ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2859/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 10

august 2000 pe rolul Tribunalului Municipiului București, secția a III-a

civilă, reclamantele O.A.R. și V.M. s-au adresat instanței, formulând cerere de

chemare în judecată împotriva pârâților L.C., B.G., C.A. și Consiliul General

al Municipiului București și solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se constate că sunt proprietarele terenului în suprafață de 2213,32 mp situat

în Municipiul București, sector 1 identificată ca fiind parcelele 4, 5, 15 și

16 fin (fosta parcelare Jianu) cu obligarea pârâților să lase în deplină

proprietate și posesie această suprafață de teren.

La data de 6 februarie 2001, C.N.S.L.R. F. a formulat o cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat

obligarea tuturor pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul

ce face obiectul procesului motivat de faptul că autorul reclamantelor M.D. a

înstrăinat terenul în litigiu fostei C.P.I.A.P.B.N.R., instituție desființată

prin voința legiuitorului în anul 1949, patrimoniul său fiind transmis de drept

către Confederația generală a Muncii, a cărei unică succesoare este intervenienta.

La data de 6 martie 2001,

reclamantele au renunțat la judecata acțiunii, instanța luând act de această

poziție, în temeiul art. 246 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1287 din 13

noiembrie 2001 Tribunalul Municipiului București, secția a III-a civilă, a

respins excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei în interes

propriu C.N.S.L.R.F., și cea a inopozabilității titlului de proprietate al

intervenientei - excepții invocate de către pârâți.

S-a admis cererea de intervenție în

interes propriu formulată de intervenienta C.N.S.L.R.F. și s-a respins cererea

reconvențională formulată de pârâții B.G. și L.C., aceștia fiind obligați să

lase intervenientei în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de

2213,32 mp aflat în litigiu.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că terenul aflat în litigiu în suprafață de 2213,32 mp ce a

aparținut fostelor parcele „Jianu” a fost deținut în proprietate de numitul M.D.

în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 31799 din 4 octombrie 1940 care

l-a înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 18766 din 31 martie

1945 către cumpărătorul - C.P.I.A.P.B.N.R. și care a fost desființată prin

Decretul nr. 358/1949 al fostului Minister al Muncii și Prevederilor Sociale,

patrimoniul fiind preluat prin același act de către Confederația Generală a

Muncii, care în anul 1953 și-a schimbat denumirea în Consiliul General al

Sindicatelor din România și apoi, până în anul 1989, în U.G.S.R.

Ulterior, în baza sentinței civile

nr. 782/1990 a Judecătoriei sector 1 București s-a acordat personalitate

juridică C.N.S.L.R., în statutul căreia s-a prevăzut, preluarea patrimoniului

fostului Consiliu Central al U.G.S.R. și mai apoi ca succesor universal, C.N.S.L.R.F.

S-a reținut, pe fondul cauzei, ca

efect al operațiunii juridice de comparare a titlurilor de proprietate

invocate, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 18766/1945 și 712/2000,

că titlul intervenientei C.N.S.L.R.F., este preferabil, fiind mai bine

caracterizat.

S-a analizat, totodată și

buna-credință a pârâților, persoane fizice, în raport de sentința civilă nr. 12914

din 4 septembrie 1998 a Judecătoriei sector 1 București care face obiectul unei

anchete penale în desfășurare, și de Dispoziția nr. 582 din 13 aprilie 2000m

emisă de Primarul General al Municipiului București.

Referitor la pârâtul C.A., instanța

a reținut că nu a putut face dovada dreptului de proprietate asupra terenului

solicitat, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2000 și împotriva

căruia C.N.S.L.R.F. s-a înscris în fals, făcând doar dovada că acesta a

transmis un drept, al cărui titular nu era.

Împotriva hotărârii respective, prin

cererea înregistrată la data de 15 noiembrie 2001, au declarat apel pârâții B.G.

și L.C., iar la data de 21 noiembrie 2002 apelanta G.B. a formulat o cerere

prin care a solicitat să se ia act de faptul că renunță la calea de atac.

Prin decizia civilă nr. 334 din 20

mai 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondate apelurile declarate de pârâții G.B. și L.C. în contradictoriu cu

intimații-reclamanți V.M. și O.A.R. și intimații-pârâți Consiliul General al

Municipiului București, C.D., C.N.R. și C.N. și intimata-intervenientă în

interes propriu C.N.S.L.R.F.

S-a reținut de către instanța de

apel că nu poate lua act de cererea de renunțare la calea de atac a apelului

formulată pe data de 21 ianuarie 2002 de către pârâta G.B., întrucât înregistrarea

sa-a realizat prin Serviciul Registratură și nu s-a putut verifica datele de

stare civilă ale apelantei, neputându-se stabili identitatea petentei.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a

reținut ca neîntemeiate motivele de apel formulate de către pârâți, în mod

corect prima instanță constatând că titlul de proprietate al intervenientei nu

a fost desființat ca efect al vreunei anchete penale sau al unei hotărâri

judecătorești, iar titlul pârâtului C.A. s-a dovedit că este fals, făcând

obiectul unei anchete penale și al unei hotărâri judecătorești prin care un

magistrat și pârâții-apelanți au fost condamnați irevocabil.

