ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 940/2015

Decizia nr. 940/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată următoarele:

Reclamanta CN A. SA București prin cererea înregistrată sub nr. x/3/2010, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta SC B. SRL Târgoviște la plata sumei de 1.996.708,43 lei, cu titlu de sumă nedecontată, rezultată din cumulul sumei de 1.800.700 lei - diferență ce figurează în evidențele contabile ca fiind încasată, cu suma de 196.008,43 lei - diferență ce figurează în evidențele contabile ca sumă încasată de către partenerul SC C. SA Târgoviște, dar neînregistrată și în evidența primară a depozitului de valori casierie al D. Dâmbovița; suma de 7.127.122,24 lei, cu titlu de penalități de întârziere calculate asupra debitului ce trebuia decontat, potrivit prevederilor art. 5.1.15 din contractul de mandat încheiat între CN A. SA și SC B. SRL; suma de 101.733,02 lei, cu titlu de comision achitat de SC A. SA către SC B. SRL, aferent sumelor decontate fictiv de pârâtă, ce provin din nedepunerea încasărilor la SC E. SRL.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 3145 din 17 aprilie 2013, a admis în parte cererea reclamantei CN A. SA București și a obligat pârâta SC B. SRL Târgoviște la plata sumelor de 1.685.338 lei debit nedecontat și de 6.156.866 lei penalități de întârziere.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că între reclamantă, în calitate de mandant și pârâtă în calitate de mandatar s-a încheiat contractul de mandat nr. 628/01 februarie 2009 prin care reclamanta a împuternicit pârâta să comercializeze, pe teritoriul României produse loteristice, puse la dispoziție de aceasta, cu obligația plății unui comision prevăzut la clauza 6 din contract.

Prin clauza 5.2.15 din contract s-a prevăzut că pentru întârzierea în depunerea sumelor de bani încasate din vânzarea produselor loteristice, mandatarul datorează mandantului din ziua imediat următoare de la scadență penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere din suma nedecontată. Penalitățile vor fi calculate și facturate de către mandant și vor fi reținute din contravaloarea comisionului datorat mandatarului în baza procesului verbal de compensare din garanția constituită pentru buna execuție a contractului sau numerar depus la casieria sau în contul bancar al mandantului.

Între părți s-a încheiat și contractul de mandat din 07 aprilie 2010, prin care pârâta a obținut dreptul de a comercializa pe teritoriul României în numele și pe seama reclamantei produsele loteristice puse la dispoziție de aceasta, reclamanta obligându-se să achite comisionul prevăzut la clauza 6.

Prin clauza 5.2.15 din contract, s-a prevăzut că pentru întârzierea în depunerea sumelor de bani încasate din vânzarea produselor loteristice, mandatarul datorează mandantului din ziua imediat următoare de la scadență penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere din suma nedecontată.

S-a menționat că penalitățile vor fi calculate și facturate de mandant și vor fi reținute din contravaloarea comisionului datorat mandatarului în baza procesului-verbal de compensare, din garanția constituită pentru buna execuție a contractului sau din numerarul depus la casieria sau în contul bancar al mandantului, că acestea pot depăși valoarea debitului principal și că în cazul întârzierilor mai mari de 20 zile calendaristice, contractul va fi reziliat de plin drept, fără punere în întârziere și fără nicio formalitate prealabilă.

Din raportul de expertiză contabilă și din răspunsul la obiecțiuni, tribunalul a reținut că pârâta nu a decontat reclamantei suma de 1.685.338,29 lei rezultată din vânzările realizate în temeiul celor două contracte de mandat și că penalitățile de întârziere datorate de pârâtă în temeiul clauzei 5.2.15 din cele două contracte sunt în valoare de 6.156.866 lei.

Cu privire la sumele solicitate cu titlu de comision de către reclamantă, expertul contabil a stabilit, prin răspunsul la obiecțiuni că pentru vânzările realizate de pârâtă comisionul este de 174.812,66 lei, din care reclamanta a achitat numai suma de 171.907,17 lei, astfel că pârâta nu are obligația de a restitui reclamantei nici o sumă de bani cu titlul de comision încasat necuvenit, câtă vreme reclamanta a achitat un comision mai mic decât comisionul datorat pentru vânzările realizate de pârâtă.

