ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2900/2010

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 28 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 161/30/2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpaților O.C.D. (fiul lui E. și al D.L.) și N.O.L. (fiul lui O.D. și C.) în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., urmând ca temeinicia și legalitatea acesteia să fie verificată anterior împlinirii duratei legale de 60 de zile. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și în prezent, precum și pericolul social concret pentru ordinea publică.

S-a mai reținut că pedeapsa închisorii prevăzută pentru infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată este mai mare de 4 ani, iar împotriva acesteia s-a pronunțat o hotărâre de condamnare prin sentința penală nr. 202 din 20 aprilie 2010. Totodată, instanța a constatat că s-au menținut indicii că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura faptelor imputate inculpaților. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpații au declarat recurs solicitând judecarea în stare de libertate întrucât nu ar prejudicia buna desfășurare a procesului penal, cu atât mai mult cu cât sunt aretați de 9 luni. Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea verificării dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor, corelate cu natura relațiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă și în continuare un pericol concret pentru ordinea publică. Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu se confundă cu pericolul social al faptei, ca trăsătură a infracțiunii, având un sens mai larg și presupune o rezonanță deosebită a faptei. Totuși nu se poate face abstracție, în cadrul analizei asupra menținerii detenției provizorii, de gravitatea concretă a faptelor săvârșite, după cum nu se poate ignora nici faptul că în cazul unor infracțiuni grave - cum sunt cele reținute în sarcina celor doi inculpați, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă, chiar dacă detenția preventivă s-a prelungit în timp.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților la câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin sentința penală nr. 202/PI din 20 aprilie 2010, hotărârea de condamnare, chiar nedefinitivă, constituind un temei suficient de puternic pentru a se constatat că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se atât dispozițiile cuprinse în legea internă cât și prevederile C.E.D.O. Totodată, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în limitele legii.

Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel că recursul declarat de inculpați, este nefondat și va fi respins în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurilor declarate de inculpații O.C.D. și N.O.L. împotriva încheierii din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 161/30/2010. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 august 2010.