ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4184/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul B.B. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Covasna, anularea hotărârii

nr. 2252 din 5 februarie 2009 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască

calitatea de persoană refugiată și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000.

În

motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a făcut dovada calității de

refugiat, că familia sa a fost persecutată pentru motive etnice, fiind nevoită să

se refugieze din iarna anului 1941-1942 din Brașov în Sântionlunca, județul

Covasna.

În

susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri,

printre care acte de stare civilă, dovadă de la Arhivele Naționale și declarațiile autentificate ale unor martori.

Pentru elucidarea stării de fapt au fost

audiați martorii S.G. și B.I.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 68/F/CA-Fisc din

7 aprilie 2009 Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 2252

din 5 februarie 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de

persoană refugiată în perioada 12 februarie 1942 – 6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 1 februarie 2009.

Pentru a adopta această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin probele

administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri pârâta,

Casa Teritorială de Pensii Covasna a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că

reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000.

Potrivit actelor depuse la dosar, reclamantul

s-a născut pe data de 12 februarie 1942 în localitatea Sf. Gheorghe, județul

Covasna, așa cum rezultă din certificatul de naștere, de aceea susținerea potrivit

căreia acesta împreună cu părinții a fost nevoit ca în perioada 1942-1945 să se

instaleze într-o localitate străină și într-o comunitate cu care nu aveau

legături personale, de rudenie, este nefondată și nereală.

Localitatea unde au fost refugiați

părinții reclamantului, Sântionlunca, județul Covasna, nu este locul unde s-a

născut reclamantul și anume localitatea Sf. Gheorghe, județul Covasna.

Examinând cauza și sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată,

expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din

motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi

compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de

suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999

și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de

probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant și-a dovedit

calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a

celei cu martori.

Așadar, înscrisurile și declarațiile

martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă

cerințele prevăzute de lege.

Cum în cauză s-a făcut dovada că

reclamantul împreună cu familia au fost nevoiți să plece din localitatea de

domiciliu Brașov, unde aveau serviciul tatăl reclamantului, pe nume B.B.

senior, lucrând ca învățător în Brașov, de unde au plecat în Sântionlunca,

județul Covasna, începând cu data nașterii sale respectiv 12 februarie 1942, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale

și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

teritorială de Pensii Covasna, împotriva sentinței civile nr. 68/F/CA-Fisc din 7 aprilie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2009.