ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 301/2004

Asupra

recursului în anulare de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea depusă la Oficiul Registrului Comerțului la data de 12 martie 2002,

transmisă spre soluționare Tribunalului Neamț și înregistrată sub nr.414/E/19

martie 2002, reclamanta S.C. I. S.R.L., în contradictoriu cu lichidatorul B.M.,

în numele și pentru S.C. I. S.A., a formulat opoziție împotriva bilanțului

contabil de lichidare și proiectului de repartizare, în temeiul art.257 (1) din

Legea nr.31/1990 modificată și art.62 din aceeași lege.

Prin

sentința civilă nr.1349/E/19 iunie 2002, Tribunalul Neamț, secția comercială și

contencios administrativ a respins ca tardiv introdusă, opoziția reclamantei.

Pentru

a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că au fost încălcate de către

reclamantă dispozițiile art.257 (2) din Legea nr.31/1990 (republicată) prin

care se stipulează că asociatul nemulțumit poate face opoziție în condițiile

art.62 în termen de 15 zile de la notificarea bilanțului contabil de lichidare

și a proiectului de repartizare și, cum confirmarea de primire a acestui document

este 22 octombrie 2001, iar opoziția a fost formulată la data de 8 martie 2002,

aceasta este tardivă și nu se poate trece la analiza fondului.

A mai

reținut și că societatea intimată S.C. I. S.A. este deja radiată din Registrul

Comerțului Neamț, încă din 14 noiembrie 2001.

Prin

decizia civilă nr.15 RE din 15 octombrie 2002, Tribunalul Neamț, secția

comercială și contencios administrativ a respins, ca nefondat, recursul

declarat de opozantă împotriva sentinței mai sus menționate.

În

motivarea acestei soluții s-a reținut că în mod corect instanța de fond a

respins opoziția ca tardivă, întrucât bilanțul contabil întocmit de lichidatori

a fost menționat la Oficiul Registrului Comerțului Neamț și publicat în

Monitorul Oficial partea a IV-a, cu chitanța nr.6568 din 18 octombrie 2001,

depusă la dosar, iar opoziția a fost formulată cu depășirea termenului legal.

A mai

reținut, totodată, și că, din eroare, prima instanță a considerat ca temei al

admiterii excepției tardivității, dispozițiile art. 257 alin.2 din Legea

nr.31/1990 republicată și nu art. 260 alin.3 și art. 262 alin.1,2 și 3 din

același act normativ.

Împotriva

sentinței civile nr.1349/E/19 iunie 2002 și deciziei nr.15/RE din 15 octombrie

2002, pronunțate de Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios

administrativ, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului

de pe lângă I.C.C.J., întemeindu-se pe dispozițiile art. 27 lit.f din Legea

nr.92/1992 și art.330 pct.2 din C. proc. civ. – în vigoare la data când

hotărârile judecătorești criticate au devenit irevocabile – și ale art.II

alin.3 din O.U.G. nr.58 din 25 iunie 2003 susținând că hotărârile judecătorești

criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Totodată, susține că acestea

sunt și vădit netemeinice.

Astfel,

arată că, în conformitate cu prevederile art.62 din Legea nr.31/1990

republicată, opoziția se face în termen de 30 de zile de la data publicării

hotărârii sau actului adițional în Monitorul Oficial al României, dacă această

lege nu prevede altfel, iar potrivit alineatului 3 al aceluiași articol,

hotărârea pronunțată de tribunal asupra opoziției este supusă numai recursului.

Față de

aceste dispoziții procedurale, Tribunalul Neamț este competent să soluționeze

cauza numai în primă instanță, or, prin soluționarea cauzei și în recurs,

această instanță a pronunțat o hotărâre judecătorească cu încălcarea normelor

imperative care reglementează atât propria competență materială, cât și competența

materială a curților de apel, ca instanțe de recurs, în materie comercială.

