ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4059/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 ianuarie 2009, contestatorul B.C.I. a solicitat, în nume personal și ca moștenitor legal al defunctei sale surori B.E.C., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Pitești, prin primar, obligarea intimatului ca în termen de 30 de zile de la pronunțarea unei hotărâri definitive să emită în completarea dispoziției din 2006 o nouă dispoziție prin care să i se acorde despăgubiri pentru suprafața de 498 mp, teren ce a aparținut autorilor săi, situat în Pitești, str. Republicii nr. 77, sub sancțiunea daunelor cominatorii. În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin notificarea din 11 septembrie 2001, reclamantul și sora sa - B.E.C., au solicitat, în termen legal, reconstituirea dreptului de proprietate pentru un imobil compus din casă și teren de care autorul B.D.T.

a fost abuziv deposedat de fostul regim comunist, dar numai pentru suprafața de teren evidențiată în actul de expropriere din anul 1971, prin care lui B.D.T. i s-a preluat de către stat imobilul, deoarece la acel moment cunoșteau numai această parcelă. Prin dispoziția atacată, notificarea petenților a fost admisă parțial, respectiv pentru terenul de 256 mp li s-a respins cererea pe considerentul că au primit în schimb suprafața de 300 mp pe care este edificată actuala locuință, fiind recunoscut dreptul la despăgubiri pentru jumătate din valoarea construcțiilor demolate. Din verificările efectuate ulterior la nivelul Primăriei Municipiului Pitești în luna noiembrie a anului 2008, a constatat că autorul său - D.T.

- se află înscris în registrul cadastral al orașului pe anii 1930-1932 cu suprafața totală de 1.297 mp teren, situat în Pitești. A mai arătat petentul că, prin cererea din 28 noiembrie 2008, însoțită de acte doveditoare, a solicitat Primăriei Municipiului Pitești completarea dispoziției din 2006, în sensul acordării de despăgubiri pentru diferența de teren care nu a fost luată în calcul la emiterea acesteia, însă, prin adresa din 7 ianuarie 2009, comunicată petentului la 9 ianuarie 2009, solicitarea acestuia a fost respinsă de intimată pentru considerentul că, pe de o parte, nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a preluării terenului în proprietatea statului, iar pe de altă parte, imobilul ce a fost situat în Pitești, a mai făcut obiectul unei notificări și că nu a contestat în justiție dispoziția emisă.

Prin întâmpinare, intimatul Municipiul Pitești - prin primar a invoca excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Pitești în raport de prevederile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, coroborate cu prevederii art. 28 din Decretul nr. 31/1954 și art. 35 din același act normativ, precum și excepția tardivității formulării contestației de către reclamant în condițiile art. 26 alin. (3) din Lege nr. 10/2001. Pe fond, s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 110 din 4 iunie 2009, a admis excepția tardivității formulării contestației și a respins contestația formulată de B.C.I. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a analizat cu prioritate excepțiile invocate, reținând că excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Pitești este neîntemeiată întrucât în ședința publică din 30 aprilie 2009 petentul B.C.I.

a arătat că înțelege să se judece în contradictoriul cu Municipiul Pitești - prin primar, în calitate de emitent al dispoziției a cărei modificare se solicită, care a fost introdus în cauză în calitate de pârât. Excepția tardivității formulării contestației invocată de intimat a fost considerată ca întemeiată, fiind admisă, întrucât prin dispoziția din 2006 Primarul Municipiului Pitești, analizând notificarea înregistrată din 2001 depusă de B.C.I. și P.E.C., a respins cererea prin care aceștia solicitau despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Pitești, - teren de 250 mp și construcții în suprafață de 256,10 mp., cu motivarea că pentru terenul expropriat de la B.D.T.

- autorul notificatorilor - acesta a primit suprafața de 300 mp teren în intravilanul Municipiului Pitești, în baza Deciziei nr. 430/1971 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al Municipiului Pitești, de asemenea că notificatorii sunt îndreptățiți la despăgubiri numai pentru ½ din construcții și legea nu prevede acordarea de despăgubiri bănești. Prin aceeași dispoziție s-a propus acordarea de despăgubiri în indiviziune, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru ½ din construcția în suprafață de 256,10 mp, potrivit releveului imobilului. S-a menționat în dispoziție și faptul că suma primită la expropriere, în anul 1971, de către B.D.T.

