ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3995/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC S. SA Iași, a chemat în judecată pe pârâții P.I., L.V., I.V. și SC V. SA Iași, solicitând anularea hotărârilor A.G.A. și A.G.E.A. din 25 octombrie 2000 precum și anularea actului adițional la actul constitutiv al reclamantei pe motiv de dol și fraudă. Prin sentința civilă nr. 1106/E/2003, Tribunalul Iași admite acțiunea, anulează hotărârile 71, 72 și 73 adoptate de A.G.A. a SC S. SA și a actului adițional la actul constitutiv al acestei societăți, a dispus radierea din Registrul Comerțului a mențiunilor efectuate prin încheierea din 3 ianuarie 2001 a judecătorului delegat la registrul comerțului și că toate bunurile care au fost incluse în capitalul social al SC V. SA să revină în capitalul social al reclamantei.

Curtea de Apel Iași, prin decizia comercială nr. 1098 din 27 octombrie 2003, a admis recursurile pârâților, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare pentru îndeplinirea procedurii cu SC R. SRL, societate comercială divizată din SC V. SA.

În rejudecare, tribunalul, prin sentința civilă nr. 848 din 9 noiembrie 2004 a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și cererii de intervenție accesorie, a prescripției și tardivității acțiunii, a admis acțiunea reclamantei și cererea de intervenție accesorie, a anulat hotărârile 71, 72 și 73 din 25 noiembrie 2000 a SC S. SA, a anulat actul adițional la actul constitutiv al SC S. SA și actul constitutiv al SC V. SA, radiind din registrul comerțului încheierea din 2001 și cea de-a doua , tot din 2001 a judecătorului delegat la O.R.C., a anulat hotărârea din 14 iunie 2001 a SC V. SA și proiectul de divizare precum și actul constitutiv al SC R. SRL și a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâților la despăgubiri pentru pagubele produse în urma divizării.

Instanța de fond a reținut în esență că urmare a eșecului a trei procese de privatizare desfășurate până în anul 2000, reclamanta, prin administratori, a solicitat F.P.S. la 7 iunie 2000 să aprobe divizarea societății prin desprinderea unei părți din patrimoniul acesteia și înființarea unei noi societăți, aprobare obținută prin actele din iulie 2000. Mai reține instanța de fond că procedura de urmat era aceea prevăzută de O.U.G. nr. 88/1997 F.P.S.

deținând un procent mai mare de 50% din capitalul social al reclamantei iar administratorii nu au respectat dispozițiile art. 233 – art. 241 din Legea nr. 31/1990 în sensul că printr-o informare incorectă a acționarilor, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică relative la voința socială, divizarea s-a realizat numai prin preluarea activului și că nici prevederile art. 236 – art. 239 din Legea nr. 31/1990 referitoare la dezbaterea proiectului de divizare, nu au fost respectate așa încât divizarea a avut drept consecință golirea substanței patrimoniului societății divizate, pentru această operațiune fiind necesar votul unanimității nu a 84,52% sau 84,07% cum s-a adoptat.

Tribunalul a considerat că deși Legea nr. 31/1990 nu face distincția între cauzele de nulitate absolută și cele de nulitate relativă, totuși normele privitoare la voința socială au caracter de ordine publică și pot fi invocate de orice persoană interesată, oricând; calitatea reclamantei este justificată de folosul social pentru susținerea acțiunii iar revenirea tuturor bunurilor incluse în capitalul social al SC V. SA este un efect accesoriu al nulității operațiunii de divizare. Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 3/A/com din 15 mai 2006 a respins apelurile ca nefondate considerând că judecătorul fondului nu era incompatibil să pronunțe hotărârea atacată, nulitatea ce lovește actul de divizare este absolută, putând fi invocată de orice persoană interesată oricând, iar pe fond reținând încheierea actului de divizare prin dol și fraudarea intereselor reclamantei, cu respectarea prevederilor privind informarea acționarilor și a cvorumului.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâții SC V. SA și L.V. au declarat recurs, cereri întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 9 și 10 respectiv art. 304 pct. 1, 4, 5, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. Prin decizia nr. 1003 din 7 martie 2007, instanța de recurs a respins ca nefondate recursurile pârâților reținând că instanțele de fond au judecat în compunerea legală a completelor de judecată, art. 24 C. proc. civ. fiind de strictă interpretare; au motivat aspectele legate de tardivitatea și prescripția dreptului la acțiune, fără a exista contradicții sau motive străine de natura pricinii.

În privința temeiului legal, instanța de recurs a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 56 din Legea nr. 31/1990 întrucât ceea ce s-a atacat nu a fost constatarea nulității unei societăți înmatriculate la Registrul Comerțului ci constatarea nulității absolute a hotărârilor adunării generale care chiar dacă reprezintă o manifestare unilaterală a acționarilor majoritari, nu se poate sustrage condițiilor impuse de normele de ordine publică. Sub aspectul depășirii limitelor puterii judecătorești, instanța de recurs a reținut că prevederile art. 2811 C. proc. civ. îndreptățesc la completarea dispozitivului hotărârii pronunțate. În privința nulității actelor de procedură, s-a reținut că nulitățile analizate în dezbaterea litigiului erau legate de încălcarea normelor imperative privind hotărârile A.G.A., adică acelea de drept substanțial, nu procesual.

