ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4333/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Că, la data de 15 iunie 2011, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta SC M. SA Vaslui prin lichidator judiciar M.R.L.I. SPRL, a chemat în judecată SC P. SA Huși solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 100.122,40 RON, reprezentând debit neachitat, precum și la plata dobânzii legale aferente până la achitarea debitului. Reclamanta a arătat că, prin Încheierea nr. 83/F din data de 4 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosar nr. 10/89/1997, a fost deschisă procedura falimentului împotriva SC M. SA Vaslui, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar M.R.L.I. SPRL și că, între părți a existat o colaborare comercială, în cadrul căreia a livrat bunuri către pârâtă, fiind emis un număr de 10 facturi și că ulterior, în anul 2005, pârâta a întocmit un număr de 34 foi de parcurs, în baza cărora a fost emis către reclamantă un număr de 8 facturi.

Reclamanta a susținut că părțile au convenit stingerea debitelor reciproce încheind un număr de opt procese-verbale de compensare, însă, prin Sentința penală nr. 328 din 11 martie 2009 a Judecătoriei Vaslui, s-a dispus anularea celor 34 foi de parcurs, a celor 8 facturi emise de pârâtă și a celor 8 procese-verbale de compensare, astfel că pârâta figurează în contabilitatea reclamantei cu un debit restant, în cuantum de 100.122,40 RON. Deși reclamanta a încercat rezolvarea acestei situații litigioase pe cale amiabilă, pârâta nu a dat curs invitației la conciliere. Tribunalul Vaslui, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 245/2010 din 20 februarie 2012, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, formulată de pârâta SC P. SA Huși și în consecință a respins acțiunea în pretenții formulată de reclamanta SC M. SA Vaslui prin lichidator judiciar M.R.L.I.

SPRL în contradictoriu cu pârâta SC P. SA Huși. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar în cazul de față, dată fiind natura litigiului, potrivit art. 8 din același act normativ, pentru repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Prin Rechizitoriul nr. 2187/P/2005, înregistrat la Judecătoria Vaslui, la data de 20 octombrie 2006 la nr. 6996/2006, Dosar nou 4538/333/2006, au fost trimiși în judecată inculpații A.P.

și I.L., acesta din urmă pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290, 246 și art. 25 raportat la art. 290 C. pen., faptele expuse în actul de sesizare a instanței fiind aceleași cu cele care stau la baza acțiunii civile de față. În timpul procesului penal, prin Încheierea instanței de fond din 30 aprilie 2007, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte vătămată, a SC M. SA Vaslui, prin reprezentantul legal de la acea dată, fiind legal citată pentru termenul din 21 mai 2007, termen mai înainte de care, la data de 11 mai 2007, lichidatorul societății comerciale-parte vătămată, M.R.L.I. SPRL, a solicitat la studiu dosarul penal, având posibilitatea de a lua cunoștință de actele și lucrările dosarului.

Instanța a reținut că, în cauză, promovarea unei acțiuni civile când aceasta derivă dintr-o faptă penală este condiționată de respectarea dispozițiilor art. 15 și 19 C. proc. civ. ce privesc, deopotrivă, atât termenul de constituire ca parte civilă în procesul penal, cât și modalitatea în care se exercită acest drept.

Tribunalul a constatat că hotărârea penală privește faptele administratorului SC P. SA Huși, că termenul de la care a luat naștere dreptul reclamantei la promovarea acțiunii civile în despăgubire a fost 21 mai 2007, când aceasta a fost citată și a luat cunoștință despre actele dosarului și a rămas pasivă față de posibilitatea de a se constitui parte civilă în procesul penal și că acțiunea civilă, aflată în directă legătură cu procesul penal, a fost înregistrată la data de 15 iunie 2011, aceasta fiind promovată peste termenul de 3 ani, ceea ce, în condițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, echivalează cu intervenirea prescripției dreptului la acțiune față de reclamantă. Prin Decizia nr. 156/2012 din 28 septembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamanta SC M. SA Vaslui prin lichidator judiciar M.R.L.I.