și B.A.R. - autorii notificatorilor -, este de 41.272,50 lei. S-a constatat că dispoziția sus arătată nu a fost contestată de petenții în favoarea cărora s-a emis, aspect pe care îl menționează și petentul de față atât în cererea de chemare în judecată, cât și în notele scrise depuse la dosar, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Pitești, prin Decizia civilă nr. 156/ A din 12 noiembrie 2009. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Critica privind excepția tardivității formulării contestației a fost considerată ca nefondată față de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Așa cum corect a reținut tribunalul și cum a confirmat chiar contestatorul, dispoziția din 2006 nu a fost contestată în termenul prevăzut de lege, care este un termen de decădere, și curge de la data comunicării dispoziției, admiterea excepției de către prima instanță fiind legală. Prin cea de-a doua critică, apelantul a susținut că instanța a încălcat principiul disponibilității și a apreciat că este investită cu completarea dispoziției din 2006, deși contestatorul a solicitat eliberarea unei noi dispoziții care să o completeze pe prima sub aspectul suprafeței la care este îndreptățit. Și această critică a fost considerată ca nefondată, instanța de fond soluționând cauza în limitele investirii.

Astfel, chiar apelantul prin cererea introductivă a solicitat obligarea intimatei să emită în completarea dispoziției din 2006 o nouă dispoziție prin care să i se acorde despăgubiri și pentru suprafața de 498 mp ce a aparținut autorilor săi. Tribunalul, față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, a reținut că o astfel de modificare este tardivă, dispoziția nefiind atacată în termen. Instanța nu a schimbat obiectul judecății, ci a soluționat cauza potrivit investirii. Altfel spus, dispoziția din 2006, nu a fost atacată, a intrat în circuitul civil și nu mai poate fi modificată sau completată prin procedura instituită de legea reparatorie. În speța supusă analizei, se constată că reclamantul nu a formulat notificare pentru diferența de teren solicitată în termenul legal, 14 februarie 2001 - 14 februarie 2002 și nici cerere de repunere în termen în condițiile prevăzute de art. 103 C. proc.

civ., fiind decăzut, în condițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, din dreptul de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu. Sancțiunea decăderii aplicată pentru nerespectarea termenului legal instituit pentru formularea notificării, nu poate fi înlăturată sub motivul acordării preeminenței dreptului material în defavoarea procedurii, întrucât acest fapt ar echivala cu o eludare a dispozițiilor procedurale în favoarea anumitor persoane, ceea ce nu este permis. Instanța de apel a reținut și faptul că dreptul de a se adresa liber unui tribunal, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 25 din Constituția României, implică obligativitatea părții interesate de a respecta procedurile instituite de stat pentru a obține recunoașterea și protecția dreptului material pretins, nefiind permisă o opțiune a persoanei între norma de drept material și cea procedurală.

Dând o calificare proprie cererii sale și invocând încălcarea principiului disponibilității, contestatorul încearcă de fapt să eludeze dispozițiile imperative ale Legii nr. 10/2001, care statuează în mod clar etapele procedurii de restituire a imobilelor abuziv preluate, care în cauza de față nu au fost respectare de contestator, așa cum corect a reținut prima instanță, care a admis excepția tardivității. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B.C.I., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reținerea cauzei și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului se susțin următoarele: Recurentul arată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu ignorarea normelor procedurale, având drept consecință grava încălcare a dreptului său la apărare întrucât, pe de o parte, instanța a refuzat acordarea unui termen în vederea comunicării și studierii conținutului întâmpinării formulate de către pârâtul Municipiul Pitești, prin primar, iar pe de altă parte, i-a fost respinsă cererea de amânare a pronunțării pentru a formula și depune concluzii scrise. Pe fondul pricinii, recurentul critică hotărârea instanței de apel întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001.