Calitatea procesuală activă a reclamantei a fost confirmată de instanța de recurs, care a susținut interesul în acțiunea formulată, a administratorului special al reclamantei. Prin decizia nr. 356 din 5 februarie 2008, a fost admisă contestația în anulare împotriva deciziei nr. 1003 din 7 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerând că unul dintre motivele de recurs relativ la tardivitatea acțiunii în anularea hotărârilor A.G.A. în raport cu prevederile art. 61 și art. 62 din Legea nr. 31/1990 astfel cum erau reglementate la momentul promovării acțiunii, ambiguu expuse nu au fost analizate. Instanța a reținut că instanța a omis să cerceteze stabilirea aplicării în timp a legii și implicit a termenului în care hotărârile A.G.A.

puteau fi atacate, având în vedere legislația existentă la momentul întocmirii actului atacat. În rejudecarea recursului, acesta urmează a fi admis pentru considerentele ce se vor expune. Sediul materiei exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor A.G.A. unei societăți comerciale îl constituie prevederile art. 132 din Legea nr. 31/1990 în funcție de motivele care afectează legalitatea hotărârii. Prin derogare de la dreptul comun, textele de lege nu distingeau, la momentul întocmirii actelor (25 noiembrie 2000) asupra naturii nulității, stabilind termenul de 15 zile în care hotărârea A.G.A. poate fi atacată, momentul de început al curgerii acestuia fiind publicarea în Monitorul Oficial. Rațiunea legiuitorului se încadra în aspectele fundamentale, de normalitate socio-culturală, determinată de principiile generale de comerț bazate pe celeritatea operațiunilor dar și stabilitatea și siguranța circuitului comercial.

Acestea s-au dovedit însă, ulterior, inaplicabile sistemului, nevoit fiind să recurgă la înlăturarea prescripțiilor derogatorii, pentru preîntâmpinarea situațiilor atipice deja apărute. În acest sens a pronunțat instanța de fond sentința nr. 1637 din 13 decembrie 2001 – irevocabilă prin respingerea recursului – care, atrăgând atenția asupra văditei încălcări a conduitei ce caracterizează normalitatea activității comerciale, dar în aplicarea legii în vigoare la acel moment, a fost ținută a pronunța o hotărâre ce consfințește o situație declarată inechitabilă. Legiuitorul, la data divizării SC S. SA, prevedea ca modalitate de anulare a operațiunii, opoziția, ce putea fi exercitată în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, dar pe care nici o parte interesată nu a promovat-o.

Termenele astfel stabilite, aveau un fundament real pentru o societate echilibrată, un interes de ordine publică și de stabilitate socială, ca situațiile de fapt neatacate într-o perioadă determinată de timp să se bucure de certitudine. Remarcând gravitatea limitelor impuse de rigurozitatea unor astfel de termene, în contextul realității sociale, legiuitorul a impus modificări normative pentru exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor exprimate prin voința socială a societăților comerciale prin care sunt fraudate interesele generale, fără însă ca efectul lor să poată fi extins retroactiv. Indiferența în apărarea intereselor proprii a fost sancționată iar aceasta nu este de natură a determina repunerea în situația anterioară, dacă în aplicarea principiului in pari causam turpitudinis cessat repetitio se stabilește un raport de vinovăție.

Pe de altă parte, instanțele de fond au lăsat nelămurită o situație probată parțial și care repune în discuție incidența O.U.G. nr. 88/1997 și Legea nr. 99/1999. Printr-un contract de vânzare-cumpărare, la data de 30 martie 2000 F.P.S. în calitate de vânzător vinde 59,31% din capitalul social al SC S. SA, cumpărătorului L.V. care la data de 28 iunie 2000 ar fi trebuit să devină proprietarul acestei cote. Cum înregistrarea în Registrul Comerțului are numai efecte declarative – de opozabilitate – (art. 5 din Legea nr. 26/1990) se impun verificări care să clarifice statutul autorității, susținerile pârâților privind dobândirea acțiunilor nominative de la acționarii minoritari ai SC S. SA, preocupându-se însă și de caracterizarea termenului în care acțiunea putea fi promovată, în raport cu normele imperative în vigoare la data adoptării hotărârilor atacate.

Așa fiind, în considerarea art. 313 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va casa decizia nr. 3/A/com din 15 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Iași, și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenții-pârâți SC V. SA Iași și L.V. împotriva deciziei nr. 3/A/com din 15 mai 2006 a Curții de Apel Iași, secția comercială, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 decembrie 2008.