ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4549/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 130 din 15 iulie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național în contradictoriu cu pârâta A.V., având ca obiect contestația la titlu împotriva sentinței nr. 113 din 11 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin hotărârea judecătorească împotriva căreia s-a formulat contestația la titlu s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 195 din 27 aprilie 2009 (act administrativ unilateral) în temeiul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. se poate face contestație în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 281 1 C. proc. civ. Instanța a constatat însă că dispozitivul sentinței - titlul executoriu este clar, dispunându-se suspendarea executării actului administrativ iar motivele invocate de contestator repun în discuție problema de fond întrucât se apreciază că s-au încălcat dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, iar posturile fiind desființate dispozitivul în discuție nu se poate pune în executare. S-a mai reținut că toate aspectele invocate în susținerea contestației la titlu se pot valorifica eventual, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, dar nicidecum prin contestație întemeiată pe dispozițiile art. 399, art. 403 și urm. C. proc.

civ. În termen legal, împotriva susmenționatei sentințe a declarat recurs reclamantul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național (M.C.C.P.N.). Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că în mod surprinzător instanța fondului nu a făcut aplicarea art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în condițiile în care situația de fapt expusă în motivarea contestației la titlu reprezintă o împrejurare obiectivă care nu poate fi imputată contestatorului și care este generată de vădite neclarități existente în O.U.G. nr. 37/2009.

În opinia recurentului s-a creat un veritabil paradox juridic pentru că pe de o parte în baza principiului constituțional al liberului acces la justiție, foștii directori executivi eliberați din funcție au atacat la instanțele de contencios ordinele în referință, cerând cu prioritate suspendarea lor, iar pe de altă parte conform art. III din O.U.G. nr. 37/2008 aceste funcții publice care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor au fost desființate. În concluzie, recurentul subliniază că nu se poate pune în executare un dispozitiv al unei hotărâri judecătorești care contrazice legea, astfel că judecătorul fondului era obligat să dea o dezlegare corectă prin admiterea contestației la titlu.

Prin întâmpinare, intimata A.V. a solicitat menținerea sentinței recurate pe care a apreciat-o ca fiind temeinică și legală. Examinând cauza prin prisma criticilor prezentate rezumativ mai înainte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat. În mod corect și cu respectarea prevederilor procedurale care reglementează contestația la titlu, judecătorul fondului a reținut că nu poate fi primită contestația prin care M.C.C.P.N. a solicitat lămurirea înțelesului și întinderii titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 113 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin care în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 s-a admis cererea formulată de A.V.

și s-a suspendat executarea Ordinului nr. 195 din 27 aprilie 2008 emis de M.C.C.P.N. până la soluționarea irevocabilă a litigiului de fond ce vizează același ordin. În mod explicit și argumentat în drept instanța a punctat considerentele pentru care nu este întemeiată contestația, subliniind și modalitatea în care contestatorul putea să atace sentința al cărei dispozitiv apreciază că nu poate fi pus în aplicare, mai exact exercitând căile de atac prevăzute de lege. În speță, această cale de atac este acea a recursului, indicat chiar în dispozitivul a cărui lămurire o solicită ministerul recurent. Or, așa cum rezultă în mod evident atât din motivarea contestației cât și din cererea de recurs de față, instanța fondului a fost învestită cu o autentică cerere de reformare a sentinței nr. 113/2009 și nu cu o contestație la titlu.

În speță nu sunt incidente dispozițiile art. 339 alin. (1) teza a II-a și urm. C. proc. civ., întrucât aspectele legate de prezumtiva ignorare a dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009 de către instanța care a soluționat cererea de suspendare a Ordinului nr. 195 din 27 aprilie 2009 vizează fondul și nu pot fi evaluate pe calea contestației la executare. Pentru toate cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatorul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național împotriva sentinței civile nr. 130 din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009.