A fost respinsă susținerea reclamantei potrivit căreia pârâta datorează și suma de 83.121,79 lei, pe care nu a decontat-o, întrucât, astfel cum a arătat și expertul, reclamanta a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că sumele solicitate sunt aferente activității desfășurate de pârâtă în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 mai 2010, iar expertului i s-a solicitat să stabilească sumele datorate pentru activitățile desfășurate în aceasta perioadă.

Nu a fost reținută ca fiind datorată nici suma de 1.412,84 lei, conform registrului de casă depus în copie, întrucât reclamantul nu a depus contractul din 05 martie 2009 pentru a face dovada plății acestei sume, câta vreme acest înscris este întocmit de reclamantă.

Au fost înlăturate obiecțiunile pârâtei în sensul că nu sunt valabile clauzele referitoare la penalitățile de întârziere menționate în contractul din 07 aprilie 2010 întrucât, nu conține semnătura și ștampila pârâtei, și din contractul din 01 februarie 2009 întrucât „durata contractului este de un an, iar în cazul întârzierilor în depunerea sumelor mai mari de 20 zile calendaristice contractul va fi reziliat de drept, chiar dacă părțile au stabilit durata contractului ca fiind 1 an" această durată a fost prelungită de vreme ce părțile au continuat să își execute obligațiile asumate prin contract. Totodată, aplicarea pactului comisoriu de ultim grad putea fi făcută doar de mandant (reclamantă) iar nu de către mandatarul (pârâta) aflat în culpă pentru neîndeplinirea întocmai a obligației de a deconta sumele încasate în termenul stabilit.

Tribunalul a apreciat că și celelalte obiecțiuni depuse de pârâtă sunt neîntemeiate având în vedere argumentele prezentate de expertul contabil în răspunsul la obiecțiuni.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 504 din 18 iunie 2014, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC B. SRL Târgoviște.

A respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta CN A. SA București împotriva sentinței civile nr. 3145 din 17 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

- Cu privire la respingerea apelului reclamantei CN A. SA București, instanța de apel a reținut următoarele:

Având în vedere sumele pretinse de reclamantă în baza celor două contracte de mandat din 1 februarie 2009 și din 7 aprilie 2010, constând în debite, penalități de întârziere și comisioane, instanța în baza raportului de expertiză efectuat în cauză, care a răspuns tuturor obiectivelor stabilite, a concluzionat că în perioada ianuarie 2009-mai 2010, SC B. SRL a încasat din comercializarea produselor loto suma de 3.552.396,05 lei și a decontat către reclamantă prin casierie suma de 1.137.501,07 lei, iar prin bancă suma de 24.100 lei.

S-a reținut că penalitățile de întârziere sunt în sumă de 6.127.303,59 lei și ele au fost calculate conform art. 5.2.15 din contract și că suma de 83.121,79 lei ce apare în evidențele contabile ale pârâtei, ca sold nedecontat, reprezentând vânzări produse loto până la data de 31 decembrie 2008, nu a fost luat în calcul de expert, când a stabilit penalitățile de întârziere deoarece acest debit restant este dintr-o perioada ce nu apatine expertizei, aspect ce a fost reținut în mod judicios și de instanța de fond.

În privința sumelor de bani nedecontate, achitate de reclamantă cu titlu de comision, ulterior verificării documentelor contabile puse la dispoziție de către reclamantă, expertul a precizat că totalul sumelor nedecontate de pârâtă este 1.685.338,59 lei, totalul comisionului aferent vânzărilor realizate este în sumă de 174.812,66 lei, total comision achitat de reclamantă către agenția 15-91 este de 167.007,17 lei.

Curtea a apreciat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, întrucât diferențele dintre sumele pretinse de reclamant și cuantumul acordat corespund perioadelor care nu au fost supuse expertizei, întrucât potrivit cererii reclamantei, la fixarea obiectivelor tribunalul a avut în vedere perioada 1 ianuarie 2009-31 mai 2010.

