ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1188/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune în contencios administrativ, reclamantul H.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, a contestat hotărârea nr. 8 din 28 februarie 2005, a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din Ministerul Administrației și Internelor, solicitând casarea hotărârii menționate, precum și a hotărârii nr. 27625 din 21 decembrie 2004, a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Corpului de Control, anularea deciziei de imputație nr. S/27453 din 29 octombrie 2004 și cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat excepția tardivității emiterii deciziei de imputare, a arătat că organul emitent nu a stabilit cert persoanele care au produs prejudiciul, vinovăția acestora, legătura de cauzalitate dintre faptele persoanelor imputate și prejudiciul produs.

Prin sentința civilă nr. 1429 din 7 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului H.I. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că decizia de imputare a fost emisă în termenul legal. S-a mai reținut că în raport cu Regulamentul de organizare și funcționare al unității, cât și în fișa postului semnată de reclamant, corect s-a reținut în procesul-verbal, că reclamantului, care la data producerii evenimentului, îndeplinea funcția de comandant al unității, îi reveneau atribuții în aplicarea și respectarea prevederilor legale pe linia protecției muncii.

S-a mai reținut că existând un prejudiciu material cert, față de funcția îndeplinită de reclamant, la momentul producerii evenimentului și atribuțiile de serviciu potrivit actelor normative în materie de protecție a muncii, s-a stabilit corect că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii materiale a acestuia, prejudiciul fiind produs ca urmare a nerespectării unor proceduri legale, existând un raport de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, prin neîndeplinirea parțială sau necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu ale reclamantului. Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs în termenul legal, reclamantul H.I., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi de atac, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, cu consecința anulării deciziei de imputare nr. S/27435/2 din 29 octombrie 2004 și a obligării la plata cheltuielilor de judecată.

A învederat recurentul că în mod ilegal, instanța de fond a respins excepția tardivității emiterii deciziei de imputare, considerând că termenul de 60 de zile pentru efectuarea cercetării administrative, prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, a început să curgă de la data ultimei plăți, ca urmare a emiterii celor două ordine de plată (respectiv O.P. nr. 218 din 9 aprilie 2004, pentru suma de 200.000.000 lei și O.P. nr. 288 din 11 mai 2004, pentru suma de 21.074.000 lei).

Chiar în această ipoteză, a arătat recurentul, comisia de cercetare era obligată să înregistreze actul de cercetare și să stabilească răspunderea materială a militarilor vinovați de producerea prejudiciului și să emită decizia de imputare cel mai târziu la data de 2 septembrie 2004 și, respectiv, 9 octombrie 2004, lucru ce nu s-a întâmplat în speță, unde ancheta administrativă s-a prelungit până la 26 octombrie 2004, iar decizia de imputare a fost emisă la 29 octombrie 2004, mult peste termenele prevăzute de lege.

Pe de altă parte, recurentul a precizat că instanța de fond nu a examinat aspecte esențiale ale răspunderii materiale în cauză, deși acestea au fost menționate în plângere, în sensul că nu s-au analizat concret faptele care au condus la angajarea răspunderii materiale și nu s-a stabilit, deși era necesar, care era, înainte de producerea accidentului, starea de fixație a elementelor de încălzire, și nu s-a dovedit că a fost ordonată de recurent, demontarea elementelor din sistemul de încălzire. În fine, a mai menționat reclamantul, că prima instanță nu s-a pronunțat asupra ultimului punct a plângerii sale, prin care a susținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 121/1998 și a considerat, astfel, că accidentul petrecut la 12 august 2000, era imposibil de prevăzut, fiind un caz fortuit, care înlătură răspunderea materială a militarilor.

Recursul este nefondat. Instanța de fond a respins în mod just excepția tardivității emiterii deciziei de imputare, invocată de reclamantul H.I., fiind respectate prevederile art. 23 și 25 din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, referitoare la termenele pentru efectuarea cercetării administrative, pentru înregistrarea actului de cercetare și pentru emiterea deciziei de imputare. Astfel, cum nu au fost comunicate U.M. 0728 Tășnad, județul Satu Mare, hotărârile pronunțate (sentința civilă nr. 1608 din 28 octombrie 2002, prin care a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții O.C.