SPRL Iași împotriva Sentinței civile nr. 245/2012 din data de 20 februarie 2012 a Tribunalului Vaslui, secția civilă, pe care a anulat-o. A respins excepția prescripției dreptului la acțiune, formulată de pârâta SC P. SA Huși și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Vaslui.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, reținând corect situația de fapt, a respins susținerea pârâtei referitoare la indicarea în calea de atac, de către SC M. SA Vaslui, a unui alt temei juridic al pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, apreciind că, spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat, instanța de judecată, în exercitarea rolului activ, este îndreptățită și chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părților, să dea acțiunii calificarea juridică corectă, astfel că, raportat la susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată, a constatat că dreptul la acțiune ce privește creanțele SC M. SA Vaslui, izvorâte din cele 10 facturi emise în baza raporturilor juridice contractuale dintre părți și care au fost înaintate pârâtei spre plată, s-a născut la momentul scadenței fiecăreia dintre aceste facturi, iar dreptul la acțiune al reclamantei ce are ca obiect repararea pagubei cauzate acesteia de către pârâtă prin emiterea, în mod nelegal, a unui număr de 34 foi de parcurs și a 8 facturi, care au stat la baza compensării datoriei pe care o avea SC P. SRL față de reclamantă, cu o datorie nereală pe care prima societate ar fi avut-o față de ce-a de a doua societate s-a născut la data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 328 din 11 martie 2009 a Judecătoriei Vaslui,

de anulare a proceselor-verbale de compensare, respectiv, la data de 14 decembrie 2010, când s-a respins recursul declarat împotriva Deciziei penale nr. 63/A din 19 martie 2010. Astfel, Curtea de Apel Iași a constatat că primul drept privește o acțiune în răspundere contractuală, căruia, în materia termenului de prescripție, îi este aplicabilă regula generală înscrisă în art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, iar al doilea drept privește acțiunea în răspundere pentru paguba cauzată reclamantei prin fapta ilicită a prepușilor pârâtei căreia, sub aspectul începerii termenului de prescripție, îi este aplicabilă regula specială instituită prin art. 8 alin. (1) din același decret.

În consecință, în primul raport juridic care își are izvorul într-un act juridic, contractul de furnizare produse și servicii, ce are ca subiecte părțile din prezenta cauză, dreptul la acțiune s-a născut la data scadenței fiecărei facturi emise în baza contractului, care potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, este și data de la care a început să curgă termenul de prescripție. Tot astfel, în al doilea raport juridic, născut dintr-un fapt juridic, ce are ca subiecte reclamanta și prepușii pârâtei, autori ai pagubei produse prin falsificarea celor 34 foi de parcurs și a celor 8 facturi care emană de la SC P. SA Huși, și care au stat la baza compensării debitelor reciproce dintre părți, dreptul la acțiune și, concomitent, prescripția acestuia, potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, s-au născut la data când reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspundea de ea.

În consecință, împrejurările privind existența a două raporturi juridice diferite, succesiunea în timp a acestora și condiționarea celui de-al doilea raport de existența primului, raportate la identitatea termenului de prescripție sub aspectul duratei acestuia, exclud posibilitatea nașterii concomitente a dreptului la acțiunea în răspundere contractuală și a dreptului la acțiunea în răspundere civilă.

Astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiunea contractuală al reclamantei și, implicit, termenul de la care începe să curgă, pe acest temei, s-au născut, la data scadenței fiecăreia dintre cele 10 facturi înaintate pârâtei spre plată, iar dreptul la acțiune al reclamantei în răspundere pentru paguba produsă prin falsificarea ordinelor de deplasare și a facturilor care au stat la baza compensării și, implicit, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune s-au născut la data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 328 din 11 martie 2009 a Judecătoriei Vaslui, de anulare a proceselor-verbale de compensare, respectiv, la data de 14 decembrie 2010, când s-a respins recursul declarat împotriva Deciziei penale nr. 63/A din 19 martie 2010, întrucât până la rămânerea definitivă a sentinței penale de anulare a proceselor-verbale de compensare, a operat prezumția de nevinovăție a prepușilor pârâtei și că reclamanta nu putea să aibă certitudinea că i s-a produs o pagubă, câtă vreme actele de compensare erau în ființă până la rămânerea definitivă a hotărârii de anulare a lor.

Împotriva Deciziei nr. 156/2012 din 28 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs pârâta SC P. SA Huși, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond. În criticile formulate, recurenta-pârâtă a susținut în esență următoarele: - Că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea principiului disponibilității și a dreptului la apărare al reclamantei, care a ales calea acțiunii directe, a răspunderii contractuale a pârâtei, născută din neplata prețului, și nu a răspunderii indirecte pentru fapta altuia, prevăzută de art. 1000 alin. (3) C. civ., a răspunderii civile delictuale.

- În mod greșit a reținut instanța de apel în considerentele deciziei că, în cazul răspunderii contractuale, este aplicabil art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, că termenul de prescripție curge de la data scadenței fiecăreia dintre cele 10 facturi și că în cauză a intervenit prescripția extinctivă, în condițiile în care termenul de prescripție nu a fost nici întrerupt și nici suspendat. - Că raționamentul juridic al instanței în pronunțarea deciziei recurate, în sensul că între părți ar exista două raporturi juridice, unul între reclamantă și pârâtă, iar altul între reclamantă și prepușii pârâtei, dar și cu privire la regulile prescripției este eronat.

