ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii penale de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 2 aprilie 2008, fiind audiat

în legătură cu motivele petițiilor sale, U.P. a precizat că este nemulțumit de

modul în care se desfășoară judecata în dosarul nr. 1211/44/2007 al Curții de

Apel Galați.

Prin

rezoluția nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008 a Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) rap. la art. 10

lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații I.M.M.,

judecător la Curtea de Apel Galați și L.G., procuror șef secție judiciară în

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați sub aspectul

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de

art. 246 C. pen., favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen., spălare

de bani prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2002 și uz de fals, prev. de art. 291

C. pen., întrucât faptele nu există.

S-a

reținut că, în urma verificării aspectelor sesizate privind dosarul de care

este nemulțumit petiționarul, a rezultat că acesta avea un obiect diferit, față

de cel indicat de petiționar, referindu-se la alți magistrați decât persoanele

nominalizate de acesta.

S-a

mai reținut că petiționarul nu a putut descrie conținutul concret al faptelor

și nici să indice mijloacele de probă, rezumându-se doar la indicarea unor

texte C. pen. și din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea

spălării banilor.

Împotriva

rezoluției cu nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008 petiționarul U.P., în

calitate de administrator unic al SC P.F. SRL Galați a formulat plângere, la

data de 2 decembrie 2008, adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin

sentința penală nr. 191 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 10068/1/2008, s-a dispus

trimiterea plângerii formulată împotriva rezoluției nr. 236/P/2008 din data de

6 noiembrie 2008, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, spre competentă soluționare.

S-a

reținut că, petiționarul nu a formulat plângere, potrivit art. 278 alin. (1) și

(3) C. proc. pen., la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, adresându-se, în mod greșit, cu plângere direct la instanță.

În

această plângere, petiționarul a solicitat constatarea nulității rezoluției

atacate, întrucât, în opinia sa organul competent să o soluționeze era D.I.I.C.O.T.

Prin

rezoluția cu nr. 5474/1275/II/2/2009 din 17 martie 2009, procurorul șef al

Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins

ca neîntemeiată plângerea formulată de SC P.F. SRL Galați, prin administratorul

unic U.P., împotriva rezoluției nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008.

În conformitate cu disp. art. 278

1

C. proc. pen., nemulțumit de soluția de neurmărire penală dată de parchet,

petiționarul U.P., în calitate de administrator unic al SC P.F. SRL Galați s-a

adresat cu plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă să judece

cauza în primă instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea

rezoluției nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008 și trimiterea cauzei la parchet

în vederea începerii urmăririi penale față de intimații I.M.M. și L.G., sub

aspectul faptelor sesizate.

Verificând rezoluția atacată, pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul nr. 236/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, conform art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că plângerea formulată de SC P.F. SRL Galați, prin

administratorul unic U.P., este nefondată.

Ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice

persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror să

facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate

face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost

vătămate.

Accesul liber

la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată

de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de

altfel, a procedat și petiționarul U.P. prin plângerea ce face obiectul

verificării în cauza de față.

Înalta Curte constată că, pentru a

se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții:

Prima

condiție constă din existența acelui minim de date care permit organului de

urmărire penală să considere că s-a săvârșit, în mod cert, o infracțiune, caz

în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din

sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua

condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen.

și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut

la lit. b)

1

. Intervenția unui astfel de caz, rezultând, fie din

actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele

premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca, în locul

începerii urmăririi penale, să funcționeze instituția neînceperii urmăririi

penale.

Înalta

Curte constată că, în mod justificat, parchetul a reținut în cauză că nu se

poate începe urmărirea penală față de magistrații I.M.M. și L.G., întrucât din

actele premergătoare efectuate a rezultat existența cauzei care împiedică

punerea în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Astfel,

dosarul nr. 1211/44/2007 al Curții de Apel Galați la care s-a referit U.P. a

fost trimis, la data de 31 ianuarie 2008, urmare strămutării cauzei, la Curtea

de Apel Ploiești, instanță care va putea soluționa nemulțumirile petiționarului

pe parcursul cercetării judecătorești.

Totodată,

în mod corect, parchetul a reținut că dosarul indicat de petiționar se referă

la cu totul alți magistrați, decât cei nominalizați de U.P.

Cercetările

efectuate în cauză nu au constatat indicii care să conducă la conturarea

elementelor constitutive ale unor infracțiuni săvârșite în legătură cu

serviciul, cu ocazia soluționării dosarului nr. 1211/44/2007 al Curții de Apel

Galați, magistrații respectivi exercitându-și atribuțiile de serviciu în

limitele competențelor stabilite de lege și în conformitate cu dispozițiile

legale în vigoare.

Pe de

altă parte, conform art. 12 lit. n) din O.U.G. nr. 131 din 21 decembrie 2006,

sunt de competenta Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, infracțiunile prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru

prevenirea și sancționarea spălării banilor, dacă banii, bunurile și valorile

care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârșirea infracțiunilor

date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism.

De

asemenea, potrivit art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea trebuie să

cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea

faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este

cunoscut și a mijloacelor de probă.

Or, în

prezenta cauză, petiționarul U.P. nu a precizat și nici din verificările

efectuate în cauză, nu a rezultat că, persoanele reclamate s-ar face vinovate

de vreuna din infracțiunile prevăzute în art. 12 din O.U.G. nr. 131/2006,

astfel încât să fie îndeplinită condiția arătată în textul de lege mai sus

citat, care să atragă competența D.I.I.C.O.T.

Întrucât actele premergătoare

începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că

magistrații I.M.M. și L.G. nu au săvârșit vreo faptă cu conotație penală,

Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată a acestora este

corectă, neexistând temei pentru desființarea soluției dispusă.

Împrejurarea

că petiționarul U.P. este nemulțumit de soluția adoptată în dosarul nr. 236/P/2008

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică, de neînceperea urmăririi penale față de cei

doi magistrați menționați mai sus, nu poate conduce în nici un caz la concluzia

întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta le-a

indicat în plângerea formulată. Interpretarea și evaluarea probelor administrate

într-o cauză, fie de organele de poliție, fie de procuror ori de instanța de

judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluții ori

hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile

constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor

căi ordinare sau extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna că s-ar

deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute

de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg

sistemul judiciar.

Posibilitatea formulării unor plângeri

împotriva reprezentanților parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au

formulat concluzii în instanță ori împotriva membrilor completelor de judecată

ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al

petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra

legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.

Magistratul

se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în

numele legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă

ori hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin

căile prevăzute de lege.

Pe de altă parte, soluțiile dispuse

de procurori pot fi infirmate numai urmare controlului ierarhic și

jurisdicțional al acestora, iar nu prin angajarea răspunderii penale a

procurorului care a efectuat urmărirea penală într-o cauză, câtă vreme nu s-a

dovedit reaua-credință a magistratului în adoptarea soluției dispuse.

Mai mult, prin recurgerea la calea

plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac,

împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție, pentru

soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui

comportament abuziv al părților de rea credință, precum și o reală insecuritate

juridică.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara SC P.F. SRL

Galați, prin administratorul unic U.P., împotriva rezoluției nr. 236/P/2008 din

6 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Va

menține rezoluția atacată.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga

petiționarul la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționara SC P.F. SRL Galați prin administrator unic U.P. împotriva

rezoluției nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică.

Menține

rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei, cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.