ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1219/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1219/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială

nr. 15429 din 20 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a

Vl-a comercială, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a

SC A. SRL, ca neîntemeiată. A fost admisă în parte acțiunea formulată de

reclamantul T.C. în contradictoriu cu pârâții SC A. SRL și I.D.C., a fost

constatată nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare din 20

decembrie 2004 și a fost obligată societatea pârâtă la plata sumei de 5000 Euro

în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. din data plății, reprezentând

contravaloare avans achitat către reclamant. Au fost respinse celelalte cereri

ca neîntemeiate. A fost obligată pârâta și la plata sumei de 912 lei

reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța

această sentință instanța, de fond a reținut că prin antecontractul din data de

20 octombrie 2004, reclamantul urma să cumpere de la SC S.S. SRL, astăzi SC A. SRL,

părțile sociale deținute de asociatul unic I.D.C. care a semnat în această

calitate. S-a solicitat rezoluțiunea antecontractului cu restituirea avansului

achitat de 5.000 Euro și plata de daune potrivit clauzei penale care prevedea

că, în cazul în care una din părți renunță la înțelegerea din antecontract,

partea respectivă va plăti daune interese în cuantum de 5.000 Euro în caz de

neexecutare a contractului până la data de 15 februarie 2005, reclamantul fiind

îndreptățit la daune, întrucât părțile sociale au fost înstrăinate către alți

parteneri.

Cu privire la

valabilitatea convenției, potrivit art. 948 C. civ., prima instanță a arătat că

pârâta a invocat excepția nulității absolute pentru lipsa obiectului

antecontractului de vânzare-cumpărare datorită inexistenței dreptului de

proprietate asupra părților sociale în persoana societății care s-a obligat. Constatând

întemeiate argumentele pârâtei, instanța, în baza art. 948, 966, 968 C. civ., a

constatat nulitatea absolută a convenției, cu consecința restituirii plății

sumei de 5.000 Euro achitată cu titlu de avans în temeiul acestei convenții

către reclamant, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute.

Întrucât pârâtul I.D.C.

a fost chemat în judecată ca fost asociat unic și administrator al societății

pârâte și nu ca persoană fizică s-a considerat că

soluția se va pronunța în contradictoriu și cu acesta pentru opozabilitate.

Reținându-se

sancțiunea nulității absolute a antecontractului, s-a apreciat că nu se mai

impune analizarea celorlalte apărări care susțin nevalabilitatea convenției.

Ca

urmare, tribunalul a respins excepția lipsei calității

procesuale

pasive a SC A. SRL, ca neîntemeiată. A

considerat că trebuie admisă în parte

acțiunea și constatată

nulitatea absolută a

antecontractului de vânzare-cumpărare din 20 decembrie 2004 și că trebuie

obligată societatea pârâtă la plata sumei de 5000 EURO în echivalent lei la

cursul oficial al B.N.R. din data plății, reprezentând contravaloare avans

achitat către reclamant și a respins celelalte cereri, ca neîntemeiate.

În

baza art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata sumei de 912 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.

Prin

decizia comercială nr. 33 din 26 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, a respins apelul formulat de apelantul T.C. împotriva

sentinței comerciale mai sus menționate.

A

respins apelul formulat de apelanta SC A. SRL împotriva aceleiași sentințe.

A

admis apelul incident formulat de apelantul I.D.C. și a schimbat în parte

sentința atacată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului I.D.C. și a respins acțiunea formulată împotriva acestuia,

ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală

pasivă.

În

motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele:

Apelul

formulat de apelantul T.C. nu este fondat.

