ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1289/2003

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1453 din 16

octombrie 2000, Tribunalul Iași a admis acțiunea reclamantei SC C.A.I. SA Iași,

în contradictoriu cu pârâții V.M. și V.C. și a dispus obligarea pârâților să

efectueze, către reclamantă, vânzarea a jumătate din activul situat în cadrul

complexului alimentar, preluat de pârâți de la SC A. SA Iași, în baza

contractului de vânzare-cumpărare nr. 715/1995, așa cum s-au obligat prin

antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 2 din 30 martie 1995.

S-a dispus, de asemenea, prin

sentința de mai sus, că, în cazul neîndeplinirii obligației de a vinde jumătate

din activul în litigiu în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii

definitive a hotărârii, pârâții sunt obligați să plătească, în solidar,

reclamantei suma de 328.800.000 lei daune.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare,

încheiat între părți la 30 martie 1995, V.M. și V.C. s-a angajat să vândă

reclamantei jumătate din activul din cadrul complexului comercial din Iași, iar

reclamanta-cumpărătoare s-a obligat să achite jumătate din avansul necesar

cumpărării acestui activ și, ulterior, jumătate din valoarea activului preluat.

Obligațiile reclamantei au fost îndeplinite, în schimb, pârâții nu și-au

respectat angajamentul asumat prin antecontract.

Pârâții au declarat apel împotriva

sentinței de mai sus și au susținut, în esență, că în raport cu ultima plată

efectuată de reclamantă din 3 martie 1997, acțiunea este prescrisă. Că pârâții

nu au calitate procesuală pasivă, ca persoane fizice, iar contractul dintre

părți este nul de drept, nefiind încheiat în formă autentică.

Curtea de Apel Iași, prin decizia nr.

8 din 11 februarie 2002, a respins excepțiile privind prescripția dreptului

material la acțiune și lipsa calității procesuale pasive a pârâților.

A fost respins apelul pârâților,

păstrându-se sentința nr. 1453 din 16 octombrie 2000, pronunțată de instanța de

fond.

Instanța de apel a reținut că, atâta

vreme, cât reclamanta a achitat avansul, precum și alte sume de bani ulterioare

(328.800.000 lei) este demonstrat faptul că și-a îndeplinit obligația din

antecontract și a avut dreptul de a cere respectarea obligației promitenților,

iar instanța de fond a analizat complet și corect probele administrate în

cauză.

Pârâții au declarat recurs împotriva

acestei din urmă hotărâri, pe care au considerat-o nelegală, întrucât:

- nu s-a pronunțat cu privire la

necompetența materială a instanței de fond de a soluționa cauza în complet

comercial, iar nu de drept comun;

- nu s-a motivat în fapt și în drept

de către instanța de apel respingerea excepției lipsei calității procesuale

pasive a pârâților;

- a fost nelegal soluționată

excepția prescrierii dreptului la acțiune prin respingerea acestei excepții;

- hotărârea recurată nu este

motivată în drept, cum, de altfel, nu este motivată nici hotărârea instanței de

fond;

- nu s-a făcut analiza raportului de

expertiză depus la dosar;

- instanța de apel nu s-a pronunțat

cu privire la compensația legală invocată de pârâți în răspunsul la întâmpinare

din dosarul de apel.

Recursul pârâților este nefondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului se constată reluarea criticilor din apel și în motivele recursului.

Aceste critici au fost examinate în

mod detaliat de instanța de apel, care a pronunțat o hotărâre corectă.

Astfel, s-a făcut, în hotărârea

recurată, analiza tuturor excepțiilor invocate de pârâți. Aceste excepții au

fost puse în discuția părților și soluția respingerii acestora a fost singura

care s-a impus în raport cu faptul că nici una nu a fost întemeiată.

Examinând, de asemenea, hotărârea

recurată, se impune și concluzia că instanța de apel a analizat, în totalitate,

motivele apelului pârâților și a motivat, în fapt și în drept, decizia sa. S-a

apreciat corect obligațiile părților, asumate prin antecontractul nr. 2/1995

(semnat, de altfel, valabil de părți) și s-a apreciat, totodată, în

considerentele acestei hotărâri, că acțiunea reclamantei se încadrează în

dispozițiile legale cuprinse în art. 969, 970 și 1073 C. civ.

Nici motivul de recurs potrivit cu

care instanța de apel nu a analizat raportul de expertiză, depus la dosar, nu

este întemeiat. S-a precizat astfel, că această instanță a verificat – alături

de celelalte acte – raportul de expertiză contabilă, obiecțiunile la raportul

de expertiză și răspunsul la obiecțiuni, încât această critică nu poate conduce

la modificarea hotărârii recurate.

Este, de asemenea, nefondată și

critica referitoare la compensația legală formulată de pârâți în apel.

În măsura în care pârâții aveau de

valorificat pretenții împotriva reclamantei, trebuia să procedeze la

valorificarea acestora prin acțiune reconvențională, pe care, însă, nu au

promovat-o, așa încât pretenția din apel, sub acest aspect, nu are temei legal

și corect această instanță nu a luat-o în analiză.

Așadar, motivele recursului

pârâților nefiind întemeiate, se va respinge recursul acestora, potrivit art. 312

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurenții pârâți V.M. și V.C. împotriva deciziei nr. 8 din 11

februarie 2002 a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 28 februarie 2003.