- în ceea ce privește apelul pârâtei SC B. SRL Târgoviște, cum aceasta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței și să achite taxa de timbru, deși aceasta a beneficiat de admiterea unei cereri de reexaminare prin care i s-a redus substanțial taxa de timbru datorată și cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepții, motive de apel, Curtea de Apel București i-a anulat apelul ca netimbrat, dând eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva Deciziei civile nr. 504 din 18 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, au declarat recurs ambele părți, reclamanta CN A. SA București și pârâta SC B. SRL Târgoviște.

I. Reclamanta CN A. SA București prin recursul său, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., a criticat Decizia civilă nr. 504 din 18 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea acestuia, în principal, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său, schimbării sentinței instanței de fond și admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, iar în secundar casarea deciziei și trimiterea cauzei sprte rejudecare aceleiași instanțe.

Prin criticile formulate recurenta a susținut în sentă următoaerele:

- Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta reclamantă a arătat că decizia a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 din același cod, întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Prin modul de soluționare a cauzei a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului consacrat prin dispozițiile art. 129 alin. (6) din C. proc. civ., întrucât instanța în virtutea rolului devolutiv al apelului putea să ceară lămuriri părților cu privire la componența și temeiul pretențiilor solicitate, neacordate de instanța de fond și nu să preia numai concluziile raportului de expertiză și să rețină faptul că elementele cauzei au fost reținute în mod judicios de tribunal.

Consideră că instanța de apel nu s-a pronunțat punctual cu privire la toate criticile din cererea cu care a fost investită și nu a făcut nici un demers real pentru soluționarea corectă a cauzei, astfel că motivarea deciziei nu poate fi implicită, ea trebuie să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, să arate argumentele pentru care sumele respective nu au fost acordate, cu ignorarea situației de fapt și a realității contabile pe care o descrie în amănunțime, cu referire expresă la suma de 83.121,79 lei reprezentând soldul inițial preluat la 31 decembrie 2008, din evidența contabilă a Sucursalei Zonale Prahova ca fiind sume nedecontate de agenția mandatar, motivând că perioada supusă controlului este 1 ianuarie 2009-31 mai 2010 și că aceasta nu ar aparține perioadei supuse expertizei, fără să aibă în vedere că soldul era același cu soldul existent la 1 ianuarie 2009 în evidenta contabilă a acesteia.

A arătat că situația este aceeași și cu privire la suma de 136.000 lei depusa de societatea sa în bancă potrivit extraselor de cont din dosar care nu au fost înregistrate în evidența contabilă și de 92.248,35 lei, care nu au fost analizate, critici ce se refereau la interpretarea contractului, finnd ignorată realitatea contabilă.

- Decizia din apel a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens a susținut că este greșită soluția instanței de apel pentru neacordarea integrală a penalităților de întârziere în cuantum de 7.127. 122, 24 lei, care au fost calculate potrivit dispozițiilor art. 5.1.15 din contractele de mandat încheiate, reținând o cu totul altă sumă decât instanța de fond, respectiv de 6.127.303,59 lei, precum și a comisionului achitat necuvenit, în sumă de 101.733,02 lei, aferent sumelor decontate fictive pârâtei, calculate prin aplicarea procentului de 5% asupra acestora.

Având în vedere că sumele decontate fictiv provin din nedepunerea încasărilor la SC E. SRL, comisionul acordat de către companie pentru comercializarea acestui produs fiind de 5% din încasări, a arătat că între susținerile instanței de fond care reținut că suma achitată ar fi fost de 171.907,17 lei și cele ale instanței de apel de 167.007,17 lei, există o neconcordanță, deși la baza acestora au stat concluziile expertului, astfel că soluția din apel nu are temei în prevederile contractuale, arătând faptul că suma reprezentând comision achitat necuvenit se regăsește în coloana 4 din rândul 30 în procesul verbal de control din 21 iunie 2010.