Antecontractul

de vânzare-cumpărare are ca obiect obligația pe care și-a asumat-o

promitenta-vânzătoare de a transmite la termenul stabilit contractual dreptul

de proprietate asupra părților sociale ale societății comerciale contra

obligației promitentului-cumpărător de a plăti prețul stabilit. Acest obiect nu

întrunește

condiția de a fi posibil, deoarece, pentru a putea transmite dreptul de proprietate

asupra părților sociale, promitentul-vânzător trebuie să fie sau să poată deveni

proprietarul părților sociale obiect al antecontractului. Însă, în cauză,

promitenta-vânzătoare, care este societate comercială, nu poate deveni

proprietara propriilor părți sociale. Aceasta având în vedere interpretarea

dispozițiilor art. 197 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 în forma în vigoare

la data încheierii antecontractului, potrivit cărora părțile sociale pot fi

transmise „între asociați” și către „persoane din afara societății, precum și

prin succesiune”.

Întrucât obiectul

antecontractului nu este posibil, în mod legal și întemeiat a hotărât prima

instanță că acesta este nul absolut conform art. 948 C. civ.

Având în vedere

efectele retroactive ale nulității antecontractului și, întrucât în cauză nu se

pune problema rezoluțiunii antecontractului pentru neexecutarea culpabilă a

obligațiilor de către una dintre părți, rezoluțiune care ar interveni numai în

cazul unui contract valabil încheiat, a apreciat că nu poate opera clauza

penală prevăzută în acesta.

Ca urmare, a

considerat că solicitarea apelantului-reclamant de a i se acorda suma de 5.000

Euro cu titlu de daune interese pentru neexecutarea culpabilă de către

apelanta-pârâtă, în calitate de promitentă-vânzătoare a obligației asumate nu

este întemeiată, prima instanță motivând soluția pronunțată cu privire la

această cerere a reclamantului.

Cu privire la

cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, s-au aplicat dispozițiile

art. 276 C. proc. civ., respectiv acordarea lor parțială, în măsura

pretențiilor admise.

Pentru cele arătate,

în temeiul art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a respins ca nefiind fondat

apelul declarat de apelantul-reclamant T.C.

A

apreciat că nici apelul declarat de apelanta-pârâtă SC A. SRL nu este fondat. Astfel

a reținut că:

În

mod întemeiat prima instanța a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a acesteia, deoarece, din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la

data de 20 decembrie 2004 reiese că promitenta-vânzătoare este SC S.S. SRL,

reprezentată de asociatul unic al acesteia, I.D.C. și nu acesta din urmă ca

persoană fizică. De altfel, pe convenție, la rubrica vânzător, pe lângă

semnătura lui I.D.C., este aplicată ștampila societății comerciale, ceea ce

este în concordanță cu partea introductivă a convenției în care se menționează

părțile contractante.

Notificarea

și răspunsul la aceasta aflate la dosarul primei instanțe la filele nr. x și z

se referă la altă convenție, respectiv la cea din data de 04 februarie 2005, și

nu la cea din cauza de față, care este încheiată la data de 20 decembrie 2004.

Contractul

de cesiune de părți sociale ale SC S.S. SRL nr. 004 din 02 februarie 2005

încheiat între pârâtul D.I. și asociații apelantei invocat de către

apelanta-pârâtă nu este opozabil apelantului-reclamant care are calitatea de

terț față de acesta.

SC

A. SRL este succesoarea în drepturi a SC S.S. SRL și rezultă că are calitate

procesuală în cauză, astfel că în mod întemeiat și legal prima instanță a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.

Cel

de-al doilea motiv de apel din cadrul apelului pârâtei SC A. SRL nu este

întemeiat.

Obligarea

acestei părți la restituirea avansului de 5.000 Euro încasat este justificată

tocmai de caracterul retroactiv al efectelor nulității antecontractului de

vânzare-cumpărare. Acesta presupune restituirea prestațiilor, în speță a avansului,

deținerea lui nemaiavând temei contractual și reprezentând o plată nedatorată.

Nu

poate fi reținută susținerea apelantei SC A. SRL, în sensul că apelantul-pârât

l.D.C. a restituit apelantului-reclamant suma de 5000 Euro, deoarece singurele probe

în acest sens sunt declarația martorului N.Șt., propus de apelantă și răspunsul

la interogatoriu luat lui l.D.C., probe ce nu se coroborează cu alte probe din

dosar.