Pe de

altă parte, susține că greșit s-a considerat că opoziția a fost formulată cu

depășirea termenului de 15 zile, de decădere, făcându-se aplicarea prevederilor

art. 60 și 257 alin.2 din Legea nr.31/1990, republicată, pentru că înscrisul la

care s-a raportat Tribunalul Neamț nu constituie dovada publicării în Monitorul

Oficial partea a IV-a a bilanțului final întocmit de lichidatori și a

raportului cenzorilor și la acest act se impunea a se raporta instanța, prin

aplicarea dispozițiilor art.262, coroborate cu cele ale art.62, și nu a celor

prevăzute de art.257 alin.2 coroborate cu cele ale art.60 din legea mai sus

amintită.

În

consecință, solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor

judecătorești criticate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului

Neamț, pentru suplimentarea probatoriului, având în vedere că instanțele

investite cu soluționarea unei excepții, prealabile fondului cauzei, erau obligate

să solicite părților dovezi certe din care să rezulte cu exactitate data

publicării în Monitorul Oficial a actului împotriva căruia s-a formulat

opoziția, hotărârile pronunțate fiind nelegale sub acest aspect.

În

legătură cu recursul în anulare astfel formulat se constată următoarele:

Prezentul

recurs în anulare a fost declarat la data de 18 septembrie 2003, în condițiile

art.330 C. proc. civ., în prezent abrogat prin art.1 pct.17 din O.U.G.

nr.58/2003, intrată în vigoare la 27 august 2003, - care la alin.2 prevedea că

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție poate

ataca cu recurs în anulare o hotărâre judecătorească irevocabilă atunci „când

prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat

o soluționare greșită a cauzei pe fond, ori această hotărâre este vădit

netemeinică”.

Textul legal menționat, de

altfel abrogat, așa cum s-a arătat, cuprindea dispoziții restrictive, în sensul

că se referea la hotărâri irevocabile prin care s-a produs o încălcare

esențială a legii în soluționarea cauzei pe fond, determinând astfel o

soluționare greșită sub aspectul legalității ori aceste hotărâri erau

rezultatul unor soluționări vădit netemeinice.

În speță, se reține însă

că nu ne aflăm în situația punerii în discuție a unei soluționări greșite a

cauzei pe fond, sub aspectele de esențială nelegalitate și/sau vădită

netemeinicie, deoarece cauza nu a fost soluționată pe fond, ci pe cale de

excepție, prin respingerea opoziției formulate de reclamantă ca tardiv

introdusă și menținerea acestei soluții, prin respingerea recursului îndreptat

împotriva ei.

Astfel

fiind, prezentul recurs în anulare prin care se critică hotărârile pronunțate

în cauză nu poate fi privit decât ca fiind inadmisibil.

Este

inadmisibil și pentru faptul că privește o societate - S.C. I. S.A., care după

terminarea licitației, a fost radiată din Registrul Comerțului Neamț, așa cum

rezultă din mențiunile nr.7479 din 14 noiembrie 2001 (fila 16 dosar fond) și

certificatul eliberat de Tribunalul Neamț, cu nr.1229 din 12 noiembrie 2001-

nemaiavând, deci, calitate procesuală pasivă în cauză.

De

altfel, în subsidiar, se constată că opoziția formulată de reclamanta S.C. I.

S.R.L. a fost corect respinsă ca tardiv formulată, respectându-se regulile de

competență instituite de art. 63 din Legea nr.31/1990, în vigoare la data

soluționării și aplicându-se judicios dispozițiile art. 262 coroborate cu cele

ale art. 62 din aceeași lege, întrucât, într-adevăr, față de data publicării

bilanțului contabil final în Monitorul Oficial (a cărei copie conformă cu

originalul s-a depus în recurs), respectiv 8 noiembrie 2001, formularea

opoziției de către reclamantă la 8 martie 2002, este tardivă, depășindu-se

termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

În consecință, față de cele mai

sus arătate, urmează a se respinge recursul în anulare, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca inadmisibil, recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva

sentinței nr.1349/F din 19 iunie 2002 și a deciziei nr.15/RE din 15 octombrie

2002 a Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.