ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4184/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul B.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Covasna, anularea hotărârii nr. 2252 din 5 februarie 2009 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a făcut dovada calității de refugiat, că familia sa a fost persecutată pentru motive etnice, fiind nevoită să se refugieze din iarna anului 1941-1942 din Brașov în Sântionlunca, județul Covasna. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, dovadă de la Arhivele Naționale și declarațiile autentificate ale unor martori.

Pentru elucidarea stării de fapt au fost audiați martorii S.G. și B.I. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 68/F/CA-Fisc din 7 aprilie 2009 Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 2252 din 5 februarie 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de persoană refugiată în perioada 12 februarie 1942 – 6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 februarie 2009. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri pârâta, Casa Teritorială de Pensii Covasna a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Potrivit actelor depuse la dosar, reclamantul s-a născut pe data de 12 februarie 1942 în localitatea Sf. Gheorghe, județul Covasna, așa cum rezultă din certificatul de naștere, de aceea susținerea potrivit căreia acesta împreună cu părinții a fost nevoit ca în perioada 1942-1945 să se instaleze într-o localitate străină și într-o comunitate cu care nu aveau legături personale, de rudenie, este nefondată și nereală. Localitatea unde au fost refugiați părinții reclamantului, Sântionlunca, județul Covasna, nu este locul unde s-a născut reclamantul și anume localitatea Sf.

Gheorghe, județul Covasna. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul împreună cu familia au fost nevoiți să plece din localitatea de domiciliu Brașov, unde aveau serviciul tatăl reclamantului, pe nume B.B. senior, lucrând ca învățător în Brașov, de unde au plecat în Sântionlunca, județul Covasna, începând cu data nașterii sale respectiv 12 februarie 1942, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa teritorială de Pensii Covasna, împotriva sentinței civile nr. 68/F/CA-Fisc din 7 aprilie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2009.