și O.P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și a fost obligată pârâta, la plata sumei de 16.074.128 lei, despăgubiri civile, 200.000.000 lei daune morale și 5.000.000 lei cheltuieli de judecată, decizia civilă nr. 120 din 26 februarie 2003 a Tribunalului Satu Mare și decizia civilă nr. 645 din 23 iunie 2003, a Curții de Apel Oradea, prin care a fost respins apelul, respectiv recursul declarat de pârât), termenul pentru efectuarea cercetării administrative a început să curgă de la data când unitatea sus menționată a achitat despăgubirile și cheltuielile de judecată stabilite, cu O.P. nr. 218 din 9 aprilie 2004 și O.P. nr. 298 din 11 mai 2004, acest moment echivalând cu luarea la cunoștință, de către comandantul unității, a producerii pagubei.

În termen de 60 de zile de la data emiterii ordinelor de plată menționate, cu respectarea prevederilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, s-a dispus la nivelul U.M. nr. 0728 Tășnad, efectuarea cercetării administrative, care s-a finalizat cu propunerea de dare la scădere a sumei, realizată prin procesul-verbal nr. 862438 din 24 mai 2004. Această propunere nu a fost avizată de Direcția Financiară și Direcția Generală de Reglementări Juridice și Contencios din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, dispunându-se de conducerea ministerului, refacerea cercetării administrative de către o comisie din cadrul Corpului de Control care, prin procesul-verbal nr. 863.111 din 26 octombrie 2004, în baza căruia s-a emis apoi decizia de imputare nr. S/27453/1 din la 29 octombrie 2004, a propus angajarea în solidar a răspunderii materiale în sarcina reclamantului și a numiților N.O., R.V.

și C.C. Cât privește fondul cauzei, se reține că atât Hotărârea nr. 8 din 28 februarie 2005, emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, cât și decizia de imputație nr. S/27453/1 din 29 octombrie 2004, emisă de Directorul general din cadrul Corpului de Control al aceluiași minister, sunt temeinice, fiind evident că, în raport cu dispozițiile din Regulamentul de organizare și funcționare al unității militare și cu mențiunile din fișa postului, reclamantului îi reveneau atribuții în aplicarea și respectarea prevederilor legale pe linia protecției muncii, atribuții ce nu au fost îndeplinite, de vreme ce, urmare a căderii unui corp de calorifer rezemat de perete, situat în una din cele două încăperi destinată vizitatorilor și aflată la Punctul Control Acces al unității militare, s-a produs rezultatul decesului copilului numiților O.C.

și O.P., în vârstă de 2 ani. În aceste condiții, sunt îndeplinite în cauză condițiile de angajare a răspunderii materiale, prevăzute de art. 5 din O.G. nr. 121/1998, de producerea prejudiciului suferit de numiții O.C. și O.P. și stabilit prin sentința civilă nr. 1608 din la 28 octombrie 2002, a Judecătoriei Carei, fiind vinovat, printre alții, și reclamantul H.I. care, la data săvârșirii faptei ilicite, îndeplinea funcția de comandant al unității militare. De aceea, în mod corect s-a făcut aplicația prevederilor art. 15 alin. (2) din actul normativ sus menționat, în sensul stabilirii răspunderii materiale proporțional cu solda netă de la data constatării pagubei, întrucât paguba fiind produsă de mai mulți militari, nu s-a putut determina în ce măsură a contribuit fiecare la producerea ei.

Nu sunt incidente în cauză, dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 121/1998, de natură să înlăture răspunderea materială a militarilor, nefiind îndeplinite elementele cazului fortuit. Cauza producerii prejudiciului putea fi prevăzută și înlăturată, dacă persoanele cu atribuții în domeniul protecției muncii și a protejării și conservării bunurilor materiale, printre care și recurentul H.I., își îndeplineau atribuțiile de serviciu. Așa fiind, cum sentința atacată este legală și temeinică, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva acesteia de către reclamantul H.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de H.I. împotriva sentinței civile nr. 1429 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2006.