ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6461/2009

Asupra recursului de față; Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 11 decembrie 2007 și întemeiată pe dispozițiile art. 480-481 C. civ., K.I.C. , C.E.E. și K.F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar general și SC H.N. SA, să se constate că imobilul teren situat în sector 1, București, în suprafață de 593 mp a fost preluat abuziv de stat, fiind expropriat fără plata unei despăgubiri și să se dispună lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a respectivului imobil.

S-a reținut, în esență, că Legea nr. 10/2001 suprimă acțiunea dreptului comun al revendicării dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție și ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei și trimiterea spre rejudecare primei instanțe.

Au arătat că instanța de apel a nesocotit art. 6 pct. 1 teza 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind încălcat accesul liber la justiție, consacrat și prin dispozițiile constituționale cuprinse la art. 21, precum și prevederile art. 1 alin. 1 din Primul protocol adițional la Convenție, prin refuzul abuziv al soluționării fondului cauzei. S-a menționat că prin soluția pronunțată s-ar face o discriminare între proprietarul de imobile care nu au fost naționalizate și care ar avea la dispoziție acțiunea în revendicare imprescriptibilă și proprietarul deposedat abuziv de statul totalitar comunist, în situația căruia caracterul perpetuu al dreptului de proprietate devine iluzoriu.

Au precizat totodată că existența unei legi speciale de reparație civilă, prin care chiar se recunoaște calitatea de proprietar avută la data preluării, pentru imobilele preluate fără titlu valabil, nu a urmărit înlăturarea mijlocului procedural de drept comun, cu tradiție îndelungată în dreptul românesc, respectiv acțiunea în revendicare, ci doar conferirea pentru foștii proprietari a unei posibilități mai facile de a intra în stăpânirea efectivă a imobilelor preluate abuziv sau a despăgubirilor civile. Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor expune în continuare. În ceea ce privește imobilele preluate abuziv de către Statul Român în perioada martie 1945 - decembrie 1989, normele legale în conflict, respectiv Codul civil și Legea nr. 10/2001 vizează situații juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aplicarea operațiunii juridice de restituire integrală - restitutio in integrum a fost guvernată de prevederile dreptului comun în materia revendicării, fondat pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. și care presupune accesul direct la instanțele judecătorești, însă prin apariția legii speciale de reparație acest sistem a fost înlocuit cu unul perfecționat, cu norme de procedură speciale, subordonate controlului judecătoresc. Fiind o lege specială cu caracter reparatoriu, care interesează procedural și substanțial ordinea publică, dispozițiile acesteia sunt de imediată aplicare.

Deși, în conținutul Legii nr. 10/2001 nu se regăsesc dispoziții care să înlăture, expres sau implicit, acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, aceasta rezultă din aplicarea unui principiu fundamental de drept și anume specialia generalibus derogant . Potrivit acestui principiu, în situația în care legea generală și cea specială sunt incidente pentru rezolvarea unui raport juridic conflictual, se aplică legea specială, fiind înlăturat de la aplicare dreptul comun. În ceea ce privește critica recurenților - reclamanți referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil care include și accesul liber la justiție, se reține că prin Legea nr. 10/2001 au fost reglementate nu numai procedurile administrative de restituire dar și modalitățile de a ataca în justiție măsurile dispuse în cadrul acestei proceduri.

Astfel, accesul la justiție presupune în mod necesar ca după parcurgerea procedurilor administrative, partea interesată să aibă posibilitatea să se adreseze instanței judecătorești și numai în măsura în care aceste exigențe nu sunt respectate ar fi afectat accesul la justiție. Or, mai mult, persoana interesată poate contesta și refuzul unității notificate de a răspunde în termenul prevăzut de lege, deci are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001, în cadrul acestui control putându-se deduce judecății însuși dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este în sensul că dreptul de acces la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări sau condiționări, atâta timp cât nu este atinsă substanța dreptului.

Prin urmare, imobilele care se încadrează în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu mai pot fi restituite decât în condițiile prevăzute de acest act normativ, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil fiind asigurate sub toate aspectele în cadrul prevăzut de legea specială. Persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării.

Referitor la argumentul recurenților - reclamanți privind crearea unei situații dezavantajoase pentru proprietarii de imobile deposedați abuziv de statul comunist în raport cu ceilalți proprietari se reține ca legală soluția instanței de apel, potrivit căreia de tratament juridic egal se pot bucura doar persoanele aflate în situații juridice identice, un caz de discriminare apărând doar atunci când pentru persoane aflate în situații identice legea ar prevedea drepturi ori consecințe juridice diferite. Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții K.I.C., C.E.E. și K.F. împotriva deciziei nr.843 A din 20 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2009.