Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.11.2005
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5229/2005

HOTĂRÂRE
03.11.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5229/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 250 din 14 mai 2004, Tribunalul Giurgiu a respins cererea formulată de reclamanta D.G.F.P. a Județului Giurgiu, pentru constatarea nulității radierii SC L.M. SRL din registrul comerțului, în contradictoriu cu O.R.C. de pe lângă Tribunalul Giurgiu. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta. Prin decizia nr. 491 din 26 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a O.R.C. al Județului Giurgiu. Totodată, a respins apelul reclamantei ca nefondat, reținând în esență, că apelanta nu a probat că are o creanță certă, lichidă și exigibilă deoarece din procesul verbal din 28 noiembrie 2002, nu rezultă că intimatei i s-ar fi aplicat vreo sancțiune, iar somația din 29 august 2002 nu poate fi considerată titlu executor.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză. Recursul este neîntemeiat. Ca urmare a apariției Legii nr. 314/2001, privind reglementarea situației unor societăți comerciale, modificată și completată prin O.U.G. nr. 181/2001, societățile comerciale care nu și-au majorat capitalul social în termen de 60 de zile la nivelul stabilit de Legea nr. 31/1990, republicată în 1998, sunt dizolvate de drept, intră în lichidare pe data de 18 iunie 2001 și se radiază din oficiu pe această dată din registrul comerțului. Conform dispozițiilor Legii nr. 428/2002 radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

În speță, instanța a fost sesizată cu constatarea nulității mențiunii radierii din registrul comerțului a SC L.M. SRL. Întrucât pentru situațiile prevăzute de Legea nr. 428/2002 este nulă de drept radierea societăților comerciale dizolvate și radiate în baza Legii nr. 314/2001, acțiunea în constatarea acestei nulități este lipsită de obiect. În măsura în care reclamanta deținea o creanță bugetară față de pârâtă avea posibilitatea să o recupereze pe calea executării silite, în cadrul termenului de prescripție, nulitatea radierii decurgând de la lege. În consecință, hotărârile pronunțate urmează să fie menținute cu această motivare, iar recursul reclamantei se va respinge.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta D.G.F.P. a Județului Giurgiu, împotriva deciziei nr. 491 din 26 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-02-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 467/2006
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 271 din 18 ianuarie 2005 Tribunalul București secția comercială a respins acțiunea formulată de reclamanta A.F.P. în contra
ÎCCJ 2005-11-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5232/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 12136 din 3 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins cererea formulată de A.F.P., pentru constatarea nu
ÎCCJ 2005-11-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5227/2005
Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Reclamanta A.F.P. București a chemat în judecată pe pârâta SC M.E. SRL București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea de
ÎCCJ 2006-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 511/2006
prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat. Examinând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate reține criticile aduse, în sensul că prevederile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 31
ÎCCJ 2010-02-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 545/2010
susținând, în esență, că decizia recurată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța a ignorat că, în speță, nu este incidentă excepția autorității de lucru judecat întrucât radierea societății comerciale din litigiu s-a făcut din ofic
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă