ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7190/2009

Asupra recursului de față, constată următoarele: Cu notificarea nr. 667/2001 a BEJ B.E.A., notificatorul P.G. a cerut să i se acorde despăgubiri bănești pentru construcțiile situate în municipiul Pitești, și care au fost demolate în anul 1976, invocând incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că tatăl său, P.I., a fost proprietarul construcțiilor care au fost edificate la adresa mai sus arătată și că, în anul 1976, autoritățile comuniste l-au silit să le demoleze, fără plata vreunei despăgubiri. Reclamantul a susținut, totodată, că pentru a crea o aparență de legalitate, autorului său i s-a eliberat o autorizație de demolare și i s-a acordat un apartament cu chirie, însă aceste aspecte nu sunt de natură să înlăture caracterul abuziv al preluării și demolării construcțiilor.

Prin sentința civilă nr. 159 din 1 iulie 2008, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Pitești, a anulat, în parte, dispoziția și a constatat că petentul este îndreptățit la despăgubiri, în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru construcția compusă din 3 încăperi cu pereți din paiantă, acoperită cu carton asfalt, în prezent demolată. În motivarea sentinței instanța a reținut că tatăl reclamantului, P.I. a fost deposedat abuziv, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, de imobilul compus din teren și construcții, pe care îl deținea în proprietate, caz în care, pârâtul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Instanța a reținut că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate, în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, pentru terenul aferent construcțiilor, în suprafață de 900 mp, caz în care, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se impune a-i fi acordate despăgubiri și pentru construcțiile preluate abuziv și, ulterior, demolate. Prin decizia civilă nr. 203/A. Din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale si pentru cauze cu minori si de familie, a respins apelul declarat de pârât. În motivarea deciziei, instanța a reținut că potrivit depozițiilor martorilor audiați în cauză, întreaga zonă în care se afla situată proprietatea autorului reclamantului a fost sistematizată de stat iar proprietarii de construcții au fost obligați de autoritățile locale să solicite autorizații de demolare.

Instanța a reținut că lipsa acordului autorului reclamantului de a fi deposedat de imobilele deținute rezultă și din maniera de redactare a actului de donație a terenului în favoarea statului, acesta solicitând ca în schimbul imobilului să îi fie atribuită o locuință corespunzătoare pentru familia sa, caz în care, se impune concluzia potrivit căreia deposedarea a fost abuzivă. Instanța a apreciat că soluția se impune justificat și de faptul că, terenul fost aferent construcțiilor și pretins donat statului, a fost deja restituit reclamantului, în procedura Legii nr. 18/1991. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, fără a indica motivele de drept pe care își fundamentează critica.

În cererea de recurs, pârâtul reiterează aspectele de fapt al pricinii, susținând că instanțele de fond au făcut o greșită apreciere a probatoriului administrat. Anume, pârâtul susține că prin probatoriul administrat în cauză (înscrisuri și martori), contrar celor reținute de instanțele de fond, s-a dovedit faptul că demolarea construcției s-a realizat cu acordul proprietarului acesteia și în baza unei autorizații, nr. 755/1976, de demolare, emisă ca urmare a numeroaselor sale cereri formulate în acest sens și în schimbul a două apartamente care i-au fost atribuite, nefiind vorba de un abuz din partea autorităților comuniste.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente: În drept, recursul este o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde, în primul rând, de modul cum sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris și numai în măsura în care a fost dezvoltat poate fi cercetat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Tocmai de aceea, prin dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. s-a instituit, sub sancțiunea nulității, obligația părții de a arăta prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat atât motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul cât și dezvoltarea acestor motive, știut fiind că recursul presupune un control al legalității hotărârii recurată și nu o nouă judecată în fond a pricinii.

Ca atare, când recursul nu este motivat sau când partea se rezumă să descrie doar anumite împrejurări de fapt ale pricinii sau să invoce săvârșirea de către instanțele de fond a unor greșeli de fapt calea de atac este lovită de nulitate. În acest context al analizei este de menționat și faptul că dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau părților să formuleze iar instanței de recurs să analizeze critici de netemeinicie, anume să exercite controlul când hotărârea se întemeia pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, a fost abrogat O.U.G. nr. 138/2000.

In speța supusă analizei, se constată că pârâtul nu a formulat prin recurs nicio critică de nelegalitate, ci a solicitat instanței de recurs să reanalizeze probatoriul administrat și să constate că instanțele de fond ar fi săvârșit greșeli în aprecierea probatoriului și în stabilirea situației de fapt reținută, cu consecința admiterii, în mod eronat, a cererii dedusă judecății. Or, astfel de susțineri nu îmbracă caracterul unor critici de nelegalitate formulate la adresa considerentelor pe care instanțele de fond și-au fundamentat soluțiile adoptate și nu îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neputând fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Așa fiind, reținând și că în cauză nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate. În raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cum recurentul a căzut în pretenții, Înalta Curte urmează a-l obliga să plătească intimatului suma de 300 lei, cheltuieli de judecată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Pitești împotriva deciziei nr. 203/A din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul să plătească intimatului P.G. suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2009.