ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2189/2003

DECIZIA  NR.

2189                                                                                            DOSAR

NR. 2373/2002

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 3 august 2000 sub nr. 10294 pe rolul

Judecătoriei sectorului 3 București reclamanții M.C.V. și M.M. au chemat în

judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și Consiliul

local al sectorului 3 solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va

pronunța să oblige pe pârâți să-i lase în deplină proprietate și posesie

terenul situat în str. O nr. 13.

În

motivarea acțiunii reclamanții arată că sunt moștenitorii proprietarului

imobilului revendicat care a fost preluat abuziv de stat de la autorul lor;

clădirea a fost demolată iar terenul este în prezent liber.

Judecătoria

sectorului 3 prin sentința civilă nr. 5716 din 25 iunie 2001 și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București în baza

art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ.

În

ședința publică din 16 octombrie 2001 reclamanții și-au completat temeiul

juridic al acțiunii și cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Tribunalul

București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1276 din 13

noiembrie 2001, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a

Consiliului local sector 3 și a respins acțiunea reclamanților față de acesta

pentru lipsa calității procesual pasive.

A

admis cererea împotriva pârâtului Consiliul General al Municipiului București

pe care l-a obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie

terenul în suprafață de 131 mp situat în str. O. nr. 13.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că imobilul a fost

expropriat în baza Decretului nr. 151 din 29 iunie 1989 pentru utilitate

publică.

Clădirea

a fost demolată însă terenul este liber, nu este afectat de detalii de

sistematizare.

Întrucât

terenul este în administrarea Consiliului General al Municipiului București și

nu a Consiliului local al sectorului 3, acțiunea reclamanților a fost respinsă

față de acesta pentru lipsa calității procesual pasive.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâtul Consiliul General al Municipiului

București invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Se

susține în primul rând că nu Consiliul General, care nu are personalitate

juridică ar fi trebuit chemat în judecată de către reclamanți, ci municipiul

București reprezentat prin Primarul General și ca atare acțiunea reclamanților

ar fi trebuit să fie respinsă pentru lipsa calității procesual pasive a

Consiliului General.

În

ceea ce privește fondul cauzei, apelanta susține că instanța a reținut greșit

că terenul este liber când, în realitate, 105 mp sunt ocupați de construcții,

pe de o parte, iar pe de altă parte, deși reclamanții solicitaseră restituirea

124,31 mp teren, a fost restituită o suprafață de 131 mp, deci mai mult decât

s-a solicitat.

Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 160/A din 28

martie 2002, a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că

a respins ca nefondată acțiunea formulată de către reclamanți.

Pentru

a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că în mod legal a fost

trecut în proprietatea statului terenul în baza Decretului de expropriere nr. 151/1989

– art. 3, în scopul realizării unor apartamente și dotările tehnico-edilitare

aferente, în ansamblul de locuințe.

S-a

mai reținut că reclamanții au la dispoziție prevederile Legii nr. 10/2001, lege

specială și de imediată aplicare, ale cărei prevederi sunt în concordanță cu

art. 645 C. civ. și 480 C. civ., care în condiții excepționale, în limitele

determinate de lege, stabilește posibilitatea acordării unor măsuri

reparatorii.

În

legătură cu situația specială, instanța de apel reține că din terenul

expropriat 105 mp sunt ocupați de construcții.

În

ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a C.G.M.B., reține

că este nefondată, întrucât Legea nr. 213/1998 în art. 12 alin. (4), prevede

„în litigiile referitoare la dreptul de proprietate, titularul dreptului de

administrare este statul reprezentat de Ministerul Finanțelor, iar unitățile

administrativ-teritoriale, de către consiliile județene, de Consiliul General

al Municipiului București sau de consiliile locale, care dau mandat scris în

fiecare caz președintelui consiliului județean sau primarului”.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții, invocând motive de nelegalitate

și netemeinicie.

