, încălcăndu-se
astfel prevederile contractuale.
Așadar din cuprinsul și
motivarea în fapt și în drept a acțiunii introductive rezultă
că reclamanta nu a solicitat niciodată instanței obligarea
pârâtei la plata facturilor restante. De altfel, concilierea prealabilă
dintre părți nu a avizat o asemenea dispută, iar
apărările formulate în fond și apel nu au privit o atare
pretenție, deoarece ea nu a format obiectul cererii de chemare în
judecată.
Cauza pretențiilor reclamantei
o reprezintă neacordarea unui supliment de comision rezultat din
neplicarea procentului pretins la facturile plătite depărată, astfel
încât acordarea direct în apel de către instanța de control judiciar
a unei sume suplimentare având alt temei de fapt și de drept (factură
neplătită) aduce atingere principiului disponibilității,
instanța de apel pronunțându-se ultra petita, cu încălcarea art.
304 pct. 6 C. proc. civ. așa încât obligarea pârâtei la plata unei sume
suplimentare de 20.000 lei, este nelegală.
Pentru aceste considerente, conform art.
312 și art. 274 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâta SC
K.S. SA Sebeș împotriva deciziei nr. 122/A din 18 decembrie 2009 a
Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, se va modifica în
parte decizia recurată în sensul că va fi schimbată în parte
sentința nr. 1282/COM din 12 noiembrie 2008 a Tribunalului Alba, iar
pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de
72.771 lei reprezentând diferență de comision. Vor fi menținute
în rest dispozițiile deciziei recurate și ale sentinței apelate.
Va fi obligată intimata reclamantă SC T. SA Târgu Mureș la plata
sumei de 2.124,41 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către
recurenta pârâtă SC K.S. SA Sebeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția
tardivității recursului invocată de intimata reclamantă SC
T. SA Târgu Mureș.
Admite recursul declarat de pârâta SC
K.S. SA Sebeș împotriva deciziei nr. 122/A din 18 decembrie 2009 a
Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială.
Modifică în parte decizia
recurată în sensul că schimbă în parte sentința nr. 1282/COM
din 12 noiembrie 2008 a Tribunalului Alba. Obligă pârâta să
plătească reclamantei suma de 72.771 lei reprezentând
diferență de comision.
Menține în rest
dispozițiile deciziei recurate și ale sentinței apelate.
Obligă intimata reclamantă
SC T. SA Târgu Mureș la plata sumei de 2124,41 lei cu titlu de cheltuieli
de judecată către recurenta pârâtă SC K.S. SA Sebeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.