ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1038/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de revizuire

înregistrată sub nr. 2902/2/2006 pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

revizuentul P.M.F. a solicitat în contradictoriu cu intimații Ministerul

Administrației și Internelor și I.R. revizuirea sentinței

civile nr. 807 din 12 iunie 2001 pronunțată în dosarul nr. 610/2001

de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a conflicte de

muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal,

pentru motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ

.

În motivarea cererii de revizuire,

revizuentul a arătat că până la data de 31 ianuarie 2001 a activat ca ofițer activ în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție de

Frontieră Călărași dar ca urmare a unui dosar fabricat de

către șefii săi - A.V.A., U.G. și D.V. - a fost trecut în

rezervă, iar prin sentința civilă nr. 807/2001 i s-a respins

acțiunea, menținându-se ca legale atât Ordinul de trecere în

rezervă nr. 11/01065 cât și Hotărârea Consiliului de judecată

din 22 noiembrie 2000.

Revizuentul a mai solicitat

instanței de judecată, ca, pe cale incidentală să se

pronunțe asupra infracțiunilor de fals material și fals

intelectual cu privire la înscrisurile de la filele 18 și 20 din dos.

610/2001, să dispună anularea acestora și admițând cererea

de revizuire, să-i recunoască inclusiv vechimea în muncă și

plata drepturilor salariale solicitate prin cererea completatoare.

Prin sentința nr. 3257 din 30

noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire a sentinței

nr. 807 din 12 iunie 2001, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a admis excepția inadmisibilității

cererii de revizuire, invocată de intimatul Ministerul Administrației

și Internelor, reținând, în esență, că revizuentul nu

a depus la dosar hotărârea penală definitivă prin care să

se fi constatat definitiv, de către instanța penală competentă,

existența falsurilor materiale și intelectuale reclamate în dosarul

trecerii sale în rezerva.

In al doilea rând, a reținut

instanța, este inadmisibilă și lipsită de temei juridic

solicitarea revizuentului ca cercetarea falsurilor înscrisurilor să se

facă, pe cale incidentală, de către instanța de contencios

administrativ care a fost investită cu însăși soluționarea

cererii de revizuire; aceasta, deoarece dispozițiile art. 322 pct. 4 C.

proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005, nu mai

permit instanței de revizuire ca, pe cale incidentală, să se

pronunțe asupra existentei sau inexistenței infracțiunii de fals

invocate.

Recursul declarat de revizuentul P.M.F.

împotriva acestei sentințe, a fost admis de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, prin decizia civilă nr. 1606 din 15 aprilie 2008.

Pentru a hotărî astfel, Înalta

Curte a reținut că, prin Decizia nr. nr. 66/2008 din 31 ianuarie

2008, Curtea Constituțională a admis excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 55 din Legea nr. 219/

2005 prin care a fost modificat art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. -

invocată de recurent pe parcursul desfășurării litigiului -

și a constatat că dispozițiile art. 1 pct. 55 din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea

Codului de procedură civilă prin care s-a eliminat din cuprinsul art.

322 pct. 4 C. proc. civ. textul în conformitate cu care „… în cazul în care, în

ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face

printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va

pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau

inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat

și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii”, sunt

neconstituționale.

Înalta Curte a apreciat astfel

că, în raport cu această situație de fapt cu consecințe

juridice, decizia Curții Constituționale producând efecte directe

și imediate, acel fine de neprimire a cererii, nemaiexistând -

situație nouă în recurs și neimputabilă instanței de

fond, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Rejudecând astfel, cauza după

casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2838 din 1

iulie 2009, a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, curtea

de apel a reținut, în esență, faptul că motivul invocat de

revizuent în susținerea cererii sale de revizuire - respectiv faptul

că ordinul de trecere în rezervă aflat, în copie, la fila 18 din

dosarul de fond ar fi un fals - nu poate fi primit, în acest sens,

instanța apreciind că înregistrarea ordinului în cauză la o

altă dată decât cea la care a fost semnat sau că împrejurarea

că acesta a fost adus la cunoștința revizuentului anterior datei

la care a devenit aplicabil, nu constituie argumente suficiente pentru a fi

reținută falsificarea respectivului act.

Curtea de apel a mai reținut

că inadvertențele dintre copiile ordinului sunt determinate de faptul

că numai exemplarul original nr. 1 poartă semnătura persoanei care

avea atribuția legală să-1 semneze, că documentul nu

cuprinde ștersături sau modificări ale datelor, și că

în cauză, nu avem de a face cu o contrafacere a scrierii, toate copiile

fiind identice înscrisului semnat și aflat la grefa instanței, astfel

încât nu poate fi reținută existența unui fals material astfel

cum este definită această infracțiune de dispozițiile art.

288 alin. (1) C. pen.