Recurenta pârâtă SC B. SRL Târgoviște prin recursul declarat a criticat Decizia civilă nr. 504 din 18 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o consideră nelegală, susținând în esență următoarele:

- Suma de 1.685.338 lei reprezentând debit nedecontatat pe care societatea sa trebuie să o plătească reclamantei nu a fost stabilită corect, întrucât inatanța nu a luat în considerare obiecțiunile depuse de societatea sa la raportul de expertiză contabilă, situație în raport de care debitul trebuia diminuat cu suma de 385.571 lei, care a fost decontată prin casierie cu chitanțele pe care le menționează.

- De altfel nici suma privind penalitățile în valoare de 6.156.866 lei la care societatea sa a fost obligată nu este calculată conform reglementărilor legale în vigoare și prin raportare la clauzele penale înscrise în contractele ce au stat la baza raporturilor juridice dintre părți, calcul pe care îl detaliză pentru mai multe perioade pe care le menționează, precizând că nu se face vinovată de presupusul prejudiciu, întrucât nu a avut cunoștință de sumele nedepuse sau penalitățile de întârziere datorate, neexistând nici o notificare a reclamantei în acest sens la dosar.

I. Analizând recursul declarat de reclamanta CN A. SA București împotriva Deciziei civile nr. 504 din 18 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

- Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestui motiv s-a criticat faptul că instanța de apel s-a limitat în considerente, la o reluare a motivelor primei instanțe fără a-și motiva propria hotărâre astfel cum impun exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Este indiscutabil faptul că instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță, aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Înalta Curte, apreciază această critică ca nefondată, întrucât contrar susținerilor recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanță, iar hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

De altfel, se poate observa fără dubii că instanța de apel a motivat detaliat decizia pronunțată, analizând criticile formulate în apel, argumentând motivele pentru care a fost reținută răspunderea contractuală a pârâtei, ținând cont de obligațiile asumate de părți prin convențiile încheiate, în concordanță cu textele de lege incidente în cauză, permițând exercitarea controlului judiciar, știut fiind că aceasta este îndreptățită să grupeze diferitele argumente și să răspundă la motivele de apel printr-un considerent comun, nefiindu-i îngrădit dreptul recurentei la un proces echitabil.

- Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În speță, prin prisma acestui motiv de recurs, s-a pus în discuție nerespectarea prevederilor art. 969 C. civ., în raport de executarea obligațiilor asumate de pârâtă prin contractele ce fac obiectul cauzei deduse judecății.

Este de necontestat că părțile au încheiat contractele de mandat din 1 februarie 2009 și din 7 aprilie 2010, în condițiile art. 969-970 C. civ., al căror obiect l-a constituit comercializarea pe teritoriul României a produselor loteristice, puse la dispoziție de aceasta, cu obligația plății unui comision prevăzut la clauza 6 din contract, și că potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, dar în cauză nu se poate reține că, instanța de apel a încălcat principiul ce se desprinde din dispozițiile art. 969 C. civ., în condițiile în care a dat eficiență tocmai clauzelor înserate de părți în aceste contracte.

Astfel, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, având în vedere sumele pretinse de reclamantă constând în debite, penalități de întârziere și comisioane, instanța de apel în baza probelor și raportului de expertiză efectuat în cauză a concluzionat în mod just că în perioada ianuarie 2009-mai 2010, pârâta SC B. SRL nu a decontat reclamantei suma de 1.685.338 lei rezultată din vânzările realizate în temeiul celor două contracte de mandat și că penalitățile de întârziere datorate în temeiul clauzei art. 5.2.15 sunt în valoare de 6.127.303,59 lei.

Legat de suma de 83.121,79 lei ce apare în evidențele contabile ale pârâtei, ca sold nedecontat, reprezentând vânzări produse loto până la data de 31 decembrie 2008, aceasta nu a fost avută în vedere întrucât reprezintă debit restant ce excede perioadei analizate.

În privința sumelor de bani solicitate cu titlu de comision de reclamantă, se apreciază că în mod just a reținut instanța de apel că față de totalul debitului nedecontat de pârâtă care se ridică la 1.685.338,59 lei, comisionului aferent achitat către agenția 15-91 este de 167.007,17 lei, apreciind că diferența dintre suma pretinsă de reclamantă de 174.812,66 lei și cuantumul acordat, excede perioadei analizate 1 ianuarie 2009-31 mai 2010.

