ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4549/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 130 din 15 iulie

2009 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul

Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național în contradictoriu cu

pârâta A.V., având ca obiect contestația la titlu împotriva sentinței nr. 113

din 11 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut

că prin hotărârea judecătorească împotriva căreia s-a formulat contestația la

titlu s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 195 din 27 aprilie 2009 (act

administrativ unilateral) în temeiul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 399 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ. se poate face contestație în cazul în care sunt necesare

lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu,

dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 281

1

C. proc. civ.

Instanța a constatat însă că dispozitivul

sentinței - titlul executoriu este clar, dispunându-se suspendarea executării

actului administrativ iar motivele invocate de contestator repun în discuție

problema de fond întrucât se apreciază că s-au încălcat dispozițiile O.U.G. nr.

37/2009, iar posturile fiind desființate dispozitivul în discuție nu se poate

pune în executare.

S-a mai reținut că toate aspectele

invocate în susținerea contestației la titlu se pot valorifica eventual, doar

prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, dar nicidecum prin

contestație întemeiată pe dispozițiile art. 399, art. 403 și urm. C. proc. civ.

În termen legal, împotriva susmenționatei

sentințe a declarat recurs reclamantul Ministerul Culturii, Cultelor și

Patrimoniului Național (M.C.C.P.N.).

Cererea de recurs a fost întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a

arătat, în esență, că în mod surprinzător instanța fondului nu a făcut aplicarea

art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în condițiile în care situația de

fapt expusă în motivarea contestației la titlu reprezintă o împrejurare

obiectivă care nu poate fi imputată contestatorului și care este generată de

vădite neclarități existente în O.U.G. nr. 37/2009.

În opinia recurentului s-a creat un

veritabil paradox juridic pentru că pe de o parte în baza principiului

constituțional al liberului acces la justiție, foștii directori executivi

eliberați din funcție au atacat la instanțele de contencios ordinele în

referință, cerând cu prioritate suspendarea lor, iar pe de altă parte conform

art. III din O.U.G. nr. 37/2008 aceste funcții publice care conferă calitatea

de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor au fost desființate.

În concluzie, recurentul subliniază că nu

se poate pune în executare un dispozitiv al unei hotărâri judecătorești care

contrazice legea, astfel că judecătorul fondului era obligat să dea o dezlegare

corectă prin admiterea contestației la titlu.

Prin întâmpinare, intimata A.V. a

solicitat menținerea sentinței recurate pe care a apreciat-o ca fiind temeinică

și legală.

Examinând cauza prin prisma criticilor

prezentate rezumativ mai înainte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că recursul este nefondat.

În mod corect și cu respectarea prevederilor

procedurale care reglementează contestația la titlu, judecătorul fondului a reținut

că nu poate fi primită contestația prin care M.C.C.P.N. a solicitat lămurirea înțelesului

și întinderii titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 113 din 11

iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, prin care în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 s-a

admis cererea formulată de A.V. și s-a suspendat executarea Ordinului nr. 195

din 27 aprilie 2008 emis de M.C.C.P.N. până la soluționarea irevocabilă a

litigiului de fond ce vizează același ordin.

În mod explicit și argumentat în drept

instanța a punctat considerentele pentru care nu este întemeiată contestația,

subliniind și modalitatea în care contestatorul putea să atace sentința al

cărei dispozitiv apreciază că nu poate fi pus în aplicare, mai exact exercitând

căile de atac prevăzute de lege.

În speță, această cale de atac este acea

a recursului, indicat chiar în dispozitivul a cărui lămurire o solicită

ministerul recurent.

Or, așa cum rezultă în mod evident atât

din motivarea contestației cât și din cererea de recurs de față, instanța

fondului a fost învestită cu o autentică cerere de reformare a sentinței nr.

113/2009 și nu cu o contestație la titlu.

În speță nu sunt incidente dispozițiile

art. 339 alin. (1) teza a II-a și urm. C. proc. civ., întrucât aspectele legate

de prezumtiva ignorare a dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009 de către

instanța care a soluționat cererea de suspendare a Ordinului nr. 195 din 27

aprilie 2009 vizează fondul și nu pot fi evaluate pe calea contestației la

executare.

Pentru toate cele expuse, în temeiul art.

312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

contestatorul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național împotriva

sentinței civile nr. 130 din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

octombrie 2009.