ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1188/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiune în contencios administrativ,

reclamantul H.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor, a contestat hotărârea nr. 8 din 28 februarie 2005, a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din Ministerul Administrației și Internelor,

solicitând casarea hotărârii menționate, precum și a hotărârii nr. 27625 din 21

decembrie 2004, a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Corpului

de Control, anularea deciziei de imputație nr. S/27453 din 29 octombrie 2004 și

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

invocat excepția tardivității emiterii deciziei de imputare, a arătat că

organul emitent nu a stabilit cert persoanele care au produs prejudiciul,

vinovăția acestora, legătura de cauzalitate dintre faptele persoanelor imputate

și prejudiciul produs.

Prin sentința civilă nr. 1429 din 7

septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului H.I.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că decizia de imputare a fost emisă în termenul

legal. S-a mai reținut că în raport cu Regulamentul de organizare și

funcționare al unității, cât și în fișa postului semnată de reclamant, corect

s-a reținut în procesul-verbal, că reclamantului, care la data producerii evenimentului,

îndeplinea funcția de comandant al unității, îi reveneau atribuții în aplicarea

și respectarea prevederilor legale pe linia protecției muncii. S-a mai reținut

că existând un prejudiciu material cert, față de funcția îndeplinită de reclamant,

la momentul producerii evenimentului și atribuțiile de serviciu potrivit

actelor normative în materie de protecție a muncii, s-a stabilit corect că sunt

întrunite condițiile angajării răspunderii materiale a acestuia, prejudiciul

fiind produs ca urmare a nerespectării unor proceduri legale, existând un

raport de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, prin neîndeplinirea

parțială sau necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu ale reclamantului.

Împotriva sentinței sus menționate a

declarat recurs în termenul legal, reclamantul H.I., prin care s-a solicitat admiterea

acestei căi de atac, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii, așa cum a

fost formulată, cu consecința anulării deciziei de imputare nr. S/27435/2 din 29

octombrie 2004 și a obligării la plata cheltuielilor de judecată.

A învederat recurentul că în mod ilegal,

instanța de fond a respins excepția tardivității emiterii deciziei de imputare,

considerând că termenul de 60 de zile pentru efectuarea cercetării

administrative, prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea

materială a militarilor, a început să curgă de la data ultimei plăți, ca urmare

a emiterii celor două ordine de plată (respectiv O.P. nr. 218 din 9 aprilie 2004,

pentru suma de 200.000.000 lei și O.P. nr. 288 din 11 mai 2004, pentru suma de

21.074.000 lei).

Chiar în această ipoteză, a arătat

recurentul, comisia de cercetare era obligată să înregistreze actul de cercetare

și să stabilească răspunderea materială a militarilor vinovați de producerea

prejudiciului și să emită decizia de imputare cel mai târziu la data de 2

septembrie 2004 și, respectiv, 9 octombrie 2004, lucru ce nu s-a întâmplat în

speță, unde ancheta administrativă s-a prelungit până la 26 octombrie 2004, iar

decizia de imputare a fost emisă la 29 octombrie 2004, mult peste termenele

prevăzute de lege.

Pe de altă parte, recurentul a

precizat că instanța de fond nu a examinat aspecte esențiale ale răspunderii

materiale în cauză, deși acestea au fost menționate în plângere, în sensul că

nu s-au analizat concret faptele care au condus la angajarea răspunderii

materiale și nu s-a stabilit, deși era necesar, care era, înainte de producerea

accidentului, starea de fixație a elementelor de încălzire, și nu s-a dovedit

că a fost ordonată de recurent, demontarea elementelor din sistemul de

încălzire.

În fine, a mai menționat reclamantul,

că prima instanță nu s-a pronunțat asupra ultimului punct a plângerii sale,

prin care a susținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 121/1998

și a considerat, astfel, că accidentul petrecut la 12 august 2000, era

imposibil de prevăzut, fiind un caz fortuit, care înlătură răspunderea

materială a militarilor.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a respins în mod

just excepția tardivității emiterii deciziei de imputare, invocată de reclamantul

H.I., fiind respectate prevederile art. 23 și 25 din O.G. nr. 121/1998, privind

răspunderea materială a militarilor, referitoare la termenele pentru efectuarea

cercetării administrative, pentru înregistrarea actului de cercetare și pentru

emiterea deciziei de imputare.

Astfel, cum nu au fost comunicate U.M.