Excepția

lipsei calității procesual pasive a pârâtului l.D.C. a fost întemeiat admisă de

către prima instanță, deoarece acesta nu a încheiat antecontractul de

vânzare-cumpărare în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al SC S.S.

SRL, deci nu are calitate procesuală pasivă.

Având

în vedere cele arătate, instanța a constatat că apelul declarat de

apelanta-pârâtă SC A. SRL nu este fondat și, în temeiul art. 296 C. proc. civ.,

l-a respins.

A

apreciat că este fondat apelul incident declarat de apelantul-pârât l.D.C.,

pentru următoarele considerente:

Primul

motiv de apel care se referă la neîndeplinirea procedurii prealabile a

concilierii directe prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., a

considerat că nu este întemeiat dar, cel de-al doilea motiv din cadrul cererii

de aderare la apel este întemeiat. Astfel, instanța de apel a reținut că:

Deși, în mod

întemeiat, prima instanță a menționat în încheierea de ședință din data de 29

noiembrie 2007, că urmează a admite excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului I.D.C., nici în cadrul acestei încheieri și nici în dispozitivul

sentinței atacate, instanța nu s-a pronunțat cu privire la această excepție.

Mai mult, în dispozitivul sentinței s-a consemnat admiterea în parte a acțiunii

și în contradictoriu cu pârâtul I.D.C.

Față de acestea, a

considerat că excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantului-pârât I.D.C.

este întemeiată și în baza art. 296 C. proc. civ., a admis apelul incident

declarat de acesta și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.D.C. și a

respins acțiunea formulată împotriva lui ca fiind promovată împotriva unei

persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs reclamantul T.C., solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei curții de apel în sensul admiterii apelului

său și schimbarea în parte a soluției instanței de fond, în sensul admiterii în

totalitate a acțiunii sale, cu cheltuieli de judecată la fond, apel și în recurs.

Recurentul-reclamant

formulează, în esență, următoarele motive de recurs.

1.

decizia curții de

apel este nelegală, întrucât greșit nu s-a făcut aplicarea art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. și instanțele nu s-au pronunțat pe cererea reclamantului, respectiv pe

rezoluțiune, ci pe nulitatea actului, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., fiind încălcate dispozițiile art. 129 pct. 4, art. 261 pct.

5 C. proc. civ. și art. 977 și 1020 – art. 1021 C. civ.

2.

decizia instanței de

apel este nelegală și pentru că a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului I.D.C., considerând greșit că acesta nu are calitate

procesuală pasivă, întrucât, în realitate, antecontractul privește calitatea

lui de proprietar al părților sociale, de unic proprietar și administrator, dar

și calitatea de proprietar al societății și de proprietar asupra patrimoniului

activ, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

cu privire la art. 948 C. civ. Totodată, decizia din apel este nelegală și

pentru că greșit a admis aderarea la apelul său, constatând că I.D.C. nu are

calitate procesuală pasivă și legitimare pentru a-i fi angajată răspunderea în

cauză.

3.

în mod greșit,

curtea de apel, prin decizia pronunțată nu a făcut aplicarea art. 1066, 1087 și

1298 C. civ. și nu a obligat pârâții la plata în întregime a sumei solicitate

în acțiune, respectiv 10000 EURO, din care 5000 EURO avans la antecontractul de

vânzare-cumpărare părți sociale și patrimoniu și 5000 EURO daune interese

pentru dezicere de la vânzare-cesiune.

4.

în mod greșit, prin

decizia instanței de apel nu au fost acordate cheltuielile de judecată, în

totalitatea lor, la fond și în apel, așa cum au fost solicitate de reclamant,

făcându-se aplicarea corectă a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

dispoziții legale ce sunt invocate și pentru acordarea cheltuielilor de

judecată în recurs.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

motivelor de recurs, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale

incidente în speță, precum și de hotărârile pronunțate în cauze, se constată

următoarele:

primul motiv de recurs, fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., potrivit căruia se susține că greșit instanțele nu s-au pronunțat asupra

a ceea ce s-a cerut, respectiv rezoluțiunea actului juridic dedus judecății, ci

asupra nulității acestuia, se constată că nu este întemeiat, întrucât instanța

de fond a avut în vedere obiectul cererii reclamantului, dar a trebuit să

soluționeze ca excepție de fond și excepția nulității absolute pentru lipsa

obiectului antecontractului de vânzare-cumpărare invocată de pârâta SC A. SRL,

prin întâmpinare, întemeiată pe inexistența dreptului de proprietate asupra

părților sociale în persoana societății care s-a obligat.

