ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2900/2010

Asupra recursurilor de

față,

În baza lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin încheierea din 28 iulie 2010,

pronunțată în Dosarul nr. 161/30/2010, Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, a dispus, printre altele, menținerea stării

de arest a inculpaților O.C.D. (fiul lui E. și al D.L.) și N.O.L.

(fiul lui O.D. și C.) în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., urmând ca temeinicia și legalitatea acesteia să fie

verificată anterior împlinirii duratei legale de 60 de zile.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut că temeiurile care au stat la

baza luării acestei măsuri subzistă și în prezent, precum

și pericolul social concret pentru ordinea publică.

S-a mai reținut că

pedeapsa închisorii prevăzută pentru infracțiunile pentru care

inculpații au fost trimiși în judecată este mai mare de 4 ani,

iar împotriva acesteia s-a pronunțat o hotărâre de condamnare prin

sentința penală nr. 202 din 20 aprilie 2010.

Totodată, instanța a

constatat că s-au menținut indicii că lăsarea în libertate

a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

raportat la natura faptelor imputate inculpaților.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, inculpații au declarat recurs solicitând judecarea în stare

de libertate întrucât nu ar prejudicia buna desfășurare a procesului

penal, cu atât mai mult cu cât sunt aretați de 9 luni.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 160

b

alin. (1)

C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor

de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea

și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași

articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, instanța de apel

a procedat la efectuarea verificării dispuse de legea procesual

penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept - art.

148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea

de libertate a inculpaților.

Înalta Curte, în raport de

împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor, corelate cu

natura relațiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în

libertate a inculpaților prezintă și în continuare un pericol

concret pentru ordinea publică.

Este adevărat că pericolul

pentru ordinea publică astfel cum este reglementat de dispozițiile art.

148 lit. f) C. proc. pen., nu se confundă cu pericolul social al faptei,

ca trăsătură a infracțiunii, având un sens mai larg și

presupune o rezonanță deosebită a faptei.

Totuși nu se poate face

abstracție, în cadrul analizei asupra menținerii detenției

provizorii, de gravitatea concretă a faptelor săvârșite,

după cum nu se poate ignora nici faptul că în cazul unor

infracțiuni grave - cum sunt cele reținute în sarcina celor doi

inculpați, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă,

chiar dacă detenția preventivă s-a prelungit în timp.

Pe de altă parte, se

constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților la

câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin sentința

penală nr. 202/PI din 20 aprilie 2010, hotărârea de condamnare, chiar

nedefinitivă, constituind un temei suficient de puternic pentru a se

constatat că menținerea detenției provizorii este licită,

respectându-se atât dispozițiile cuprinse în legea internă cât

și prevederile C.E.D.O.

Totodată, Înalta Curte

reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților

de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății

acestora încadrându-se în limitele legii.

Toate aceste aspecte justifică

dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării

preventive, astfel că recursul declarat de inculpați, este nefondat

și va fi respins în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurilor declarate de inculpații O.C.D. și N.O.L. împotriva

încheierii din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 161/30/2010.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei,

reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se

vor avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 18 august 2010.