ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2189/2003

DECIZIA  NR.

2189 DOSAR NR. 2373/2002 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 august 2000 sub nr. 10294 pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București reclamanții M.C.V. și M.M. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și Consiliul local al sectorului 3 solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pe pârâți să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul situat în str. O nr. 13. În motivarea acțiunii reclamanții arată că sunt moștenitorii proprietarului imobilului revendicat care a fost preluat abuziv de stat de la autorul lor; clădirea a fost demolată iar terenul este în prezent liber.

Judecătoria sectorului 3 prin sentința civilă nr. 5716 din 25 iunie 2001 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București în baza art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ. În ședința publică din 16 octombrie 2001 reclamanții și-au completat temeiul juridic al acțiunii și cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1276 din 13 noiembrie 2001, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului local sector 3 și a respins acțiunea reclamanților față de acesta pentru lipsa calității procesual pasive.

A admis cererea împotriva pârâtului Consiliul General al Municipiului București pe care l-a obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 131 mp situat în str. O. nr. 13. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 151 din 29 iunie 1989 pentru utilitate publică. Clădirea a fost demolată însă terenul este liber, nu este afectat de detalii de sistematizare. Întrucât terenul este în administrarea Consiliului General al Municipiului București și nu a Consiliului local al sectorului 3, acțiunea reclamanților a fost respinsă față de acesta pentru lipsa calității procesual pasive. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Consiliul General al Municipiului București invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Se susține în primul rând că nu Consiliul General, care nu are personalitate juridică ar fi trebuit chemat în judecată de către reclamanți, ci municipiul București reprezentat prin Primarul General și ca atare acțiunea reclamanților ar fi trebuit să fie respinsă pentru lipsa calității procesual pasive a Consiliului General. În ceea ce privește fondul cauzei, apelanta susține că instanța a reținut greșit că terenul este liber când, în realitate, 105 mp sunt ocupați de construcții, pe de o parte, iar pe de altă parte, deși reclamanții solicitaseră restituirea 124,31 mp teren, a fost restituită o suprafață de 131 mp, deci mai mult decât s-a solicitat. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 160/A din 28 martie 2002, a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins ca nefondată acțiunea formulată de către reclamanți.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că în mod legal a fost trecut în proprietatea statului terenul în baza Decretului de expropriere nr. 151/1989 – art. 3, în scopul realizării unor apartamente și dotările tehnico-edilitare aferente, în ansamblul de locuințe. S-a mai reținut că reclamanții au la dispoziție prevederile Legii nr. 10/2001, lege specială și de imediată aplicare, ale cărei prevederi sunt în concordanță cu art. 645 C. civ. și 480 C. civ., care în condiții excepționale, în limitele determinate de lege, stabilește posibilitatea acordării unor măsuri reparatorii. În legătură cu situația specială, instanța de apel reține că din terenul expropriat 105 mp sunt ocupați de construcții.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a C.G.M.B., reține că este nefondată, întrucât Legea nr. 213/1998 în art. 12 alin. (4), prevede „în litigiile referitoare la dreptul de proprietate, titularul dreptului de administrare este statul reprezentat de Ministerul Finanțelor, iar unitățile administrativ-teritoriale, de către consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale, care dau mandat scris în fiecare caz președintelui consiliului județean sau primarului”. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Se susține că instanța de apel nu s-a limitat la cercetarea motivelor de apel invocate, ci s-a pronunțat și asupra unor aspecte cu care nu a fost investită; respectiv că acțiunea nu s-ar încadra în dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 și că raportul de expertiză ar fi eronat, fiind în contradicție cu o adresă a Departamentului Patrimoniului Imobiliar. În acest sens reclamanții arată că raportul de expertiză a constatat situația reală existentă, respectiv că terenul este liber și nu este afectat de lucrări de sistematizare sau construcții, la suprafață sau subterane. Se mai susține de către recurenți că apelantul nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și că prin actele depuse a făcut dovada proprietății, iar faptul că instanța de fond le-a restituit 131 mp în loc de 124,31 mp nu era un motiv ca instanța de apel să respingă acțiunea.

O altă susținere este în legătură cu faptul că instanța de apel a apreciat că soluționarea cauzei poate fi făcută în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, când în cauză este cert că se aplică prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994. În drept, recurenții își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că decizia recurată încalcă grav dispozițiile legale referitoare la dreptul de proprietate cele ce reglementează apelul, art. 21 din Constituție. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Este de reținut în primul rând că pentru a putea aprecia dacă hotărârea este lipsită de temei legal sau dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, era necesar ca în cauză împrejurările de fapt să fie pe deplin stabilite, ceea ce, în cazul în speță nu s-a făcut.

În acest sens este de reținut că acțiunea formulată de către reclamanți a avut ca temei de drept prevederile art. 480 și art. 481 C. civ. Susținându-se că la începutul anului 1950 antecesorii lor au fost evacuați și statul a preluat abuziv imobilul. La data de 16 octombrie 2001 reclamanții își „completează” temeiul de drept invocând în subsidiar art. 35 din Legea nr. 33/1994. Instanța de apel nu a stabilit cadrul juridic al speței față de aceste două temeiuri de drept invocate de către reclamanți și, față de adresa de la fila 57 prin care se comunică reclamanților că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 prin decizia 228/1994, iar în tabelul anexă la decretul de expropriere nr. 151/1989, în care se arată la poziția 105 că „locuința din str. O. nr. 13” este un „mijloc fix care se scoate din funcțiune”.

Era evident că față de această contradicție, instanța de apel trebuia să stabilească prin probe, care este realitatea; mai ales că reclamanții au arătat inițial în acțiune că autorii lor au fost evacuați din imobilul în litigiu în anul 1950 când acesta a trecut abuziv în proprietatea statului, iar în „Tabelul” anexă la Decretul nr. 115/1989 se arată fondurile fixe care se scot din funcțiune și la poziția 105 se menționează „locuința din str. O. 13”, și nu ca la alte poziții din tabel unde se arată și proprietarul. De menționat că suprafața imobilului nu figurează în actul de vânzare-cumpărare care reprezintă titlul antecesorilor reclamanților iar în expertiza efectuată în cauză se arată în procesul-verbal că „s-a identificat aproximativ amplasamentul terenului” ceea ce este inadmisibil pentru o probă științifică cum este o expertiză.

O altă problemă care nu a fost stabilită este aceea dacă la imobilul din str. O. nr. 17, numărul factorial a devenit 21 și apoi 13 – la dosar existând acte cu conținut contradictoriu. Neexistând stabilite aceste împrejurări, Curtea nu se poate pronunța asupra fondului cauzei, motiv pentru care va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Cu ocazia rejudecării instanța de trimitere va avea în vedere considerentele mai înainte arătate și motivele din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții M.M. și M.C.V. împotriva deciziei nr. 160/A din 28 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de Consiliul General al Municipiului București împotriva sentinței nr.1276 din 13 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.