Examinând această

excepție, prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 948, 966, 968 C. civ.,

prima instanță a apreciat că este întemeiată motivat de împrejurarea că

antecontractul a fost încheiat între SC S.C. SRL și T.C. și ca urmare a

constatat nulitatea absolută a convenției.

Cum nulitatea

absolută este o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare

edictate pentru încheierea sa valabilă, drept consecință a desființării

actului, în mod corect instanța a dispus restituirea către reclamant a plății

sumei de 5000 Euro, achitată în temeiul acestei convenții, cu titlu de avans,

soluție ce a fost confirmată judicios și de instanța de apel care a reținut că

s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză și a

respins ca nefondat apelul reclamantului, întemeiat pe această critică.

Nici critica

conținută de cel de-al doilea motiv de recurs, conform căruia în mod greșit a

fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.D.C., ca

persoană fizică, reținându-se că raporturile juridice s-au stabilit cu

societatea, nu este întemeiată, întrucât din examinarea și interpretarea

antecontractului de vânzare-cumpărare din 20 decembrie 2004 rezultă că pârâtul

nu a încheiat acest act în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al SC S.S.

SRL, fapt recunoscut de altfel de reclamant la ultimul termen de judecată în

fața primei instanțe.

În ce privește

cererea de aderare la apelul reclamantului, a pârâtului I.D.C., se constată că

în mod corect a fost admisă, întrucât prima instanță deși a luat în considerare

această excepție, a omis să se pronunțe asupra ei și, mai mult, în dispozitivul

sentinței s-a consemnat admiterea în parte a acțiunii și în contradictoriu cu

acest pârât.

Cel de-al treilea

motiv de recurs, conform căruia greșit pârâții nu au fost obligați la plata

sumei solicitate prin acțiune, respectiv atât restituirea avansului, cât și

daune interese, este de asemenea neîntemeiat, deoarece având în vedere efectele

retroactive ale nulității antecontractului și nu rezoluțiunea antecontractului

pentru neexecutare culpabilă a obligațiilor de către una din părți, nu poate

opera clauza penală prevăzută în acesta, ce poate fi activată doar în cazul

unui contract valabil încheiat, situație în care în mod corect a fost admisă

acțiunea reclamantului pentru restituirea avansului achitat, dar nu și pentru

daunele interese solicitate, în cauză acestea fiind lipsite de suport legal,

astfel cum s-a arătat și cum au reținut corect ambele instanțe care s-au

administrat în cauză.

În fine, cea de-a

patra critică privind greșita acordare a cheltuielilor de judecată de către instanțele

care s-au pronunțat în cauză este neîntemeiată, întrucât se constată că au fost

respectate dispozițiile art. 274 – art. 276 C. proc. civ. și instanțele au

acordat în mod corect doar parțial aceste cheltuieli, în măsura pretențiilor

admise, având în vedere că acțiunea introductivă a reclamantului a fost numai

în parte admisă, iar apelul formulat de acesta a fost respins, împrejurare în

care reclamantului nu-i mai puteau fi acordate și alte cheltuieli de judecată

decât cele stabilite prin hotărârea instanței de fond.

În consecință, față

de cele mai sus arătate, reținându-se că reclamantul nu a formulat în recurs

nicio critică întemeiată, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., să conducă la desființarea sau modificarea

deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și se va

respinge recursul declarat în cauză de reclamantul T.C., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul T.C. împotriva deciziei comerciale nr. 33 din 26

ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 14 aprilie 2010.