Împotriva deciziei respective, la

data de 27 iulie 2009, în termen legal, au declarat recurs pârâții C.N. și C.N.R.

și C.D., criticând-o ca fiind nelegală și solicitând casarea cesteia și

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, invocând dispozițiile art.

304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

s-au susținut următoarele:

Recurentul-pârât C.D. nu a fost

legal citat la instanța de fond, întrucât se afla sub stare de arest pentru executarea

unei pedepse privative de libertate, fiind deținut în penitenciarul Jilava; că

apelanții-pârâți G.B. și L.C. nu au fost citați în condițiile legii atât la

prima instanță cât și la instanța de apel, aceștia fiind arestați și deținuți

în penitenciarul Rahova, și în prezent fiind arestați, având de executat o

pedeapsă de 10 ani închisoare; la dosarul cauzei au fost conexate în mod greșit

șase dosare civile, aflate în stadii diferite de judecată, nici instanța de

fond, nici cea de apel nu s-au pronunțat asupra excepției lipsei calității

procesuale active a intervenientei în interes propriu și cea privind

inopozabilitatea față de terți a contractului de vânzare-cumpărare, având ca

obiect terenul aflat în litigiu.

Pe fondul cauzei s-a susținut că, în

mod greșit, ambele instanțe au dat preferabilitate titlului invocat de

intervenientă, întrucât acest titlu nu a fost transcris niciodată în Cartea

Funciară și nu poate fi opozabil terților, precum și faptul că prin actul de

vânzare-cumpărare nr. 39505 din 10 septembrie 1946, transcris în CF nr.

19175/1946, conform procesului verbal din 23 noiembrie 1946, terenul aflat în

litigiu a fost achiziționat de numitul C.G. tatăl lui C.A. de la C.P.I.A.P.B.N.R.

La data de 22 februarie 2010,

intimata-intervenientă C.N.S.L.R.F. a formulat întâmpinare, prin care a invocat

excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâți, în condițiile în care

autorul acestora, C.A., decedat în cursul soluționării apelului, nu a uzat de

această cale de atac împotriva hotărârii primei instanțe, prin decizia recurată

Curtea de Apel București, respingând apelurile declarate doar de pârâții G.B.

și L.C.

Pe fondul cauzei, a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat de

pârâți, cu prioritate în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., din

perspectiva excepției inadmisibilității căii de atac, excepție invocată de

intimata-intervenientă în interes propriu C.N.S.L.R.F., Înalta Curte constată

întemeiată excepția respectivă, astfel încât recursul va fi respins, ca

inadmisibil, avându-se în vedere următoarele considerente:

Așa cum rezultă din prevederile art.

299-316 C. proc. civ., recursul se definește prin o serie de atribute, printre

care se enumeră și aceea a faptului că reprezintă o cale de atac subsecventă,

în sensul că survine, de regulă, numai după judecarea apelului.

Cu alte cuvinte, recursul nu poate

fi exercitat,

omisso medio

, lăsând în afară apelul.

Așadar, din coroborarea art. 299 și art.

377 C. proc. civ. rezultă că hotărârile date în primă instanță și care nu au

fost atacate cu apel nu sunt supuse recursului, astfel spus recursul nu poate fi

exercitat trecând peste apel.

Prin urmare, recursul declarat de

partea care nu a atacat hotărârea cu apel, este inadmisibil.

În cauză se constată faptul că

hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel doar de pârâții G.B. și L.C.,

nu și de pârâtul C.A., autorul recurenților.

Acesta din urmă a decedat la data de

19 martie 2003, fiind introduși în cauză, în calitate de intimați-pârâți,

conform certificatului de moștenitor nr. 29 din 20 aprilie 2004 emis de B.N.P. G.C.

cu sediul în București, sector 1, moștenitorii legali în calitate de fii, C.N.,

C.N.R. și C.D., prin încheierile de ședință din data de 1o martie 2004 și 16

iunie 2004.

Moștenitorii legali ai autorului C.A.,

în calitate de succesori universali, s-au subrogat în drepturile procesuale ale

defunctului, astfel încât dacă autorul lor nu a declarat apel, nici acestea nu

pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel.

Nu se poate reține nici faptul că

fiind vorba de o coparticipare procesuală, apelul declarat de pârâții G.B. și L.C.

să profite și moștenitorilor legali ai autorului defunct ce nu a declarat apel

(pârâtul C.A.), pentru ca aceștia din urmă să poată uza de calea de atac a

recursului, întrucât fiecare coparticipant poate exercita singur calea de atac,

efectele acesteia răsfrângându-se, de regulă, exclusiv asupra coparticipantului

care a declarat calea de atac, nu și asupra celorlalți participanți care nu au

formulat apel sau recurs.

Față de cele arătate, Înalta Curte,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de pârâți, în condițiile în care a fost formulat

omisso medio

.

În condițiile în care calea de atac

a fost soluționată pe excepția inadmisibilității, nu mai pot fi cercetate și

celelalte motive de recurs invocate de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții C.N., C.N.R. și C.D.

împotriva deciziei nr. 334 din 20 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai

2010.