Instanța de fond a arătat

că nu poate fi vorba nici de un fals intelectual, aceasta întrucât lipsa

coincidenței între data semnării și data înregistrării

ordinului nu poate constitui în sine un motiv care să conducă la

concluzia că ordinul de trecere în rezervă este un fals, aceasta cu

atât mai mult cu cât nu se poate reține un conflict între revizuent

și semnatarul actului de natură a crea dubii cu privire la

autenticitatea înscrisului și la interesul intimatului T.Z. de a falsifica

acel înscris.

Faptul că semnatarul actului nu

ar fi adus la cunoștința ministrului despre ordinul contestat de

revizuent a fost apreciat ca fiind lipsit de relevanță, atâta timp

cât delegarea atribuțiilor permite celui delegat să ia toate

deciziile care în mod legal sunt atribuția ministrului de interne.

S-a apreciat ca fiind lipsit de

relevanță sub aspectul existenței infracțiunii, faptul

că anterior, instanța a reținut că ordinul a fost semnat de

ministru instanța reținând totodată că niciuna din

persoanele indicate în cererea de revizuire, în afară de intimatul T.Z.,

nu a semnat înscrisul și nici nu s-a probat că aveau atribuții

în minister de natură a le crea posibilitatea realizării unui înscris

fals.

Împotriva acestei sentințe,

revizuentul P.M.F. a declarat recurs, susținând că hotărârea

atacată este nelegală și netemeinică, pentru

următoarele motive:

- instanța, interpretând

greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și

înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.) în sensul că a atribuit susținerilor intimatului T.Z. valoarea

unei depoziții de martor în ceea ce privește data actului atacat;

- sentința atacată a fost

dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.),

în sensul că în mod nelegal a fost respinsă cererea sa (ca destinatar

al actului) de aducere a ordinului MI II/01065 în original la dosarul cauzei, sub

motiv că acesta reprezintă „secret de serviciu”, fiind încălcate

dispozițiile art. 33 din Legea nr. 182/2002 coroborat cu art. 138 și art.

140 C. proc. civ.

Această probă era absolut

necesară având în vedere inadvertențele dintre exemplarul ce i-a fost

comunicat în copie, ca destinatar al ordinului de trecere în rezervă și

copia depusă la dosarul cauzei de către intimatul Ministerul

Administrației și Internelor – copie fără semnarea

intimatului T.Z. și fără ștampila ministerului.

Față de aceste motive recurentul

susține că se impune constatarea că actul prin care a fost

trecut în rezervă este un fals, fiind necesară casarea sentinței

cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru calcularea drepturilor sale

salariale pretinse prin cererea de revizuire, în baza unei expertize tehnice.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate,

ce se încadrează în drept, din punct de vedere procedural în prevederile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

În mod corect instanța de fond

a reținut că revizuentul nu și-a dovedit cererea de revizuire

întemeiată pe art. 322 pct. 4 C. proc. civ., neexitând elemente din care

să se tragă concluzia că ordinul de trecere în rezervă ce a

stat la baza sentinței civile nr. 807 din 12 iunie 2001 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

reprezintă rezultatul unei infracțiuni de fals.

Ordinul în original nr. II/01065 din

31 ianuarie 2001 a fost depus la instanță, la persoana

autorizată cu păstrarea documentelor având caracter secret și

secret de serviciu.

Chiar dacă declarația

intimatului T.Z. privind data semnării ordinului nu ar fi luată în

considerare la stabilirea situației de fapt, din cuprinsul înscrisului

rezultă că acesta a fost semnat la 14 ianuarie 2001, devenind

aplicabil la 31 ianuarie 2001, - fiind înregistrat în registrele

autorității administrative și comunicat revizuentului. Faptul

că data de înregistrare a ordinului este ulterioară datei emiterii nu

poate fi considerat ca reprezentând o infracțiune de fals în sensul art. 288

C. pen., nefiind dovedită înscrierea unor fapte neconforme adevărului

sau contrafacerea scrierii.

În ceea ce privește cererea de

comunicare a înscrisului original către revizuent aceasta a fost, în mod

corect, respinsă de instanța de fond, fiind vorba de un înscris

secret de serviciu de care instanța a luat cunoștință,

dispozițiile art. 33 din Legea nr. 182/2002 nefiind aplicabile.

De asemenea, nu se poate trage

concluzia existenței infracțiunii de fals din faptul că

intimatul Ministerul Administrației și Internelor a depus la dosar o

copie a actului din care a exclus semnătura și parafa ministrului

obiectul probațiunii constituindu-l conținutul actului.

Pentru considerentele

menționate Înalta Curte constată că în mod corect instanța

de fond a respins cererea de revizuire pentru inexistența cazului

prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., iar în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.M.F. împotriva

sentinței civile nr. 2838 din 1 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.