ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 301/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea depusă la Oficiul Registrului Comerțului la data de 12 martie 2002, transmisă spre soluționare Tribunalului Neamț și înregistrată sub nr.414/E/19 martie 2002, reclamanta S.C. I. S.R.L., în contradictoriu cu lichidatorul B.M., în numele și pentru S.C. I. S.A., a formulat opoziție împotriva bilanțului contabil de lichidare și proiectului de repartizare, în temeiul art.257 (1) din Legea nr.31/1990 modificată și art.62 din aceeași lege. Prin sentința civilă nr.1349/E/19 iunie 2002, Tribunalul Neamț, secția comercială și contencios administrativ a respins ca tardiv introdusă, opoziția reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că au fost încălcate de către reclamantă dispozițiile art.257 (2) din Legea nr.31/1990 (republicată) prin care se stipulează că asociatul nemulțumit poate face opoziție în condițiile art.62 în termen de 15 zile de la notificarea bilanțului contabil de lichidare și a proiectului de repartizare și, cum confirmarea de primire a acestui document este 22 octombrie 2001, iar opoziția a fost formulată la data de 8 martie 2002, aceasta este tardivă și nu se poate trece la analiza fondului. A mai reținut și că societatea intimată S.C. I. S.A. este deja radiată din Registrul Comerțului Neamț, încă din 14 noiembrie 2001. Prin decizia civilă nr.15 RE din 15 octombrie 2002, Tribunalul Neamț, secția comercială și contencios administrativ a respins, ca nefondat, recursul declarat de opozantă împotriva sentinței mai sus menționate.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că în mod corect instanța de fond a respins opoziția ca tardivă, întrucât bilanțul contabil întocmit de lichidatori a fost menționat la Oficiul Registrului Comerțului Neamț și publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a, cu chitanța nr.6568 din 18 octombrie 2001, depusă la dosar, iar opoziția a fost formulată cu depășirea termenului legal. A mai reținut, totodată, și că, din eroare, prima instanță a considerat ca temei al admiterii excepției tardivității, dispozițiile art. 257 alin.2 din Legea nr.31/1990 republicată și nu art. 260 alin.3 și art. 262 alin.1,2 și 3 din același act normativ.

Împotriva sentinței civile nr.1349/E/19 iunie 2002 și deciziei nr.15/RE din 15 octombrie 2002, pronunțate de Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă I.C.C.J., întemeindu-se pe dispozițiile art. 27 lit.f din Legea nr.92/1992 și art.330 pct.2 din C. proc. civ. – în vigoare la data când hotărârile judecătorești criticate au devenit irevocabile – și ale art.II alin.3 din O.U.G. nr.58 din 25 iunie 2003 susținând că hotărârile judecătorești criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Totodată, susține că acestea sunt și vădit netemeinice.

Astfel, arată că, în conformitate cu prevederile art.62 din Legea nr.31/1990 republicată, opoziția se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii sau actului adițional în Monitorul Oficial al României, dacă această lege nu prevede altfel, iar potrivit alineatului 3 al aceluiași articol, hotărârea pronunțată de tribunal asupra opoziției este supusă numai recursului. Față de aceste dispoziții procedurale, Tribunalul Neamț este competent să soluționeze cauza numai în primă instanță, or, prin soluționarea cauzei și în recurs, această instanță a pronunțat o hotărâre judecătorească cu încălcarea normelor imperative care reglementează atât propria competență materială, cât și competența materială a curților de apel, ca instanțe de recurs, în materie comercială.

Pe de altă parte, susține că greșit s-a considerat că opoziția a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile, de decădere, făcându-se aplicarea prevederilor art. 60 și 257 alin.2 din Legea nr.31/1990, republicată, pentru că înscrisul la care s-a raportat Tribunalul Neamț nu constituie dovada publicării în Monitorul Oficial partea a IV-a a bilanțului final întocmit de lichidatori și a raportului cenzorilor și la acest act se impunea a se raporta instanța, prin aplicarea dispozițiilor art.262, coroborate cu cele ale art.62, și nu a celor prevăzute de art.257 alin.2 coroborate cu cele ale art.60 din legea mai sus amintită.

În consecință, solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătorești criticate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Neamț, pentru suplimentarea probatoriului, având în vedere că instanțele investite cu soluționarea unei excepții, prealabile fondului cauzei, erau obligate să solicite părților dovezi certe din care să rezulte cu exactitate data publicării în Monitorul Oficial a actului împotriva căruia s-a formulat opoziția, hotărârile pronunțate fiind nelegale sub acest aspect. În legătură cu recursul în anulare astfel formulat se constată următoarele: Prezentul recurs în anulare a fost declarat la data de 18 septembrie 2003, în condițiile art.330 C. proc. civ., în prezent abrogat prin art.1 pct.17 din O.U.G.

nr.58/2003, intrată în vigoare la 27 august 2003, - care la alin.2 prevedea că Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție poate ataca cu recurs în anulare o hotărâre judecătorească irevocabilă atunci „când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, ori această hotărâre este vădit netemeinică”. Textul legal menționat, de altfel abrogat, așa cum s-a arătat, cuprindea dispoziții restrictive, în sensul că se referea la hotărâri irevocabile prin care s-a produs o încălcare esențială a legii în soluționarea cauzei pe fond, determinând astfel o soluționare greșită sub aspectul legalității ori aceste hotărâri erau rezultatul unor soluționări vădit netemeinice.

În speță, se reține însă că nu ne aflăm în situația punerii în discuție a unei soluționări greșite a cauzei pe fond, sub aspectele de esențială nelegalitate și/sau vădită netemeinicie, deoarece cauza nu a fost soluționată pe fond, ci pe cale de excepție, prin respingerea opoziției formulate de reclamantă ca tardiv introdusă și menținerea acestei soluții, prin respingerea recursului îndreptat împotriva ei. Astfel fiind, prezentul recurs în anulare prin care se critică hotărârile pronunțate în cauză nu poate fi privit decât ca fiind inadmisibil. Este inadmisibil și pentru faptul că privește o societate - S.C. I. S.A., care după terminarea licitației, a fost radiată din Registrul Comerțului Neamț, așa cum rezultă din mențiunile nr.7479 din 14 noiembrie 2001 (fila 16 dosar fond) și certificatul eliberat de Tribunalul Neamț, cu nr.1229 din 12 noiembrie 2001- nemaiavând, deci, calitate procesuală pasivă în cauză.

De altfel, în subsidiar, se constată că opoziția formulată de reclamanta S.C. I. S.R.L. a fost corect respinsă ca tardiv formulată, respectându-se regulile de competență instituite de art. 63 din Legea nr.31/1990, în vigoare la data soluționării și aplicându-se judicios dispozițiile art. 262 coroborate cu cele ale art. 62 din aceeași lege, întrucât, într-adevăr, față de data publicării bilanțului contabil final în Monitorul Oficial (a cărei copie conformă cu originalul s-a depus în recurs), respectiv 8 noiembrie 2001, formularea opoziției de către reclamantă la 8 martie 2002, este tardivă, depășindu-se termenul de 30 de zile prevăzut de lege. În consecință, față de cele mai sus arătate, urmează a se respinge recursul în anulare, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca inadmisibil, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței nr.1349/F din 19 iunie 2002 și a deciziei nr.15/RE din 15 octombrie 2002 a Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.