Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.05.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
29.05.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra plângerii penale de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin plângerea formulată de petiționarul B.I. pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, declinată prin ordonanța din 7 aprilie 2008 pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta a solicitat cercetarea intimatelor G.E.K. și G.E., judecători la Curtea de Apel Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 289 și art. 248 C. pen. Din cuprinsul plângerii reiese nemulțumirea petiționarului pentru modul în care au fost soluționate litigiul civil în care a fost parte și cererile formulate pe parcursul cercetării judecătorești.

Prin rezoluția nr. 1401/P/2008 din 22 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cele două intimate, cu motivarea că din datele existente la dosar nu există indicii care să conducă la concluzia că magistrații au judecat cu rea credință, în cauză neexistând elemente privind săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 248 și art. 289 C. pen. Î mpotriva acestei rezoluții, petiționarul a formulat plângere în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., plângere care, prin rezoluția din 3 martie 2009 a fost respinsă ca neîntemeiată. In motivarea acestei rezoluții s-a arătat că în urma verificărilor efectuate s-a constatat că motivele de nemulțumire ale petiționarului nu constituie premise ale comiterii vreunei infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către magistrații judecători reclamați.

Aceștia și-au exercitat atribuțiile de serviciu în limitele competențelor stabilite de lege, iar măsurile luate pe parcursul cercetării judecătorești au fost adoptate în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. Nemulțumit de soluțiile adoptate de parchet, petiționarul a formulat plângere la instanță, potrivit dispozițiilor art. 278/1 C. proc. pen., solicitând infirmarea acestora întrucât sunt nelegale și netemeinice. A arătat că actele emise de instanță, ca și cele emise de Casa de pensii Constanța, Direcția Muncii Constanța și CFR Constanța sunt false. Examinând plângerea formulată în raport de motivele invocate și actele și lucrările dosarului, Curtea constată că rezoluția prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii G.E.K.

și G.E. pentru infracțiunile prev. de art. 289 și art. 248 C. pen. este legală și temeinică, reținându-se în mod corect că măsurile luate de aceștia pe parcursul cercetării judecătorești au fost adoptate în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. Din plângerea formulată de petiționar împotriva judecătorilor G.E.K. și G.E., rezultă că acesta este nemulțumit de felul în care cei doi judecători au soluționat litigiul civil în care a fost parte, fără să indice aspecte din care să rezulte încălcării ale legii sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către aceștia, iar prin plângerea adresată instanței a solicitat infirmarea soluțiilor procurorilor întrucât sunt nelegale și netemeinice.

Întrucât în cauză nu sunt indicii din care să rezulte săvârșirea unor fapte de natură penală sau că judecătorii reclamați au judecat cu rea credință, iar faptele reclamante țin de activitatea de judecată, ele neputând fi verificate decât de instanțele de control judiciar în materie civilă, plângerea formulată de petiționar apare ca nefondată și în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., urmează a fi respinsă. Ca o consecință, petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

MOTIVE

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul B.I. împotriva rezoluției nr. 1401/P/2008 din 22 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la pata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică azi 29 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-04-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1613/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 420/P/2008 din 20 august 2008, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța a
ÎCCJ 2009-06-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, petiționarul A.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului p
ÎCCJ 2009-11-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală
orul a reținut că prin rezoluția nr. 12/P/2008 din 19 ianuarie 2009, procurorul B.V.V. a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul C.C. și față de procurorul C.M. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Cauza a
ÎCCJ 2009-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 185/2009
comis vreo faptă penală. De asemenea, față de intimații T.R. și T.D., care nu au calitatea de funcționari publici, s-a constatat că nu se poate reține săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și nici săvârșirea infracțiunilor p
ÎCCJ 2008-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 288/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 253 din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara R.S
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă