ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7190/2009

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Cu notificarea nr. 667/2001 a BEJ B.E.A., notificatorul

P.G.

a cerut să i se acorde despăgubiri bănești pentru construcțiile situate

în municipiul Pitești, și care au fost demolate în anul 1976, invocând

incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

În motivarea

cererii, reclamantul a susținut că tatăl său, P.I., a fost proprietarul

construcțiilor care au fost edificate la adresa mai sus arătată și că, în anul

1976, autoritățile comuniste l-au silit să le demoleze, fără plata vreunei

despăgubiri.

Reclamantul a

susținut, totodată, că pentru a crea o aparență de legalitate, autorului său i

s-a eliberat o autorizație de demolare și i s-a acordat un apartament cu

chirie, însă aceste aspecte nu sunt de natură să înlăture caracterul abuziv al

preluării și demolării construcțiilor.

Prin sentința civilă nr. 159 din 1 iulie 2008, Tribunalul Argeș, secția

civilă,

a admis cererea

formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului

Pitești, a anulat, în parte, dispoziția și a constatat că petentul este

îndreptățit la despăgubiri, în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru construcția

compusă din 3 încăperi cu pereți din paiantă, acoperită cu carton asfalt, în

prezent demolată.

În motivarea

sentinței instanța a reținut că tatăl reclamantului, P.I. a fost deposedat

abuziv, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, de imobilul compus din teren și

construcții, pe care îl deținea în proprietate, caz în care, pârâtul are

calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Instanța a

reținut că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate, în

procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, pentru terenul aferent

construcțiilor, în suprafață de 900 mp, caz în care, în temeiul art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, se impune a-i fi acordate despăgubiri și pentru

construcțiile preluate abuziv și, ulterior, demolate.

Prin decizia civilă nr. 203/A. Din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel

Pitești,

secția

civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale si pentru

cauze cu minori si de familie,

a respins apelul declarat de pârât.

În motivarea

deciziei, instanța a reținut că potrivit depozițiilor martorilor audiați în

cauză, întreaga zonă în care se afla situată proprietatea autorului

reclamantului a fost sistematizată de stat iar proprietarii de construcții au

fost obligați de autoritățile locale să solicite autorizații de demolare.

Instanța a

reținut că lipsa acordului autorului reclamantului de a fi deposedat de

imobilele deținute rezultă și din maniera de redactare a actului de donație a

terenului în favoarea statului, acesta solicitând ca în schimbul imobilului să

îi fie atribuită o locuință corespunzătoare pentru familia sa, caz în care, se

impune concluzia potrivit căreia deposedarea a fost abuzivă.

Instanța a

apreciat că soluția se impune justificat și de faptul că, terenul fost aferent

construcțiilor și pretins donat statului, a fost deja restituit reclamantului,

în procedura Legii nr. 18/1991.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul, fără a indica motivele de drept pe

care își fundamentează critica.

În cererea de

recurs, pârâtul reiterează aspectele de fapt al pricinii, susținând că

instanțele de fond au făcut o greșită apreciere a probatoriului administrat.

Anume,

pârâtul susține că prin probatoriul administrat în cauză (înscrisuri și

martori), contrar celor reținute de instanțele de fond, s-a dovedit faptul că

demolarea construcției s-a realizat cu acordul proprietarului acesteia și în

baza unei autorizații, nr. 755/1976, de demolare, emisă ca urmare a

numeroaselor sale cereri formulate în acest sens și în schimbul a două

apartamente care i-au fost atribuite, nefiind vorba de un abuz din partea

autorităților comuniste.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru

următoarele considerente:

În drept,

recursul este o cale extraordinară de atac

iar soarta sa depinde, în primul rând, de modul cum sunt formulate motivele de

recurs, căci numai motivul formulat în scris și numai în măsura în care a fost

dezvoltat poate fi cercetat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Tocmai de

aceea, prin dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

s-a instituit, sub sancțiunea nulității, obligația părții de a arăta prin

cererea de recurs sau printr-un memoriu separat atât motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul cât și dezvoltarea acestor motive, știut fiind

că recursul presupune un control al legalității hotărârii recurată și nu o nouă

judecată în fond a pricinii.

Ca atare,

când recursul nu este motivat sau când partea se rezumă să descrie doar anumite

împrejurări de fapt ale pricinii sau să invoce săvârșirea de către instanțele

de fond a unor greșeli de fapt calea de atac este lovită de nulitate.

În acest context al

analizei este de menționat și faptul că dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc.

civ., care permiteau părților să formuleze iar instanței de recurs să analizeze

critici de netemeinicie, anume să exercite controlul când hotărârea se întemeia

pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor

administrate, a fost abrogat O.U.G. nr. 138/2000.

In speța supusă

analizei,

se constată că pârâtul

nu a formulat prin recurs nicio critică de nelegalitate, ci a solicitat

instanței de recurs să reanalizeze probatoriul administrat și să constate că

instanțele de fond ar fi săvârșit greșeli în aprecierea probatoriului și în

stabilirea situației de fapt reținută, cu consecința admiterii, în mod eronat,

a cererii dedusă judecății.

Or, astfel de

susțineri nu îmbracă caracterul unor critici de nelegalitate formulate la

adresa considerentelor pe care instanțele de fond și-au fundamentat soluțiile

adoptate și nu îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., neputând fi încadrate în motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Așa fiind,

reținând și că în cauză nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte

urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că

recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

În raport de

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cum recurentul a căzut în

pretenții, Înalta Curte urmează a-l obliga să plătească intimatului suma de 300

lei, cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Constată nul

recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Pitești împotriva deciziei

nr. 203/A din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă

recurentul să plătească intimatului P.G. suma de 300 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 iulie 2009.