ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5232/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5232/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 12136 din 3 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins cererea formulată de A.F.P., pentru constatarea nulității de drept a radierii din registrul comerțului a SC S.I. SRL București. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia nr. 544 din 7 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. În motivarea deciziei s-a reținut, în esență, că din probele administrate nu a rezultat că pârâta a fost radiată și nu s-a probat incidența în speță a dispozițiilor Legii nr. 428/2002, cum bine a reținut instanța de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că s-au interpretat și aplicat greșit prevederile Legii nr. 428/2002. Recursul este neîntemeiat. Ca urmare a apariției Legii nr. 314/2001, privind reglementarea situației unor societăți comerciale, modificată și completată prin O.U.G. nr. 181/2001, societățile comerciale care nu și-au majorat capitalul social, în termen de 60 de zile, la nivelul stabilit de Legea nr. 31/1990, republicată în 1998, sunt dizolvate de drept, intră în lichidare pe data de 18 iunie 2001 și se radiază din oficiu pe această dată din registrul comerțului. Conform dispozițiilor Legii nr. 428/2002 radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
În speță, obiectul acțiunii l-a constituit constatarea nulității de drept a mențiunii radierii din registrul comerțului a societății pârâte. Întrucât pentru situațiile prevăzute de Legea nr. 428/2002 este nulă de drept radierea societăților comerciale dizolvate și radiate în baza Legii nr. 314/2001 acțiunea în constatarea acestei nulități este lipsită de obiect. În măsura în care reclamanta deținea o creanță bugetară față de pârâtă, avea posibilitatea să o recupereze pe calea executării silite, nulitatea radierii fiind stabilită de lege. În consecință, hotărârile pronunțate urmează să fie menținute cu această motivare, iar recursul reclamantei se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.P. București, împotriva deciziei nr. 544 din 7 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.