ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6461/2009

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată

pe rolul Tribunalului București la data de 11 decembrie 2007 și întemeiată pe

dispozițiile art. 480-481 C. civ., K.I.C.

, C.E.E.

și K.F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Municipiul București

prin Primar general și SC H.N. SA, să se constate că imobilul teren situat în sector

1, București, în suprafață de 593 mp a fost preluat abuziv de stat, fiind

expropriat fără plata unei despăgubiri și să se dispună lăsarea în deplină

proprietate și liniștită posesie a respectivului imobil.

S-a reținut, în esență, că Legea

nr. 10/2001 suprimă acțiunea dreptului comun al revendicării dar nu și accesul

la un proces echitabil, întrucât ca lege nouă, perfecționează sistemul

reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul

deplin și liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1)

și (3) din Constituție și ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Împotriva acestei ultime decizii

au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe motivul prevăzut de dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii

atacate, întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei și trimiterea

spre rejudecare primei instanțe. Au arătat că instanța de apel a nesocotit art.

6 pct. 1 teza 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind încălcat

accesul liber la justiție, consacrat și prin dispozițiile constituționale

cuprinse la art. 21, precum și prevederile art. 1 alin. 1 din Primul protocol

adițional la Convenție, prin refuzul abuziv al soluționării fondului cauzei.

S-a menționat că prin soluția pronunțată

s-ar

face o discriminare între proprietarul de imobile care nu au fost naționalizate

și care

ar avea la dispoziție acțiunea în revendicare imprescriptibilă

și proprietarul deposedat abuziv de statul totalitar comunist, în situația

căruia caracterul perpetuu al dreptului de proprietate devine iluzoriu. Au

precizat totodată că existența unei legi speciale de reparație civilă, prin

care chiar se recunoaște calitatea de proprietar avută la data preluării,

pentru imobilele preluate fără titlu valabil, nu a urmărit înlăturarea

mijlocului procedural de drept comun, cu tradiție îndelungată în dreptul

românesc, respectiv acțiunea în revendicare, ci doar conferirea pentru foștii

proprietari a unei posibilități mai facile de a intra în stăpânirea efectivă a

imobilelor preluate abuziv sau a despăgubirilor civile.

Recursul este nefondat, urmând a

fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

În ceea ce privește imobilele

preluate abuziv de către Statul Român în perioada martie 1945 - decembrie 1989,

normele legale în conflict, respectiv Codul civil și Legea

nr. 10/2001 vizează situații juridice născute sub

imperiul legii vechi, durabile însă în timp

prin efectele lor juridice.

Anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, aplicarea operațiunii juridice de restituire integrală -

restitutio

in integrum

a fost guvernată de prevederile dreptului comun în materia

revendicării, fondat pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. și care

presupune accesul direct la instanțele judecătorești, însă prin apariția legii

speciale de reparație acest sistem a fost înlocuit cu unul perfecționat, cu

norme de procedură speciale, subordonate controlului judecătoresc.

Fiind o lege specială cu caracter

reparatoriu, care interesează procedural și substanțial ordinea publică,

dispozițiile acesteia sunt de imediată aplicare. Deși, în conținutul Legii nr. 10/2001

nu se regăsesc dispoziții care să înlăture, expres sau implicit, acțiunea în

revendicare întemeiată pe dreptul comun, aceasta rezultă din aplicarea unui

principiu fundamental de drept și anume

specialia generalibus derogant

.

Potrivit acestui principiu, în situația în care

legea generală și cea specială sunt incidente

pentru rezolvarea unui

raport juridic conflictual, se aplică legea specială, fiind înlăturat de la

aplicare dreptul comun.

În ceea ce privește critica

recurenților - reclamanți referitoare la încălcarea dreptului la un proces

echitabil care include și accesul liber la justiție, se reține că prin

Legea nr. 10/2001 au fost reglementate nu numai

procedurile administrative de restituire

dar și modalitățile de a ataca

în justiție măsurile dispuse în cadrul acestei proceduri. Astfel, accesul la

justiție presupune în mod necesar ca după parcurgerea procedurilor

administrative, partea interesată să aibă posibilitatea să se adreseze

instanței judecătorești și numai în măsura în care aceste exigențe nu sunt

respectate ar fi afectat accesul la justiție. Or, mai mult, persoana interesată

poate contesta și refuzul unității notificate de a răspunde în termenul

prevăzut de lege, deci are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc

toate deciziile care se iau în cadrul procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001,

în cadrul acestui control putându-se deduce judecății însuși dreptul de

proprietate asupra imobilului în litigiu.

Și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este în sensul că dreptul de

acces la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea

statului și poate fi supus unor limitări sau condiționări, atâta timp cât nu

este atinsă substanța dreptului.

Prin urmare, imobilele care se

încadrează în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu mai pot fi restituite

decât în condițiile prevăzute de acest act normativ, accesul la justiție și

dreptul la un proces echitabil fiind asigurate sub toate aspectele în cadrul

prevăzut de legea specială. Persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest

act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării.

Referitor la argumentul

recurenților - reclamanți privind crearea unei situații dezavantajoase pentru

proprietarii de imobile deposedați abuziv de statul comunist în

raport cu ceilalți proprietari se reține ca

legală soluția instanței de apel, potrivit căreia de tratament juridic egal se

pot bucura doar persoanele aflate în situații juridice identice, un

caz

de discriminare apărând doar atunci când pentru persoane aflate în situații

identice legea ar prevedea drepturi ori consecințe juridice diferite.

Pentru cele ce preced, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții K.I.C., C.E.E. și K.F. împotriva deciziei nr.843 A din

20 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 iunie 2009.