Astfel, greșit a reținut Curtea de Apel Iași că în cazul răspunderii civile delictuale, dreptul la acțiune al reclamantei s-ar fi năsut la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, întrucât până la acel moment a operat prezumția de nevinovăție și că reclamanta nu avea certitudinea producerii pagubei, în condițiile în care aceste aspecte sunt lipsite de relevanță, avându-se în vedere că termenul de prescripție curge de la data la care Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui i-a adus la cunoștință reclamantei că a fost săvârșită o faptă penală, prin care i-a fost creat un prejudiciu, că procesele-verbale de compensare din 2005 nu sunt reale, cu atât mai mult cu cât aceasta nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal.

Înalta Curte, analizând recursul declarat de pârâta SC P. SA Huși împotriva Deciziei nr. 156/2012 din 28 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin prisma criticilor formulate și temeiurilor de drept invocate, a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente. Susținerea recurentei, privind depășirea limitelor învestirii instanței de apel prevăzută de art. 295 C. proc. civ., este nefondată, întrucât instanța în virtutea rolului său activ, instituit de dispozițiile art. 129 alin. (1) din același cod, avea obligația să pună în discuția părților orice chestiune care putea să conducă la justa soluționare a cauzei, astfel că această împrejurare nu este de natură a determina o altă soluție, față de critica principală referitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Se reține astfel că, în mod corect a apreciat instanța de apel că față de susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată, un drept la acțiune ce privește creanțele, izvorâte din cele 10 facturi emise de aceasta, are la bază raportul juridic care a derivat din contractul de furnizare produse și servicii, iar celălalt drept la acțiune al reclamantei ce privește repararea pagubei cauzată acesteia de către pârâtă prin emiterea, în mod nelegal, a unui număr de 34 foi de parcurs și a 8 facturi, care au stat la baza compensării datoriei pe care o avea SC P. SRL față de reclamantă, privește acțiunea în răspundere pentru paguba cauzată reclamantei prin fapta ilicită a prepușilor pârâtei.

Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar conform art. 8 alin. (1) din același act normativ, dreptul la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Astfel, în cazul răspunderii civile contractuale, ce izvorăște dintr-un act juridic, respectiv din contractul de furnizare produse și servicii, ce are ca subiecte părțile din prezenta cauză, dreptul reclamantei la acțiune s-a născut la data scadenței fiecărei facturi emise în baza contractului, care potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, este și data la care începe să curgă termenul de prescripție a acestuia.

Tot astfel, în cazul răspunderii civile delictuale, născută dintr-un fapt juridic, ce are ca subiecte reclamanta și prepușii pârâtei, autori ai pagubei produse prin falsificarea celor 34 foi de parcurs și a celor 8 facturi care emană de la SC P. SA Huși, și care au stat la baza compensării debitelor reciproce dintre părți, dreptul la acțiune și, concomitent, prescripția acestuia, potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, s-a născut la data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 328 din 11 martie 2009 a Judecătoriei Vaslui, de anulare a proceselor-verbale de compensare, respectiv, la data de 14 decembrie 2010, când s-a respins recursul declarat împotriva Deciziei penale nr. 63/A din 19 martie 2010. Cum în cauză este vorba despre două raporturi juridice diferite, cu succesiune diferită în timp, se reține că sub aspectul duratei termenului de prescripție, este exclusă posibilitatea nașterii concomitente a dreptului la acțiunea în răspundere contractuală și a dreptului la acțiunea în răspundere civilă delictuală, după cum corect a reținut și instanța de apel.

Din această perspectivă, instanța de apel a examinat în mod just cauza dedusă judecății, reținând că pentru pretențiile reclamantei pe cele două capete de cerere, conform prevederilor art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune și, concomitent, prescripția acestuia urmează a fi examinate în cazul răspunderii civile contractuale de la data scadenței fiecărei facturi emise în baza contractului, iar în cazul răspunderii civile delictuale, de la data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 328 din 11 martie 2009 a Judecătoriei Vaslui, de anulare a proceselor-verbale de compensare, respectiv, de la data de 14 decembrie 2010, când a fost respins recursul declarat împotriva Deciziei penale nr. 63/A din 19 martie 2010, întrucât a operat prezumția de nevinovăție a prepușilor pârâtei și că reclamanta nu putea să aibă certitudinea că i s-a produs o pagubă, câtă vreme actele de compensare erau în ființă până la rămânerea definitivă a hotărârii de anulare a lor.

Față de considerentele de mai sus și având în vedere că decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA Huși împotriva Deciziei nr. 156/2012 din 28 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2013. Procesat de GGC - AZ