ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 2 aprilie 2008, fiind audiat în legătură cu motivele petițiilor sale, U.P. a precizat că este nemulțumit de modul în care se desfășoară judecata în dosarul nr. 1211/44/2007 al Curții de Apel Galați. Prin rezoluția nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008 a Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații I.M.M., judecător la Curtea de Apel Galați și L.G., procuror șef secție judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen., spălare de bani prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2002 și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există. S-a reținut că, în urma verificării aspectelor sesizate privind dosarul de care este nemulțumit petiționarul, a rezultat că acesta avea un obiect diferit, față de cel indicat de petiționar, referindu-se la alți magistrați decât persoanele nominalizate de acesta.

S-a mai reținut că petiționarul nu a putut descrie conținutul concret al faptelor și nici să indice mijloacele de probă, rezumându-se doar la indicarea unor texte C. pen. și din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor. Împotriva rezoluției cu nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008 petiționarul U.P., în calitate de administrator unic al SC P.F. SRL Galați a formulat plângere, la data de 2 decembrie 2008, adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin sentința penală nr. 191 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 10068/1/2008, s-a dispus trimiterea plângerii formulată împotriva rezoluției nr. 236/P/2008 din data de 6 noiembrie 2008, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, spre competentă soluționare.

S-a reținut că, petiționarul nu a formulat plângere, potrivit art. 278 alin. (1) și (3) C. proc. pen., la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, adresându-se, în mod greșit, cu plângere direct la instanță. În această plângere, petiționarul a solicitat constatarea nulității rezoluției atacate, întrucât, în opinia sa organul competent să o soluționeze era D.I.I.C.O.T. Prin rezoluția cu nr. 5474/1275/II/2/2009 din 17 martie 2009, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de SC P.F.

SRL Galați, prin administratorul unic U.P., împotriva rezoluției nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008. În conformitate cu disp. art. 278 1 C. proc. pen., nemulțumit de soluția de neurmărire penală dată de parchet, petiționarul U.P., în calitate de administrator unic al SC P.F. SRL Galați s-a adresat cu plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă să judece cauza în primă instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008 și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimații I.M.M. și L.G., sub aspectul faptelor sesizate. Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul nr. 236/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că plângerea formulată de SC P.F. SRL Galați, prin administratorul unic U.P., este nefondată. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror să facă plângere împotriva acestora. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționarul U.P.

prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Înalta Curte constată că, pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții: Prima condiție constă din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit, în mod cert, o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc.

pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b) 1 . Intervenția unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca, în locul începerii urmăririi penale, să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale. Înalta Curte constată că, în mod justificat, parchetul a reținut în cauză că nu se poate începe urmărirea penală față de magistrații I.M.M. și L.G., întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat existența cauzei care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen. Astfel, dosarul nr. 1211/44/2007 al Curții de Apel Galați la care s-a referit U.P.

a fost trimis, la data de 31 ianuarie 2008, urmare strămutării cauzei, la Curtea de Apel Ploiești, instanță care va putea soluționa nemulțumirile petiționarului pe parcursul cercetării judecătorești. Totodată, în mod corect, parchetul a reținut că dosarul indicat de petiționar se referă la cu totul alți magistrați, decât cei nominalizați de U.P. Cercetările efectuate în cauză nu au constatat indicii care să conducă la conturarea elementelor constitutive ale unor infracțiuni săvârșite în legătură cu serviciul, cu ocazia soluționării dosarului nr. 1211/44/2007 al Curții de Apel Galați, magistrații respectivi exercitându-și atribuțiile de serviciu în limitele competențelor stabilite de lege și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Pe de altă parte, conform art. 12 lit. n) din O.U.G. nr. 131 din 21 decembrie 2006, sunt de competenta Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, infracțiunile prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, dacă banii, bunurile și valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârșirea infracțiunilor date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. De asemenea, potrivit art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Or, în prezenta cauză, petiționarul U.P. nu a precizat și nici din verificările efectuate în cauză, nu a rezultat că, persoanele reclamate s-ar face vinovate de vreuna din infracțiunile prevăzute în art. 12 din O.U.G. nr. 131/2006, astfel încât să fie îndeplinită condiția arătată în textul de lege mai sus citat, care să atragă competența D.I.I.C.O.T. Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că magistrații I.M.M. și L.G. nu au săvârșit vreo faptă cu conotație penală, Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată a acestora este corectă, neexistând temei pentru desființarea soluției dispusă. Împrejurarea că petiționarul U.P.

este nemulțumit de soluția adoptată în dosarul nr. 236/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, de neînceperea urmăririi penale față de cei doi magistrați menționați mai sus, nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea formulată. Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliție, fie de procuror ori de instanța de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluții ori hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar. Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanților parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanță ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

Pe de altă parte, soluțiile dispuse de procurori pot fi infirmate numai urmare controlului ierarhic și jurisdicțional al acestora, iar nu prin angajarea răspunderii penale a procurorului care a efectuat urmărirea penală într-o cauză, câtă vreme nu s-a dovedit reaua-credință a magistratului în adoptarea soluției dispuse. Mai mult, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție, pentru soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părților de rea credință, precum și o reală insecuritate juridică. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara SC P.F. SRL Galați, prin administratorul unic U.P., împotriva rezoluției nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Va menține rezoluția atacată. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petiționarul la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara SC P.F. SRL Galați prin administrator unic U.P. împotriva rezoluției nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.