0728 Tășnad, județul Satu Mare, hotărârile pronunțate (sentința civilă nr. 1608

din 28 octombrie 2002, prin care a fost admisă acțiunea civilă formulată de

reclamanții O.C. și O.P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor și a fost obligată pârâta, la plata sumei de

16.074.128 lei, despăgubiri civile, 200.000.000 lei daune morale și 5.000.000

lei cheltuieli de judecată, decizia civilă nr. 120 din 26 februarie 2003 a Tribunalului Satu Mare și decizia civilă nr. 645 din 23 iunie 2003, a Curții de Apel Oradea, prin care a fost respins apelul, respectiv recursul declarat de pârât),

termenul pentru efectuarea cercetării administrative a început să curgă de la

data când unitatea sus menționată a achitat despăgubirile și cheltuielile de

judecată stabilite, cu O.P. nr. 218 din 9 aprilie 2004 și O.P. nr. 298 din 11

mai 2004, acest moment echivalând cu luarea la cunoștință, de către comandantul

unității, a producerii pagubei.

În termen de 60 de zile de la data

emiterii ordinelor de plată menționate, cu respectarea prevederilor art. 23 alin.

(1) din O.G. nr. 121/1998, s-a dispus la nivelul U.M. nr. 0728 Tășnad,

efectuarea cercetării administrative, care s-a finalizat cu propunerea de dare

la scădere a sumei, realizată prin procesul-verbal nr. 862438 din 24 mai 2004.

Această propunere nu a fost avizată

de Direcția Financiară și Direcția Generală de Reglementări Juridice și

Contencios din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, dispunându-se de

conducerea ministerului, refacerea cercetării administrative de către o comisie

din cadrul Corpului de Control care, prin procesul-verbal nr. 863.111 din 26

octombrie 2004, în baza căruia s-a emis apoi decizia de imputare nr. S/27453/1

din la 29 octombrie 2004, a propus angajarea în solidar a răspunderii materiale

în sarcina reclamantului și a numiților N.O., R.V. și C.C.

Cât privește fondul cauzei, se

reține că atât Hotărârea nr. 8 din 28 februarie 2005, emisă de Comisia de

jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor,

cât și decizia de imputație nr. S/27453/1 din 29 octombrie 2004, emisă de Directorul

general din cadrul Corpului de Control al aceluiași minister, sunt temeinice,

fiind evident că, în raport cu dispozițiile din Regulamentul de organizare și

funcționare al unității militare și cu mențiunile din fișa postului, reclamantului

îi reveneau atribuții în aplicarea și respectarea prevederilor legale pe linia

protecției muncii, atribuții ce nu au fost îndeplinite, de vreme ce, urmare a

căderii unui corp de calorifer rezemat de perete, situat în una din cele două

încăperi destinată vizitatorilor și aflată la Punctul Control Acces al unității militare, s-a produs rezultatul decesului copilului

numiților O.C. și O.P., în vârstă de 2 ani.

În aceste condiții, sunt îndeplinite

în cauză condițiile de angajare a răspunderii materiale, prevăzute de art. 5

din O.G. nr. 121/1998, de producerea prejudiciului suferit de numiții O.C. și O.P.

și stabilit prin sentința civilă nr. 1608 din la 28 octombrie 2002, a Judecătoriei Carei, fiind vinovat, printre alții, și reclamantul H.I. care, la data

săvârșirii faptei ilicite, îndeplinea funcția de comandant al unității

militare.

De aceea, în mod corect s-a făcut aplicația

prevederilor art. 15 alin. (2) din actul normativ sus menționat, în sensul

stabilirii răspunderii materiale proporțional cu solda netă de la data

constatării pagubei, întrucât paguba fiind produsă de mai mulți militari, nu

s-a putut determina în ce măsură a contribuit fiecare la producerea ei.

Nu sunt incidente în cauză,

dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 121/1998, de natură să

înlăture răspunderea materială a militarilor, nefiind îndeplinite elementele

cazului fortuit. Cauza producerii prejudiciului putea fi prevăzută și

înlăturată, dacă persoanele cu atribuții în domeniul protecției muncii și a

protejării și conservării bunurilor materiale, printre care și recurentul H.I.,

își îndeplineau atribuțiile de serviciu.

Așa fiind, cum sentința atacată este

legală și temeinică, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat

împotriva acesteia de către reclamantul H.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de H.I.

împotriva sentinței civile nr. 1429 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 aprilie 2006.