Se

susține că instanța de apel nu s-a limitat la cercetarea motivelor de apel

invocate, ci s-a pronunțat și asupra unor aspecte cu care nu a fost investită;

respectiv că acțiunea nu s-ar încadra în dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994

și că raportul de expertiză ar fi eronat, fiind în contradicție cu o adresă a

Departamentului Patrimoniului Imobiliar.

În

acest sens reclamanții arată că raportul de expertiză a constatat situația

reală existentă, respectiv că terenul este liber și nu este afectat de lucrări

de sistematizare sau construcții, la suprafață sau subterane.

Se

mai susține de către recurenți că apelantul nu a formulat obiecțiuni la raportul

de expertiză și că prin actele depuse a făcut dovada proprietății, iar faptul

că instanța de fond le-a restituit 131 mp în loc de 124,31 mp nu era un motiv

ca instanța de apel să respingă acțiunea.

O

altă susținere este în legătură cu faptul că instanța de apel a apreciat că

soluționarea cauzei poate fi făcută în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

când în cauză este cert că se aplică prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

În

drept, recurenții își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. arătând că decizia recurată încalcă grav dispozițiile legale

referitoare la dreptul de proprietate cele ce reglementează apelul, art. 21 din

Constituție.

Recursul

este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Este

de reținut în primul rând că pentru a putea aprecia dacă hotărârea este lipsită

de temei legal sau dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, era

necesar ca în cauză împrejurările de fapt să fie pe deplin stabilite, ceea ce,

în cazul în speță nu s-a făcut.

În

acest sens este de reținut că acțiunea formulată de către reclamanți a avut ca

temei de drept prevederile art. 480 și art. 481 C. civ.

Susținându-se

că la începutul anului 1950 antecesorii lor au fost evacuați și statul a

preluat abuziv imobilul.

La

data de 16 octombrie 2001 reclamanții își „completează” temeiul de drept

invocând în subsidiar art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Instanța de apel nu a stabilit cadrul juridic al speței față

de aceste două temeiuri de drept invocate de către reclamanți și, față de

adresa de la fila 57 prin care se comunică reclamanților că imobilul în litigiu

a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 prin decizia

228/1994, iar în tabelul anexă la decretul de expropriere nr. 151/1989, în care

se arată la poziția 105 că „locuința din str. O. nr. 13” este un „mijloc fix

care se scoate din funcțiune”.

Era

evident că față de această contradicție, instanța de apel trebuia să

stabilească prin probe, care este realitatea; mai ales că reclamanții au arătat

inițial în acțiune că autorii lor au fost evacuați din imobilul în litigiu în

anul 1950 când acesta a trecut abuziv în proprietatea statului, iar în

„Tabelul” anexă la Decretul nr. 115/1989 se arată fondurile fixe care se scot

din funcțiune și la poziția 105 se menționează „locuința din str. O. 13”,  și

nu ca la alte poziții din tabel unde se arată și proprietarul.

De

menționat că suprafața imobilului nu figurează în actul de vânzare-cumpărare

care reprezintă titlul antecesorilor reclamanților iar în expertiza efectuată

în cauză se arată în procesul-verbal  că „s-a identificat aproximativ

amplasamentul terenului” ceea ce este inadmisibil pentru o probă științifică

cum este o expertiză.

O

altă problemă care nu a fost stabilită este aceea dacă la imobilul din str. O.

nr. 17, numărul factorial a devenit 21 și apoi 13 – la dosar existând acte cu

conținut contradictoriu.

Neexistând

stabilite aceste împrejurări, Curtea nu se poate pronunța asupra fondului

cauzei, motiv pentru care va admite recursul, va casa decizia recurată și va

trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Cu

ocazia rejudecării instanța de trimitere va avea în vedere considerentele mai

înainte arătate și motivele din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții M.M. și M.C.V.

împotriva deciziei nr. 160/A din 28 martie 2002 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecarea apelului declarat de Consiliul General al Municipiului București

împotriva sentinței nr.1276 din 13 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția

a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.