Referitor la celelalte critici ale recurentei, prin care a susținut că decizia din apel este greșită întrucât a fost dată cu ignorarea situației de fapt și a realității contabile pe care a descris-o în amănunțime, cu referire expresă la suma de 83.121,79 lei reprezentând soldul inițial preluat la 31 decembrie 2008, din evidența contabilă a Sucursalei Zonale Prahova ca fiind nedecontată de agenția mandatar, motivând că aceasta nu ar aparține perioadei supuse controlului și expertizei, fără să aibă în vedere că în evidența contabilă soldul era același cu soldul existent la 1 ianuarie 2009; la suma de 136.000 lei depusă de societatea sa în bancă potrivit extraselor de cont din dosar care nu au fost înregistrate în evidența contabilă și de 92.248,35 lei, care nu au fost analizate, urmare a aprecierii deficitare a probelor administrate în cauză, se reține că acestea sunt aspecte de netemeinicie.

Argumentele aduse în sprijinul acestei critici duc cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției, printr-o rediscutare a situației de fapt și a probelor despre care se afirmă că au fost interpretate greșit, ele demonstrând nu numai faptul că nu sunt în concordanță cu cerințele motivelor de nelegalitate invocate, ci evidențiază nemulțumirea recurentei sub aspectul în care instanța a înțeles să interpreteze materialul probator administrat în cauză, care excede competenței instanței de recurs, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigentele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ., în virtutea rolului său activ, judecătorul este dator să stăruie prin toate mijloacele la aflarea adevărului pentru corecta stabilire a situației de fapt și aplicarea corectă a legii, dar această critică nu poate fi reținută întrucât procesul civil este un proces al intereselor private, iar rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilității și contradictorialității.

În cauză și pârâta și reclamanta aveau posibilitatea de a propune și administra probatorii, astfel că dispozițiile art. 129 alin. (3) C. proc. civ. nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia.

Chiar în ipoteza descrisă de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., rolul activ al judecătorului nu poate înlocui implicarea părților în exercitarea obligațiilor procesuale prevăzute de art. 129 alin. (1) din același act normativ.

În concluzie, instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză ținând cont de clauzele stabilite de părți prin convențiile încheiate, context în care nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul reclamantei ca nefondat.

II. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de pârâta SC B. SRL Târgoviște împotriva aceleiași decizii, reține că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Curtea de Apel București prin încheierea de ședință din 27 martie 2014, a admis cererea de reexaminare a încheierii pronunțate asupra cererii de ajutor public judiciar privind acordarea facilităților la plata taxei judiciare de timbru formulată de pârâta SC B. SRL Târgoviște, reducând cuantumul taxei judiciare de timbru la valoarea de 15.000 lei.

Pentru termenul de judecată de la 18 iunie 2014, când a fost soluționat apelul, cum pârâta SC B. SRL Târgoviște nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței și să achite taxa de timbru stabilită în sarcina sa, se reține că în mod corect Curtea de Apel București i-a anulat apelul ca netimbrat, dând eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Așa fiind, criticile prin care recurenta pârâtă a susținut că greșit a stabilit instanța de apel valoarea debitului nedecontatat la suma de 1.685.338 lei și penalitățile de întârziere la 6.156.866 lei, la plata cărora a fost obligată, fără să ia în considerare obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă care vizau diminuarea debitului cu 385.571 lei, sumă decontată prin casierie conform chitanțelor pe care le enumera, dar și cu nerespectarea reglementărilor legale în vigoare, prin raportare la clauza penală înscrisă în cele două contracte de mandat ce au stat la baza raporturilor dintre părți, calcul pe care îl detaliză pentru mai multe perioade, precizând că nu se face vinovată de presupusul prejudiciu, întrucât nu a avut cunoștință de existența lui în lipsa unei notificări a reclamantei în acest sens, nu pot fi analizate în condițiile în care apelul a fost anulat ca netimbrat.

Fată de considerentele de mai sus, Înalta Curte retine că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, că decizia instanței de apel este legală, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta CN A. SA București și de pârâta SC B. SRL Târgoviște împotriva Deciziei civile nr. 504 din 18 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2015.