ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3096/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 august 1999, reclamanta SC M. SA Vaslui a solicitat obligarea pârâtului, Grupul Școlar I.M. Vaslui și P.V. la plata sumei de 11.348.664 lei, reprezentând diferență preț, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 382 din 25 octombrie 1999, a respins acțiunea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâtul, Grupul Școlar Industrial I.M. Vaslui, nu are calitate procesuală pasivă, deoarece P.V., prin angajamentul de plată din 26 ianuarie 1999, s-a obligat să achite suma datorată, act ce constituie titlu executoriu.

Prin decizia civilă nr. 157 din 15 mai 2000 a Curții de Apel Iași, s-a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, ce a fost schimbată în parte, s-a admis acțiunea reclamantei și pârâtul, Grupul Școlar I.M., a fost obligat la plata sumei de 11.348.664 lei contravaloare marfă și la 1.471.384 lei cheltuieli de judecată la fond și în apel; s-a menținut sentința privind respingerea acțiunii față de pârâtul P.V.; s-a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului, Grupul Școlar I.M. Vaslui. S-a reținut, în considerentele deciziei, că intimatul-pârât a achitat o parte din facturile emise de reclamantă și, deci, are calitate procesuală pasivă. Cu privire la numitul P.V., acesta a fost delegatul pârâtei care a ridicat marfa în numele societății, iar angajamentul de plată dat de acesta urmează să fie valorificat de Grupul Școlar I.M.

Vaslui în baza raportului de muncă dintre cele două părți. În termen legal, Grupul Școlar I.M. Vaslui a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ., împotriva acestei decizii, susținând că este nelegală și netemeinică. S-a susținut că numitul P.V. s-a angajat față de intimata-reclamantă să achite debitul, că numai aceasta are calitate de creditor, iar în situația în care ar fi obligați la plata, conform art. 1.000 C. civ., nu ar putea valorifica angajamentul de plată, cu atât mai mult cu cât, în prezent, nu mai este salariatul societății. Recurenta a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal, întrucât, potrivit codului comercial, obligația de plată revine cumpărătorului, calitate pe care a avut-o pârâtul P.V.

Că răspunderea comitentului se limitează numai la situația în care prepusul a acționat în numele acestuia. Or, pârâtul a acționat în nume propriu, întrucât nu a făcut mențiunea, conform art. 396 C. com., pe facturi „prin procură” și, deci, P.V. răspunde personal pentru daunele cauzate reclamantei. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, întrucât, din actele dosarului, rezultă că recurenta avea calitatea de cumpărător, iar facturile sunt semnate de delegatul acesteia P.V., care, la data expedierii mărfurilor, era angajat la societatea recurentă. Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta nu este întemeiat. Reclamanta, SC M. SA Vaslui, a livrat pârâtei, Grupul Școlar Industrial I.M.

– Vaslui, produse alimentare cu facturile nr. 45871 din 3 iunie 1998, în valoare de 20.423.000 lei; nr. 45870 din 13 iunie 1998, în valoare de 5.052.620 lei; nr. 46015 din 31 iulie 1998, în valoare de 2.205.640 lei și nr. 46145 din 22 septembrie 1998, în valoare de 2.048.104 lei, care au fost achitate parțial și a rămas o diferență de 11.348.664 lei. Recurenta a susținut la instanța de fond, prin întâmpinare, că a achitat numai o parte din produse specificate în facturile nr. 45871 și 45870 din iunie 1998, pe care le-a primit, celelalte au fost ridicate de P.V., care s-a angajat să plătească diferența neachitată. Așa fiind, în mod corect, instanța de apel a constatat că Grupul Școlar I.M. Vaslui are calitate procesuală pasivă, cât timp a primit o parte din produse și le-a achitat.

Pe de altă parte, în facturile și avizele de expediție depuse la dosar, la rubrica cumpărător figurează Grupul Școlar I.M. Vaslui, iar marfa a fost ridicată de delegatul acestuia P.V., care era angajatul recurentei, în calitate de administrator, și care a acționat în interesul acesteia. Susținerea recurentei, că intimatul-pârât P.V. s-a angajat față de reclamantă să achite debitul și acesta răspunde pentru debitul neachitat, va fi înlăturată pentru următoarele considerente: Este adevărat că P.V. a dat, la 26 ianuarie 1999, un angajament de plată prin care s-a obligat să achite, până la 15 februarie, suma de 11.348.664 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor ridicate de acesta pentru societate.

Acest act poate fi valorificat numai de recurentă în baza raporturilor de muncă pe care le-a avut cu P.V., administratorul acestei societăți, care a ridicat produsele de la reclamantă și-a acționat în numele societății recurente. În mod corect, instanța de apel a reținut că angajamentul de plată constituie titlu executoriu numai pentru Grupul Școlar I.M., care îl poate pune în executare. De menționat că între reclamantă și pârâtul P.V. nu a existat nici un raport juridic nu numai de dreptul muncii, dar nici de drept comun, care să justifice obligarea acestuia din urmă la plata debitului. Dreptul reclamantei la plata contravalorii produselor neachitate se valorifică numai față de societatea cu care este în raporturi contractuale, respectiv, recurenta, așa încât, în mod corect, instanța de apel a reținut că P.V.

nu are calitate procesuală pasivă în acest litigiu. Nici critica recurentei, privind nerespectarea dispozițiilor art. 396 C. com., în sensul că nu s-a menționat pe factură că P.V. a acționat „prin procură”, nu este întemeiată. Astfel, potrivit art. 401 C. com., „dispozițiile acestei secțiuni se aplică reprezentanților caselor comerciale sau ai societăților străine care tratează sau încheie în țară în numele și pe socoteala acestora afacerile comerciale cu care au fost însărcinați”. Față de acest text de lege, Curtea constată că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 396 și art. 400 C. com., așa cum recurenta a susținut. Pentru toate aceste considerente, urmează ca, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârât, constatând că decizia instanței de apel este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul, Grupul Școlar I.M. Vaslui, împotriva deciziei nr. 157 din 15 mai 2000 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2003.