Susține recurentul că la nici data emiterii dispoziției din 2006 și nici la data expirării termenului de depunere a notificărilor nu cunoștea întreaga suprafață de teren de care autorul său a fost deposedat, fapt pentru care nu avea temei să conteste dispoziția respectivă și nici să formuleze notificare în termenul prevăzut de legea specială. Se mai susține că obiectul prezentului dosar nu îl constituie atacarea dispoziției din 2006, ci refuzul Primăriei municipiului Pitești comunicat prin adresa din 7 ianuarie 2009 de a emite o dispoziție în completarea celei din anul 2006, prin care să se pronunțe cu privire la diferența de teren ce nu a făcut obiectul primei dispoziții. Prin urmare, recurentul consideră că respingerea contestației sale ca tardivă constituie o eroare de judecată ce poate fi îndreptată doar prin casarea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimatul Municipiul Pitești, prin primar a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțată de instanța de apel. Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed: În dezvoltarea motivului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. s-a invocat de către recurent necomunicarea întâmpinării din apel, formulată de pârâtul Municipiul Pitești, prin primar, cu toate că a solicitat acordarea unui termen în vederea studierii acesteia. Art. 304 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Necomunicarea întâmpinării nefiind sancționată cu nulitatea prevăzută anume de lege, reclamantul trebuia să invoce vătămarea pricinuită prin aceasta, conform art. 108 alin. (3) C. proc. civ., până la prima zi de înfățișare ce i-a urmat (situație care nu se regăsește în cauză, fiind acordat un singur termen de judecată pentru soluționarea apelului, când a fost depusă și întâmpinarea) și înainte de a primi concluzii în fond, situație nedovedită în cauză de recurent. De altfel, se constată că reclamantul-apelant, deși prezent la termenul de judecată la care s-a depus întâmpinarea și la care cauza s-a soluționat, nu a solicitat un termen scurt pentru a studia întâmpinarea depusă la dosar de intimat, dovadă fiind mențiunile făcute în practicaua deciziei atacate cu recurs.

Prin urmare, susținerea recurentului cu privire la încălcarea dreptului la apărare întrucât nu a avut posibilitatea efectivă de a cunoaște și analiza conținutul întâmpinării, este neîntemeiată. Neîntemeiată este și critica privind respingerea cererii de amânare a pronunțării pentru a formula și depune concluzii scrise. Recurentul susține că la sfârșitul dezbaterilor a solicitat instanței, în temeiul art. 156 alin. final C. proc. civ., amânarea pronunțării pentru a putea formula și depune concluzii scrise, având în vedere că nu a fost asistat de un avocat și nu are studii juridice. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.

Alin. (2) arată că, atunci când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise. Recurentul nu a făcut dovada că a formulat cerere de amânare a judecării cauzei pentru lipsă de apărare, în practicaua deciziei atacate nefiind consemnată o astfel de solicitare, motiv pentru care instanța nu avea temei să amâne pronunțarea cauzei. De altfel, în practicaua hotărârii nu este consemnată nici solicitarea reclamantului de a i se acorda un termen în vederea depunerii de concluzii scrise. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care vizează fondul cauzei, se constată că și acesta este nefondat.

Referitor la cererea formulată de reclamant, se constată că prin aceasta se urmărește completarea dispoziției din 2006 emisă de Primarul municipiului Pitești, în sensul de a i se acorda despăgubiri și pentru suprafața de 498 mp teren ce a aparținut autorilor săi. Această cerere însă nu poate fi primită, cum corect au reținut și instanțele anterioare, atâta cât timp reclamantul nu a făcut dovada formulării unei notificări, cerință prevăzută de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Astfel, deși soluția pronunțată de prima instanță și menținută de instanța de apel, din punct de vedere formal, prin admiterea excepției tardivității formulării contestației, nu a avut în vedere obiectul acțiunii deduse judecății, considerentele reținute de instanțele anterioare, prin argumentele invocate, sunt corecte, în sensul că dispoziția din 2006 emisă de Primarul municipiului Pitești nu a fost contestată, iar pentru suprafața de 498 mp teren, pentru care se solicită emiterea unei noi dispoziții în completarea cele menționate anterior, nu a fost formulată notificare. Prin urmare, recurentul nu a urmat procedura administrativă prealabilă, respectiv nu a formulat notificare pentru diferența de teren de 498 mp, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 10/2001, în sensul de a respecta etapele procedurii speciale de restituire a imobilelor preluate abuziv.

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.C.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.C.I. împotriva Deciziei nr. 156/ A din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.